Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1665/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1665/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 1664/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 04 Iunie 2014

Președinte - G. C.

Asistent judiciar A. B.

Asistent judiciar A. T.

Grefier D. N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1665/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNT S. HARET IAȘI, B. E., B. E., G. A., P. E., P. M. și pe pârât ȘCOALA G. NR. 1 TODIREȘTI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 21.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.05.2014, apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr. _ /20134 S. Învățământ „S. Haret” Iași, în numele și pentru reclamanții B. E., B. E., G. A., P. E., P. M., a chemat în judecată pârâta ȘCOALA G. NR. 1 TODIREȘTI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI HELESTENI, solicitând obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr. 322/2010 și 2296/2010 date de Tribunalului Iași, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr. 322/2010 ( dosar_ ) și sentința civilă nr. 2296/2010 (dosar nr._ ), pârâta a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății. Deși sentința menționată este irevocabilă, nici până în prezent nu au beneficiat de plata drepturilor salariale. În consecință, este evident că li s-a cauzat un prejudiciu prin faptul că au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul lor prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008.

Reclamanții au invocat disp. art. 166 alin. 4, art. 161 și art. 278 alin. 1 Codul muncii, susținând că, și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale, sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv art. 1530, art. 1531, art. 1535 Noul Cod Civil. De asemenea, sunt incidente și disp. art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Reclamanții au mai precizat că din cuprinsul tuturor dispozițiilor legale menționate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, care curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă (obligația legală de plată a salariului trebuind a fi îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă). Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (beneficiari ai sentinței menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații dispuse de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

Întrucât reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse prin plata diminuată a salariului și prin neplata sumelor dispuse de instanța de judecată, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii.

Reclamanții au depus înscrisuri constând în tabel de mandatare, dovada parcurgerii procedurii de mediere, sentința evocată.

Pârâta ȘCOALA G. HELESTENI- STRUCTURA OBOROCENI nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin sentința civilă nr. 322/2010 ( dosar_ ) și sentința civilă nr. 2296/2010 (dosar nr._ ), au fost obligate mai multe unități de învățământ, printre care și pârâta ȘCOALA G. HELESTENI- STRUCTURA OBOROCENI, să plătească reclamanților din cauză, personal bugetar, diferențe de drepturi salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

La data de 18.06.2009 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată ulterior prin O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011 și Legea nr. 230/2011.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Prin decizia nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție „Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că:

În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 517 alin. 4 Cod proc. civilă, se reține că reclamanților ce se regăsesc în sentința civilă nr. 322/2010 ( dosar_ ) și sentința civilă nr. 2296/2010 (dosar nr._ ), care au constituit titlu executoriu de la data pronunțării, li se cuvin, respectiv, datorează de către pârâta unitatea școlară daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în aceste titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, motiv pentru care acțiunea va fi admisă și va fi obligată parata Școala G. Heleșteni, Structura Oboroceni, jud. Iași sa plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând majorarea cu dobânda legala a drepturilor bănești ce le-au fost acordate sentința civilă nr. 322/2010, pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ și sentința civilă nr. 2296/2010 pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ calculata începând cu data de 04.03.2014 (data introducerii acțiunii) si până la data plătii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământ „S. Haret” Iași, cu sediul ales în Iași, .. 50, ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO90CECEIS0230RON0743372, deschis la C.E.C. P., în numele și pentru membrii de sindicat B. E., B. C., B. E., G. A., P. E., P. M. in contradictoriu cu parata Școala G. nr. 1 Todirești, ..

Obliga parata sa plătească fiecărui reclamant suma reprezentând majorarea cu dobânda legala a drepturilor bănești acordate prin sentința civilă nr. 322/2010, pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ și sentința civilă nr. 2296/2010 pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ calculata începând cu data de 04.03.2014 (data introducerii acțiunii) si pana la data plătii efective.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțata în ședința publică din data de 04.06.2014.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

C. GabrielaBaboi A. – T. AlinaNazarie D.

Red./ thred. As. Jud. B.A.

10 Noiembrie 2014/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1665/2014. Tribunalul IAŞI