Obligaţie de a face. Sentința nr. 92/2016. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2016

Sentința nr. 92/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 92/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 92/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. F.

Asistent judiciar L. B.

Asistent judiciar M. C.

Grefier L. A. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. C.-S. și pe pârât S.C. C. C. SRL, având ca obiect obligație de a face daune materiale și daune morale.

Susținerile apărătorilor părților au avut loc în ședință publică la data de 11.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.01.2016, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ din 23.03.2015, reclamanta M. C. - Ș. a chemat în judecată pârâta ., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună, obligarea pârâtei să înregistreze in Registrul de evidență a salariaților si sa transmită Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, începând cu ianuarie 2012 a contractului de munca înregistrat la I.T.M. Iași cu nr._ din 22.11.2010, urmare demisiei; sa achite suma de 1400 lei reprezentând prejudiciul material, urmare a nerespectării obligațiilor legale și a neefectuării formalităților de înregistrare a încetării contractului de munca și suma de 5000 de lei reprezentând daune morale precum și obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că a fost angajata pârâtei ., începând cu data de 22.11.2010, potrivit contractului individual de munca înregistrat la I.T.M. sub nr._, pe postul de vânzătoare, pe perioadă nedeterminată.

Susține reclamanta că în anul 2012, pe fondul unor neînțelegeri cu pârâta, survenite în urma unor acuzații, și-a dat demisia de la locul de munca, înaintând în scris aceasta decizie. Din acel moment nu a mai beneficiat de drepturile salariale iar angajatorul i-a pus în vedere să nu mai vină la locul de munca, deoarece a formulat o plângere penala împotriva acesteia. Cu toate acestea, la data formulării cererii de chemare în judecată, contractul de munca al reclamantei era in vigoare în evidențele I.T.M., așa cum reiese din adresa nr. 2373/3854/CCMMRM/6.02.2015.

Reclamanta învederează că în anul 2014, a încercat să beneficieze de o . cursuri gratuite organizate de I.T.M. Iași, pentru recalificarea persoanelor fără loc de muncă. Cererea de înscriere nu i-a fost admisă, deoarece figura în evidențele instituției cu un contract de munca in vigoare, încheiat pe perioada nedeterminată, pentru 8 ore pe zi. Urmare acestui incident, a transmis numeroase notificări către pârâta S.C. C. C. S.R.L. pentru înaintarea demisiei si remedierea problemei apărute însa aceasta a refuzat expres sa facă aceste demersuri, deși a recunoscut că în cursul anului 2012, a primit prin fax demisia acesteia. Pentru aceste motive a promovat cererea de chemare în judecată, fiind singura modalitate prin care se poate remedia situația creată, cu efecte negative asupra vieții si a dreptului acesteia de a munci.

Mai susține reclamanta că, atât timp cât acest contract este în vigoare nu poate încheia un alt contract de munca si nici nu poate beneficia de cursuri de recalificare, care de obicei sunt realizate pentru susținerea celor fără loc de muncă. Din acest motiv a fost nevoită să plece in Italia pentru a se putea întreține atât aceasta cât și copilul aflat în grija sa.

Afirma reclamanta că, în toata perioada în care a încercat soluționarea pe cale amiabila a conflictului, parata a avut o atitudine acuzatoare si jignitoare.

Reclamanta precizează că plângerea penala formulată de pârâta ..R.L. împotriva acesteia, a fost soluționată, după începerea urmăririi penale prin ordonanța de clasare din 25.06.2014 pronunțată în dosarul nr. 118/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Susține reclamanta că începând cu anul 2012, a trecut printr-o perioada marcata de cercetarea penala la care a fost supusa urmare unei plângeri nefondate si de imposibilitatea de a-și găsi un loc de munca stabil. Această situație a fost în legătură directă cu neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a înregistra demisia și de a face formalitățile necesare pentru înregistrarea încetării contractului de munca la I.T.M.

In sensul celor de mai sus, reclamanta face trimitere la disp. art 81 din Codul Muncii în vigoare in anul 2012, la obligațiile angajatorului cu privire la înregistrarea unor elemente legale de raporturile de muncă, cuprinse în H.G. 500/2011, actualizate prin H.G. 1105/2011, privind registrul general de evidența salariaților, respectiv art. 2 al. 2, art.3 al.(2), art.4 al.(1). Consideră reclamanta ca pârâta a încălcat prevederile legale la care a făcut trimitere, nu a înregistrat demisia și nici contractul de muncă în registrul de evidență al salariaților și la I.T.M. iar potrivit disp. art. 81 al.(7) din Codul muncii, contractul individual de muncă a încetat în ianuarie 2012, urmare depunerii demisiei.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei si la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat disp. art 3 si art. 81 Codul Muncii, art. 41 din Constituție, art.1349 si următoarele din Nou Cod civil, iar în dovedirea pretențiilor a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială.

