Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1373/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1373/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 8402/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Mai 2014
Președinte - P. T.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier D. C.
Sentința civilă Nr. 1373/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. G. și pe pârât S.C. F. C. IS S.R.L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării excepției perimării acțiunii, părțile fiind citate cu mențiunea de a răspunde la această excepție.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.03.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul disp.art.1551 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .
Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza disp.art. 248 și art. 252 C. procedură civilă, constată perimată acțiunea formulată de reclamantul D. G., domiciliat în Iași, .. 11, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. C. S.A. cu sediul în Iași, ., ., ., jud.Iași .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
T.P. cu opinie în sensul
prezentei hotărâri
B.A. - T.A.
GREFIER,
C.D.
Red. T.P.
Tehn. T.P.
2 ex./12.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








