Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3781/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3781/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 3726/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 3781/2013

Ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Asistent Judiciar M. M.

Asistent Judiciar R. L. P.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant R. C. prin S. Pilotilor de Linie din Romania, reclamant R. C. prin S. Pilotilor de Linie din Romania, reclamant R. T. prin S. Pilotilor de Linie din Romania, reclamant R. I. prin S. Pilotilor de Linie din Romania, reclamant R. D. prin S. Pilotilor de Linie din Romania și pe pârât C. N. DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE- TAROM S.A, având ca obiect drepturi bănești DISJUNS S. DOS. NR._

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantii prin av. C. Lunganasu, care depune delegatie de substituire, parata prin cs.jr. P. M. cu delegatie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este termenul cinci de judecata, actiune scutita de taxa timbru, dupa care:

Cs.jr. P. pentru parata depune la dosar meniurile pentru platoul la bord precum si dovada demararii procedurilor in vederea asigurarii uniformelor. Arata totusi ca exista piloti care nu si-au ridicat uniformele. Comunica si reclamantilor prin aparator un exemplar.

Av. Lunganasu pentru reclamanti arata ca nu solicita termen spre a lua cunostinta de inscrisuri

Nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat tribunalul constata cercetarea procesului incheiata si acorda cuvantul in dezbateri

Reclamantii prin aparator solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata la termenul anterior, cu precizarea ca drepturile solicitate rezulta din lege si din contractul colectiv de munca

Parata prin consilier juridic solicita respingerea actiunii, pentru motivele expuse pe larg prin intampinare

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

P. cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, S. Pilotilor de Linie din Romania, in numele si pentru membrii de sindicat indicati in anexa a solicitat in contradictoriu cu parata C. N. de Transporturi Aeriene TAROM SA pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna obligarea paratei la:

1. plata catre reclamantii membrii de sindicat si catre ceilalti reclamanti care nu sunt membrii de sindicat a tichetelor de combustibil ori a contravalorii acestora pentru lunile decembrie 2012 si ianuarie-februarie 2013, drepturi prevazute de art. 2 al anexei 22 la CCM la nivel de unitate, actualizate cu indicele de inflatie la data platii

2. plata sumei de bani alocate efectuarii concediului suplimentar, drepturi prevazute de art. IV-6 alin 1 si 2 lit. c din CCM la nivel de unitate, coroborat cu procesul verbal prin care a fost agreata suma de 960 eur/persoana, sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

3. plata catre fiecare dintre reclamanti a contravalorii alimentatiei de intarire si de protectie a organismului pentru diferenta neacordata de catre parata (5500 calorii/zi) potrivit art. IV-6 alin 2 lit. e din CCM coroborat cu legea 223/2007 si Normele de aplicare ale acesteia

4. plata catre fiecare dintre reclamanti a diurnei integrale in valuta, negociata la 90 EU/cursa pentru piloti, tinand seama de dispozitiile HG 1061/1995 coroborate cu Legea 223/2007

5. asigurarea, pentru fiecare dintre reclamanti, a unei Sali de sport,. Cultura fizica, teren de tenis, sala de gimnastica, bazin de inot, etc, drepturi prevazute de art. 1 lit. h din CCM, anexa 6A

6. asigurarea pentru fiecare dintre reclamanti a uniformelor de serviciu si echipamentului de protectie, drepturi prevazute de art. IV-26 din CCM

7. plata catre fiecare dintre reclamanti a salariilor indexate, raportate la rata inflatiei, conform legii, pana la data platii efective.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

A invocat in principal exceptia prescriptiei dreptului material la actiune avand in vedere dispozitiile art. 268 alin 1 lit. e C.muncii si arata ca toate cele 7 capete de cerere invocate se bazeaza pe nerespectarea dispozitiilor CCM la nivel de unitate

Invoca si exceptia lipsei calitatii procesual active a sindicatului fata de lipsa imputernicirii exprese acordate acestuia conform Legii 62/2011. ca in plus nu s-a facut dovada ca sindicatul este legal infiintat

In ce priveste acordarea tichetelor de combustibil arata ca acestea au fost acordate in mod constant. Ca pentru lunile decembrie 2012 si ianuarie-februarie 2013 au existat intarzieri la acordare insa aceasta situatie s-a datorat faptului ca in acea perioada a expirat contractul cu furnizorul si s-a modificat si OUG 34/2006 ceea ce a complicat si prelungit procedura de atribuire a unui nou contract. Arata ca a transmis SPRL o adresa in acest sens la 9.05.2013 iar din luna martie 2013 toti salariatii beneficiaza de astfel de tichete iar pentru perioada in discutie se centralizeaza o lista cu salariatii care, in baza documentelor justificative, vor primi contravaloarea acestora.

