Recalculare pensie. Sentința nr. 1662/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1662/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 1493/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1662/F
Ședința publică din data de 30 septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: I. D.
Asistent Judiciar: S. A.
Asistent judiciar: A. L.
Grefier: V. Ș.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale privind pe reclamantul S. Ș., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, se consideră lămurit, constată cercetarea judecătorească terminată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la contestația în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VII –a sub nr._ la data de 20.02.2014 contestatorul S. Ș., cu domiciliul în municipiul Fetești, ., județul Ialomița în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3276 /R din data de 05.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII - a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și împotriva sentinței civile nr. 3758/F din data de 05.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 C.pr.civ..
Prin decizia civilă nr. 3293 din 09.05.2014 Curtea de Apel București – secția a VII – a a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestator împotriva deciziei civile nr. . 3276 /R din data de 05.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII - a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata –pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA.
Totodată a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, în ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva sentinței civile nr.3758/F din data de 05.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._ ,.
Cauza a fost înregistrată pe rolul a Tribunalului Ialomița sub nr._ la data de 01.06.2014.
În motivarea contestației sale, contestatorul a arătat că soluția dată de instanța de fond este greșită, instanța în mod eronat considerând că art. 14 din Legea nr. 3/1977 este o normă specială asimilată celor la care se referă art. 169 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.
Mai arată contestatorul că sunt incidente dispozițiile art. 16 și 52 din Constituție, că excepțiile promovate de legislație au dus la apariția discriminărilor între pensionari, inclusiv ca urmare a admiterii unor cereri și respingerii altora, în situații în care instanțele au fost învestite cu soluționarea unor spețe similare.
Se invocă în acest sens și practica judiciară, respectiv deciziile civile nr. 250/19.12.2013, 278/30.01.2014, ale Curții de Apel București.
Contestatorul a solicitat judecarea cererii sale și în lipsă.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 318 alin. 1 teza I din vechiul Cod de procedură civilă ( aplicabil în cauză față de data formulării cererii de chemare în judecată ), text de lege pe care contestatorul își întemeiază în drept cererea sa, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul dispozițiilor legale mai sus pomenite, erorile materiale sunt greșeli de fapt de o asemenea gravitate încât au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Ori aspectele invocate de contestator sunt pretinse erori de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale aplicabile cazului în speță, situație în raport de care cererea reclamantului apare ca inadmisibilă, excedând cadrului legal stabilit de dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Mai mult decât atât, cererea contestatorului apare ca fiind inadmisibilă și pentru faptul că sentința atacată cu contestație în anulare este o hotărâre a instanței de fond care nu intră sub incidența dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, text de lege care se referă la hotărâri ale instanței de recurs.
Așa fiind, pentru aceste considerente urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul S. Ș. împotriva sentinței civile nr. 3758/F din data de 05.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._ ,, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Ialomița.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul S. Ș., cu domiciliul în municipiul Fetești, ., județul Ialomița, împotriva sentinței civile 3758/F din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Dată și citită în ședință publică, azi, 30 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
D. I. A. S. și L. A. Ș. V.
Red.tehnored.A.S./4 ex./15.10.2014
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 1777/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Recalculare pensie. Sentința nr. 1661/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








