Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2012/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 2012/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 8675/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 2012

Ședința publică de la 19 Mai 2015

Completul compus din:

Președinte M. I.

Asistent judiciar R. B.

Asistent judiciar Ș. U.

Grefier E. V.

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii având ca obiect calcul drepturi salariale formulată de reclamantul C. L. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate "CFR" SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii de față, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 28.11.2014 sub nr._ /2015 reclamantul C. L. a chemat în judecată pe pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat corespunzător salariului de încadrare avut, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut pentru perioada 01.12._11, în conformitate cu HG nr.1193/2010, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.01._13, în conformitate cu H.G. nr. 1225/2011, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 01.02._13, în conformitate cu H.G. nr. 23/2013, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13, în conformitate cu H.G. nr 23/2013 și Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012; de asemenea a solicitat obligarea pârâtei la plata sporurilor permanente înscrise în REVISAL, prevăzute în CCM pentru perioada 01.12.2011 până la data de 31.12.2013, aplicate la diferența de salariu menționată la pct.1, a salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013 (proporțional cu perioada lucrată), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru care se acordă (salariu calculat așa cum rezultă la punctul 1) pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, a primelor de P., Ziua Feroviarului și C. pentru anii 2011, 2012 și 2013, stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare, a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, obligarea pârâtei la rectificarea datelor înscrise în REVISAL și eliberarea de adeverințe din care să reiasă sumele înscrise, astfel cum au fost rectificate, sporurile calculate și aplicate conform punctului 1 din prezenta cerere, la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că în calitate de angajator, pârâta nu a calculat și nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, conform H.G. nr.1193/2010.

Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și având în vedere prevederile art. 238 alin. 1 Codul Muncii (în vigoare la data încheierii și înregistrării contractelor colective de muncă) potrivit căruia: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă; la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”, pârâta avea obligația să acorde salariul de încadrare calculat la o valoare a salariului minim brut de 700 lei, și nu la o valoare de 600 lei, pentru perioada 01.12._11

În ce privește perioada 01.01._13 a arătat că temeiul legal pentru care solicită acordarea diferențelor de salariu este H.G. nr. 1225/2011 care prevede la art. 1 că începând cu data de 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar pentru un program de lucru de 169,333 ora în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.

În ce privește perioada 01.02._13 temeiul legal pentru care solicită

acordarea diferențelor de salariu este H.G. nr. 23/2013 care prevede la art. 1 că începând cu data de 01.02.2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la se stabilește la 750 lei lunar pentru un program de lucru de 168,667 ora în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.

Pentru perioada 23.04._13 a arătat că temeiul legal pentru care solicită

acordarea diferențelor de salariu este H.G. nr. 23/2013 și Actul Adițional la

Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA

înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012 care prevede la art. 1că începând cu data de 23.04.2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar pentru un program de lucru de 168,667 ora în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.

Pârâta, prin Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012, s-a mulțumit să modifice clasa I de salarizare trecând suma de 800 de lei, dar fără să aplice coeficienții de ierarhizare, salariații primind în continuare drepturile salariale așa cum a fost calculată grila de salarizare, adică pentru salariul minim de 600 lei.

A arătat că pentru a demonstra reaua-credință a pârâtei, depune la dosarul cauzei răspunsul Inspectoratului Teritorial de Muncă București înregistrat sub nr._/25.03.2011, dat cu ocazia înregistrării Contractului Colectiv de Muncă al CNCF „CFR" SA, prin care se atrăgea în mod expres atenția că sunt încălcate prevederile legale cu privire la salarizare, recomandând revizuirea unor articole din CCM, respectiv încheierea unui Act adițional de modificare și completare.

A invocat prevederile art. 164 din Codul muncii, precizând că angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară, fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Reclamantul susține că pârâta nu i-a plătit drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de H.G. nr. 1225/2011 pentru anul 2012, 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013 și, respectiv, 800 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013 și Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c coroborate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii.

În conformitate cu prevederile cuprinse în anexele la contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare cu privire la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 600 lei (sub salariul de bază minim brut pe țară), această valoare fiind păstrată pentru anul 2011, 2012 și 2013, iar în cauză se invocă neplata drepturilor salariale în raport de prevederile hotărârilor de guvern prin care s-a stabilit salariul minim brut pe țară garantat în plată.

În acest fel pârâta i-a produs un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii, potrivit căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, să îl despăgubească în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

A mai arătat că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform claselor de salarizare si coeficienților de ierarhizare prevăzuți în conținutul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare

În ce privește petitele referitoare la plata salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013, a primelor de Paști, Ziua Feroviarului și C. și plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013 a arătat că negocierea acestor drepturi a avut loc în perioada de valabilitate și de aplicabilitate a contractelor colective anterioare care le prevedeau, astfel că, la momentul în care s-au încheiat tranzacțiile prin care s-a renunțat la drepturile invocate, acestea erau prevăzute a se acorda.

Astfel, salariul suplimentar este prevăzut în art. 108 din CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011-2012, art. 106 din CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 și în actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013

Ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă este prevăzut în art. 108 alin. 2 din CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011-2012, art. 106 alin. 2 din CCM al CNCF „CFR" SA și în actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA.

Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. și prima pentru Ziua Feroviarului sunt prevăzute în art. 108 alin. 5 din CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011- 2012, art. 106 alin. 5 din CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 și în actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA.

A precizat că pârâta nu a acordat aceste drepturi ce se cuveneau conform CCM, producându-i un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale (calculate în raport de salariul de bază minim brut - 700 lei), a drepturilor bănești prevăzute în CCM dar neacordate de pârâtă (ajutor material acordat cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., a primei acordate de Ziua Feroviarului și a ajutorului material de recuperare a forței de muncă), prejudiciu pe care angajatorul este obligat să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul Muncii.

A mai arătat că solicită actualizarea acestor sume cu indicele de inflație deoarece nu a beneficiat de sumele datorate de către pârâtă iar acest lucru i-a cauzat un prejudiciu care este cert și dovedit prin indicii de inflație.

În ce privește dobânda legală a arătat că raporturile de muncă se circumscriu raporturilor de drept civil, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun. A invocat prevederile art. 166 alin. 4 din Codul muncii, 1530, 1531 alin. 1 și 2, 1535 din Codul civil.

De asemenea, a arătat că în decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148-151, art. 192, art. 194-195 C. pr. civ., art. 253 Codul Muncii, art. 1349, 1357-1371, 1530,1531,1535 C.civ. (art. 998, art. 1084 și art. 1088 C. civ. 1864), art. 41 alin 5 din Constituția României, Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii, Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, Contractul Colectiv de Muncă.

În dovedirea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri: adresa nr._/25.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Muncii – ITM București, notă contract colectiv de muncă, extras din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, extras CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2013.

Pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Potrivit art. 268 alin 1 lit. e din Legea 53/2003 „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."

Din studiul cererii de chemare în judecată rezulta ca obiectul solicitărilor formulate de către reclamant îl constituie plata unor drepturi prevăzute in contracte colective de munca –

aplicare coeficienți de ierarhizare in raport de salariul minim brut pe tara.

Prin urmare, dreptul material la acțiune privind pretențiile ce formează obiectul cauzei s-a prescris.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii arată că salariul de baza a fost negociat, iar salariații si-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, in perioada de referința, a actului adițional la CIM.

Prin urmare, cererea reclamantului de acordare a unor diferențe la salariul de baza este total neîntemeiata si nejustificata având in vedere ca aceștia au semnat CIM si toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni in ceea ce privește salariul.

Astfel, prin acte adițional la CIM fiecărui reclamant i s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere, salariu la care a achiesat prin semnarea lui fără obiecțiuni.

Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamant in perioada de referința este mult peste valoarea salariului minim invocat și așa cum rezulta din actele adiționale la CIM, salariul de baza avut de acesta este superior salariului minim garantat in plata.

De asemenea, la salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adaugă si sporurile prevăzute in actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona ca venitul brut lunar al salariaților in cauza depășește cu mult salariul minim prevăzut in hotărârile de guvern menționate.

Nici Codul Muncii si nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata nu prevăd ca, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii sa folosească, ca valoare de referința salariul minim brut pe tara garantat in plata.

Pe de alta parte, in contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate nu exista obligația ca negocierea drepturilor salariale sa pornească de la nivelul salariului minim pe tara.

De altfel, contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, care, in cazul in care ar fi constatat ca au fost încheiate fără respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 62/2011, potrivit art. 145 din același act normativ, avea obligația sa le restituie pentru îndeplinirea condițiilor legale.

Prin urmare, in perioada de referința, situația juridica salariala a reclamantului a fost guvernata de prevederile contractelor colective de munca la nivel de unitate, iar in aceste contracte nu exista nici o prevedere conform căreia drepturile salariale ale angajaților se stabilesc prin aplicarea prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la o suma care sa reprezinte salariul de baza brut minim pe tara.

Ca atare, prevederile actelor normative invocate de reclamant nu sunt incidente in cauza, nivelul de salarizare al reclamantului in aceasta perioada fiind stabilit peste minimul instituit prin hotărârile de guvern menționare, conform grilelor de salarizare din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Pe fondul cauzei a arătat că prin Contractul Colectiv de Munca valabil încheiat la nivel de unitate pentru anii 2010-2011, 2011-2012 si 2012-2013, prelungit prin Actul Adițional nr. 02/19.03.2013, sunt stabilite clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca.

Astfel, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii dispun faptul ca „drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca

Potrivit art. 1270 alin. 1 cod civil contractul valabil încheiat reprezintă legea părților. A învederat instanței de judecata ca pentru anii 2011, 2012 si 2013 în care reclamantul solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultata din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare in raport de salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata de 670 respectiv 700 lei, prevăzut de dispozițiile HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, respectiv HG 23/2013 si sumele efectiv primite in conformitate cu anexa 1 din C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A., a existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contracte colective de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2010/2011, 2011/2012 si 2012/2013 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor legale.