Arata suplimentar ca in urma controalelor efectuate a rezultat ca la Directia Operatiuni Zbor se gasesc foarte multe tichete de combustibil neridicate de salariati ceea ce denota faptul ca nu au avut nevoie de ele

In ce priveste al doilea capat de cerere arata ca reclamantii fac trimitere la art. IV-6 alin 1 si 2 din CCM coroborat cu procesul verbal din 13.08.2008

Arata totusi ca la 12.09.2011 a fost semnat un nou proces verbal cu numar CCM 90/12.09.2011 si s-a hotarat diminuarea sumei acordate pentru concediul de odihna suplimentar de la 80 eur/zi la 65 eur/zi, incepand cu data de 31.08.2011

Ca prin CCMUN 2012-_ s-au mentinut drepturile anterior acordate prin CCMUN incheiat la 2.09.2011 ce a fost valabil pana la 30.06.2012

Ca desi TAROM se confrunta cu probleme financiare aceste drepturi se acorda in momentul depunerii tipizatelor si actelor doveditoare.

Ca desi nu s-a stabilit nici pana in acest moment care sunt bolile profesionale si afectiunile medicale dobandite ca urmare a activitatii de zbor a achitat totusi acest concediu suplimentar

Cu privire la capatul de cerere privind acordarea unei sume de bani ce sa reprezinte diferenta neacordata pentru alimentatia de intarire si protectie la nivelul de 5500 calorii pe zi arata ca acestea nu reprezinta drepturi salariale.

Arata totusi ca formularea reclamantei este neclara si nu se intelege daca se refera la platoul cu alimente caci alimentatia se putea acorda la nivelul stabilit sau nu numai pentru perioada cat se executau misiuni de zbor potrivit CCM si Anexei 8 la Legea 223/2007

Cu privire la capatul 4 de cerere arata ca OG 8/2013 si HG 84/2013 reglementeaza modalitatea de impozitare a diurnelor stabilind baza de calcul pentru impunere prin raportare la nivelul legal pentru personalul din institutiile publice.

Ca imprejurarea ca alte societati acorda diurna la un nivel negociat intre partenerii sociali iar modalitatea de plata este diferita de cea a institutiilor publice nu este de natura sa excepteze TAROM de la aplicarea Codului Fiscal

Arata ca TAROM a achitat intotdeauna si la timp diurnele

Cu privire la capatul 5 de cerere arata ca Tarom a efectuat demersuri cu privire la asigurarea accesului la salile de sport, cultura fizica, teren de tenis, etc, negociind cu World Class oferirea unor abonamente speciale cu discount semnificativ pentru salariatii TAROM

Cu privire la capatul 6 de cerere arata ca uniformele nu pot face obiectul unui litigiu de munca dat fiind faptul ca nu sunt uniforme de protectie. Ca s-a ingrijit totdeauna de aspectul personalului sau si o simpla cercetare la fata la locului ar releva ca, desi sustin ca sunt imbracati necorespunzator, pilotii TAROM arata impecabil

Ca de altfel nicio obligatie legala nu prevede obligatia angajatorului de a acorda uniforme de serviciu si nu numai ca nu a fost incalcata vreo prevedere insa societatea depune eforturi spre a asigura salariatilor uniforme de cea mai buna calitate

In ce priveste corelarea salariului cu rata inflatiei arata ca partile au fost de acord ca acest aspect sa fie luat in discutie pe cale amiabila, conform cu prevederile protocolului SG 4164/5.0.2012 cu care reclamanta a fost de acord

La termenul din 23.10.2013 a fost disjunsa cauza cu privire la reclamantii R. C., R. C., R. T., R. I., R. D. cu formarea dosarului de fata.

Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a fost solutionata, in sensul admiterii partiale, la termenul din 20.11.2013, cu motivarea cuprinsa in incheierea de sedinta de la acea data.

La acelasi termen tribunalul a luat act de pozitia reclamantului de restrangere a pretentiilor, justificata de imprejurarea ca a fost platita contravaloarea tichetelor de combustibil.

Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarele:

1. In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la plata catre fiecare dintre reclamanti a sumei de bani alocate efectuarii concediului de odihna suplimentar conform art. IV-6 alin 1 si 2 din CCM la nivel de unitate tribunalul retine ca potrivit acestui text salariatii au dreptul la un concediu de odihna suplimentar platit, cu durata de 12 zile, necesar pentru refacerea capacitatii de zbor, . de tratatment, asigurat de angajator, inclusiv transportul, potrivit Anexei 6A

De asemenea, la art. 6 din Anexa 6A se prevede ca acordarea concediului de odihna suplimentar, stabilirea locatiilor unde acesta se efectueaza costurile aferente si procedura de decontare se stabilesc prin proces verbal incheiat in acest sens intre companie si sindicatele personalului aeronavigant.

