Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1646/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1646/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 753/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Iunie 2014

Președinte - S. F.

Asistent judiciar - L. B.

Asistent - judiciar N. L.

Grefier - D. M. B.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1646/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. P. și pe pârâta . SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 02.06.2014, când:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul A. P. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „CONSTRUCȚII F. IAȘI” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6400 lei, reprezentând salariul aferent perioadei noiembrie 2013 – ianuarie 2014 (3890 lei), concediul de odihna in cuantum de 800 lei, prima de vacanță aferentă anului 2013 (500 lei) și salariu compensatoriu în valoare de 1300 lei. Totodată, s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru prejudiciul produs, sub forma dobânzii legale aferente, de la data neîndeplinirii obligației până la data plății efective. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost salariatul pârâtei, conform contractului individual de muncă .

Prin notificarea de preaviz emisă de SCCF Iași i-a fost adusă la cunoștință Hotărârea Consiliului de Administrație nr.58/04.12.2013 prin care s-a aprobat planul de concediere colectiva, contractul individual de munca urmând a înceta la expirarea termenului de preaviz.

Mai susține reclamantul că pârâta nu i-a achitat salariul aferent perioadei octombrie 2013 – ianuarie 2014, prima de vacanță aferentă anului 2013 (500 lei) și nici salariul compensatoriu în cuantum de 1300 lei, concediul de odihna in cuantum de 800 lei, prima de vacanță aferentă anului 2013

Potrivit art. 166 alin. 1 Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, iar potrivit art. 52 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2013 – 2014, plata salariului se face pe data de 25 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, prin virament bancar, în contul salariatului.

De asemenea, potrivit art. 5 lit. c din Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2013 – 2014, în afara indemnizației de concediu de odihnă, fiecare salariat beneficiază și de o primă de vacanță în valoare de 500 lei.

Totodată, la punctul 3 din preaviz, este precizat faptul ca angajatul va beneficia în afara salariului cuvenit de o compensație brută în valoare de 1 salariu de baza brut lunar aferent lunii în care contractul individual de munca a acestuia va înceta. Or, aceasta compensație nu a fost achitată.

Reclamantul a invocat și disp. art. 51 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și art. 166 alin. 4 Codul muncii, precizând că neplata de către angajator, la scadență, a drepturilor salariale cuvenite angajatului dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant, și obligației de plată a daunelor interese pentru recuperarea prejudiciului produs salariatului sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.

Pentru toate aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, carte de identitate, cupon salariu,extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2013 – 2014,proces verbal de informare mediere

Pârâta S.C. „CONSTRUCȚII F. IAȘI” S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția nulității cererii de chemare în judecată, raportat la disp. art. 194 lit. a și c Cod procedură civilă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea excepției inadmisibilității, pârâta a invocat prevederile art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă și ale art. 601 alin. 1, art. 43 alin. 3 și art. 4 din Legea nr. 192/2006, susținând că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă. În motivarea excepției lipsei calității de reprezentant, pârâta a invocat prevederile art. 80, art. 85 alin. 3 și ale art. 86 Cod procedură civilă, susținând că cererea de chemare în judecată a fost semnată de către avocat, fără a fi depus mandatul special în baza căruia a fost formulată cererea. În motivarea excepției nulității cererii de chemare în judecată, pârâta a invocat prevederile art. 194 lit. a și c Cod procedură civilă, susținând că în cuprinsul cererii nu este menționată suma solicitată cu titlu de dobândă.

Pe fond, pârâta a susținut că pentru luna noiembrie 2013 reclamantul are de încasat drepturi salariale în valoare de 1.289 lei pentru luna decembrie are de incasat suma de 1620 in care este inclusa si prima de vacanta de 500 lei iar pentru luna ianuarie 2014 are de încasat suma de 3995 lei, sumă în care este inclus salariul compensatoriu și compensarea în bani a zilelor de concediu de odihna cuvenite pentru anul 2013 și neefectuate pana la data desfacerii contractului de muncă.

În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.

