Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1611/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 1611/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 1611/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1611/2015

Ședința publică de la 27 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar I. L. F.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul MICSONIU N., prin Sindicatul Sondorul al salariaților S.C. UEF Motru, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat, pentru societatea pârâtă, consilier juridic S. L., lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul societății pârâte a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamantul MICSONIU N., prin Sindicatul Sondorul al salariaților S.C. UEF Motru, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i achite contravaloarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și diurna cuvenită pe perioada 2011-2013, actualizate în funcție de indicele de inflație și dobânda legală la data achitării.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariat la S.C. U. De Execuție Foraje Motru S.A. și conform art. 48 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat între unitate și salariați se prevede: „pe perioada efectuării lucrărilor la beneficiar în regim de program prelungit (12 ore/zi) sau cazare la vagon, salariații au dreptul să primească o indemnizație de delegare de 20 lei/zi”.

De asemenea, s-a arătat că în contractele colective de muncă încheiate pe perioada 2011-2013 s-a prevăzut la art. 170 alin.1 că salariații beneficiază de tichete de masă, iar numărul de tichete de masă este egal cu numărul zilelor lucrătoare prestate. Au fost prevăzute la art. l70 alin. 3 și tichete cadou în valoare de 10 lei, după cum urmează:

- cu ocazia sărbătorilor de Pasti, 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet;

- cu ocazia Zilei Sondorului, 20 tichete cadou în valoare de 10 Iei/tichet;

- cu ocazia Sărbătorilor de C., 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet.

A menționat reclamantul că aceste drepturi, respectiv diurna și tichetele de masă, inclusiv tichetele cadou, nu i-au fost acordate în perioada 2011-2013, ori conform art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorul este obligat „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.

Având în vedere cele prezentate mai sus, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea diurnei, a tichetelor de masă și a tichetelor cadou pe perioada aprilie_13, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data achitării.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 281-282 Codul muncii și prevederile contractului colectiv de muncă pe perioada 2011-2013 și, în conformitate cu prevederile art.411 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie xerox, certificată pentru conformitate cu originalul, extras din contractul colectiv de muncă.

La data de 23.05.2014 pârâta S.C. U. de Execuție Foraje Motru a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că reclamantul are dreptul la diurnă în sumă de 560 lei. A mai arătat faptul că în perioada 2011 - 2013 unitatea pârâtă nu a avut bilanțul contabil pe plus, aceasta fiind pe pierdere, iar în asemenea condiții legea prevede neacordarea tichetelor cadou.

În apărare, pârâta a depus la dosar, în xerocopie, următoarele înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul: adresa nr.1577/20.05.2014 privind situația tichetelor cadou acordate, tabelul cu persoanele care au dreptul la diurnă cazare vagon pentru perioada anilor 2011, 2012, 2013 și sumele cuvenite, extrase din contractele colective de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar din oficiu a încuviințat proba cu expertiză specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit și depus la dosarul cauzei în data de 16.03.2015 de către expert C. E.. ( filele 68-79).

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, instanța constată și reține următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul M. N., prin reprezentant Sindicatul "Sondorul" al salariaților . solicitat obligarea pârâtei . Foraje Motru SA să-i achite contravaloarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și diurna cuvenite pe perioada 2011 - 2013, actualizate în funcție de indicele inflație și dobânda legală la data achitării.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul M. N. este angajat la S.C. U. de Execuție Foraje Motru.

În conformitate cu dispozițiile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.

În baza prevederilor art.170 alin.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2011, 2012 și 2013, salariații S.C. U.E.F. Motru beneficiază de tichete de masă în cazul în care la data acordării rezultatul financiar cumulat este pozitiv. Numărul tichetelor de masă pe salariat și lună este egal cu numărul zilelor lucrătoare prestate, dar fără a se depăși numărul de posturi programate pe luna respectivă(art.170 alin.1 teza finală).

La alin.2 se prevede că nu beneficiază de tichetele de masă prevăzute la alin.1 salariații care beneficiază de diurnă, conform art.48 alin.2.

În ceea ce privește tichetele cadou, la alin.3 al aceluiași articol se prevede că salariații S.C. U.E.F. Motru beneficiază de tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet, conform art.168 alin.1 lit. g, după cum urmează:

- cu ocazia sărbătorilor de Pasti, 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet;

- cu ocazia Zilei Sondorului, 20 tichete cadou în valoare de 10 Iei/tichet;

- cu ocazia Sărbătorilor de C., 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet.

Potrivit prevederilor art.48 alin.2 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2011, 2012 și 2013, pe perioada efectuării lucrărilor la beneficiar în regim de program prelungit (12 ore/zi) sau cazare la vagon, salariații au dreptul să primească o indemnizație de delegare de 20 lei/zi.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta . Foraje Motru SA a recunoscut faptul că îi datorează reclamantului o diferență de diurnă în sumă de 280 lei(fila 11 din dosar). Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că pârâta îi mai datorează doar o diferență de 140 lei cu titlu de diurnă neachitată(fila 46 din dosar). Prin urmare, instanța apreciază că cererea reclamantului privind plata diurnei este întemeiată, fiind vorba așadar în cauză de suma de 140 lei cu acest titlu.

