Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1749/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1749/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1498/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1749 F
Ședința publică din data de 13.10.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. A. G.
ASISTENȚI JUDICIARI – A. S. și L. A.
GREFIER – P. M.
Pe rol, soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamanta G. G. R. în contradictoriu cu pârâta Î.I. C. Ș. I., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că la dosarul cauzei pârâta a depus adresa din 07.10.2014 ca răspuns la relațiile solicitate de instanță, anexând și înscrisuri acesteia, după care;
În temeiul art. 258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată de reclamantă prin cererea introductivă și de pârâtă prin întâmpinare și ia act că înscrisurile sunt depuse la dosarul cauzei.
Constată că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, se consideră lămurită, apreciază cercetarea procesului terminată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea pe fond a cauzei tot astăzi și o reține spre soluționare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la conflictul de drepturi dedus judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ reclamanta G. G. R. cu domiciliul flotant în Slobozia, ., . jud. Ialomița, având CNP_ a chemat în judecată pe pârâta ÎI C. Ș. I. SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, ., CUI:_ pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8200 lei cu titlu de drepturi salariale reprezentând indemnizații de concediu aferente anului 2012, 2013 și 2014, salariul pentru luna mai 2014 ,în cuantum de 800 lei și precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale și materiale.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că este salariata pârâtei, conform contractul individual de muncă nr.02/19.12.2011 încheiat pe o perioada nedeterminată și deși dânsa a făcut demersuri pentru recuperarea drepturilor salariale, administratorul societăți nu i-a achitat drepturile salariale reprezentând indemnizațiile de concediu pentru concediile de odihnă aferente anilor 2012-2014 precum și salariul aferent lunii mai 2014,drepturi in cuantum de 3200 lei, această situație reclamând-o si la ITM Ialomița care a luat măsuri împotriva unității unde lucrează.
Datorită situație materiale în care se află, reclamanta arata că a fost pusă într-o postură destul de grea, fiind la limita subzistenței, situație care a și afectat-o psihic și moral .
În dovedire solicită proba cu înscrisuri .
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile Codului Muncii.
Pârâta ÎI C. Ș. I. SLOBOZIA a formulat întâmpinarea în cauză, solicitând respingerea pretențiilor cerute de reclamantă ca fiind nefondate.
Aceasta arată că în prezent reclamanta figurează în evidențele societății ca fiind în efectuarea concediu de odihnă aferent anilor 2012-2013,iar indemnizația pentru aceste concedii i-a fost trimisă prin firmă de curierat rapid,în cuantum de 938 lei .În legătură cu efectuarea concediului de odihnă pentru anul 2014 ,reclamanta nu făcut nici o solicitare în acest sens ,în condițiile în care acest an este în desfășurare, astfel că dreptul reclamantei pentru această indemnizație nu s-a născut.
În legătură cu salariul aferent lunii mai 2014 ,pârâta precizează că reclamanta a încasat pe ștatul de plata suma de 400 lei ,iar diferența de 46 lei i-a fost remisă odată cu indemnizațiile de concediu pentru 2012-2013
În privința obligării sale la plata unor daune morale și materiale,pârâta solicită respingerea lor ca neîntemeiate, reclamanta nefăcând în nici un mod dovada prejudiciului suferit de dânsa
În apărare s-au depus o . înscrisuri
În drept sunt invocate dispozițiile Codului Muncii
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.2 din 19.12.2011,încheiat pe perioadă nedeterminată rezultă că reclamanta G. G. R. ocupa funcția de vânzător de produse naturiste în cadrul pârâtei ÎI C. Ș. I. SLOBOZIA – M. Apilogistic
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul reține că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârât sunt în desfășurare,nefiind vorba de vreo concediere,astfel cum în mod nefondat susținea salariata prin acțiunea introductivă,situație combătută și de investigațiile efectuate de către reprezentanții ITM Ialomița conform adresei nr.260 din 24.06.2014(fila 23).
Potrivit actului adițional nr.2/03.01.2014 reclamanta prestează activitatea cu timp de lucru 8 ore/zi și un salariu de bază lunar de 850 lei, respectând astfel prevederile art.1(1) din HG nr. 871/14.11.2013 conform căruia începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei/lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie, pe lună, în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/ora.
Din înscrisurile depuse rezultă că angajatorul a constituit în perioada 01.01.2014 – 31.05.2014 un salariu lunar brut de 850 lei din care s-au reținut contribuțiile aferente salariului și ratele lunare datorate potrivit adresei de înființare a popririi, urmare a titlului executoriu la contractul de credit bancar nr.1908/_/28.11.2007 emis de B.C.R..