Analizand cu prioritate in baza art.248 c.pr.civ. exceptiile invocate instanta retine urmatoarele:

În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare, instanța apreciază că nici una dintre acestea nu se susține din punct de vedere jurisdicțional. In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii motivata pe dispozitiile Legii nr. 192 /2006 ,în condițiile în care reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii medierii, fiind depus la dosar procesul-verbal de informare asupra avantajelor acestei proceduri, la fila 20 dosar instanta o va respinge. În ceea ceprivește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a domnului av.B., instanța constată că reprezentarea s-a realizat în condițiile disp. art. 85 alin. (3) NCPC, prin depunerea împuternicirii avocațiale la dosar (fila 8), iar cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată derivând din neevaluarea integrală a dobânzii solicitate, instanță apreciază că nu este pertinentă în condițiile în care la momentul introducerii acțiunii valoarea dobânzii era doar un element determinabil și nu cert, determinat, depinzând de data efectivă a plății sumelor pretinse prin acțiune. În consecință, instanța respinge toate excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:

Reclamantul A. P. a fost salariatul pârâtei. S.C. „CONSTRUCȚII F. IAȘI” S.A. infunctia de electrician de intretinere reparatii în baza contractului individual de muncă si a actului aditional la contractul individual de munca . Potrivit notificării de preaviz nr.298/23.12.2013 emisă de pârâtă, s-a comunicat încetarea raporturile de muncă dintre părți în termen de 20 de zile lucrătoare de la comunicarea notificării. Prin același act s-a prevăzut dreptul reclamantului de a beneficia, în afara salariului cuvenit, de o compensație bruta în valoare de 1 salariu de baza brut lunar aferent lunii în care contractul individual de munca va înceta.

Potrivit disp. art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Potrivit disp. art. 161 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, iar potrivit disp. art. 168 alin. 1 din același act normativ, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

Potrivit disp. art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 272 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către reclamant a drepturilor salariale restante aferente perioadei octombrie 2013 –ianuarie 2014 desi le recunoaste prin intampinare.

De asemenea, potrivit disp. art. 5 lit. c din anexa 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2013 – 2014, în afara indemnizației de concediu de odihnă, fiecare salariat va primi o primă de vacanță în valoare de 500 lei. Totodată, potrivit lit. e a aceluiași articol, prima de vacanță se acordă proporțional cu perioada efectiv lucrată.

Or, în speță, instanța reține că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamant a primei de vacanță aferentă anului 2013.

De altfel, pârâta a recunoscut prin întâmpinare faptul că nu a achitat reclamantului drepturile salariale restante aferente perioadei noiembrie 2013 –ianuarie 2014, prima de vacanță aferentă anului 2013 și salariul compensatoriu potrivit punctului 3 din notificarea de preaviz 318/23.12.2013. În motivarea neplății drepturilor bănești aferente perioadei în litigiu, pârâta a invocat dificultățile financiare generate de neîncasarea în termen a unor creanțe, reprezentând contravaloarea unor lucrări executate. Cu privire la această apărare a pârâtei, instanța reține că lipsa lichidităților la nivelul angajatorului nu poate funcționa ca o cauza pertinenta de suspendare/amânare a plății drepturilor salariale.

Astfel ca va obliga parata sa achte reclamantului drepturile solicitate in cuantum de 6904 lei.

În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești restante, instanța constată că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, text de altminteri reluat în art.51 din Contractul colectiv de munca aplicabil pe anii 2013-2014.

Din punct de vedere juridic, dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume, iar prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, precum și acoperirea beneficiului nerealizat de către creditor.

Având în vedere disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, precum și necesitatea asigurării respectării principiului restitutio in integrum, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești restante, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

În baza disp. art. 453 alin.2 Noul Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptiile inadmisibilitătii cererii de chemare în judecată, a lipsei dovezii calității de reprezentant și a nulității cererii de chemare în judecată invocate de pârâtă.

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. P. avand CNP_ cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat M. Branici din Iasi, .. 87, . contradictoriu cu pârâta S.C. Constructii F. Iasi S.A. avand Cod fiscal J40/_/18.10.2012 si CUI RO_ cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., . si in Iasi, . nr. 10.

Obligă pârâta să achite reclamantului drepturile banesti în cuantum de 6904 lei aferente luniilor noiembrie 2013- ianuarie 2014, reprezentand drepturi salariale, compensarea in bani a concediului de odihna pe anul 2013, prima de vacanta aferenta anului 2013, salariul compensator precum și dobânda legală de la data neîndeplinirii obligației până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la tribunal.

Pronunțată astăzi 2.06.2014 iar soluția va fi pusă la dispozitia părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte, Asistent Judiciar,Asistent Judiciar, Grefier

F.S. B.L. L.N. B.M.D.

Red. Tehnored. L N

2 EX./31.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1646/2014. Tribunalul IAŞI