În ceea ce privește tichetele cadou, reclamantul a arătat prin răspunsul la întâmpinare că din acestea societatea pârâtă nu i-a acordat tichetele cadou cuvenite pentru Ziua Sondorului 2012(20 de tichete) și o diferență de 10 tichete cadou pentru sărbătoare de P. din anul 2012.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art.40 alin.1 lit. c din Codul muncii și art.170 alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și înregistrat la I.T.M. Gorj la data de 12.12.2012 (fila 54 din dosar), se impune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând contravaloarea a 10 tichete cadou cuvenite și neacordate pentru sărbătoarea de P. 2012 și a 20 de tichete cadou cuvenite și neacordate în anul 2012 pentru Ziua Sondorului.

Cu privire la tichetele de masă, instanța reține că, potrivit prevederilor art.170 alin.2 din contractele colective de muncă încheiate în perioada 2011-2013, salariații beneficiază de tichete de masă în cazul în care ,,la data acordării rezultatul financiar cumulat este pozitiv,,.

Conform concluziilor raportului de expertiză, față de rezultatele financiare ale societății, în anul 2011 reclamantul nu putea beneficia de tichete de masă deoarece . Foraje Motru SA a înregistrat pierdere. Același lucru este valabil și pentru anul 2012, respectiv până la data de 30.11.2012 când potrivit balanțelor lunare rezultatul exercițiului financiar cumulat a fost negativ cu excepția lunii decembrie când a fost înregistrat profit, aspect care dă însă posibilitatea pârâtei să acorde tichete de masă începând cu luna ianuarie 2013.

Cât privește anul 2013 expertul a concluzionat că acestuia i se cuvin tichete de masă deoarece societatea pârâtă a înregistrat profit, astfel că reclamantul ar fi putut beneficia de 216 tichete de masă, exceptând zilele în care acesta s-a aflat în concediul de odihnă, incapacitate temporară de muncă și concediu fără plată, zile în care acesta nu putea beneficia de tichete de masă, conform prevederilor art.11 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Prin urmare, tribunalul constată că pentru anul 2013 reclamantul era îndreptățit la acordarea unui număr de 216 tichete de masă în valoare netă de 1673,10 lei, expertul concluzionând că acestea sunt supuse impozitării conform legii nr.571/2003.

Se mai reține că, potrivit clauzelor contractului colectiv de muncă, obligația de acordare a tichetelor de masă este condiționată de realizarea unui rezultat financiar cumulat pozitiv, astfel că dispozițiile Legii nr.571 din 22 decembrie 2013 privind Codul Fiscal, Capitolul II - Calculul profitului impozabil, art.21 alin. l și 3 lit. e, invocate de reclamant, nu prezintă relevanță juridică în cauză.

Cât privește suma netă ce i se cuvine reclamantului tribunalul reține că la capitolul III din Legea nr.571/2003 sunt definite veniturile din salarii. Conform art.55 alineat 1 și alineat 2 litera k din acest capitol :(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.

(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

…k)orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii”.

Conform alineatului 3 al aceluiași articol:„ Avantajele, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menționată la alin. (1) și (2) includ, însă nu sunt limitate la:

a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepția deplasării pe distanță dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preț mai mic decât prețul pieței;

c) împrumuturi nerambursabile;

d) anularea unei creanțe a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;

f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;

g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii;

h) tichete-cadou acordate potrivit legii”.Excepțiile sunt expres prevăzute la alineatul 4 al aceluiași articol. Prin urmare, tichetele de care beneficiază reclamantul sunt supuse impozitării cu 16%, conform prevederilor legale mai sus expuse, astfel că se va avea în vedere suma netă ce se cuvine acestuia .

Față de considerentele de mai sus, tribunalul va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să-i plătească acestuia suma totală de 2065,10 lei net din care: suma de 140 lei reprezentând diferență diurna neachitată pe perioada 2011-2013; suma de 1673,10 lei reprezintă contravaloarea a 216 tichete de masă pentru anul 2013; suma de 84 lei net reprezentând contravaloare diferență 10 tichete cadou pentru P. 2012 și suma de 168 lei net reprezentând contravaloare 20 tichete cadou pentru Ziua Sondorului anul 2012, sumă ce va fi actualizată la data plății efective, sumă ce va fi actualizată la data plății efective ca urmare a prejudiciului suferit de reclamant prin achitarea cu întârziere a acestor sume, în raport de prevederile art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, potrivit cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.

De asemenea, în raport de prevederile art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, potrivit cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului” și prevederile art. 1535 alin.1 din Codul civil, potrivit cărora, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului dobânda legală pentru drepturile bănești cuvenite.

În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, va fi obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul MICSONIU N., cu domiciliul în Motru, loc. Horăști, județul Gorj, având CNP_, prin Sindicatul Sondorul al salariaților S.C. UEF Motru, cu sediul în Motru, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU, cu sediul în Motru, ., județul Gorj.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma totală de 2065,10 lei net din care: suma de 140 lei reprezentând diferență diurna neachitată pe perioada 2011-2013; suma de 1673,10 lei reprezintă contravaloarea a 216 tichete de masă pentru anul 2013; suma de 84 lei net reprezentând contravaloare diferență 10 tichete cadou pentru P. 2012 și suma de 168 lei net reprezentând contravaloare 20 tichete cadou pentru Ziua Sondorului anul 2012, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală cuvenită pentru drepturile bănești mai susmenționate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2015.

Președinte,

M. V.

Asistent judiciar,

C. D.

Asistent judiciar,

I. L. F.

Grefier,

M. P.

Red. M.V.

4 ex. /02 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1611/2015. Tribunalul GORJ