La acțiune, reclamanta a anexat împuternicire avocațială iar în copie ,,conform cu originalul”, o . înscrisuri care se afla la filele 12-29 dosar.

Pârâta . a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată iar pe calea cererii reconvenționale în contradictoriu cu reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1675 lei reprezentând prejudiciu stabilit în cauza penală 118/P/2012 și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine adus societății.

Totodată pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea poziției procesuale față de acțiunea reclamantei, pârâta a susținut că, în fapt a încheiat cu aceasta un contract individual de munca, fiind angajata pe postul de vânzătoare. La începutul anului 2012 a fost descoperită o lipsa în inventar și în casierie, la care s-a adăugat și nemulțumirea unor clienți care au reclamat că, deși au achitat sume de bani în avans la final au fost obligați la plata prețului integral al produsului. Urmare celor semnalate pârâta a formulat o plângere penală ce a făcut obiectul dosarului 118/P/2012 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. In cauza penala s-a constatat că suma de 1675 lei a fost însușită fără drept de către reclamanta în cauză, aceasta recunoscând fapta în fața organelor de cercetare penală. Organul de urmărire penală a apreciat că suma în cauză cât și modalitatea de săvârșire a faptei, deși întrunește condițiile unei fapte penale, nu prezintă un grad de pericol social major si raportat la principiul oportunității procesului penal, a dispus pe latura penala clasarea cauzei, lăsând nesoluționată latura civilă.

Pârâta mai susține că, de la data la care reclamanta a avut cunoștință că împotriva acesteia s-a formulat o plângere penală, nu s-a mai prezentat la locul de muncă și a refuzat orice comunicare scrisa sau verbală.

Afirmă pârâta că în arhiva acesteia nu se regăsește această cerere și că în eventualitatea în care ar exista o astfel de cerere, reclamanta era obligată ca după înaintarea demisiei să se prezinte la locul de munca pe întreaga perioada de preaviz si sa-și îndeplinească obligațiile pe care le avea. În lipsa unei cooperări din partea sa și chiar prin refuzul de a comunica, situația acesteia a rămas incertă, astfel încât contractul său de muncă a fost menținut în vigoare cu atât mai mult că în ultimul an i s-au făcut numeroase invitații de prezentare la sediul și rezolvarea problemei.

Pârâta învederează că din atitudinea reclamantei nu rezulta că intenția sa a fost de soluționare a problemelor și nici de repararea prejudiciul adus societății, motiv pentru care apreciază ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele morale în sumă de 5000 lei, solicitat de către reclamantă.

În ce privește capătul de cerere privind daune materiale în sumă de 1400 lei, pârâta solicită respingerea acestuia întrucât, pe de o parte nu s-a făcut dovada achitării acestei sume, iar pe de altă parte o astfel de plată chiar dacă a fost efectuată de către reclamantă nu are la bază culpa societății.

Referitor la cererea reconvențională, pârâta-reclamantă arată că în cauza penală nr.118/P/2012, s-a stabilit că reclamanta-pârâtă și-a însușit în mod nelegal suma de 1675 lei în modalitatea descrisă prin ordonanța de clasare. Organul de urmărire penală a apreciat că deși fapta există și a fost săvârșită cu vinovăție, nu este atât de gravă motiv pentru care a dispus clasarea dosarului, lăsând nesoluționată latura civilă.

Față de soluția de clasare din dosarul penal, pârâta reclamantă susține că are dreptul de a-și recupera prejudiciul produs de reclamanta-pârâtă pe calea unei acțiuni civile, motiv pentru care a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 1675 lei reprezentând prejudiciul cauzat.

Totodată, pârâta-reclamantă susține că prin faptele sale reclamanta-pârâtă a fost pusă în postura ingrată de a oferi scuze și explicații clienților săi (Sanduta S. și P. P.) iar imaginea acesteia a fost afectata în sens negativ. Prin banii încasați de la cei doi clienți și prin falsificarea facturilor și chitanțelor emise, reclamanta-pârâtă și-a însușit suma imputată iar administratorul societății pârâte a trebuit să solicite lămuriri de la clienții în cauză și să-și prezinte scuzele. Acest aspect a generat suspiciuni privind credibilitatea operațiunilor desfășurate de către pârâta-reclamantă, motiv pentru care a solicitat ca reclamanta-pârâtă sa fie obligată la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine adus.

