Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2304/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2304/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 2591/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Iunie 2014
Președinte - E. C. P.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - N. L.
Grefier - O. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2304/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PRIN ADMIN. M. C. în contradictoriu cu pârâta B. M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Componența nominală a completului de judecată CM6, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii d-nei asistent judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv d-na L. N., conform procesului verbal nr. 1022 din data de 23.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin Serviciul Registratură, la data de 10.06.2014, reclamanta prin apărător a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la excepția necompetenței teritoriale, solicitând și judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Iași.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fata retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /27.03.2014 reclamanta S.C. M. .. a chemat in judecata pe parata B. M. solicitând instanței sa dispună obligarea acesteia la plata sumei de 686 lei, reprezentând prejudiciu creat din culpa sa. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că pârâta a fost angajata sa din data de 13.08.2013, în funcția de gestionar la magazinul N. Iași, iar în urma inventarului din 06.11.2013, la care a luat parte și pârâta, s-a constatat o lipsă în gestiune de 2480 lei, pentru care cele două gestionare și-au asumat culpa.
Având în vedere recunoașterea culpei sale în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau, pârâta a încheiat în data de 06.11.2013 un angajament de plată, prin care s-a obligat să achite prejudiciul în cuantum de 1250 lei.
Mai arată reclamanta că pârâta a ales să-și dea demisia, iar în cadrul procedurii privind informarea despre avantajele medierii a trimis o adresă prin care a comunicat intenția sa de stingere a litigiului pe cale amiabilă, sens în care a evidențiat că la plecarea din funcție a lăsat în contul datoriei suma de 514 lei, diferență de salariu neîncasat plus garanția de 50 de lei, urmând a achita diferența începând cu luna ianuarie.
Susține reclamanta că prin aceeași adresă, pârâta a indicat că drepturile salariale neîncasate ar fi de fost de 964 lei și nu de 514 lei, considerând greșit că i s-ar fi cuvenit drepturile salariale pentru întreaga lună, deși nu a desfășurat activitate decât 42 de ore în luna noiembrie.
Mai arată reclamanta că pârâta nu a achitat nici o sumă pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.
În drept, au fost invocate disp. art. 254, art. 268, lit. c) și art. 269 din Legea nr. 53/2003, republicată, iar în dovedire a fost depus un set de acte constând în contract de muncă, angajament de plată, stat de salarii, adresă pârâtă, decizie de încetare a contractului de muncă, proces-verbal de inventariere.
Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare.
Prin rezoluția privind regularizarea acțiunii, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție la care reclamanta a răspuns în data de 10.06.2014 prin serviciul de registratură al Tribunalului Iași, în sensul admiterii excepției, solicitând declinarea acțiunii în favoarea Tribunalului V..
Analizând cu prioritate, in baza art. 248 Noul Cod de procedură civilă, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Iași, instanța retine următoarele:
În cauza de față, reclamanta a solicitat in baza art. 254 Codul muncii, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei pentru prejudiciul produs de aceasta in legătură cu atribuțiile de serviciu.
Potrivit art. 269 alin. 2, Codul muncii ,, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente in a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”
Potrivit art.210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamatul.
În consecință, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, părțile neputând-o înlătura, revenind instanței de la sediul reclamantului.
Având în vedere că reclamanta S.C. M. .. are sediul in județul V., instanța retine in baza dispoziției legale menționate anterior, că Tribunalului V. îi revine competența de soluționare a cauzei.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Iași și in consecință, va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și, în consecință:
Declină în favoarea Tribunalului V. competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. M. .., cu sediul în ., jud. V., J_, C. RO4359342, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat „Donosa M.” din V., în contradictoriu cu pârâta B. M., C.N.P._, domiciliată în Iași, ., ., jud. Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 25.06.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,Grefier,
P.E.C. cu opinie în sensul S.O.
prezentei hotărâri,
MBM LN
Red: MMB/PEC
2 ex./16.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








