Anulare act. Sentința nr. 1166/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1166/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1166/2015
Dosar nr._ - conflict de muncă-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1166
Ședința publică din data de 19.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. M.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier D. M. Al-F.
Pe rol soluționarea contestației formulată de contestatoare P. N. în contradictoriu cu intimatul C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că intimatul nu a înaintat la dosar înscrisurile solicitate, după care:
Instanța, apreciază că nu se mai impune revenirea cu adresă către intimat, înscrisurile existente la dosar fiind suficiente pentru soluționarea cauzei
Se ia act că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă conforma rt.223 alin.3 Cod pr. civ, și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față reține următoarele:
La data de 08.08.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația formulată de contestatoarea P. N. împotriva dispoziției nr.30/10.07.2014 emisă de intimatul C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea dispoziției ca fiind netemeinică și nelegală.
În fapt, contestatoarea a arătat că în art.2 din dispoziția contestată se prevede că începând cu data de 01.07.2014 i se diminuează salariul cu 10% prin aplicarea „HCJ nr.134/30.09.2009 privind luarea unor măsuri financiare de reducere a cheltuielilor în cadrul bugetului propriu al județului în anul 2009”, însă termenul de aplicare a acestei hotărâri este prescris.
Referitor la hotărârea nr.134/30.09.2009 a Consiliului Județean contestatoarea a arătat că din denumire rezultă că privește măsuri financiare de reducere a cheltuielilor în anul 2009, iar potrivit art.30 din Legea nr.330/2009 măsurile de diminuare a salariilor au fost înlăturate din anul 2010, dispozițiile legale nefiind respectate de către conducătorul unității.
Contestatoarea a mai arătat că la art.4 din aceeași dispoziție se prevede că începând cu data de 01.07.2014 i se diminuează sporul de condiții deosebite cu 5%, de la 20% la 15%, apreciind că măsura este nelegală, deoarece sporul de 20% este acordat legal în conformitate cu prevederile notei din anexa II la Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin OMS nr.547/2010, Anexa nr.7, pct.I, II lit.1, 2, 3 pentru personalul care desfășoară activitatea în unități medico-sociale în localități cu condiții deosebite.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, Legea nr.330/2009, OMS nr.547/2010, Codul de proced. civilă.
În susținerea contestației s-au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie: dispoziția nr.30/10.07.2014 emisă de intimatul C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș, hotărârea nr.134/30.09.2009 a Consiliului Județean M., contestația formulată împotriva deciziei nr.47/2014 și obiecțiunile formulate la nota de constatare nr.186/2014 emisă de Camera de Conturi M..
Intimatul C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că dispoziția nr.30/2014 este legală, fiind emisă pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de audit nr.6813/30.06.2014, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra conturilor de execuție bugetară și a bilanțului contabil întocmite pentru anul 2013.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri în copie: adresa nr.1890/2014 emisă de Consiliul Județean M., extras din decizia nr.47/25.07.2014 emisă de către Camera de Conturi M., contractul individual de muncă al contestatoarei.
Din oficiu, s-au solicitat relații de la Consiliul Județean M. pentru a comunica dacă decizia nr.47/25.07.2014 emisă de Camera de Conturi M. a fost contestată de către unitatea auditată, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială – județul M., iar prin adresa nr..625/2015 s-a comunicat că nu a fost contestată referitor la modul de stabilire a drepturilor salariale acordate personalului contractual și persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Centrului de Asistență Medico-Socială Bîcleș.
De asemenea, s-au solicitat relații de la intimat pentru a comunica temeiul juridic în baza căruia s-au acordat contestatoarei indemnizația de conducere șef serviciu contabilitate și administrativ și sporul de condiții deosebite și să precizeze în raport de dispozițiile anexei 7 la Ordinul Ministerului Sănătății nr.547/2010, dacă drumul principal al localității este modernizat sau nu, dacă localitatea Bîcleș este amplasată în zonă de munte la peste 800 m altitudine, dacă aprovizionarea personalului cu cele necesare traiului curent este greoaie și se face la intervale mari de timp, dacă contestatoarei i s-a oferit cazare în localitate, respectiv dacă locuiește în .> Relațiile solicitate au fost comunicate cu adresele nr. 65/16.02.2015 nr._ la care s-au anexat dispoziția nr. 571/2008 emisă de directorul Centrului de Asistență Medico-Socială Bîcleș, extras din OG 10/2008- anexele nr. VI/1a, nr. VI/2a.
Analizând contestația în raport de probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată și reține următoarele:
Contestatoarea P. N. este angajata intimatului C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș din data de 12.05.2008 în funcția de șef serviciu referent III contabil, conform contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată .
