Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 432/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 432/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 1960/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA CIVILA

Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă

și al asigurărilor sociale

SENTINTA CIVILA NR. 432

Ședința publică din 28 Februarie 2013

Completul compus din:

Președinte: G. N.

Asistent Judiciar: M. M.

Asistent Judiciar: R. L. P.

GREFIER: O. A.-M.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamantul S. L. SI INDEPENDENT AL FEROVIARILOR DIN GARA DE NORD în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat M. M., T. M., P. C. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE CAI FERATE „CFR” S.A., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dosar la primul termen de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, stadiul procesual, reclamantul a depus la 22.02.2013 cerere precizatoare alături de un set de înscrisuri, în 2 exemplare în vederea comunicării, pârâta a depus întâmpinare la 28.02.2013, într-un singur exemplar, reclamantul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei ; după care:

Instanța reține că s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, conform art.242 pct.2 Cod proc.civ.

Tribunalul din oficiu, verificându-si competenta in temeiul art. 1591 alin 4, pune in discuție necompetenta teritoriala a Tribunalului Ilfov fata de obiectul cauzei si sediul reclamantului și o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 03.09.2012, sub nr._, reclamantul S. L. SI INDEPENDENT AL FEROVIARILOR DIN GARA DE NORD a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. N. DE CAI FERATE „CFR” S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată:

  • să plătească membrilor de sindicat din anexă, salariați ai pârâtei, la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul Ramurii Transporturi, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, calculat la clasa de salarizare și coeficientul ierarhizare corespunzătoare funcției fiecărui, pentru perioada 01.09._10;
  • să plătească membrilor de sindicat diferențele dintre drepturile salariale de care au beneficiat, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate de fiecare salariat, la o valoare a salariului de baza minim brut de 570 de lei pentru perioada 03.08._10 și 600 lei pentru perioada 01.04._10 și drepturile salariale cuvenite, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate de fiecare salariat, la o valoare a salariului minim de bază brut de 700 lei, pe perioada 03.08._10, în conformitate cu art.41 alin.3, lit.a) din CCM la nivel de R. de Transporturi pe anii 2008-2010 și cu legislația muncii;
  • să reactualizeze diferența dintre drepturile salariale menționate anterior, cu indicele de inflație la data plății efective și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe;
  • să plătească cheltuielile.

În drept au fost invocate dispozițiile vechiului Cod al muncii, ale CCM Unic la Nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, ale art.11, 37, 40 alin.2 lit.c), art.161, art.171 alin.1, art.229 alin.2 și 4, art.253 alin.1, art.268 alin.1, lit.c, art.269, alin.1 și 2 din Noul Cod al muncii, precum și dispozițiile Legii nr.62/2011.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei.

La data de 22.02.2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a reformulat toate capetele de cerere din acțiune, solicitând obligarea pârâtei:

  • să plătească membrilor de sindicat drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariale cuvenite, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzătoare funcției ocupate de fiecare salariat, la o valoare a salariului minim brut de 700 lei, pe perioada noiembrie_11, în conformitate cu art.41 alin.3, lit.a și b) din CCM Unic la Nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, prelungit până la 31.12.2011 (conform art.4 alin.2 din contract), înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.722/03/24.01.2008;
  • la reactualizarea diferenței drepturilor salariale menționate anterior, cu indicele de inflație la data plății efective;
  • la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a mai precizat că din eroare s-a trecut în acțiune că se solicită plata drepturilor salariale pe perioada noiembrie_10, în fapt solicitându-se drepturile salariale pentru perioada noiembrie_11, data la care a încetat valabilitatea CCM la nivel de ramura transporturi feroviare.

Cererea precizată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.

Reclamantul a atașat, în copie, extras din CCM Unic la Nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, adeverințe privind calitatea de salariat a membrilor de sindicat, actele de identitate, carnetele de muncă ale salariaților și acte adiționale.

La data de 28.02.2012, pârâta a depus prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod de procedură civilă, Codul civil, Legea nr.53/2003 și a solicitat judecarea în lipsă a cauzei .

La termenul din 28.02.2013 tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetentei teritoriale, pe care a analizat-o cu precădere.

Analizând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov, raportat la actele dosarului, instanța reține următoarele:

Cererea care a învestit instanța de judecată a fost formulată de către S. L. SI INDEPENDENT AL FEROVIARILOR DIN GARA DE NORD, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat referitoare la constatarea încălcării de către pârâtă a unor dispoziții ale contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor săi ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor. De asemenea art. 28 alin. 3 din același act normativ statuează expres că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

În acest sens s-a pronunțat și Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, prin Decizia civilă nr.6811 din 5.10.2011, în cadrul regulatorului de competență, stabilind că „ în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de a acționa(de reprezentant), ci legitimarea procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art.284 alin.2 C.muncii, de sediul sindicatului-reclamant”.

Așadar, în determinarea competenței teritorială în cauza de față în care sindicatului i se recunoaște legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. 2 din Codul muncii, de sediul sindicatului.

Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în temeiul prevederilor art. 159 pct. 3 și art. 158 alin. 3 C. pr. Civ., excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov va fi admisă și se va dispune declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. L. SI INDEPENDENT AL FEROVIARILOR DIN GARA DE NORD în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat M. M., T. M., P. C. cu sediul în București, sector 6, ., ., . cu pârâta C. N. DE CAI FERATE „CFR” S.A. cu sediul în București, ..38, sector 1, în favoarea Tribunalului București.

Dispune scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea acestuia la Tribunalul București Secția a VIII- a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în vederea soluționării.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.02.2013.

PREȘEDINTE, ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR, N. G. M. M. R. L. P.

GREFIER,

O. A.-M.

Redact. N.G. 04.03.2013

Tehnored. A.O.

2 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

..24, B., jud. Ilfov

Tel. 021 – 312.23.43 Fax._

Operator de date cu caracter personal nr._

http://www.noulportal.just.ro

În răspuns vă rugăm să

menționați numărul dosarului

și termenul de judecată

Dosar nr._

Complet F 4 Civil

Către,

- TRIBUNALUL BUCUREȘTI -

București, sector 3, .,

Potrivit dispozițiilor luate de această instanță prin Sentința civilă nr.432 din 28.02.2013, pronunțata in dosarul nr._, privind pe reclamantul S. L. SI INDEPENDENT AL FEROVIARILOR DIN GARA DE NORD în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat M. M., T. M., P. C. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE CAI FERATE „CFR” S.A., având ca obiect drepturi bănești; s-a dispus declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului București.

Vă înaintăm dosarul _ cu un număr de .file, cusut și numerotat, spre competentă soluționare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. N. O. A.-M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 432/2013. Tribunalul ILFOV