Asa stand lucrurile tribunalul retine ca prin procesul verbal incheiat la 31.08.2011 partile au convenit reducerea sumei maxime care se acorda personalului aeronavigant aferent concediului de odihna suplimentar de la 960 eur/pers la 780 eur/pers.

Nicio alta intelegere in acest sens nu a mai fost incheiata intre parti.

De asemenea, tribunalul retine ca suma solicitata este distincta de indemnizatia de concediu si este gandita sa asigure contravaloarea transportului, cazarii, mesei si efectuarii eventualelor tratamente balneo-climaterice, neputand fi, de aceea, utilizata in alt scop.

Din adresa SG704/12.02.2013 rezulta ca, avand in vedere ca personalul aeronavigant nu si-a respectat in mod repetat obligatia de a prezenta documente justificative pentru sumele acordate in avans cu acest titlu, conducerea companiei a hotarat achitarea acestor sume numai ulterior prezentarii documentelor justificative.

Tribunalul apreciaza aceasta decizie ca fiind justa, fata de caracterul special al acestui concediu suplimentar, care este destinat refacerii capacitatii de zbor astfel ca utilizarea sumelor aferente cu alte destinatii nu poate fi justificata

Ori din actele aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca reclamantul nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca membrii sai de sindicat au efectuat acest concediu suplimentar, in statiuni balneo-climaterice si, desi au depus la angajator documentele justificative, acesta nu si-a respectat obligatia de decontare, in limita, desigur, a sumei maxime stabilite, respectiv de 780 EUR/pers.

2. In ce priveste capatul de cerere privind obligarea la acordarea catre reclamanti a contravalorii alimentatiei de intarire si protectie a organismului, pentru diferenta neacordata (pana la 5500 calorii/zi) tribunalul retine ca potrivit dispozitiilor art. IV-6 alin 2 lit. e din CCM coroborat cu dispozitiile Legii 223/2007 si Normelor de aplicare parata avea obligatia de a asigura echivalentul unui nivel de 5500 calorii/zi, proportional cu perioada desfasurarii activitatii in mediul aerian.

Cu alte cuvinte, tribunalul apreciaza ca ceea ce urmeaza a fi avut in vedere sub acest aspect este nivelul caloric al platoului de bord, avand in vedere si dispozitiile Anexei 8 la CCM precum si faptul ca pentru asigurarea mesei la restaurantul hotelului, pe perioada misiunilor de zbor, personalul aeronavigant beneficiaza de diurna si de decontarea alimentatiei. De asemenea, nu poate fi ignorat faptul ca nu platoul de bord trebuie sa aiba un nivel caloric de 5500 calorii ci intreaga alimentatie de pe parcursul unei zile trebuie sa aiba acest nivel caloric

Din cuprinsul referatului depus de reclamant la dosar rezulta ca nivelul caloric mediu al platoului de bord este de 1300 calorii, cu exceptia meniului pentru zboruri mai scurte de 4 ore care are, in medie, un continut caloric de 900 calorii.

Din actele aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca reclamantii nu au administrat nicio proba din care sa rezulte durata desfasurarii activitatii in mediul aerian, pentru fiecare dintre acestia, in medie, zilnic, pentru a se putea aprecia ca nivelul caloric al platoului de bord a fost insuficient.

Asa stand lucrurile, tribunalul apreciaza si acest capat de cerere ca nefondat si il va respinge.

3. In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la acordarea catre reclamanti a diurnei integrale in valuta la nivelul de 90 EUR/cursa pentru piloti tribunalul retine ca potrivit dispozitiilor art. 55 alin 4 lit. g C.fiscal in forma in vigoare de la 1.02.2013 nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt supuse impozitarii (Ord. 8/2013):” sumele primite de angajați în condițiile prevăzute de lege sau de contractul de muncă aplicabil, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, ca indemnizații și orice alte sume de aceeași natură, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare;”

Potrivit dispozitiilor art. 55 alin 4 lit g1 C.fiscal, in vigoare de la 1.06.2013 nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt supuse impozitarii in sensul impozitului pe venit :” indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură primite de persoanele fizice care desfășoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării și detașării, în altă localitate, în țară și în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare”

Legea 223/2007 nu prevede insa un astfel de cuantum al diurnei, art. 42 lit. h din lege prevazand numai ca aceasta se stabileste prin negociere

De asemenea HG 1061/1995 stabileste numai cuantumul maxim al diurnei ce poate fi avut in vedere la stabilirea impozitului pe profit (ce poate constitui asadar cheltuiala deductibila), respectiv 84 USD (echivalentul a 62,53 euro) dispozitiile acestuia neputand fi, asadar, extinse si in ce priveste cuantumul diurnei impozabile in sensul impozitului pe venit.

Asa fiind, tribunalul apreciaza si acest capat de cerere ca nefundat si il va respinge.