In concluzie, pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă cu referire la toate capetele de cerere. Pe calea cererii reconvenționale solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1675 lei, reprezentând prejudiciu stabilit în cauza penală 118/P/2012, obligarea la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale si la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și proba testimonială. Pârâta a anexat împuternicire avocațială iar în copie ,,conform cu originalul”, ordonanța de clasare din 25.06.2014, aflate la filele 38-43 dosar.

La cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea solicitărilor acesteia de obligare la plata sumei de 1675 lei reprezentând prejudiciu stabilit în cauza penală 118/P/2012 și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale .

Susține reclamanta-pârâtă ca suma de 1675 lei, a fost restituită parțial în perioada octombrie-noiembrie 2011, prin înmânarea sumei de 1300 lei administratorului societății, în prezența contabilei. În cadrul declarațiilor date în cursul urmăririi penale, reclamanta-pârâtă afirmă că a recunoscut acest prejudiciu iar din ordonanța de clasare din 25.06.2014 din dosarul nr.118/P/2012 nu reiese că acest prejudiciu a fost constatat de organele de urmărire penală.

Reclamanta-pârâtă consideră că nu a adus un prejudiciu de imagine societății, care să fi condus la afectarea în orice mod a activității acesteia care să fi modificat percepția publică despre aceasta.

In probarea afirmațiilor sale reclamanta-pârâtă a solicitat audierea unui martor.

Pentru termenul din 08.09.2015, pârâta a depus precizări cu privire la capătul de cerere prin care se solicită de către reclamantă obligarea acesteia la înregistrarea demisiei în sistemul REVISAL .

Precizează pârâta că, în urma verificării arhivei societății nu a regăsit un act de demisie al reclamantei motiv pentru care în lipsa acestuia nu poate înregistra in REVISAL încetarea contractului de muncă și că singura posibilitate de a constata din punct de vedere juridic încetarea contractului de muncă nr._ din 22.11.2010, este o hotărâre judecătorească. Pentru acest motiv arată că nu se opune ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să o oblige la înregistrarea in REVISAL a încetării contractului de muncă, pentru reclamantă, însa nu retroactiv astfel cum a solicitat aceasta.

La termenul din 11.01.2016 instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și a fost audiat martorul S. D. I., propus de către reclamantă. Deoarece nu au mai fost alte solicitări, s-a acordat cuvântul părților prezente, pe fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanta M. C. Ș., a fost salariata pârâtei S.C. C. C. S.R.L., pe postul de vânzătoare, conform contractului individual de muncă înregistrat la nr._ din 22.11.2010. În anul 2012 reclamanta și-a dat demisia de la locul de muncă.

Consideră reclamanta că pârâta a încălcat prevederilor Codul muncii în vigoare in anul 2012 și disp. art. 2 al. 2, art.3 al.(2), art.4 al.(1) cuprinse în H.G. 500/2011, actualizate prin H.G. 1105/2011 prin neînregistrarea demisiei și nici a contractului de muncă în registrul de evidență al salariaților și la I.T.M. iar potrivit disp. art. 81 al.(7) din Codul muncii, contractul individual de muncă a încetat în ianuarie 2012, urmare depunerii demisiei.

Reclamanta învederează că pârâta a formulat o plângerea penală împotriva sa, pe motiv că a cauzat prejudicii societății. Plângerea penală a fost soluționată, după începerea urmăririi penale prin Ordonanța de clasare din 25.06.2014 dată de P. de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul 118/P/2012. Perioada marcată de cercetarea penală la care a fost supusă și imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă stabil au condus la o îngreunare a vieții având o legătură directă cu neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a înregistra demisia și de a face formalitățile necesare pentru înregistrarea încetării contractului de muncă la I.T.M. motiv pentru care a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune materiale in sumă de 1400 lei și daune morale în sumă de 5000 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei S.C. C. C. S.R.L la înregistrarea în Registrul de evidență a salariaților a cererii de demisie și la transmiterea la Inspectoratul Teritorial de Muncă a acestui act, pentru operarea în evidențele instituției a încetării contractului individual de muncă al reclamantei, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 81 din Codul muncii ,, (1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. (2) Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. (4) Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.

(5) Pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele. (7) Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv. (8) Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.”

