Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3505/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3505/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2452/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3505
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE G. N.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P. M.
e rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA "CFR MARFA" SA, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.11.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.11.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 28.06.2013, reclamantul G. N. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „ CFR Marfă SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. Obligarea paratei la plata pentru perioada 1.07._11 a diferenței dintre drepturile salariale calculate in raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare stabilit conform art. 41 alin 3 lit. a din CCM Unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 – 2011 și drepturile salariale efectiv plătite,
2. Obligarea paratei la plata către reclamant, pentru perioada 1.07._11 a diferenței de 25% la salariul de baza reprezentând spor pentru lucrul in timpul nopții, in zilele de sâmbăta, duminica si sărbătorile legale, raportat la salariul majorat conform pct. 1 din acțiune.
3. Obligarea paratei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 si 2011, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, conform art. 30 din CCM la nivel de grup unitati transport feroviar si art. 43 alin 2 lit. a din CCM Unic la nivel de ramura transporturi
4. Obligarea paratei la plata ajutorului material de C. pentru anul 2010, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup unitati aplicabil
5. Obligarea paratei la plata de daune interese constând în actualizarea sumei astfel rezultate cu dobânda legala precum si cu rata inflației, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea în fapt a cererii se arată, reclamantul a arătat că in perioada 1.07._11 a beneficiat de un salariu de încadrare corespunzător clasei de salarizare avute, calculat prin luarea in considerare a unui salariu de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut de Anexa 1 din Actul adițional 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, aplicabil pana la 31.12.2011.
În calitate de angajator, pârâta nu a calculat si nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, valabil pe perioada 1.01._11, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut de Anexa 1 din Actul adițional 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, încălcând astfel prevederile art. 40 alin 2 lit. c C.muncii
Reclamantul a mai arătat ca pentru perioada 16.02._11 salariul de baza minim brut a fost in mod formal 700 lei insa fără aplicarea coeficienților de ierarhizare, salariul reclamanților rămânând practic același, cata vreme parata nu a aplicat coeficienții de ierarhizare prevăzuți de CCM încheiat la nivelul paratei
In ce privește sporul de 50 % pentru lucrul pe timp de noapte, sâmbăta, duminica si in zilele de sărbători legale, reclamantul a arătat acesta este conferit de art. 42 alin. 1 lit. g din CCM pe anii 2008 – 2010. În opinia sa contractele colective de munca la nivel de unitate nu pot sa prevadă, sub sancțiunea neluării in seama, drepturi cu caracter inferior celor reglementate de CCM încheiat la nivel de ramura. Ca in caz contrar, clauzele neconforme sunt înlocuite ipso iure cu cele din contractul colectiv de munca la nivel superior aplicabile.
Reclamantul a mai arătat, față de capătul 3 al cererii, respectiv salariul suplimentar aferent anilor 2009, 2010 si 2011, faptul că acesta este reglementat de art. 30 din CCM la nivel de grup unitati transport feroviar pe anii 2006-2010 si art. 43 alin 2 din CCM la nivel de ramura pe anii 2008-2011
In ce privește ajutorul material de C. pe anul 2010 arata ca acesta este recunoscut de CCM la nivel de grup unitati transport feroviar pe anii 2006-2008 cu valabilitatea prelungita pe 48 luni prin Actul adițional 370/20.06.2008, art. 71.
Reclamantul a mai arătat că, față de neplata de către pârâtă a drepturilor salariale, se justifică obligarea acesteia la plata dovânzii legale și a indicelui de devalorizare, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Cererea este întemeiată în drept pe dispoz. art. 41 alin. 5 din Constituția României, raportat la CCM nr. 722/2008, Codul muncii, Legea nr. 130/1996, art. 71 din CCM pe anii 2006- 2010, art. 998, 1084, 1088 cod civil și art. 453 Cod proc. civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, prescripția de 6 luni a dreptului material la acțiune invocând in acest sens dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e C. muncii, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției prescripției de 6 luni a dreptului material la acțiune, se arată că drepturile solicitate de reclamant nu sunt drepturi salariale, iar termenul de prescripție este in acest caz de 6 luni, termen expirat la data formulării acțiunii, față de dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e C. muncii.
In ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești, reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2009 si 2010, se arată că, în executarea unei obligații de a da, respectiv efectuarea plății către reclamant și în executarea unor obligații contractuale, potrivit dispoz. art. 2524 alin. 1 Cod Civil, prescripția începe să curgă de la data când obligația a devenit exigibila, și debitorul trebuia să o execute, adică în decembrie 2012, în raport de data înregistrării cererii 28.06.2013, acestea fiind prescrise.
Pârâta a mai invocat nulitatea acțiunii pentru lipsa calității de reprezentant, arătând ca acțiunea este formulata in nume propriu de către reclamant, insa este semnată de avocat, ceea echivalează cu faptul că reclamantul nu isi însușește cererea.
Pe fondul cauzei,, față de capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anii 2009, 2010 si 2011, pârâta a invocat dispozițiile art. 30 alin 3 din CCM la nivel de grup unitati, arătând totodată faptul că veniturile societății pe acești ani nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel că anul fiscal a fost încheiat în pierdere.
Se mai arată că, prevederile art. 30 alin. 1 din CCM nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic, salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
Salariul suplimentar nu este un drept stabilit de părți în contractul individual de muncă, nu este actul și nici cert, acesta reprezentând o premiere acordat salariaților în funcție de posibilitățile angajatorului.
In ce privește ajutorul material de C. pentru anul 2010, pârâta a invocat dispozițiile actului adițional încheiat la data de 21.04.2010 la CCM la nivel de unitate pe anii 2009 -2010, prin care s-a stabilit ca acest ajutor, cât și alte prime, nu se vor acorda pentru anul 2010.
In ce privește capătul 1 și 2 al cererii. privind diferența de salariu pe perioada 01.07.2010 – 31.12.2011 se solicita respingerea acestora ca neîntemeiate, arătând ca aplicarea dispozițiilor din CCM la nivel de ramura nu poate însemna preluarea doar a unuia dintre elementele de calcul, făcându-se abstracție de reglementarea de ansamblu a clauzelor contractuale
Pârâta a mai arătat că, reclamantul urmărește aplicarea cumulata a dispozițiilor din CCM la nivel de unitate si CCM la nivel de grup, ceea ce echivalează, in esența, cu o încălcare a algoritmului de calcul.
Pârâta a mai susținut că, reclamantul nu a fost încadrat in clasele 1 si 2 de salarizare, astfel încât nu a beneficiat de un salariu de baza brut mai mic de 700 lei, ci ., 1022 lei la care se adăuga si alte sporuri, totalizând 55% din salariul de baza, așa cum se poate observa din actul adițional la CIM.
Se mai arata ca SNTFM CFR Marfa SA are ca unic acționar respectiv Statul Român prin Ministerul Transporturilor cu o cotă de participare la beneficii de 100 %, fondul de salarii fiind limitat la suma aprobata prin Hotărâre de Guvern.
Întâmpinarea este întemeiată în drept pe dispoz. art. 201 Cod proc, civilă și art. 2524 Cod civil.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv: act adițional la CIM nr. M 7 1a/_, indicatori financiari, bilanț contabil la data de 31.12.2011, act adițional la CCM pe anul 2009/2010, adresa nr. 2584/2009, extras CCM anul 2009/2010, extras CCM 2006-2008
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care se solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate
Analizând excepțiile inovate, tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârât prin întâmpinare, Tribunalul va dispune respingerea acesteia, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că la fila 129 din dosar se află dovada calității de reprezentant, respectiv împuternicirea avocațială, fiind îndeplinite prevederile art. 83 alin.(1) C.p.c.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.07._11, tribunalul urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, așa cum prevăd dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, conform cărora ” prescripțiile începute la data intrării în vigoare a Codului civil, sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/158, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Totodată, potrivit prevederilor art. 166 alin.(1) din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, forma în vigoare până la data de 30.04.2011, actualmente art. 171 din Codul muncii, republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
De asemenea, conform prevederilor art. 283 alin.(1) lit.c) ( actualmente art. 268 alin.1 lit.c ) din același act normativ cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Tribunalul constată că acțiunea prin care reclamantul a solicitat calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate pentru perioada 01.07._11, a fost formulată la data de 28.06.2013. Or, fata de caracterul succesiv al acestor prestații instanța reține că termenul de prescripție a început sa curgă distinct, la data scadentei, pentru fiecare dintre acestea, împlinindu-se cel mai devreme în luna august 2013, cu respectarea termenului de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și 2010, tribunalul urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că este vorba despre un drept salarial pentru care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data la care acest drept a devenit scadent. Potrivit prevederilor art. 43 alin.2 lit.a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial PARTEA A V-A, NR. 3 din 11 februarie 2008 salariul suplimentar aferent anului 2009 trebuia acordat în primul semestru al anului 2010, respectiv cel târziu la 30.06.2010, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de prescripție. Salariul suplimentar aferent anului 2010 trebuia acordat în primul semestru al anului 2011, respectiv cel târziu la 30.06.2011, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de prescripție. Aceeși argumentare este valabilă și pentru acordarea salariului suplimentar aferent anului 2011.