Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1218/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1218/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 458/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 23 Aprilie 2014

Președinte - M. M.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. E.

Grefier - N. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1218/2014

Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. „MV 34 P.” S.R.L. Valea L., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică și la prima și la a doua strigare a cauzei răspunde avocat M. R. pentru societatea pârâtă, lipsă fiind reclamantul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, fiind primul termen de judecată, verificându-și competența, instanța constată că este competentă material, teritorial și general în soluționarea prezentei cauze în baza art. 269 din Codul Muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Constată deschisă etapa cercetării judecătorești și, în baza art. 238 N.C.P.C. acordă apărătorului pârâtei cuvântul pe estimarea duratei cercetării procesului.

Avocat M. apreciază la o zi durata cercetării procesului. .

Instanța estimează durata procesului la o zi și, constatând că prioritar soluționării fondului se impune soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare pentru lipsa dovezii participării la ședința de informare privind avantajele medierii și acordă apărătorului pârâtei cuvântul pe această excepție.

Avocat M. solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii inadmisibilă, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor depuse la dosar.

Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iași la data de 27.01.2014 sub nr._ reclamantul C. M. a chemat în judecată pârâta S.C. MV34 P. S.R.L. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata diurnei de deplasare pe luna decembrie 2013 și a drepturilor salariale aferente perioadei 20.09.2013 – 20.12.2013.

In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat ca a fost angajat la societatea pârâtă pe postul de muncitor necalificat în silvicultură și nu a primit drepturile salariale solicitate prin acțiune.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere că, potrivit disp. art. 60, ind. 1, lit. e) din Legea nr. 192/2006 reclamantul trebuia să facă dovada invitației la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, însă nu a fost invitată la o astfel de ședință, procedură prealabilă obligatorie.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. În susținerea poziției sale procedurale, pârâta a precizat că a achitat reclamantului drepturile salariale solicitate, pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie plata fiind certificată de semnătura reclamantului sau a soției acestuia, iar plata salariului pentru luna decembrie precum și a diurnei de deplasare, fiind dovedită cu doi martori, prezenți la înmânarea sumelor de bani.

În dovedirea apărărilor sale, pârâta a anexat întâmpinării un set de acte.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată fața de dispozițiile art. 248 Noul Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006 ,,Instanța va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea anterior introducerii cererii de chemare sau după declanșarea procesului pana la termenul dat de instanța in acest scop pentru litigiile in materiile prevăzute de art. 60 ind. 1 alin. 1 lit. a-f” .

Aceasta obligație a reclamantului reprezintă o condiție extrinseca a dreptului de a sesiza instanța iar scopul instituirii a fost unul de interes public si anume încercarea de soluționare a litigiilor prevăzute de art. 60 ind. 1 alin. 1 lit. a)-f) pe calea medierii si degrevarea in acest mod al instanțelor de judecata. Atât timp cat scopul urmărit de legiuitor, prin legiferarea acestor dispoziții, a fost unul de interes public si nu privat excepția de inadmisibilitate prevăzuta de art. 2 alin. 1 ind. 1 din legea nr. 192/2006 are caracter absolut.

În cauza de față, nici la data introducerii cererii de chemare in judecată și nici ulterior, până la primul termen de judecată, reclamantul nu a făcut dovada ca a participat la ședința de informare privind avantajele medierii, deși prin Adresa emisă la 31.01.2014 și comunicată la 05.02.2014, a fost înștiințat că trebuie să facă această dovadă până la data de 17.02.2014, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.

In condițiile in care reclamantul, deși avea obligația de a face dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii, anterior introducerii cererii de chemare nu a făcut dovada îndeplinirii obligației nici odată cu introducerea cererii de chemare in judecata si nici pana la primul termen de judecata acordat la data de 23.04.2014, instanța retine ca in cauza devin incidente dispozițiile art.2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006, motiv pentru care va admite excepția de inadmisibilitate si va respinge cererea ca inadmisibilă.

În temeiul disp. art. 453 NCPC, reclamantul va fi obligat să-i plătească pârâtei suma de 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat parțial, redus potrivit art. 451, alin. 2 NCPC, având în vedere că, în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, onorariul solicitat în cuantum de 750 lei (conform chitanței depuse la dosar) este mult prea mare. Instanța are în vedere și faptul că prezenta cauză a necesitat pentru soluționare un singur termen de judecată, unica probă administrată a fost cea cu înscrisuri, iar soluția pronunțată a fost consecința directă a neîndeplinirii de către reclamant a unei obligații prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul disp. art. 2, alin. 1 ind 2 din Legea nr. 192/2006, respinge ca inadmisibilă acțiunea formulata de reclamantul C. M., C.N.P._, domiciliat în ., jud. Iași, in contradictoriu cu parata S.C. MV 34 P. S.R.L., cu sediul în sat Valea L., ., cam. 2, .. Iași și cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat „R. M.”, cu sediul în Iași, .. 3, ., J_ .

Obligă reclamantul să achite pârâtei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată( onorariu de avocat partial).

Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 23.04.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

M.M. cu opinie în sensul

prezentei hotărâriGREFIER,

M.B.M. pt. E.A. E.N.

Încetat mandat prin

pensionare semnează

președintele completului

Red./Tehnored. M.B.M.

4ex./30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1218/2014. Tribunalul IAŞI