Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2037/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2037/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1650/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2037/F
Ședința publică din data de 11.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – B. A.
ASISTENT JUDICIAR – A. S.
ASISTENT JUDICIAR - L. A.
GREFIER – L. N. N.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul M. C. în contradictoriu cu parata S.C. N. T. S.R.L. Slobozia, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâtă d-na Szilagy L., cu împuternicirea nr. 1055/14.10.2014 depusă la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că reclamantul nu a depus la dosar înscrisuri în sensul celor solicitate de instanță.
La solicitarea instanței, reprezentanta pârâtei învederează că nu cade în sarcina pârâtei depunerea acestor înscrisuri, iar înscrisurile de care înțelege să se folosească în apărare au fost depuse atașat întâmpinării. Arată totodată că, astfel cum rezultă din procesul – verbal aflat la fila 25 din dosar, reclamantul a primit autovehiculul spre conducere nefiind constituită și depusă nicio sumă de bani cu titlul garanție la nivelul societății, iar tot ce a prestat a fost achitat potrivit ștatului de plată pe luna februarie depus la fila 22 din dosar, semnat de reclamant.
Arată că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat.
Instanța ia act și acordă cuvântul cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepției tardivității și respectiv respingerea capătului unu de cerere ca tardiv formulat, având în vedere că decizia de concediere a fost comunicată reclamantului la data de 20.12.2013 și primită de acesta la data de 23.12.2013, iar prezenta acțiune a fost introdusă de contestator la data de 02.07.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii și respectiv a termenului de 45 de zile prevăzut de art. 211 lit. a din legea nr. 62/2011.
În ceea ce privește capătul doi de cerere solicită admiterea excepției prescripției cu privire la pretențiile reclamantului anterioare datei de 30.06.2011, invocând în acest sens dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Se arată că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și se solicită dezbaterea pe fond a cauzei la acest termen.
Instanța ia act și în baza art. 248 alin.4 din Noul de Cod procedură civilă unește cu fondul cauzei excepțiile tardivității cererii și respectiv prescripției invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții și, considerându-se lămurit, face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea procesului, fixează termen pentru soluționarea pe fond a cauzei tot astăzi și acordă cuvântul părților pentru susțineri.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii, respectiv în ce privește capătului unu de cerere solicită respingerea ca tardiv formulat; în ce privește capătul doi de cerere solicită respingerea ca prescrise a pretențiilor reclamantului anterioare datei de 30.06.2011. Cu privire la celelalte cereri, orele suplimentare au fost plătite astfel cum rezultă din ștatul de plată semnat de reclamant, rubrica alte drepturi, aflat la fila 22 din dosar, iar în ce privește orele de concediu au fost plătite potrivit dispoziției de plată aflată la fila 23 din dosar, semnată de asemenea de reclamant. Față de aceste aspecte, consideră pretențiile neîntemeiate și nedovedite. Cu privire la garanție aceasta nu s-a constituit, situație față de care nu există sumă de restituit. Referitor la capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri morale solicită respingerea și a acestui capăt apreciind că nu s-a produs vreun prejudiciu moral sau material, având în vedere faptul că deși reclamantul a fost concediat de la această societate, a fost angajat la o altă societate cu același sediu, structură și acționariat, unde își desfășoară activitatea și în prezent.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la litigiul de muncă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 02.07.2014 sub nr._, reclamantul M. C., cu domiciliul în localitatea Stelnica, .. 11, județul Ialomița, având CNP_ și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „B. D. E.” cu sediul profesional în municipiul Fetești, ., ., județul Ialomița, a chemat în judecată pârâta S.C. N. T. S.R.L. Slobozia, cu sediul în municipiul Slobozia, ., ., ., având C.U.I. RO_, înregistrată la O.R.C.T.I. sub nr. J_, solicitând pe cale judecătorească:
a)anularea deciziei nr. 610 din 15.11.2013 prin care pârâta a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului;
b)obligarea pârâtei la plata către reclamant a unor drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate reprezentând:
1) contravaloarea a 2689 ore suplimentare, prestate în perioada ianuarie 2011-5 noiembrie 2013;
2) contravaloarea a 36 zile de concediu de odihnă pentru perioada ianuarie 2011 – 5 noiembrie 2013;
3)restituirea sumei de 1300 lei reținută de pârâtă cu titlu de garanție;
4)contravaloarea salariului de care a fost lipsit în perioada octombrie 2013-5 noiembrie 2013;
c)plata unor despăgubiri morale în cuantum de 10 000 lei pentru suferința morală și materială determinată de oprirea intempestivă de la lucru de către pârâtă;
d)plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte începând cu data de 17 iulie 2008 în calitate de conducător auto, calitate în care și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu manifestând diligență maximă față de bunurile din patrimoniul pârâtei, astfel încât, consideră reclamantul, nu a existat nici un motiv întemeiat care să determine pârâta să procedeze legal la desfacerea contractului său de muncă.
