Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2098/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2098/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 11404/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 11 Iunie 2014

Președinte - I. D.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. T.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2098/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. T. D. V. și pe pârât . SRL - LA CABINET AVOCAT N. A., având ca obiect conflict de muncă ANULARE DECIZIE DE CONCEDIERE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Kmen M. C. pentru reclamant și dl. Bendescu C. în calitate de reprezentant al pârâtei.

Procedura este completă.

Componența nominală a completului de judecată CM1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 928 din data de 10.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța aduce la cunoștință părților că prezenta cauză a fost repusă pe rol având în vedere Ordinul nr. 1807/C din 16.05.2014 emis de Ministrul Justiție prin care d-na E. A. s-a eliberează din funcția de asistent judiciar la Tribunalul Iași, prin pensionare și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanții părților arată că își mențin concluziile de la termenul anterior .

Conf. art. 394 NCP, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare .

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 11.11.2013 contestatorul C. T. D. V., în contradictoriu cu intimata societatea R. B. NETWORK S.R.L., a formulat contestație împotriva deciziei de concediere din 24.09.2013 prin care a încetat contractul de muncă încheiat cu intimata conform art. 65 Codul muncii, solicitând anularea deciziei și obligarea intimatei la plata tuturor salariilor indexate, majorate și actualizate cuvenite de la momentul încetării contractului până la plata efectivă a acestor drepturi.

S-au anexat o . acte, în copie.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. Au fost anexate, de asemenea, o . acte.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul din 14.05.2014 părțile au depus la dosar cerere de pronunțare a unei hotărâri de expedient, incluzând și tranzacția încheiată de părți și semnată în fața instanței de judecată.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 438-441 C.pr.civ. Tranzacția depusă întrunește forma prevăzută de art. 439 C.pr.civ.

Reține instanța de judecată că semnarea tranzacției s-a realizat în fața instanței de judecată, pentru intimată fiind prezent mandatarul Bendescu A. C. cu procura specială depusă la fila 134 dosar, în orginal.

Astfel, condițiile prevăzute de art. 439 au fost împlinite, tranzacția părților fiind depusă la dosar (înscris sub semnătură privată) și reprezentând voința părților asumată prin semnătură, urmând – astfel – ca instanța să ia act de învoiala părților, acest act urmând a alcătui dispozitivul hotărârii judecătorești

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de contestatorul C. T. D. V., CNP_, domiciliat în Iași, .. B3, nr.5, ., . în contradictoriu cu intimata societatea R. B. NETWORK S.R.L. cu sediul social în Iași, .. 82, .. 3 si 4, jud. Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având Cod de Identificate Fiscală RO8428399.

Consfințește tranzacția încheiată de părți la 14.05.2014 cu următorul cuprins:

TRANZACȚIE JUDICIARĂ

Art. 1. Noi, părțile din dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului Iași:

  • C. T. D. V., domiciliat în Iași, .. 9, ., ., jud. Iași, având CNP_, în calitate de contestator

și

  • societatea R. B. NETWORK S.R.L., cu sediul social în Iași, .. 82, .. 3 si 4, jud. Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având Cod de Identificate Fiscală RO8428399, reprezentată legal de dl. L. M. U. și cu sediul ales în București, ., ., București, e-mail_, număr fax_,în calitate de pârâtă,

înțelegem să stingem litigiul intervenit între noi prin încheierea prezentei tranzacții.

Art. 2. Subsemnatul, C. T. D. V. am primit de la pârâtă o despagubire cu o valoare in suma de 11.900 Euro (unsprezece mii noua sute Euro), reprezentând despăgubirea pentru drepturile salariale aferente perioadei 15.10._14.

Art. 3. Subscrisa, societatea R. B. NETWORK S.R.L., înțeleg să acord contestatorului C. T. D. V. o despagubire cu o valoare in suma de_ Euro (unsprezece mii noua sute Euro), reprezentând despăgubirea pentru drepturile salariale aferente perioadei 15.10._14, conform prevederilor cuprinse in Contract.

Art. 4. Plata despagubirii astfel cum este prevazuta la art. 2 si 3 de mai sus, s-a realizat prin semnarea de catre Parti a Contractuluide cesiune a unui drept de creanta semnat in data de ......

Art. 5. Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată. Prin prezenta tranzacție înțelegem să stingem litigiul dintre noi, în cauza având ca obiect conflict de muncă, înregistrat sub nr._, pe rolul Tribunalului Iași, Părțile renunțând la pretenții ulterioare.

Art. 6. Prezentul înscris îl vom depune la instanța judecătorească pentru a fi încuviințat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în temeiul art. 438-441 Cod proc. civ.

Prezentul înscris a fost redactat în trei exemplare, câte unul pentru fiecare Parte și unul pentru instanță.

CONTESTATOR,

C. T. D. V.

.ss.indescifrabilă.

PÂRÂT,

R. B. NETWORK S.R.L.

Prin Bendescu A. C.

.ss indescifrabilă, ștampilă aplicată de societatea intimată.”

Executorie.

Cu drept de recurs, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.06.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

D.I. Cu opinie în sensul O.L.G.

prezentei hotărâri,

M.B.M. T.A.

RED/TEHNORED – D.I./D.I.

4 EX – 08.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2098/2014. Tribunalul IAŞI