Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 243/2016. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 243/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 243/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 243/2016
Ședința publică de la 10 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. D.
Asistent judiciar - M. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Grefier - L. G. O.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe contestator R. M. și pe intimat S.C. T. S. S.A. IAȘI, având ca obiect contestație decizie de sancționare daune morale
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise de către contestator, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 30.10.2015 contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimata . a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 210/29.09.2015 emisă de pârâtă, solicitând constatarea nulității absolute a acesteia.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește situația de fapt, reclamantul a arătat că, este angajat al Societății Comerciale T.-S. S.A. Iasi pe poziția de consilier juridic, și că, în ziua de 24 septembrie 2015, pe fondul traficului auto congestionat și a ambuteiajelor produse în intersectii, pe fondul lucrărilor de asfaltare/pavelare derulate dc Primaria Municipiului Iasi, pe traseul Pacurari - Metalurgie, a ajuns la programul de lucru cu o decalare de aprox. 15-17 minute însă, anterior acestui moment a informat Șefului ierarhic superior iar ulterior a întocmit o Nota explicativa.
Relativ la situația de fapt, reclamantul a mai arătat că, la data de 29.09.2015 Directorul General al S.C. T.-S. S.A. IASI a emis Decizia nr. 210/29.09.2015, în virtutea dispozițiilor art. 247, pct. 1 din Codul Muncii, coroborate cu art. 251, pct. 1 din Codul Muncii și art. 248, lit. a din Codul Muncii, aplicându-i sancțiunea disciplinara a avertismentului scris.
În primul rând, reclamantul a susținut că, decizia contestată este lovită de nulitate absolută deoarece, sancțiunea disciplinara a fost aplicata fără a exista o informare din partea șefului ierarhic dar și fără a exista o sesizare/solicitare din partea acesteia, solicitare care nici nu avea cum să fie realizata dat fiind ca anterior decalarii timpului de sosire la locul de munca a procedat la informarea telefonică a acesteia, cu dezvoltarea situației neprevăzute ivite.
După redarea textelor legale pe care le-a apreciat incidente în cauză, reclamantu a mai precizat că, decizia de sancționare este lovită de nulitate întrucât aceasta nu cuprinde motivele concrete pentru care i-a fost aplicata sancțiunea si nici indicate, asa cum cer, sub sancțiunea nulitatii absolute, dispozițiile art. 252 Codul din muncii, dispozițiile din Regulamentul intern, din fisa postului si contractul individual de munca incalcate/nerespectate, ce au perturbat activitatea societatii (de ex.: avarii, inundații, perturbarea accesului personalului in unitate, pierderea/absentarea de la ședințe de mediere, de judecată, distrugeri de bunuri sau de alta natura sau orice alta activitatc care prin natura ei duce la perturbarea activitatii societatii).
Potrivit reclamantului, în lipsa mențiunilor precitate instanta, in analiza dispoziției de sancționare, trebuie să aibă in vedere prevederile art. 286 Codul muncii (in prezent art. 252 C. muncii) si sa constate ca aceasta este lovita de nulitate absoluta pentru ca, din continutul ei lipsesc prevederile din fisa postului (statutul personal), regulamentul intern sau contractul colectiv dc munca ori contractul individual de munca care au fost incalcate de contestator. În acest sens, reclamantul a mai arătat că, în cazul de nulitat einvocat, legea instituie o prezumție,"juris tantum" de vatamare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie sa dovedeasca faptul vătămării, ci doar invocarea/ neobservarea formelor legale. Fiind vorba de o nulitate absoluta pentru nerespectarea cerințelor de forma,"ad validitatem" instanta urmeaza sa constatc ca, nu poate fi acoperita prin confirmare, de aceea s-a considerat ca, prin instituirea acestei obligații de ordin formal in sarcina angajatorului vine ca o reflectare, ca o expresie a rcspectarii principiului statutului social si al dreptatii instituit prin dispozițiile art. 1, alin. (3) din Constitutia României.
S-a mai susținut faptul că, decizia este lovit de nulitate și pentru că, in cuprinsul deciziei de sancționare s-a retinut ca s-au încălcat dispozițiile din Fisa postului cat si din Regulamentul intern însă, aceste documente nu-i pot fi opozabile in condițiile in care nu i-au fost aduse la cunostiinta.