Totodată, susține reclamantul, în perioada prestată ianuarie 2011 – 5 noiembrie 2013, pârâta nu i-a onorat orele suplimentare și nu i-a plătit contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuat.
În sfârșit, arată reclamantul, având calitatea de gestionar, la încetarea raporturilor de muncă pârâta a refuzat restituirea garanției de 1300 lei.
Pentru suferința pricinuită de pârâtă prin încetarea intempestivă a raporturilor de muncă, reclamantul solicită și daune morale.
În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat probe cu înscrisuri și expertiză financiar – contabilă.
Cererea este legal scutită de taxa de timbru potrivit art. 270 din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat mai întâi în apărarea sa excepția tardivității introducerii acțiunii cât privește capătul I de cerere, susținând depășirea termenului reglementat de art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii și art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.
De asemenea, se invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului pentru a solicita drepturile bănește aferente perioadei anterioare datei de 30.06.2011, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că în cauză nu se poate pune problema prestării de către reclamant a unor ore suplimentare întrucât acesta în calitate de conducător auto trebuie să respecte timpii de conducere și repaus potrivit O.G. nr. 37/2007, întreaga activitate a acestuia fiind înregistrată pe cartele sau discuri tahograf, nerespectarea acestui timp atrăgând aplicarea unor sancțiuni contravenționale față de pârâtă, situație pe care aceasta nu ar fi putut s-o accepte.
Referitor la contravaloarea concediului solicitat, pârâta invocă onorarea acestor obligații, la dosar depunându-se înscrisuri din care rezultă situația respectivă.
În apărare pârâta susține că față de reclamant nu a fost instituită nici-o măsură de garanție, astfel încât solicitarea restituirii celor 1300 lei este neîntemeiată.
Apoi, la dosarul cauzei pârâta depune înscrisuri cu care tinde să dovedească că drepturile salariale ale reclamantului în lunile octombrie și noiembrie au fost achitate.
Cu privire la plata daunelor morale, pârâta consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale ale angajării unei astfel de răspunderi în sarcina sa, având în vedere atitudinea conciliantă avută față de pârât care după o primă desfacere a contractului de muncă a fost reangajat iar în prezent este salariat la o societate având același sediu și același asociat unic, cât și faptul că desfacerea contractului de muncă a fost determinată doar de vina reclamantului.
Deși citat în cauză, reclamantul nu s-a prezentat la instanță pentru a-și susține cererea și nici nu a formulat apărări față de susținerile pârâtei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepțiile ridicate în cauză, excepții asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate potrivit art. 248 din N.C.P.C., le găsește ca fondate pentru considerentele de mai jos:
La dosarul cauzei (pag.20 și 21) s-a depus decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantului, decizie emisă de pârâta sub nr. 610 din 15.11.2013 și care a fost comunicată acestui la data de 23 decembrie 2013.
Potrivit art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011 rezultă că măsurile unilaterale de încetare a contractului individual de muncă, pot fi contestate în termen de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat la cunoștință de măsura dispusă.
Ori din probele invocate mai sus, raportat la data când a fost sesizată instanța cu prezenta contestație – 02.07.2014 – rezultă că termenul reglementat de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011 a fost depășit, astfel încât excepția ridicată urmează a fi admisă ca fondată constatându-se că reclamantul este decăzut din dreptul de a contesta decizia nr. 610/15.11.2013.
