Acţiune în constatare. Sentința nr. 1974/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1974/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 2156/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1974 F
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. I.
ASISTENT JUDICIAR – A. L.
ASISTENT JUDICIAR - E. S.
GREFIER - E. T.
Pe rol judecarea litigiului de muncă, privind pe reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. ȘI P. S.A. SLOBOZIA, având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual al dosarului, obiectul acestuia, procedura de citare, precum și faptul că reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, după care ;
Tribunalul ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și, considerându-se lămurită, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare cu privire la acest aspect .
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 29 septembrie 2014, reclamanta P. V., domiciliată în . Ialomița, a chemat în judecată pârâta S.C. „D. ȘI P.” S.A. Slobozia, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița, pentru a se constata că activitatea desfășurată de aceasta ca laborant stație de mixuri asfaltice în perioadele 24.03._80, 01.12.1982 – 06.11.1997 și 06.04._98 se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În motivarea cererii sale, arată că activitatea desfășurată în perioadele menționate a presupus efort fizic și psihic intens, condiții grele, nocive și periculoase, zgomot, praf, lucru cu substanțe toxice, ceea ce se încadrează în grupa a II-a de muncă și, deoarece pârâta nu i-a dat o adeverință care să ateste aceste aspecte, a formulat prezenta actiune .
La data de 13 octombrie 2014 reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, precizând că cererea a rămas fără obiect .
În temeiul art.406 Cod procedură civilă, va lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. „D. ȘI P.” S.A. Slobozia .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
În temeiul art.406 Cod procedură civilă, ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta P. V. (CNP_), domiciliată în . Ialomița, în contradictoriu cu pârâta S.C. „D. ȘI P.” S.A. Slobozia, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița .
Cu recurs în 10 zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul Ialomița .
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2014 .
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
I. M. L. A. S. E. T. E.
4 ex./ ..11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2037/2014.... → |
|---|