De asemenea, reclamantul a susținut că, decizia contestată nu este nici temeinică deoarece, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca fapta ce îi este imputată să fie considerată sancțiune disciplinară arătând în esență că, procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare a avertismentului scris avea drept centru de greutate sesizarea conducerii cu privire la savarsirea unor abateri disciplinare, investigarea faptei sesizate, convocarea salariatului pentru a da explicații, nota explicativa data de salariat, identificarea, arătarea și probarea prejudiciului adus de salariat prin fapta sa disciplinara, pasul final fiind emiterea deciziei de sancționare disciplinara prin aplicarea avertismentului scris.
Susține reclamantul că, în speță, conducerea angajatorului nu a fost sesizata de catre șeful direct al salariatului asa cum ccr tispozitiile art. 12 pct.3 alin.2 din Regulament ori de alte persoane care Jucreaza in colectiv, în cauza nefiind făcut un referat care sa cuprindă faptele savarsite, datele in care au fost savarsite, persoanele are au fost de fata, regulile incalcate de salariat și prejudiciul concret adus angajatorului prin fapta săvârsita.
În motivarea capătului de cerere referitor la daunele morale, reclamantul a invocat în primul rând dispozițiile alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003- Codul muncii arătând totoadtă că, trebuie avut in vedere ca a dovedit ca, prin sancționarea sa cu " avertisment scris" a fost atinsa/stirbita demnitatea personala si totodata s-a creat un disconfort la locul de munca din cauza atitudinii ostile a celorlalți salariați ,fiind supusi si aceștia la diverse presiuni si controale neavenite pentru a crea imaginea ca nu sunt singurul luat in vizorul directorului general. În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a mai arătat că, umilințele si discreditarea sa din partea angajatorului au fost realizate cu intentie pentru ca, angajatorul are pârghiile, mijloacele necesare de a se,"juca" cu personalitatea salariatului iar repararea daunelor morale tine de demnitatea umana, asa cum prevede art. 39, alin.(l), lit. e din Constitutie.
Cu privire la acest capăt de cerere, reclamantul a concluzionat în sensul că, demnitatea in munca cuprinde si elementul reparatoriu al daunei morale, adica al suferinței morale pe care i-a pricinuit-o angajatorul.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În dovedire a fost solicitată proba cu acte.
Au fost anexate o . acte, în copie.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în primul rând că, motivele de nulitate absolută nu sunt întemeiate iar afirmațiile reclamantului nu corespund realității, fișa postului său fiind anexă la contractul de muncă încheiat iar Regulamentul intern al societății i-a fost adus la cunoștință prin afișare.
Pârâta a mai arătat că, decizia nr.210/29.09.2015 cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art.252 Codul Muncii și că, fapta care constituie abatere disciplinară este nerespectarea programului de muncă și prezența la serviciu ca urmare a întârzierii la locul de muncă, perturbându-se prin aceasta activitatea societății și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu în perioada întârzierii la locul de muncă.
Pe fond, pârâta a arătat că, sancțiunea aplicată reclamantului este temeinică, fiind întrunite toate condițiile pentru aplicarea acesteia deoarece, abaterea disciplinară sancționată prin decizia nr.210/29.09.2015 nu a fost prima de acest gen, respectiv întârzierea la programul de lucru în condițiile în care, de la angajarea sa în cadrul societății, contestatorul R. M., conform înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere din sistemul legal și obligatoriu de supraveghere și monitorizare a intrării în societate, a întârziat de nenumărate ori la programul de lucru, asupra acestui fapt fiindu-i atrasă atenția, de mai multe ori, de către șeful său direct, de către șeful serviciului juridic, de către șeful compartimentului de resurse umane precum și de către directorul general al societății
De asemenea, pârâta a solicitat și respingerea celui de-al doilea capăt de cerere susținând, în esență, că nu există un prejudiciu moral dovedit și cu atât mai mult o faptă ilicită în urma căreia să rezulte un prejudiciu moral suferit de contestator.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă. În dovedire a fost solicitată
proba cu acte.