Prin dispoziția nr.571/03.12.2008 emisă de directorul Centrului de Asistență Medico-Socială Bîcleș s-a acordat contestatoarei o indemnizație de contabil șef de 40% în baza OUG 10/2008, anexa nr.VI/2a și un spor de condiții deosebite de 20%.Deși prin această dispoziție s-a prevăzut o indemnizație de contabil șef în cuantum de 40%, în fapt contestatoarei i-a fost acordată în procent de 30% ( așa cum rezultă din adresele nr.65/2015 și nr.90/2015 emise de intimat, filele 53,60 dosar ).
Prin dispoziția nr.30/10.07.2014 emisă de C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș s-a dispus, începând cu data de 01.07.2014, diminuarea indemnizației de conducere acordată contestatoarei în calitate de șef serviciu contabilitate și administrativ cu 10%, de la 30% la 20%, precum și diminuarea sporului de condiții deosebite cu 5% de la 20 % la 15%.
Din cuprinsul dispoziției rezultă că a fost emisă având în vedere nota de constatare nr.186/25.06.2014 a Camerei de Conturi M. și hotărârea nr.134/2009 a Consiliului Județean M..
Examinând legalitatea măsurii de reducere a indemnizației de conducere și a sporului de condiții deosebite de care beneficiază contestatoarea, instanța reține următoarele:
Camera de Conturi M. a efectuat în anul 2014 o acțiune de audit financiar asupra situațiilor financiare întocmite pentru anul 2013 la Unitatea Administrativ Teritorială județul M., ocazie cu care s-au efectuat verificări și la C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș referitor la stabilirea drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor și a altor drepturi acordate personalului contractual și persoanelor cu funcții de conducere.
În urma acțiunii de audit a fost emisă decizia nr.47/25.07.2014 prin care s-a reținut că drepturile salariale ale șefului serviciu contabilitate administrativ i-au fost stabilite eronat, urmare a faptului că indemnizația de conducere nu a fost diminuată cu 10%, deși prin hotărârea nr.134/30.09.2009 a Consiliului Județean M. s-a dispus această reducere.
Prin aceeași decizie s-a mai reținut că s-a acordat întregului personal administrativ și de conducere un spor pentru condiții deosebite în cuantum de 20% din salariul de bază, mai mare cu 5% decât cel legal, încălcându-se astfel prevederile Anexei III lit. B pct.19 de la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază ce se acordă potrivit notei din Anexa II/2 la Legea cadru nr.330/2009, regulament aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.547/2010.
Anterior, prin hotărârea nr.134/30.09.2009 a Consiliului Județean M. s-au luat măsuri financiare de reducere a cheltuielilor în cadrul bugetului propriu al județului în anul 2009 referitor la C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș, hotărârea fiind adoptată în baza OUG 35/2009.
În art.1 al. 1 din această hotărâre s-a prevăzut diminuarea cu 10% a indemnizației de conducere, aplicată la salariul de bază, începând cu luna octombrie 2009, pentru persoanele care asigură conducerea Centrului de Asistență Medico-Socială Bîcleș.
De asemenea, în art.1 al. 2 s-a prevăzut că „cu aceeași dată, persoanele nominalizate la alin.1, în calitate de ordonatori terțiari de credite, vor emite dispoziții privind diminuarea indemnizației de conducere cu 10% pentru personalul de conducere aflat în subordinea lor”.
În raport de neregulile constatate prin decizia nr.47/2014 a Camerei de Conturi M. și de hotărârea nr.134/2009 a Consiliului Județean M., Tribunalul reține că prin HG nr.412/2003 s-au aprobat normelor privind organizarea, funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico-sociale, iar în art.7 alin.1 se prevede că „bugetul de venituri și cheltuieli al unităților de asistență medico-sociale se aprobă de către consiliul local sau consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, după caz, cu avizul casei de asigurări de sănătate județene sau a municipiului București, în condițiile legii”.
Prin OUG nr.35/2009 s-au reglementat unele măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, iar în art. X s-a prevăzut că „indemnizațiile de conducere pentru personalul bugetar, atât contractual, cât și funcționari publici, prevăzute în actele normative, reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale”.
În raport de dispozițiile HG 412/2003 coroborat cu art. X din OUG 35/2009 rezultă că Consiliul Județean M., în calitate de ordonator de credite, a dispus diminuarea indemnizației de conducere acordată contestatoarei, având în vedere că procentul de 30% prevăzut de OUG 10/2008, anexa nr.VI/2a pentru această indemnizație este o limită maximă, astfel că diminuarea cu 10% - de la 30% la 20% - este conformă cu dispozițiile legale.
Nu poate fi reținută susținerea contestatoarei în sensul că prin hotărârea nr.134/30.09.2009 a Consiliului Județean M. s-au luat măsuri financiare de reducere a cheltuielilor pentru anul 2009, astfel că termenul de aplicare a acestei hotărâri este prescris.
În acest sens se reține că dispoziția nr.30/10.07.2014 a fost emisă de intimat urmare a notei de constatare a Camerei de Conturi M. prin care s-a reținut că nu s-a pus în aplicare HCJ nr.134/2009 referitor la diminuarea indemnizației de conducere cu 10% acordată șefului serviciului contabilitate administrativ, măsura reducerii fiind aplicată începând cu 01.07.2014, ci nu retroactiv din anul 2009, astfel că nu se poate reține incidența termenului de prescripție.
