Asigurări sociale. Sentința nr. 1309/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1309/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 2236/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Aprilie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1309/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S. E. C. și pe intimat C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI, având ca obiect asigurări sociale .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dosarul a fost repus pe rol din oficiu pentru constatarea perimării și că pentru acest termen părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde excepției de perimare.
Având în vedere că părțile au fost legal citate pentru acest termen de judecată, instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii formulată de contestator S. E. C. în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI, înregistrată sub nr._ din data de 06.03.2012:
Din verificarea actelor de la dosar, Tribunalul constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 26.09.2012, când pricina a fost suspendată în temeiul disp.art. 1551 Cod procedură civilă motivat de faptul că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a depune la dosar o copie după acțiunea introductivă și în vederea comunicării acestora către intimată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
În cauza de față, instanța reține că nici una dintre părți nu a formulat o cerere de reluare a judecății, astfel încât de la data de 26.09.2012 dosarul a rămas în nelucrare din vina părților. În consecință, instanța reține că prezenta cauză a rămas în nelucrare pe o perioadă mai mare de un an începând cu data de 26.09.2012, astfel încât în speță sunt aplicabile disp. art. 248 și art. 252 Cod procedură civilă.
Raportat considerentelor expuse mai sus, având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an (calculat conform art. 248 și 101 alin. 3 Cod procedură civilă), instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării și, în consecință, constată perimată acțiunea formulată de reclamanta S. E. C., domiciliată în ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii Iași, cu sediul în Iași, .. 17-19, jud. Iași.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată azi, 30.04.2014, în ședință publică.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
M.M. cu opinie în sensul L.G.O.
prezentei hotărâri,
A.B. A.T.
Red. MM
Tehnored. L.G.O.
2 ex./ 09 Mai 2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1296/2014.... | Asigurări sociale. Sentința nr. 2268/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








