Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1947/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1947/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 1487/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 1947/2013

Ședința publică de la 12 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Asistent Judiciar M. M.

Asistent Judiciar R. L. P.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant B. I. și pe pârât S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, s-a solicitat de catre reclamant solutionarea cauzei in lipsa, dupa care:

In temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ rap. la art. 210 din Legea 62/2011 tribunalul constata ca este competent general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul pune in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pe capetele de cerere privind obligarea la plata primelor de Paste, C. si Ziua Feroviarului aferente anului 2010, salariului suplimentar aferent anului 2010, precum si in ce priveste solicitarea de obligare a paratei la calcularea drepturilor salariale aferente perioadei 10.12.2009 - 1.04.2010 si, dupa deliberari, retine ca prima de Paste si ajutorul material de Ziua Feroviarului (23 aprilie) erau scadente cel tarziu la data de 30 aprilie 2010 (avand in vedere ca Pastele a avut loc pe data de 4 aprilie in anul 2010) iar prima de C. cel tarziu la 31 decembrie 2010

Tribunalul apreciaza ca aceste drepturi nu constituie „drepturi salariale” in sensul art. 268 alin 1 lit. c C.muncii ci alte drepturi prevazute in contractul colectiv de munca, termenul de prescriptie fiind de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune

Constand ca actiunea de fata, inregistrata pe rolul instantei la 23.04.2013 a fost formulata cu depasirea termenului de prescriptie tribunalul urmeaza a admite exceptia formulata de parata in acest sens.

In ce priveste salariul suplimentar aferent anului 2010 tribunalul retine ca acesta constituie drept salarial, fiind incidente dispozitiile art. 268 alin 1 lit. c C.muncii ce prevad un termen de prescriptie de 3 ani de la data nasterii dreptului material la actiune.

Art. 30 alin 1 din CCM la nivel de grup unitati „Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.”

Rezulta asadar ca salariul suplimentar aferent anului 2010 era scadent cel mai devreme in luna ianuarie 2011, termenul de prescrptie de 3 ani incepand sa curga de la aceasta data si implinindu-se cel mai devreme in luna ianuarie 2014 astfel incat, in ce priveste acest capat de cerere, exceptia prescriptiei invocate de parata sa dovedeste ca nefondata si va fi respinsa.

In ce priveste cererea de obligare a paratei la plata drepturilor salariale cuvenite prin raportare la un salariu de baza minim brut de 700 lei conform CCM la nivel de ramura transporturi, tribunalul retine ca, potrivit art. 31 alin 1 din acest contract plata salariilor se face chenzinal, plata chenzinei a doua neputand depasi data de 15 a lunii urmatoare.

Rezulta asadar ca salariul aferent lunii martie 2010 era scadent cel tarziu la data de 15 aprilie 2010

Asa fiind, tribunalul observa ca pentru drepturile salariale aferente perioadei 10.12.2009 - martie 2010 inclusiv termenul de prescriptie a dreptului material la actiune de 3 ani (potrivit art. 268 alin 1 lit. c C.muncii), calculat pentru distinct, de la data nasterii dreptului material la actiune pentru fiecare dintre drepturile salariale solicitate, era expirat la data formularii actiunii

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 23.04.2013 reclamantul Bragau I. a solicitat, in contradictoriu cu parata S. N. de Transport Feroviar de Marfa „CFR Marfa SA pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligata parata:

- sa ii calculeze drepturile salariale aferente perioadei 10.12._10, calculate in baza unui salariu de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi conform CCM la nivel de ramura valabil pebntru perioada 2008-2010

- sa ii plateasca pentru perioada 10.12.2009 - 1.04.2010 diferenta intre drepturile salariale de care a beneficiat, corespunzator unui salariu de baza minim brut de 570 lei si cele care i s-ar fi cuvenit prin luare in considerare a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, la care sa se aplice coeficientul corespunzator clasei de asalarizare si sporurile aferente