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea indemnizației de C. pe anul 2010 ,Tribunalul urmează a o admite având în vedere faptul că acest drept nu intră în categoria “ drepturi salariale” în sensul art. 268 alin. 1 lit. c din Codul mucii, ci în categoria “ alte drepturi” ,termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Or, acordarea primei de C. pe anul 2010 era scadentă până cel târziu la 31 decembrie 2010, iar acțiune a fost formulată la data de 28.06.2013, deci cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni.
Ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea indemnizației de C. pe anul 2010, tribunalul va respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Pe fondul cauzei, în ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la calculul și plata unui salariu determinat prin raportare la un salariu minim brut de 700 lei conform art. 41 alin 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi, tribunalul reține, anterior oricărei discuții, că acest contract de munca și-a încetat valabilitatea la 31.12.2010, fiind denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului (fila 149 din dosar) astfel încât cererea reclamantului urmează a fi analizată prin raportare la acest aspect.
Rezultă așadar, față de obiectul cererii, că analiza vizează doua perioade distincte, respectiv perioada 1.07._10 si perioada ulterioara datei de 31.12.2010.
Pentru perioada 1.07._10 tribunalul reține că reclamantul este salariat al pârâtei, după cum rezultă carnetul de muncă depus în copie la filele 57-58 din dosar, precum și din actul adițional nr. CI 2._ la contractul individual de muncă ,aflat în copie la filele 86-88 din dosar.
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 - publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11 .02.2008 s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, în conformitate cu care:
"(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate prevede sub sancțiunea neluării în seamă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Totodată, Tribunalul are în vedere că art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, a fost abrogat expres prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în vigoare din 30 aprilie 2011 iar art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a preluat dispozițiile art. 238 din Codul muncii.
Codul muncii, republicat, consacră în art. 37 principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă și cuprinde în art. 38 limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În egală măsură, tribunalul reține că dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă - în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate de instanțe și abrogate prin Legea dialogului social nr. 62/2011 - au fost preluate în noua reglementare, art. 142 din Legea nr. 62/2011, care sancționează cu nulitatea clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În același sens sunt si dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituția României și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care consacră, primul, caracterul obligatoriu al convențiilor colective și, al doilea, condițiile concrete în care clauzele contractelor colective de muncă își produc efectele față de angajați.
Dispozițiile legale menționate evocă măsuri de protecție a salariaților pentru asigurarea exercițiului neîngrădit al drepturilor și intereselor legitime ce li se cuvin acestora în cadrul raporturilor de muncă.
În noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2)-(4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic putând fi constatată pe cale judecătorească, la cererea părții interesate, aplicându-se dispozițiile art. 268 lit. d Codul muncii.
Cu toate acestea, drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
Așa fiind,în materia drepturilor salariale în caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Tribunalul reține, față de cele de mai sus, ca dovedit în cauza faptul că pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c) din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă", precum și prevederile art.229 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
În acest fel s-a produs acestuia un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art.253 din Codul muncii, ale cărui dispoziții relevante prevăd ca "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, tribunalul va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În ce privește solicitarea de obligare a paratei și la plata dobânzii legale aferente acestor sume tribunalul, apreciind că prejudiciul suferit de reclamant a fost efectiv și în mod eficient reparat prin obligarea pârâtei la plata despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație apreciază cererea ca nefondată si o va respinge.