Din prevederile Hotărârii nr.500/2011 privind Registrul general de evidență a salariaților (actualizată), rezulta:

,,Art. (1) Încadrarea în muncă a unei persoane se realizează, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, numai prin încheierea unui contract individual de muncă, în temeiul căruia persoana fizică, în calitate de salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. (2) Fiecare angajator are obligația de a înființa și transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora. (4) Au obligația de a înființa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă și misiunile diplomatice și oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, institutele culturale și reprezentanțele comerciale și economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetățenia română sau reședința permanentă în România.

Art.3 (1) Registrul se întocmește în formă electronică. (2) Registrul se completează în ordinea angajării și cuprinde următoarele elemente: a)elementele de identificare a tuturor salariaților: numele, prenumele, codul numeric personal -CNP, cetățenia și țara de proveniență - Uniunea Europeană-UE, non-UE, Spațiul Economic European - SEE; b) data angajării; c) perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea; d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.) sau altor acte normative; e) tipul contractului individual de muncă; f) durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia; g) salariul de bază lunar brut și sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă; h) perioada și cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale; i) data încetării contractului individual de muncă.

Art. 4 (1) Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează: d) elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. i) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă/la data luării la cunoștință a evenimentului ce a determinat, în condițiile legii, încetarea contractului individual de muncă; (2) Orice modificare a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară împlinirii termenului de 20 de zile lucrătoare prevăzut la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, republicată. Excepție fac situațiile în care modificările se produc ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau ca efect al unui act normativ când înregistrarea în registru se face în ziua în care angajatorul se prezumă, potrivit legii, că a luat cunoștință de conținutul acestora.

Art. 5 (1) Registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în format electronic, prin utilizarea uneia dintre următoarele modalități:a) prin completarea on-line a bazei de date existente pe portalul Inspecției Muncii; b) prin e-mail, pe bază de semnătură electronică; c) prin depunerea la sediul inspectoratului teritorial de muncă în format electronic, însoțit de o adresă de înaintare semnată de angajator.(2) Evidența registrelor, respectiv a datelor cuprinse în acestea, transmise de angajatori/prestatori de servicii, se ține într-o bază de date organizată la nivelul Inspecției Muncii.,,

Așadar, față de dispozițiile legale indicate, demisia trebuie formulată în scris, aceasta formă este o condiție de validitate. Așa fiind o demisie verbală sau tacită este imposibilă. Salariatul are obligația, ca în cazul demisionării din funcție, să acorde angajatorului său un termen de preaviz, astfel cum a fost convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil (neputând fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție).

Din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singură condiție de ordin formal și anume înștiințarea angajatorului despre decizia sa de a denunța contractul. Cea mai sigura modalitate de înștiințare o constituie înregistrarea în registrul de intrare-ieșire al angajatorului, pentru ca notificarea să capete astfel o data certă, întrucât de la această dată se calculează termenul de preaviz. Excepția de la această regulă este situația când angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, în acest caz salariatul având dreptul de a demisiona fără preaviz.

În speță, reclamanta susține că a formulat in scris o cerere de demisie în ianuarie 2012 transmisa prin fax. Aceasta susținere nu este probată în sensul prevăzut de disp. art. 81 Codul muncii. Nu este înregistrată la pârâtă și nu a acordat acesteia termenul legal de preaviz de 15 zile calendaristice, așa cum este prevăzut la lit. L. pct. b din Contractul individual de muncă înregistrat la nr._/22.10.2010.

Poziția pârâtei din întâmpinare, astfel cum a fost precizată este de achiesare parțială la capătul de cerere privind înregistrarea demisiei în REVISAL și comunicare la I.T.M. însa nu retroactiv astfel cum a solicitat reclamanta.

Având în vedere că reclamanta solicită obligarea pârâtei la înregistrarea demisiei începând cu ianuarie 2012, fără a indica o data exactă, instanța se va raporta la datele din ordonanța de clasare din 25.06.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași data în dosarul 118/P/2012, întrucât din susținerile reclamantei rezulta ca demisia a survenit urmare unor acuzații nefondate aduse de pârâtă printr-o plângere penală.

Potrivit ordonanței de clasare din 25.06.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în dosar 118/P/2012, la data de 12.01.2012, S.C. C. C. SRL Iași a formulat plângere împotriva reclamantei.