- sa ii plateasca pentru perioada 1.04._10 diferenta intre drepturile salariale de care a beneficiat, corespunzator unui salariu de baza minim brut de 600 lei si cele care i s-ar fi cuvenit prin luare in considerare a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, la care sa se aplice coeficientul corespunzator clasei de asalarizare si sporurile aferente

- sa ii plateasca salariul suplimentar aferent anului 2010 echivalent cu salariul de baza de incadrare valabil in luna decembrie 2009

- sa ii plateasca ajutorul material de Paste si de C. aferent anului 2010, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare

- sa ii plateasca prima de Ziua Feroviarului aferenta anului 2010, stabiulita la nivelul clasei 1 de salarizare

- sa fie obligata parata la plata de daune interese constand in actualizarea sumelor datorate cu rata inflatiei si la care se adauga dobanda legala, pana la data platii

Arata ca apreciaza ca parata avea obligatia sa utilizeze la determinarea drepturilor salariale ce li se cuveneau un salariu minim de 700 lei, conform CCM la nivel de ramura transporturi, contract colectiv de munca ce se aplica CF Calatori SA

Ca desi prevederile contractelor colective de munca la nivel superior sunt obligatorii si au nivel minimal pentru cele incheiate la niveluri inferioare, parata nu a respectat dispozitiile CCM unic la nivel de ramura transporturi, prevazand in CCM la nivel de societate un salariu minim mai mic de 700 lei

Arata ca drepturile solicitate sunt drepturi de natura salariala, termenul de prescriptie fiind de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune

Arata ca prin neplata drepturilor salariale cuvenite paratele au incalcat dispozitiile art. 40 alin 2 C.muncii valabil in epoca, producand reclamantilor un prejudiciu egal cu diferenta intre drepturile salariale cuvenit si cele efctiv incasate

Arata ca potrivit art. 229 alin 4 din C.muncii contractele colective de munca legal incheiate reprezinta legea partilor

In drept invoca art. 40 alin 2 lit. c C.muncii, art. 283 alin 1 lit. c, art. 155 si 156 C.muncii, art. 41 alin 3 si 42 alin 1 din CCM la nivel; de ramura transporturi

In ce priveste salariul suplimentar aferent anului 2010 arata ca acesta este datorat in baza art. 30 alin 1 din CCM la nivel de grup unitati transport feroviar

In ce priveste primele de Paste si de C. si ajutorul de Ziua Feroviarului arata ca acestea sunt conferite prin CCM la nivel de grup unitati transport feroviar pentru perioada 2006-2008, a carui valabilitate a fost prelungita cu 48 luni prin actul aditional inregistrat la MMFFS cu nr. 370/20._

In drept invoca dispozitiile art. 41 alin 5 Constitutia Romaniei, CCM unic la nibvel de ramura transporturi pentru perioada 2008-2010, art. 41 alin 3 lit. a, b, art. 3 alin 1 si 3, art. 5 alin 56, art. 123 alin 1 si 2, anexa 5 pct. 1, precum si art. 37, art. 40 alin 2 lit. c, art. 236 alin 1 si 2, art. 238 alin 1, 2 si 3, art. 241 alin 1 lit. c C.muncii

Parata a formulat intampinare prin care a invocat in principal exceptia prescriptiei dreptului material la actiune

A aratat ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 268 alin 1 lit. e C.muncii ce prevad un termen de prescriptie de 6 luni pentru solutionarea conflictelor de munca avand ca obiect neexecutarea contractului colectiv de munca

Pe fond solicita respingerea actiunii

Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata a fost solutionata in sensul admiterii in parte, cu motivarea cuprinsa in incheierea de sedinta de la 12.07.2013

Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul o apreciaza ca fondata in parte si o va admite in aceste limite, pentru motivele ce succed:

Reclamantii sunt salariati ai paratei, astfel dupa cum rezulta din contractele de munca anexate in copie la dosar.

Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."

Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea potrivit căreia drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.

Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în disp. ART. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:

"(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.

(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.

(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."

Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.

Contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu pot prevede sub sancțiunea neluării în seamă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.