Conform art. 146 alin 3 rap. la art. 150 alin 1 din Codul Muncii angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care, într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, beneficiind și de o indemnizație de concediu coresapunzătoare.
Din înscrisurile depuse la dosar ,respectiv ștatele de salarii –concediu pe anii 2012 și 2013 (filele 48-49) emise de pârâtă rezultă că reclamanta figurează în perioada 03.06._14 în efectuarea concediilor de odihnă aferente anilor 2012-2013,ocazie cu care angajatorul i-a remis salariatei,în data de 27.06.2014 și indemnizația corespunzătoare acestor concedii, în sumă de 938 lei (câte 446 lei pentru fiecare an),prin curierat rapid-a se vedea fila 55 dosar
Față de această situație de fapt ce a fost dovedită cu înscrisuri,tribunalul apreciază că solicitarea reclamantei de a i se plătii concediile de odihnă pentru anii 2012-2013 de către pârâtă este nefondată,urmând să fie respinsă
De asemenea din relațiilor înaintate de la ITM Ialomița (fila 23),în raport și de înscrisurile depuse la această instituție de angajator a rezultat că pentru anul 2014 pârâtul a constituit și indemnizația netă de concediu de odihnă aferentă anului 2014 în sumă de 446 lei,sumă pe care însă nu a remis-o reclamantei, societatea nefăcând nici o dovadă cu înscrisuri în acest sens,astfel cum impun dispozițiile art. 272 Codul muncii (sarcina probei în conflictele de muncă îi revine angajatorului),rămânând restant la plată cu această sumă de bani.
Potrivit art.159 alin.1 și 2 din Codul Muncii:” (1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Totodată art.161 al aceluiași act normativ prevede:” Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.”
Coroborând întreg materialul probator, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate cât și poziția pârâtei în sensul nerecunoașterii pretențiilor reclamantei, tribunalul consideră că acesta nu a făcut dovada achitării către reclamantă și a salariului aferent lunii mai 2014 ,în cuantum de 446 lei,în condițiile în care ștatul de plată pentru această lună nu este semnat de angajată(fila 50 dosar),iar alte documente justificative care să ateste efectuarea plății nu au fost înaintate,astfel cum impun prevederile art.168 alin 1 din Codul muncii
Instanța nu poate primi apărarea pârâtei că suma de 400 lei ar fi fost deja primită de reclamantă,conform ștatului de plată,în condițiile în care acesta nu a fost semnat de angajată,iar diferența de 46 lei nu a fost inclusă în suma de 938 lei care reprezenta exclusiv indemnizațiile de concediu odihnă pentru anii 2012-2013 cum s-a susținut,potrivit documentelor depuse la ITM Ialomița chiar de administrator care dovedeau că valoarea indemnizație raportat la salariul stabilit prin contractul pentru reclamantă ar fi în sumă de 446 lei
Pentru considerentele sus menționate, față de probatoriul administrat în cauză,tribunalul privește ca întemeiată,în parte cererea formulată de reclamanta G. G. R. în contradictoriu cu pârâta ÎI C. Ș. I. SLOBOZIA și va obliga pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale reprezentând salariu aferent lunii mai 2014 în cuantum de 446 lei,și a indemnizației de concediu pentru anul 2014 în cuantum de 446 lei
Instanța va respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale și materiale, în condițiile în care aceasta nu a administrat probe în cauză care să susțină și să demonstreze prejudiciul suferit de dumneaei
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și disp.art.7 din Lg.nr.76/2012
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta G. G. R. cu domiciliul flotant în Slobozia, ., ., având CNP_ în contradictoriu cu pârâta ÎI C. Ș. I. SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, .. 15 . ., CUI:_.
Obligă pârâtul către reclamanta la plata sumei de 446 lei reprezentând salariul lunar net,aferent lunii mai 2014 și indemnizație concediu pentru anul 2014,în cuantum de 446 lei
Respinge,ca nefondate pretențiile reclamantei reprezentând indemnizații concediu 2012-2013, precum și daune morale și materiale în cuantum de 5000 lei
Cu apel în 10 zile de la comunicare .
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2014.
P., ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
M. A. G. A. S. și L. A. P. M.
Red. M..
Tehnored.PM.
4ex...2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 311/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 280/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








