Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1601/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1601/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 3086/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Mai 2014

Președinte - E. C. P.

Asistent judiciar B. M. M.

Asistent judiciar N. L.

Grefier Ș. D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1601/2014

Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu pentru constatarea perimării acțiunii formulate de reclamanții ALIANȚA S. G. A. IAȘI, S. V., B. D., A. M. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. I. TG. F., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

Componența nominală a completului de judecată CM6 la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii doamnei asistent judiciar E. A. potrivit dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv doamna asistent judiciar L. N., conform procesului-verbal nr. 878 din data de 20.05.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 30.05.2012.

Având în vedere că părțile au fost legal citate pentru acest termen de judecată, instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față:

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 30.05.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 1551 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul dispozițiilor art. 248-252 din C. proc. civ., constata perimata acțiunea formulata de Alianța S. G. A. Iași, cu sediul în Iași, . V., nr. 24, jud. Iași, în numele și pentru reclamanții S. V., B. D. și A. M., în contradictoriu cu pârâta Școala „G. I.”, cu sediul în Târgu F., .. 6B, jud. Iași.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica de astăzi, 28.05.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

P.E.C. cu opinie în sensul

prezentei hotărâri

M.B.M - L.N.

GREFIER,

D.Ș.

Red. P.E.C.

Tehn. P.E.C./D.Ș.

2 ex./28.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1601/2014. Tribunalul IAŞI