In ce priveste sustinerea paratei conform cu care, in masura in care reclamantii erau nemultumiti de dispozitiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, ar fi trebuit sa solicite anularea clauzelor neconforme, pe perioada de valabilitate a acestuia tribunalul apreciaza ca aceasta nu poate fi primita

Astfel, art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, a fost abrogat expres prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în vigoare din 30 aprilie 2011 iar art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a preluat dispozițiile art. 238 din Codul muncii;

Codul muncii, republicat, consacră în art. 37 principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă și cuprinde în art. 38 limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului;

In egala masura, tribunalul retine ca dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă - în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate de instanțe și abrogate prin Legea dialogului social nr. 62/2011 - au fost preluate în noua reglementare, art. 142 din Legea nr. 62/2011, care sancționează cu nulitatea clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;

In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 41 alin. (5) din Constituția României și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care consacră, primul, caracterul obligatoriu al convențiilor colective și, al doilea, condițiile concrete în care clauzele contractelor colective de muncă își produc efectele față de angajați.

Dispozițiile legale menționate evocă măsuri de protecție a salariaților pentru asigurarea exercițiului neîngrădit al drepturilor și intereselor legitime ce li se cuvin acestora în cadrul raporturilor de muncă.

În noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2)-(4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic putand fi constatată pe cale judecătorească, la cererea părții interesate, aplicandu-se dispozitiile art. 268 lit. d C.muncii

Cu toate acestea, drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.

Asa fiind, independent daca partea interesata a uzat sau nu de dreptul sau de a cere anularea clauzelor din contractul colectiv de munca incheiat la nivel inferior, in materia drepturilor salariale in caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.

Tribunalul retine, fata de cele de mai sus, ca dovedit in cauza faptul ca pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantilor drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c) din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă", precum și prevederile art.229 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".

În acest fel s-a produs acestora un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art.253 din Codul muncii, ale carui dispozitii relevante prevad ca "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantii au suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective

In ce priveste solicitarea de obligare a paratei si la plata dobanzii legale aferente acestor sume tribunalul, apreciind ca prejudiciul suferit de reclamant a fost efectiv si in mod eficient reparat prin obligarea paratei la plata despagubirilor actualizate cu indicele de inflatie apreciaza cererea ca nefondata si o va respinge.

In ce priveste solicitarea de obligare a paratei la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 tribunalul retine ca potrivit art. 32 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul S.N.T.F.C. „C.F.R. C” SA pentru anii 2007 - 2008 si 2009-2010, precum si în temeiul art. 30 alin. (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unitati din transportul feroviar pe anii 2007-2008 si 2009-2010, pentru munca prestata în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Initial Contractul colectiv de munca încheiat la nivelul S.N.T.F.C. „C.F.R. C” SA pentru anii 2007 - 2008 a fost încheiat pentru o durata de un an de la data înregistrarii însa ulterior, prin actele aditionale înregistrate la DMSSF Bucuresti sub nr. 1753/26.03.2008 si, respectiv nr. 437/30.01.2009 contractul a fost prelungit pâna la data de 28..02.2009.

La nivel de grup de unitati din transportul feroviar a fost încheiat Contractul colectiv de munca pe anii 2006-2008, înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/20/28.12.2006, a carui aplicare a fost prelungita prin acte aditionale pâna la data de 28.12.2010.

Contractul colectiv de munca, astfel cum era prevazut de Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor si perioadei pentru care se solicita drepturile, precum si de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în acelasi timp act juridic (contract, conventie), sursa de drepturi si obligatii subiective si reciproce ale partilor si totodata, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o norma conventionala negociata.

Ca orice contract si contractul colectiv de munca presupune autonomia de vointa a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertatii contractuale; el reprezinta legea partilor.

Daca cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicarii sale, contractul colectiv de munca reprezinta o reglementare, deci o lege a partilor.

În acest sens, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 si art. 236 alin. 4 din Codul muncii (asa cum erau în vigoare la data pentru care se solicita drepturile) prevad ca, încheiate cu respectarea dispozitiilor legale, contractele colective de munca reprezinta legea partilor.

