Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2144/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2144/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2413/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Iunie 2014

Președinte - C. A.

Asistent judiciar - L. B.

Asistent judiciar - N. L.

Grefier - D. N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2144/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ., reclamant . PRIN ADMIN. JUD. MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârât R. G., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 04.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânare pronunțarea cauzei pentru 11.06.2014, apoi pentru azi, când

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea formulată de reclamanta S.C. ”C.E.T. IAȘI” S.A., societate aflată în insolvență, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ s-a solicitat obligarea pârâtului R. G. la restituirea sumei de 1194 Iei, reprezentând contravaloarea concediului de odihnă și a primei de vacanță încasate necuvenit pentru anul 2011 și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.

S-a motivat că pârâtul a fost salariatul S.C. “C. IAȘI” S.A. în funcția de lăcătuș lucrări speciale la Laboratorul Automatizări Industriale C. Iași 1, în baza contractului individual de muncă încheiat în perioada 10.11._12.

În data de 20.10.2011, în baza acordului dintre părți, s-a suspendat contractul individual de muncă al pârâtului, în conformitate cu art. 54 Codul Muncii, începând cu data de 20.10.2011 până la data de 30.06.2012

Ulterior pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă cu acordul părților.

Astfel, în data de 01.07.2012 raporturile contractuale de muncă au încetat conform Deciziei nr. 265 din data de 10.07.2012, prin acordul părților, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b Codul muncii.

Pârâtul a efectuat integral concediul de odihnă aferent anului 2011, pentru care a primit suma de 6239 lei net, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă si prima de vacantă, stabilite potrivit art. 2.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, pentru 29 zile CO.

Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. 2 Codul muncii, “durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea leșii si a contractelor colective aplicabile și se acordă proporțional cu activitatea prestată .. Raportat la activitatea prestata în intervalul 01.01._11 salariatului i se cuvenea suma de 5045 Iei net, calculată pentru 26 de zile CO.

Conform prevederilor art. 256 alin. l Codul muncii și a art. 2.12 alin.2 din Contractul colectiv de muncă al . „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.

Astfel, pârâtului îi revine obligația de a restitui suma de 1194 lei net încasată necuvenit, reprezentând parte din indemnizația de concediu de odihnă și prima de vacanță, aferentă perioadei nelucrate, calculată până la sfârșitul anului 2011.

Prin notificarea înregistrată cu nr. 556 din data de 16.01.2013, s-a încercat stingerea diferendului pe cale amiabilă, însă fără rezultat. In vederea respectării procedurii prealabile, pârâtul a fost invitat să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, reglementate de art.60 ind. 1 alin 1 lit a)-f) din Legea 192/2006 modificata,însă acesta nu a dat curs invitației.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 145 alin.2 art. 256 alin. l Codul muncii, art. 2.12 alin.2 din Contractul colectiv de muncă al S.C. C. IAȘI S.A.

La acțiune, scutită de plata taxei de timbru, au fost anexate următoarele înscrisuri: extras din contractul colectiv de muncă al ., contract individual de muncă, acord privind suspendarea CIM, deciziile nr. 432/20.10.2011, 554/16.07.2013, notificare nr. 556/16.01.2013, tabel de calcul CO necuvenit pe anul 2011, state de plată, pontaje, ordin de plată, borderou de plată, cerere de mediere, invitație la mediere, proces verbal de informare privind medierea.

Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza punctul de vedere față de acțiune.

În dovedire, s-a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul R. G. a fost salariatul S.C. “C. IAȘI” S.A. în funcția de lăcătuș lucrări speciale la Laboratorul Automatizări Industriale C. Iași 1, în baza contractului individual de muncă încheiat în perioada 10.11._12.

Prin decizia nr.432/20.10.2011 s-a dispus suspendarea contractului individual de munca prin acordul părților pe perioada 20.10._12, iar prin decizia nr.554/16.07.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de munca a salariatului.

Din fișele de pontaj si statele de plata rezultă că pârâtului acestuia i-au fost aprobate 29 zile de concediu de odihnă, pe anul 2011, acesta încasând suma de 6239 lei net.

Raportat la activitatea prestata in intervalul 01.01.2011 – 20.10.2011, salariatului i se cuveneau 23 zile de concediu de odihna, in timp ce acesta a beneficiat de 29 de zile de concediu. In atare situație, pârâtul datorează reclamantei partea din indemnizația de concediu de odihna si prima de vacanta încasata necuvenit pentru 6 zile, in suma de 1194 lei.

Conform art.145 alin.2 din Codul Muncii durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestatã într-un an calendaristic.

Potrivit dispozițiilor art. 256 Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

Tribunalul retine ca reclamanta a făcut dovada plății indemnizației de concediu, conform art.145 din Codul Muncii, in forma in vigoare la nivelul anului 2011 prin statele de plata si ordinul de plata, motiv pentru care se apreciază întemeiata pretenția reclamantei.

Pentru aceste considerente, va fi obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1194 lei cu titlu de cotă parte din indemnizația de concediu de odihnă si prima de vacanta aferenta a 6 zile de concediu efectuate necuvenit în anul 2011.

F. de dispozițiile art.453 din Noul Cod de procedură civilă, se va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata întrucât nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 25, având J_ și CUI_ în contradictoriu cu pârâtul R. G., având CNP_, domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1194 lei reprezentând suma încasată necuvenit.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată astăzi, 18.06.2014; soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

A.C. B.L. L.N. N.D.

Redactat: A.C.

4 ex/17.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2144/2014. Tribunalul IAŞI