Prin urmare, față de data formulării plângerii penale din 12.01.2012 raportat la termenul de preaviz de 15 zile în cazul demisiei, prevăzut în contractul individual de muncă al reclamantei, lit. L. pct.4, instanța va obliga pârâta la înregistrarea în REVISAL a cererii de demisie a reclamantei, începând cu data de 28.01.2012, precum și la transmiterea la I.T.M. a acestui act, pentru operarea în evidențele instituției a încetării contractului individual de muncă al reclamantei.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1400 lei reprezentând prejudiciu material, instanța constată că este neîntemeiat.

Reclamanta solicita obligarea pârâtei la plata prejudiciului material în sumă de 1400 lei reprezentând contravaloarea unui curs pe care nu l-a putut urma în mod gratuit pe motiv că a existat un contract de muncă activ din vina pârâtei, care nu a înregistrat demisia acesteia.

Este adevărat că și angajatorul răspunde pentru pagubele produse angajatului însă trebuie dovedită existența faptei ilicite si existența unui prejudiciu ca rezultat al faptei ilicite.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile (delictuale sau contractuale) este definita ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.

Din situația de fapt reținuta de instanță si expusă mai sus, nu se poate considera ca parata ar fi comis o faptă ilicită.

Chiar daca s-ar considera, că unitatea nu a respectat dispoziția legală privind înregistrarea demisiei, nu există legătură de cauzalitate între această fapta si prejudiciul reclamat ca fiind rezultatul exclusiv al acesteia, având în vedere atât lipsa de diligență a reclamantei cât și faptul că nu a respectat dispozițiile art. 81 din Codul muncii, nu a probat comunicarea demisiei și nu a acordat termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut în contractul individual de muncă.

Având în vedere întregul material probator și considerentele expuse mai sus, instanța constată că nu a fost dovedită existența faptei ilicite a angajatorului si existența unui prejudiciu ca rezultat al faptei ilicite, motiv pentru care in raport de disp. art.253 din Legea nr. 53/2003, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1400 lei reprezentând prejudiciul material.

Instanța reține că este neîntemeiat și capătul de cerere privindobligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 5000 lei, ca fiind nedovedit.

Astfel, potrivit disp. art. 253 din Legea nr.53/2003 „Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale sa il despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul.”

Dispozițiile art. 1349 cod civil nu fac distincție după cum prejudiciul este moral sau material, astfel încât ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere.

Reține instanța faptul că, poate fi angajată răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive. Angajatul în cauză trebuind să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând salariatului lezat, respectiv reclamantului. Or, în speță, instanța reține faptul că, reclamanta nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței și întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul prejudiciului moral adus.

In ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă S.C. C. C. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâta M. C. Ș., instanța constată că este întemeiată în parte.

Pârâta reclamantă a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 1675 lei, reprezentând prejudiciu stabilit în cauza penală nr.118/P/2012 și a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine adus societății.

Pârâta-reclamantă a făcut trimitere la ordonanța de clasare din 25.06.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Soluția dată în dosarul penal a fost de clasare a cauzei, însa nu pentru lipsa faptei sau a vinovăție ci pentru că prejudiciul a fost mic. A fost constatat săvârșirea faptei, vinovăția si prejudiciul, iar aceste aspecte reținute în penal au autoritate de lucru judecat in civil.

Pârâta-reclamantă a mai solicitat pe calea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine adus.

Referitor la restituirea parțială a daunelor în sumă de 1300 lei pârât - reclamanta susține că potrivit declarației la care face trimitere reclamanta - pârâtă, depusă pentru termenul din 11.01.2016, suma de 1300 lei reprezintă o parte din prejudiciul cauzat iar organul de urmărire penală a constatat ca neachitata suma de 1675 lei.

La momentul producerii prejudiciului reclamanta-pârâtă era salariata pârâtei reclamante.

Potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Astfel, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția (culpa) salariatului. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții poate atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condițiile enumerate înlăturând răspunderea.

Pentru a se socoti că un angajat a săvârșit o faptă ilicită în legătură cu munca sa, angajatorul, căruia potrivit disp. art. 272 Codul muncii, îi revine sarcina probei, trebuie să dovedească faptul că acel angajat a executat într-un mod defectuos o sarcină de serviciu, ori nu a executat acea sarcină de serviciu, prin aceasta producându-se prejudiciul pretins, or în speță în sarcina reclamantei-pârâte a fost stabilită o răspundere penală.

Instanța va analiza concluziile reținute prin ordonanța de clasare din 25.06.2014 din dosarul 118/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași care se afla la filele 39-43 din dosar.