Fondată apare și excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului cât privește perioada anterioară datei de 02.07.2011, termenul de a reclama eventuale pretenții fiind de 3 ani calculați de la data introducerii cererii în urmă, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011.
Pe fondul cauzei, cât privește pretențiile bănești invocate de reclamant în limita termenului de 3 ani, se dovedesc a fi neîntemeiate pentru cele ce le vom dezvolta mai jos:
Este adevărat că în condițiile art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Atunci însă când solicitările reclamantului sunt contrazise de probele depuse în apărare de pârâta – angajatoare, sarcina probei reglementată de art. 272 din Codul muncii este răsturnată, reclamantul fiind cel ce trebuie să producă probe pentru cele solicitate.
Ori în cauză pârâta, prin înscrisurile depuse la pag. 42 și 43 dosar, dovedește că a achitat reclamantului drepturile bănești aferente anilor 2012 și 2013 cât și îndemnizația aferentă concediului de odihnă pentru anul 2011, iar potrivit ștatelor de plată de la pag. 26 și 27 plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 octombrie 2013 – 6 noiembrie 2013.
De asemenea, în sprijinul susținerii pârâtei potrivit căreia reclamantul, în calitate de gestionar al autovehiculului avut în primire, nu i s-a impus măsura plății unei garanții, este procesul – verbal de predare – primire din 29.11.2012 (pag.24 dosar) în care în cazul unor lipsuri nu se face vreo referire că, contravaloarea acestor lipsuri se va acoperi din garanția constituită.
În sfârșit, pretențiile morale solicitate de reclamant, nu pot fi admise de instanță, atât timp cât în cauză nu s-a putut analiza și dovedi că desfacerea contractului de muncă al reclamantului s-a făcut din vina pârâtei și aceasta întrucât, reclamantul a fost decăzut din dreptul său de a contesta măsura încetării raportului de muncă ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.
Așa fiind, pentru aceste considerente urmează a admite ca fondată excepția ridicată de pârâta S.C. N. T. S.R.L. Slobozia cât privește capătul I de cerere și în consecință va respinge contestația formulată de reclamantul M. C. împotriva deciziei nr. 610 din 15.11.2013 întocmită de pârâta S.C. N. T. S.R.L. Slobozia ca fiind tardiv formulată.
Va admite excepția ridicată de aceeași pârâtă cât privește capătul II de cerere și va constata prescris dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și concediu de odihnă aferente perioadei anterioare datei de 02.07.2011.
Va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M. C. împotriva pârâtei S.C. N. T. S.R.L. Slobozia referitor la drepturile salariale cuprinse în perioada 02.07.2011 – noiembrie 2013, restituirea garanției în sumă de 1300 lei și daune morale în sumă de 10 000 lei.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ca fondată excepția ridicată de pârâta S.C. N. T. S.R.L. Slobozia, cu sediul în municipiul Slobozia, ., ., ., având C.U.I. RO_, înregistrată la O.R.C.T.I. sub nr. J_, cât privește capătul I de cerere și în consecință respinge contestația formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul în localitatea Stelnica, .. 11, județul Ialomița, având CNP_ și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „B. D. E.” cu sediul profesional în municipiul Fetești, ., ., județul Ialomița, împotriva deciziei nr. 610 din 15.11.2013 întocmită de pârâta S.C. N. T. S.R.L. Slobozia ca fiind tardiv formulată.
Admite excepția ridicată de aceeași pârâtă cât privește capătul II de cerere și constată prescris dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și concediu de odihnă aferente perioadei anterioare datei de 02.07.2011.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M. C. împotriva pârâtei S.C. N. T. S.R.L. Slobozia referitor la drepturile salariale cuprinse în perioada 02.07.2011 – noiembrie 2013, restituirea garanției în sumă de 1300 lei și daune morale în sumă de 10 000 lei.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Dată și citită în ședință publică, azi, 11.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
B. A. A. S. L. A. N. L.
Red. B.A.
tehnored.N.L./4 ex./20.11.2014
..2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1974/2014. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 311/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
