Anulare act. Sentința nr. 1214/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1214/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 5478/99/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Aprilie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. E.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1214/2014
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritoriala Valea L. prin Primar, având ca obiect anulare act .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că prezenta cauză a fost transpusă de la Secția II Civilă – C. administrativ și fiscal completul D2ca la Secția I civilă completul CM 7, potrivit procesului – verbal nr. 733/27.02.2014, că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, că la dosar, prin serviciul de registratură, reclamanta a înaintat la dosar concluzii scrise și că pentru termenul de azi completul CM 12 a înaintat completului de judecată de față dosarul nr._/99/2013* pentru verificarea condițiilor privind conexarea la dosarul de față.
Instanța dispune apelul părților și în cauza nr._/99/2013* aflată pe rol la acest termen la ordinea 6 pe lista a doua de ședință și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 N.C.P.C. admite excepția de litispendență și dispune reunirea dosarului nr._/99/2013 la dosarul de față.
Având în vedere că nu s-a solicitat administrarea altor probe și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr._ reclamanta M. L. a chemat in judecata U. A. teritoriala Valea L. solicitand anularea Dispoziției nr. 85/22.03.2013 si suspendarea executării dispoziției contestate pana la soluționarea definitiva si irevocabila a prezentei cauze cu cheltuieli de judecata.
In motivare s-au aratat urmatoarele:
In fapt, prin Dispoziția nr. 85/22.03.2013 emisa de parata UAT Valea L. s-a dispus imputarea sumei de 9810 lei, suma ce reprezintă drepturile de care a beneficiat conform Contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate aferenta anului 2011. Suma ce face obiectul dispoziției contestate a fost calculata conform măsurii nr. 5 pct.II din Decizia nr. 5/14.02.2013 emisa de Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi B..
Conform aceleiași dispoziții sumele imputate se rețin din salariul net pe care il realizeaza la UAT Valea L., in calitate de consilier juridic.
Decizia de impunere este esențial nelegala, pentru urmatoarele considerente:
Este angajata in baza contractului individual de munca la UAT Valea L. pe postul de consilier juridic.
Din preambulul Dispoziției nr.85/22.03.2013 rezulta ca premisa in baza careia s-a emis aceasta dispoziție este data de Raportul de Control nr. 970/21.12.2012 incheiat urmare a misiunii de audit financiar al Curții de Conturi a Romaniei-Camera de Conturi B., iar temeiul de drept retinut il constituie art.257 alin.2 din Codul Muncii, coroborat cu art.117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Potrivit disp. art.257 din Codul Muncii:
(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fară a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le- ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv. ”
Reținerile de care face vorbire textul de lege mai sus mentionat sunt posibile numai daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constata ca atare printr-o hotarare judecătoreasca definitiva si irevocabila.
In speța, parata a emis o dispoziție in temeiul unui act normativ aplicabil altor categorii de personal (funcționari publici), respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, ori, ea nu are aceasta calitate, ci aceea de personal contractual, fiind incalcate normele procedurale imperative care impun condiția ca pretinsul prejudiciu cauzat de reclamant sa fie constatat printr-o hotarare judecătoreasca definitiva si irevocabila, fapt ce atrage nulitatea dispoziției.
Curtea Constitutionala a României a retinut ca raspunderea patrimoniala a angajatorului si a salariatului este diferita de celelalte forme ale răspunderii civile, diferențiere determinata de specificul si particularitatile raporturilor juridice de munca si ale contractelor individuale de munca ce dau naștere acestor raporturi, precum si de nevoia instituirii unor masuri de protejare a salariatului fata de eventualele acțiuni cu caracter abuziv din partea angajatorului care, la modul general, are o poziție dominanta in raporturile sale cu salariatul. Astfel, derogările stabilite de lege in aceasta materie sub aspect procedural sunt justificate tocmai de specificul acestei forme de răspundere civila.
Potrivit art. 254 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legătură cu munca sa. Potrivit aceleeasi dispoziții legale, in situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul pârtilor, . nu va fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
F. de dispozițiile legale mentionate, apreciz ca emiterea unei decizii de impunere, in lipsa învoielii pârtilor, este nelegala, aceasta neputand constitui titlu executoriu pentru reținerile din salariu.
Chiar daca s-ar ajunge la o învoiala cu salariatul, daca acesta, ulterior refuza plata, singura cale la indemana angajatorului este aceea de a sesiza instanta competenta.
Ca urmare, emiterea unei dispoziții de imputare atrage nulitatea absoluta a acesteia, neexistand temei legal pentru emiterea si executarea silita a unui astfel de act.