Astfel, potrivit ordonanței de clasare din 25.06.2014, rezultă că la data de 12.01.2012, S.C. C. C. SRL Iași, a formulat plângere împotriva persoanei M. C. Ș., angajată ca vânzător în cadrul firmei, pentru faptul că în anul 2011, aceasta și-a însușit în două rânduri sume de bani achitate de clienți pentru bunurile cumpărate prin diminuarea pe factură a contravalorii bunurilor achitate de cumpărători. Facturile astfel falsificate au fost predate departamentului contabil, fiind înregistrate ca atare în evidența contabilă a societății. În urma constatării acestor nereguli, reprezentantul legal al persoanei vătămate a arătat că a decis reverificarea pentru anul 2011 a tuturor bonurilor de casă. Cu acest prilej s-a constatat ca între totalul bonurilor de casă emise pentru anul 2011 și suma efectiv predată din încasări, exista o diferență de 19.080 lei.

Urmare cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a stabilit că M. C. Ș. a cauzat un prejudiciu de 1675 lei, recunoscut dar nerecuperat. Organele de cercetare penală au apreciat că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și că nu ar fi oportună represiunea penală. Au clasat cauza și au lăsat nesoluționată latura civilă.

Împrejurarea că procesul penal a luat sfârșit în faza urmăririi penale, prin soluția de clasare, nu înseamnă inexistența cauzei penale, care nu poate fi redusa la inculparea persoanei fata de care s-au efectuat actele de urmărire penala. Și in acest caz acțiunea in despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite, este o acțiune ce decurge dintr-o cauză penala, în care s-a stabilit în sarcina reclamantei pârâte un prejudiciu nerecuperat și vinovăția acesteia.

Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile legale invocate, instanța va obliga reclamanta pârâtă M. C. Ș. să achite pârâtei - reclamante ., suma de 1675 lei reprezentând prejudiciu.

În ceea ce privește capătul de cerere privindobligarea reclamantei pârâte la plata daunelor morale în sumă de 5000 lei, instanța îl apreciază neîntemeiat, pârâta-reclamantă nu a făcută dovada prejudiciului moral suferit. În ce privește cheltuielile de judecată solicitate în cauză atât de către reclamantă cât și de către pârâtă, instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței nr. 88/17.09.2014, depusă la termenul din 11.01.2016.

Pârâta a solicitat și aceasta obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei onorariu potrivit facturii nr.083/21.12.2015 și chitanței_ din 21.12.2015, depuse la termenul din 11.01.2016.

Având în vedere că, atât reclamantei cât și pârâtei le-au fost admise în parte pretențiile, instanța urmează să compenseze parțial cheltuielile de judecată efectuate de către părți potrivit. disp. art.453 alin.2 N.C.P.C. și va obliga reclamanta să achite pârâtei suma de 1700 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, in parte, actiunea formulata de reclamanta M. C. S. domiciliata in Iasi, . B, ., . si cu domiciliul procedural la Cabinet de Avocat I. M. A. cu sediul in Iasi, ., . in contradictoriu cu parata S.C. C. C. S.R.L. cu sediul in Iasi, loc. Tomesti, hala 4/3 corp constructii C1, avand CUI RO_ si J_ cu domiciliul procedural la Cabinet Avocat R. M. din Iasi, ..

Obliga parata la inregistrarea in REVISAL a cerereii de demisie a reclamantei, incepand cu data de 28.01.2012, precum si la transmiterea la ITM Iasi a acestui act, pentru operarea in evidentele institutiei a incetarii contractului individual de munca al reclamantei.

Respinge capetele de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 1400 lei reprezentand prejudiciu material si a sumei de 5.000 lei reprezentand daune morale.

Admite, in parte, cererea reconventionala formulata de parata-reconvenienta S.C. C. C. S.R.L. in contradIctoriu cu reclamanta M. C. S..

Obliga reclamanta sa achite paratei-reconveniente suma de 1675 lei reprezentand prejudiciu.

Respinge cererea paratei-reconveniente privind obligarea reclamantei la plata sumei 5.000 lei reprezentand daune-morale.

Compenseaza partial cheltuielile de judecata efectuate de catre parti si obliga reclamanta sa achite paratei suma de 1700 lei reprezentand onorariu de avocat.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la tribunal.

Pronuntata astazi, 18.01.2016, iar solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

Președinte,	Asistent judiciar,	Asistent judiciar,	Grefier,
S. F.	L. B.	C. M.	A. L.-A.

Red./Tehn C.M.

4 ex./24.02.2016

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Pretentii. Sentința nr. 217/2016. Tribunalul IAŞI →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 92/2016. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 92/2016. Tribunalul IAŞI