4. In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la asigurarea, pentru fiecare dintre reclamanti, a accesului la o sala de sport, cultura fizica, tenis, sala de gimnastica, etc, tribunalul retine ca obligatia de inchiriere a unei astfel de sali este prevazuta la art. 1 lit. h din Anexa 6A la CCM. Costurile acestei inchirieri vor fi suporatate, conform textului invocat, in parti egale de catre companie si personalul aeronavigant.

Tribunalul retine ca obligatia prevazuta de art. 1 lit. h din Anexa 6A la CCM este una de „a face”, dreptul de a beneficia de o sala de sport in conditiile prevazute in CCM neputand fi considerat un adaos la salariu, asa cum in mod eronat apreciaza reclamantul.

De asemenea, fata de caracterul acestei obligatii, tribunalul apreciaza ca nu se poate dispune obligarea paratei la respectarea acestei obligatii decat pentru viitor, ea neputand fi transformata in bani decat in masura in care reclamantii ar fi dovedit ca si-au asigurat pe cheltuiala proprie accesul la o astfel de sala, ceea ce in cauza nu s-a intamplat.

5. In ce priveste obligarea paratei la asigurarea uniformelor de serviciu tribunalul retine ca aceasta obligatie este prevazuta in sarcina paratei de dispozitiile art. IV-26 din CCM

Este necontestat de parti ca durata de utilizare a uniformelor de serviciu este de doi ani si ca, in anul 2013, parata avea obligatia sa asigure personalului aeronavigant o noua uniforma, potrivit cu prevederile Anexei 5 la CCM, obligatie pe care aceasta, pana la acest moment, nu si-a indeplinit-o.

Cu toate acestea nu poate fi primita sustinerea reclamantei conform cu care dreptul la uniforma de serviciu asigurata de angajator ar fi unul de natura salariala, cata vreme obligatia este una de „a face” si care se executa in natura, prin punerea efectiva la dispozitie a uniformelor de serviciu in discutie.

Asa stand lucrurile, tribunalul apreciaza acest capat de cerere ca fondat si va obliga parata sa asigure reclamantilor uniformele de serviciu corespunzatoare, potrivit art. IV-26 din CCM

6. In ce priveste obligarea paratei la plata salariilor indexate cu rata inflatiei tribunalul retine ca reclamantii, salariati ai paratei, sunt indreptatiti la plata salariilor astfel cum au fost stabilite prin contractele de munca si actele aditionale la acestea.

De asemenea, tribunalul retine ca potrivit art. III-4 din CCM „salariile se stabilesc prin negociere, cu respectarea salariului de incadrare lunar negociat minim pe companie si grilei de salarizare”

Asa stand lucrurile, o eventuala majorare a nivelului salarial al reclamantilor poate fi realizata prin declansarea de negocieri in acest sens, conform contractului colectiv de munca

In cauza de fata, cata vreme nu s-a probat de catre reclamanti ca prin negocieri colective s-a hotarat indexarea salariilor cu rata inflatiei, capatul de cerere privind obligarea paratei la plata unor salarii distincte de cele prevazute in contractele individuale de munca este nef0ndat si urmeaza a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea restransa formulata de reclamantul S. Pilotilor de Linie din Romania, cu sediul ales la SCA F., S. & Asociatii in Bucuresti, .. 6, sect. 2, in numele si pentru membrii de sindicat R. C., R. C., R. T., R. I. si R. D., in contradictoriu cu parata . Transporturi Aeriene Romane - TAROM SA cu sediul in Otopeni, Calea Bucurestilor nr. 224F, jud. Ilfov.

Obliga parata sa asigure reclamantilor accesul la o sala de sport (cultura fizica, teren de tenis, sala gimnastica, bazin de inot, etc.) in conditiile prevezute de art. 1 lit. h din Anexa 6A la CCM incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari

Obliga parata sa asigure reclamantilor uniformele de serviciu, in conformitate cu dispoztiile art. IV-26 din CCM coroborat cu Anexa 5A la CCM, incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari.

Respinge actiunea in ce priveste capetele de cerere referitoare la plata sumelor aferente concediului de odihna suplimentar conform art. IV-6 alin 1 si 2 din CCMsi contravaloarea alimentatiei de intarire si protectie a organismului ca nefondata pentru perioada 1.11.2012 la zi si ca fiind prescris dreptul material la actiune pentru perioada anterioara lunii noiembrie 2012.

Respinge capetele de cerere privind obligarea paratei la plata diferentei de diurna neacordata pentru lunile martie, aprilie si mai 2013 precum si la plata salariilor indexate, raportate la rata inflatiei ca nefondate.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Ilfov

Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Președinte,

A. M. C.

Asistent Judiciar,

M. M.

Asistent Judiciar,

R. L. P.

Grefier,

M. P.

A.C. 05 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3781/2013. Tribunalul ILFOV