Pârâta, semnatara a contractului colectiv de munca anterior mentionat, nu poate sa refuze îndeplinirea obligatiilor asumate invocând dificultati financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul ca ar fi fost agent economic monitorizat.

Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine conventionala, creat de angajatori si salariati, în functie de conditiile economice si sociale precum si de interesele celor doua parti.

Clauzele fiecarui contract colectiv de munca au valoare normativa; ele alcatuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.

Potrivit legii, contractul colectiv de munca se încheie între angajator, pe de o parte si salariati, de cealalta parte (art. 229 alin. 1 din Codul muncii, 128 alin 1 si urm din Legea 62/2011), în urma unei negocieri colective.

Dupa încheierea si ., aceste contracte colective de munca urmeaza a se executa, având putere de lege între partile contractante (229 alin 4 C.muncii)

Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate.

Art. 148 alin 1 din legea 62/2011 prevad ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie si, ca neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea celor vinovati.

Acestea sunt dispozitiile speciale ce reglementeaza sfera de executare si aplicare a contractului colectiv de munca si nu dispozitiile generale invocate de pârâta.

Este o aplicare a principiului potrivit caruia norma speciala deroga de la norma generala - specialia generalibus derogant.

Aceste norme speciale se aplica ori de câte ori ne aflam în fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, cum este cazul în speta de fata.

În conformitate cu dispozitiile art. 149 din Legea 62/2011, clauzele unui contract colectiv de munca pot fi modificate pe tot parcursul executarii lui, în conditiile legii, ori de câte ori partile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.

Aceasta este calea pe care ar putea eventual pârâta sa o urmeze dar în nici un caz nu poate refuza sa execute obligatiile asumate prin contract.

Nu mai putin, tribunalul retine dispozitiile art. 132 alin 3 din Legea 62/2011 conform cu care contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil incheiat la nivel superior. Aceste dispozitii se regaseau si in cuprinsul art. 238 alin 1 C.muncii, forma in vigoare in perioada pentru care se solicita drepturile.

Asa fiind, retinand ca potrivit dispozitiilor art. 30 alin 1 din CCM la nivel de grup unitati transport feroviar in vigoare in anul 2010 reclamantii erau indreptatiti la plata unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie 2010, vazand de asemenea ca potrivit art. 41 alin 3 din CCM la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 salariul de baza minim brut la nivel de ramura era de 700 lei tribunalul apreciaza ca fondata actiunea formulata sub acest aspect si o va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulata de reclamantul Bragau I., domiciliat in oras Magurele, ., jud. Ilfov in contradictoriu cu parata S. N. de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa SA cu sediul in Bucuresti, .. 38, sect. 1

Obliga parata sa calculeze si sa plateasca reclamantului diferentele rezultate intre drepturile salariale calculate in raport de salariul minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 din CCM la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv platite, incepand cu 1.04.2010 si pana la 31.12.2010, sume ce urmeaza a fi actualizate cu rata inflatiei la data platii efective

Obliga parata sa plateasca reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de baza de incadrare aferent lunii decembrie 2010

Respinge actiunea in ce priveste obligarea paratei la plata primelor de Paste si de C. si a ajutorului material de Ziua Feroviarului aferente anului 2010 ca fiind prescris dreptul material la actiune

Respinge actiunea in ce priveste obligarea paratei la calcularea drepturilor salariale aferente perioadei 10.12.2009 - 1.04.2010 prin raportare la un salariu de baza minim brut de 700 lei si la plata diferentei intre acest salariu si salariul efectiv acordat pentru aceasta perioada ca fiind prescris dreptul material la actiune

Respinge cererea de obligare a paratei la plata dobanzii legale

Executorie potrivit art. 448 alin 1 pct. 2 C.pr.civ

Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Ilfov

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013

Președinte,

A. M. C.

Asistent Judiciar,

M. M.

Asistent Judiciar,

R. L. P.

Grefier,

M. P.

A.C. 18 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1947/2013. Tribunalul ILFOV