În ceea ce privește sporul de condiții deosebite, se reține că prin decizia nr.47/2014 a Camerei de Conturi M. s-a constatat că întregului personal administrativ și de conducere din cadrului Centrului de Asistență Medico-Socială Bîcleș i s-a acordat acest spor într-un cuantum de 20%, mai mare cu 5% față de cel legal.
Prin Ordinul nr. 547/26.05.2010 al Ministerului Sănătății a fost aprobat Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice .
În anexa 3 din regulament s-au reglementat sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. a) și h) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009.
La lit. B pct.19 din anexa 3 la Regulament s-a prevăzut că personalul din unitățile de asistență socială, respective centre rezidențiale, centre de zi și servicii acordate în stradă, unități de îngrijiri la domiciliu, inclusiv serviciile de asistență maternală, precum și unitățile medico-sociale, beneficiază de un spor de condiții deosebite 15% din salariul de bază.
În cauză contestatoarei i s-a acordat prin dispoziția nr.571/2008 un spor de condiții deosebite de 20%, deși în raport de dispozițiile legale anterior citate sporul legal cuvenit este de 15%.
Cât privește susținerea contestatoarei în sensul că sporul de condiții deosebite de 20% i-a fost acordat conform Ordinului nr. 547/26.05.2010 al Ministerului Sănătății – Anexa 7 pct.I și II lit. 1,2,3, instanța reține următoarele:
În anexa 7 au fost reglementate sporurile acordate în baza prevederilor paragrafului "Sporuri și alte drepturi specifice", pct. 1 lit. g) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009.
În această anexă la pct.I sunt prevăzute criteriile de clasificare a localităților izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, în care funcționează unități sanitare publice, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale, prevăzându-se că sporul este de 20% din salariul de bază pentru:
1. localități cu drum principal nemodernizat;
2. localități unde nu sunt posibilități de cazare asigurate prin grija unității sanitare pentru personalul nelocalnic;
3. localități unde parcurgerea distanței până la unitatea sanitară publică cu mijloacele de transport existente se face într-un timp mai mare de o oră;
4. localități în care au rămas neocupate posturile vacante de medici aparținând unităților sanitare publice, după organizarea a două concursuri succesive în anul pentru care se aprobă sporul de izolare;
5. localități în care numărul de medici din unitățile sanitare publice este sub 50% din cel normat, iar medicii existenți preiau și o parte din sarcinile ce revin posturilor vacante;
6. localități amplasate în zone de munte la peste 800 m altitudine sau în Delta Dunării în zone greu accesibile;
7. localități în care aprovizionarea personalului cu cele necesare traiului curent este greoaie și se face la intervale mari de timp.
La pct. II din anexa 7 se prevăd condițiile de acordare, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului ce se acordă personalului care își desfășoară activitatea potrivit contractului individual de muncă în unități sanitare publice, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale aflate în localități cu condiții deosebite sau unde atragerea personalului se face cu greutate:
1. pentru activitatea desfășurată potrivit contractului individual de muncă în unități sanitare, unități sau servicii de asistență socială și unități medico-sociale din localități cu condiții deosebite sau unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul din unitățile sanitare publice aflate în localități pentru care sunt îndeplinite cel puțin 3 dintre criteriile de clasificare prevăzute la lit. A beneficiază de sporul de 20% din salariul de bază.
2. sporul se acordă personalului care locuiește în localitatea în care își desfășoară activitatea potrivit contractului individual de muncă, cel puțin 5 zile săptămânal.
În cauză se apreciază că contestatoarea nu îndeplinește condițiile prevăzute în anexa 7, deoarece drumul principal al comunei Bîcleș este modernizat, localitatea nu este amplasată în zonă de munte la peste 800 m altitudine, aprovizionarea personalului cu cele necesare traiului se efectuează zilnic; de asemenea, contestatoarea locuiește în T. S., în cadrul centrului neasigurându-se cazarea personalului salariat ( conforma adresei nr.65/2015 emisă de intimat - fila 53 dosar).
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, se apreciază că dispoziția nr.30/2014 emisă de intimat prin care s-a dispus diminuarea indemnizației de conducere cu 10% și a sporului de condiții deosebite cu 5% este temeinică și legală, iar contestația formulată de contestatoarea P. N. este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea P. N. - CNP_, cu
domiciliul în Drobeta T. S., ., ., etj.3, . în contradictoriu cu intimatul C. de Asistență Medico-Socială Bîcleș - C._, cont bancar RO84TREZ46421G430900_, deschis la Trezoreria Strehaia, cu sediul în ..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din data de 19.03. 2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte,
N. M. M.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. A. P. L. G.
Grefier,
Red./tehnored.: jud. NMM/gref. AFM
Ex. 4/27.03.2015
Cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