În ce privește perioada 1.01._11 tribunalul reține că, față de împrejurarea că dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi invocate și-au încetat valabilitatea la 31.12.2010, dispozițiile aplicabile în materie de salarizare sunt cele ale contractului colectiv de munca la nivel de grup unități transport feroviar precum și cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dispoziții pe care pârâta le-a respectat, cererea dovedindu-se de aceea ca nefondată sub acest aspect.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea paratei la plata diferenței de spor de 25% la salariul de baza potrivit dispozițiilor art. 42 alin 1 lit. g din CCM la Nivel de Ramura Transporturi tribunalul reține că, potrivit acestor dispoziții „in cazurile în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestata . repaus sau de sărbătoare timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100% la care se aplica sporul pentru orele lucrate în timpul nopții”
Tribunalul reține că reclamantul încadrat în funcția de LMAELT-_, a prestat în perioada solicitată, potrivit contractului individual de munca, activitate în ture, timpul de munca si timpul de odihna fiind deci repartizate inegal.
Se reține de asemenea că reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că, distinct de perioadele în care, conform planificării pe ture, presta activitate, a mai fost solicitat de către conducerea societății să presteze activitate în zile de repaus (prin acestea înțelegându-se zilele de repaus cuvenite salariatului iar nu sâmbăta si duminica, având în vedere specificul activității desfășurate în ture) sau în zile de sărbătoare (P., C., etc)
Așa fiind, acest capăt de cerere se dovedește ca nefondat și va fi respins.
În ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 și 2011 tribunalul reține că potrivit art. 43 alin.(2) lit.a din Contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nr. 722 /2008, precum si în temeiul art. 30 alin. (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de G. de Unități din transportul feroviar ( filele 36-43 din dosar), pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Ca orice contract si contractul colectiv de munca presupune autonomia de voința a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea parților.
Daca cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de munca reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.
În acest sens, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 si art. 236 alin. 4 din Codul muncii (așa cum erau în vigoare la data pentru care se solicita drepturile) prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de munca reprezintă legea parților.
Potrivit legii, contractul colectiv de munca se încheie între angajator, pe de o parte si salariați, de cealaltă parte (art. 229 alin. 1 din Codul muncii, 128 alin 1 si urm din Legea nr. 62/2011), în urma unei negocieri colective.
După încheierea și ., aceste contracte colective de munca urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (229 alin 4 Codul muncii).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate.
Art. 148 alin 1 din Legea nr. 62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv de munca este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de munca și nu dispozițiile generale invocate de pârâta.
Este o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fata unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 149 din Legea nr. 62/2011, clauzele unui contract colectiv de munca pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual pârâta să o urmeze dar în nici un caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Nu mai puțin, tribunalul retine dispozițiile art. 132 alin 3 din Legea nr. 62/2011 conform cu care contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. Aceste dispoziții se regăseau și în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, forma in vigoare in perioada pentru care se solicita drepturile.
Așa fiind, reținând că potrivit dispozițiilor art. 30 alin 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup unități transport feroviar în vigoare în perioada indicată in cererea de chemare în judecată reclamantul era îndreptățit la plata unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, văzând de asemenea ca potrivit art. 41 alin 3 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 salariul de baza minim brut la nivel de ramura era de 700 lei tribunalul apreciază ca fondată cererea formulată sub acest aspect și o va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂTĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.07._11, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010, ca neîntemeiată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea indemnizației de C. pe anul 2010 și respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Admite in parte cererea formulată de reclamantul G. N., CNP –_, cu domiciliul ales la Cabinet avocat M. D. din B., .. 13, județ B. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA "CFR MARFA" SA, cu sediul procesual ales în București, . Nord nr. 1-3, sector 1.
Obligă pârâta să calculeze și să plătească reclamantului diferențele rezultate între drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 1.07.2010 și până la 31.12.2010, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății .
Respinge cererea privind acordarea diferențelor rezultate între drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata diferenței de spor de 25% pentru munca efectuata in timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata către reclamant a salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 și 2011 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Executorie potrivit art. 448 alin 1 pct. 2 C.pr.civilă.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, G. N. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. M. |
Tehnored. M.M. 25 Noiembrie 2013
Redactat NG – 09.12.2013 -4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