A fost anexată documentația ce a stat la baza emiterii actului, în
copie .
La primul termen de judecată s-a acordat cuvântul părților pe excepția nulității absolute invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Analizând, cu prioritate (conform art. 248 C.PR.CIV.) excepția nulității deciziei nr. 210/29.09.2015 emisă de ., invocată de contestator, instanța va avea în vedere următoarele aspecte:
Conform art. 252 al. 2 Codul Muncii, “Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată”.
Norma juridică redată mai sus este imperativă și omisiunea oricăruia dintre elementele obligatorii enumerate de acest articol atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare. Nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem nu poate fi acoperită prin confirmare, prin arătarea faptelor abia în instanță. În cazul nulității exprese, legea instituie o prezumție iuris tantum de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale.
Având în vedere dispozițiile art. 252 Codul Muncii, se impune ca respectiva abatere să fie menționată în mod concret, să reiasă cu claritate toate datele necesare individualizării faptei. Situația de fapt trebuie indicată în materialitatea ei și nu sub forma unei generalități sau afirmații vagi (Tribunalul Suprem, col.civ., decizia nr. 1157/1964). Decizia de sancționare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica mențiunile generale din cuprinsul deciziei (în acest sens este și decizia Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, nr. 1857/R din 06.07.2007).
Prin deciziile nr. 378/2004 și 1230/2007 Curtea Constituțională a precizat “…în cazul conflictelor de muncă determinate de concedierea angajaților, instanța judecătorească va determina legalitatea și temeinicia deciziei de concediere în raport cu motivele de fapt și de drept precizate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările. Ca atare,orice alte motive de fapt și de drept, invocate ulterior, nu pot influența legalitatea și temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii deciziei”.
În ceea ce privește mențiunea redată, instanța reține următoarele: pentru a se preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile și interesele legitime ale salariaților, Codul muncii reglementează în mod expres condițiile de fond și de formă în care angajatorul poate dispune din propria inițiativă sancționarea salariatului.
În cadrul condițiilor de formă Codul muncii dispune ca decizia de sancționare să fie emisă în scris, să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă. Lipsa acestor elemente de motivare și precizări atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
Decizia de sancționare reprezintă un act unilateral, manifestarea de voință a angajatorului, care nu trebuie să se adreseze justiției ori altor organe pentru a solicita sancționarea raporturilor juridice de muncă în privința unui anumit salariat. În schimb, salariatul are tot interesul să conteste în justiție măsura de sancționare, dacă o consideră ca fiind luată fără motive legale și de fapt întemeiate. Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.
Având în vedere aceste considerente teoretice și raportând situația de fapt la prevederile legale incidente instanța reține, Decizia de concediere disciplinară este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. b din Codul muncii conform cu care: „ (2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat”.Or, în decizia de concediere, angajatorul face trimitere generică la fișa postului, regulamentul intern și contractul individual de muncă – articolul 2 teza finală a deciziei de sancționare.
Astfel, decizia nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat (de altfel, nici nu s-a efectuat cercetarea disciplinară de către angajator). În consecință, având în vedere faptul că decizia nu cuprinde aceste prevederi, instanța reține nulitatea absolută a deciziei.
În sensul celor reținute mai sus este și practica instanței de control judiciar respectiv a Curții de Apel Iași care, într-o speță similară a reținut: „Curtea apreciază ca decizia de concediere este lovita de nulitate absoluta prin încălcarea dispozițiilor lit. b a alin.2 a art. 268 C o d u l M u n c i i deoarece lipsește din conținutul sau „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat”. Angajatorul face trimitere doar la pct.12 si 21 din fișa postului reclamantului. Ori, aceste precizări nu sunt de natura a acoperi cerințele exprese ale textului legal anterior menționat, așa cum eronat a reținut prima instanța, atât timp cat legiuitorul a inteles sa prevadă limitativ condițiile de forma necesare pentru legalitatea unui act unilateral de acest fel.