Din verificarea efectuata de către Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi B. concretizata in Raportul de Control nr.9740/21.12.2012 s-a constatat faptul ca in perioada 2010- decembrie 2011 s-au angajat, lichidat, plătit si inregistrat nelegal cheltuieli de personal in valoare totala de 444.850 lei. Suma retinuta in sarcina ei este in cuantum de 9810 lei aferenta perioadei februarie 2009-februarie 2011. Atat timp cat nu are calitatea de functionar public dispozitia emisa de parata este nelegala, angajatorul neavand temei de drept pentru imputarea sumelor stabilite de Curtea de Conturi. Dispozitia contestata este nelegala si prin raportare la dispozitiile art. 117 din legea nr. 215/2001 care vizeaza atributiile secretarului unitatii administrativ teritoriale cu privire la viza de legalitate ce trebuia aplicata pe dispozitia ce face obiectul controlului instantei.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii. In motivare s-au aratat urmatoarele:
Prin Nota de fundamentare a Primarului Comunei Valea L. nr. 1218/07.02.2013, întocmită urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi B., s-a constatat in sarcina reclamantei încasarea de venituri de natura salariala in baza Contractului colectiv de munca nr. 1381/27.02.2009 încheiat la nivel de unitate, sume acordate cu incalcarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010,
Prin dispoziția nr. 85/22.03.2013 s-a dispus in sarcina reclamantei imputarea sumei de 9810 lei corespunzătoare anului 2011 reprezentând drepturi de natura salaríala acordate reclamantei conform Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.
Astfel cum rezulta din înscrisurile anexa la cererea formulata de reclamant Contractul colectiv de munca a fost incheiat in 27.02,2009 avand nr. inreg 1381, pentru o perioada de 2 (doi) ani, cu posibilitatea prelungirii pe o perioada de 12 luni pana la încheierea unui nou contract in situatia in care nici una dintre parti nu denunța contractul colectiv de munca. Prevederile Contractului colectiv de munca nu au fost contestate la instantele judecătorești iar sumele încasate de reclamant in temeiul contractului colectiv de munca au fost prevăzute in bugetul local aprobat prin hotararea de Consiliu Local nr. 3/17.02.2011.
In fapt, in baza Dispoziției nr. 85/22.03.2013, a cărei suspendare o solicita reclamantul prin cererea introductiva, reclamantului i s-a retinut cu titlu de imputatie suma de 100 lei din salariul aferent lunii martie, ulterior neoperand nici o reținere.
Atasat intampinarii paratul a depus la dosar inscrisuri.
La termenul din data de 23.04.2014 instanta a admis exceptia de litispendenta si a dispus reunirea dosarului nr._/99/2013 la prezentul dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta este angajata a Primariei Valea L. în funcția de consilier juridic potrivit contractului individual de munca nr. 8/01.07.2004.
Prin dispoziția nr. 85/22.03.2013 emisă de intimat s-a decis, în temeiul disp. 84 lit. b si art.85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Functionarilor Publici, art. 257 Codul muncii imputarea sumei de 9810 lei aferenta anului 2011 reprezentând drepturi speciale acordate conform Contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate in perioada februarie 2009-februarie 2011.
Potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar potrivit disp. art. 256 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Principalele modalități de stabilire și recuperare a prejudiciului produs angajatorului – atât în cazul răspunderii patrimoniale cât și a obligației de restituire – sunt învoiala părților și acțiunea în justiție. În acest sens, în situația în care părțile nu se înțeleg, respectiv când salariatul nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu valoarea acesteia sau când salariatul nu este de acord să restituie o sumă încasată necuvenit, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanța competentă în vederea obligării salariatului la repararea prejudiciului.
De asemenea, potrivit disp. art. 169 alin. 1 Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În consecință, pentru a opera rețineri din salariu, este necesar ca datoria salariatului să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că la data de 22.03.2013 (data emiterii deciziei contestate) nu exista vreo hotărâre judecătorească irevocabilă referitoare la prejudiciul cauzat angajatorului de către salariată, se reține de către instanță că în mod greșit intimatul a emis dispozitia nr. 85/22.03.2013 prin care a decis imputarea sumei de 9810 lei.
Instanta mai retine ca temeiul de drept in baza caruia a fost emisa dispozitia contestata respectiv art. 84 lit. b, art. 85 si art. 117 din legea nr. 188/1999 nu este aplicabil in situatia reclamantei care are calitatea de angajat in baza contractului individual de munca si nu are calitatea de functionar public, calitate care ar fi atras aplicabilitatea acestor dispozitii.
Apărările intimatului referitoare la baza legală de acordare a sporurilor sunt lipsite de relevanța în prezenta cauza, în condițiile în care calea aleasă de angajator, în recuperarea unor eventuale sume de bani acordate fără temei legal, este greșită.
Pe cale de consecință, instanța constată că dispozitia nr. 85/22.03.2013 este nelegală, fiind întemeiată cererea reclamantei de anulare a acestei decizii si in consecinta o va admite.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a efectelor acestei dispozitii de imputarea instanta retine ca potrivit art. 274 c.m. ,, hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii”. Raportat la aceasta dispozitie legala instanta retine ca admiterea actiunii si anularea dispozitiei 85/22.03.2013 produce efecte din momentul pronuntarii conducand la suspendarea executarii astfel incat cererea de suspendare a ramas fara obiect.
Pentru aceste motive instanta va respinge cererea de suspendare a efectelor deciziei nr. 85/22.03.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. L., CNP_ cu domiciliul în Iași, .. 12, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială Valea L., prin primar, cu sediul în .. Iași.
Anulează dispoziția de imputare nr. 85/22.03.2013 emisă de . primar.
Respinge cererea de suspendare a efectelor deciziei de imputare.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
M.M. cu opinie în sensul
prezentei hotărâriGREFIER,
M.B.M. E.A. E.N.
Red.MM/30.06.2014/4ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