Faptul ca potrivit art. 263, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară nu înseamnă că o poate exercita abuziv, fiind fara echivoc faptul ca legea, pentru protecția dreptului salariatului, are în vedere si menționeaza expres ca decizia trebuie sa cuprindă prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat” decizia nr. 1131/2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Relativ la efectul nerespectării condițiilor de formă, aceeași instanță a mai reținut: „Art. 268 stabilește elementele și mențiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancțiunea nulității. Mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancționat, ca acesta să își poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței judecătorești, chemată să hotărască în privința legalității și a temeiniciei măsurii contestate.
Prin raportare la aceste elemente Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect că este incidentă în cauză sancțiunea nulității deciziei de sancționare pentru nedescierea faptei săvârșită de către contestator.” decizia nr. 121/05 .02. 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale
Pentru considerentele expuse se va admite excepția nulității absolute a Deciziei nr. 210/29.09.2015, emisă de către pârâtă, invocată de contestator, se va admite contestația, așa după cum aceasta a fost completată, formulată de contestatorul R. M. în contradictoriu cu intimata ., urmând a se constata nulitatea a Deciziei nr. 210/29.09.2015, emisă de către pârâtă și va obliga intimata să radieze din fișa personală a contestatorului, sancțiunea aplicată prin Decizia nr. 210/29.09.2015.
În ceea ce privește capătului de cerere privind obligarea pârâtei S.C. T. S. S.A. la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale, acesta nu este în stare de judecată la acest moment drept pentru care, instanța apreciază că se impune disjungerea și soluționarea lor separată.
În acest sens, se va fixa termen 24.02.2016, se va forma un nou dosar ce se va repartiza manual la același complet de judecată și se vor cita părțile.
Referitor la măsura disjungerii, instanța are în vedere art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată, potrivit căruia: “Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.” art. 53: “(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.”
De asemenea, va fi avut în vedere și art. 111 alin 4 din Hotărârea nr. 1375/2015 a CSM privind Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești,: „ (4) În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității”.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada efectuării vreunei astfel de cheltuieli în termenul prevăzut de legiuitor- art. 452 C.pr.civ. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația, astfel cum a fost completată, formulată de contestatorul R. M., C.N.P._, domiciliat în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. T. S. S.A., cu sediul în Iași, ., PT2 Metalurgie, jud. Iași, înregistrată la Registrul Comerțului Iași sub nr. J_, C.U.I. RO14134878, cont bancar RO36BRDE240SV_, deschis la BRD Iași.
Constatată nulitatea absolută a Deciziei nr. 210/29.09.2015, emisă de către intimată.
Obligă intimata să radieze din fișa personală a contestatorului, sancțiunea aplicată prin Decizia nr. 210/29.09.2015.
Disjunge judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei S.C. T. S. S.A. la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale și dispune formarea unui nou dosar ce se va repartiza manual la același complet de judecată cu termen la data de 24.02.2016 pentru când se vor cita părțile.
Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente cererilor soluționate.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2016.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
D.I. cu opinie în sensul O.L.G.
prezentei hotărâri,
M.M.B. C.M.
Red/tehnored – D.I./D.I.
4 EX – 24.02.2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
.. 1A, IAȘI Tel. 0232._, Fax. 0232._
Număr de înregistrare în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal - 3177
DOSAR NR._ – CM 1
Din data de 10.02.2016
Către,
TRIBUNALUL IAȘI – SERVICIUL REGISTRATURĂ
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe, stabilite în prezenta cauză prin sentința civilă nr. 243/10.02.2016, privind pe contestatorul R. M., C.N.P._, domiciliat în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. T. S. S.A., cu sediul în Iași, ., PT2 Metalurgie, jud. Iași, s-a dispus disjungerea judecății capătului de cerere privind obligarea pârâtei S.C. T. S. S.A. la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale motiv pentru care vă înaintăm alăturat copie de pe acțiune și acte pentru formarea unui nou dosar ce se va repartiza manual la același complet CM1, cu termen pe data de 24.02.2016pentru când se vor cita părțile cu mențiunea - DISJUNGERE din dosarul nr._ .
Dosarul_ urmează a se atașa la prezenta cauză.
Președinte, Grefier,
D. I. O. L.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 33/2016.... → |
|---|