Mai mult, a precizat ca cererea este total neîntemeiată pentru anul 2013 întrucât prin Actul Adițional nr. 02/19.03.2013 la CCM 2012-2013 anexa 1 la CCM a fost modificata, in sensul ca au fost eliminați coeficienții de ierarhizare intre clasele de salarizare, salariul astfel negociat fiind menționat în contractul individual de muncă al reclamantului.

Ca atare, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2011, 2012 si 2013 să stabilească salariul minim la nivelul societății, precum si coeficienții de ierarhizare, prin urmare instanța de judecata este ținuta sa analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publica.

Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, pârâta solicită să se constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractelor colective de muncă la nivel de unitate și celor individuale de muncă au fost plătite în mod corespunzător.

Referitor la petitele privind plata salariului suplimentar, a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă, a primei de P., C., Ziua Feroviarului, pârâta a solicitat respingerea acestora întrucât conform CCM CNCF – CFR SA pe anii 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013 și a acordurilor ulterioare încheiate între reprezentanții organizațiilor sindicale și conducerea CNCF-CFR SA, drepturile în discuție nu au fost acordate.

A susținut că din contractele individuale de muncă ale reclamanților cu modificările ulterioare prin acte adiționale, nu au mai fost acordate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua Feroviarului, astfel că cererea reclamantului este neîntemeiată.

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 02.12.2014 sub nr._ reclamantul C. L. a chemat în judecată pe pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat corespunzător salariului de încadrare avut, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut pentru perioada 01.12._11, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.01._13, în conformitate cu H.G. nr. 1225/2011, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 01.02._13, în conformitate cu H.G. nr. 23/2013, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13, în conformitate cu H.G. nr 23/2013 și Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012; de asemenea a solicitat obligarea pârâtei la plata sporurilor permanente înscrise în REVISAL, prevăzute în CCM pentru perioada 01.12.2011 până la data de 31.12.2013, aplicate la diferența de salariu, a salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013 (proporțional cu perioada lucrată), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru care se acordă (salariu calculat așa cum rezultă la punctul 1) pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, a primelor de P., Ziua Feroviarului și C. pentru anii 2011, 2012 și 2013, stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare, a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, obligarea pârâtei la rectificarea datelor înscrise în REVISAL și eliberarea de adeverințe din care să reiasă sumele înscrise, astfel cum au fost rectificate, sporurile calculate și aplicate conform punctului 1 din prezenta cerere, la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că în calitate de angajator, pârâta nu a calculat și nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, conform H.G. nr.1193/2010.

În ce privește perioada 01.02._13 temeiul legal pentru care solicită

Pentru perioada 23.04._13 a arătat că temeiul legal pentru care solicită

acordarea diferențelor de salariu este H.G. nr. 23/2013 și Actul Adițional la

Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA

Pârâta, prin Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012, s-a mulțumit să modifice clasa I de salarizare trecând suma de 800 de lei dar fără să aplice coeficienții de ierarhizare, salariații primind în continuare drepturile salariale așa cum a fost calculată grila de salarizare, adică pentru salariul minim de 600 lei.

A arătat că pentru a demonstra reaua-credință a pârâtei, a depus la dosarul cauzei răspunsul Inspectoratului Teritorial de Muncă București înregistrat sub nr._/25.03.2011, dat cu ocazia înregistrării Contractului Colectiv de Muncă al CNCF „CFR" SA, prin care se atrăgea în mod expres atenția că sunt încălcate prevederile legale cu privire la salarizare, recomandând revizuirea unor articole din CCM, respectiv încheierea unui Act adițional de modificare și completare.

În ce privește petitele privitoare la plata salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013, a primelor de Paști, Ziua Feroviarului și C. și plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013 a arătat că negocierea acestor drepturi a avut loc în perioada de valabilitate și de aplicabilitate a contractelor colective anterioare care le prevedeau, astfel că, la momentul în care s-au încheiat tranzacțiile prin care s-a renunțat la drepturile invocate, acestea erau prevăzute a se acorda.

De asemenea, a arătat că în decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,s-a reținut că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009.

Pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București reprezentată legal de către Sucursala Regională CF C. a formulat întâmpinare prin care care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat cele menționate în cererea de chemare în judecată și a răspuns la excepțiile invocate de pârâtă.

Prin încheierea de ședință pronunțată în dosar nr._ /2015 la data de 24.02.2015, în baza art.138 Cod procedură civilă instanța a dispus reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._ /2015, având în vedere că ambele dosare au aceeași cauză, același obiect și privesc aceleași părți..

Din oficiu, au fost solicitate relații la C. Națională de Căi Ferate CFR SA Sucursala Regională CF București, respectiv să comunice care este modul de salarizare al reclamantului pe perioada în litigiu; dacă i-a fost acordat reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013, proporțional cu perioada lucrată; dacă i-au fost achitate primele de P., Ziua Feroviarului și C. pentru anii 2011, 2012 și 2013 și plata ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013 egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare.

Totodată, s-a solicitat pârâtei să depună la dosar în copie extras de pe articolele din contractele colective de muncă aplicabile pe perioada în litigiu referitoare la drepturile pretinse în acțiune de către reclamant, copia contractului individual de muncă încheiat de reclamant cu pârâta, actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2013 înregistrat la ITMB sub nr. 116/2012, precum și un exemplar al întâmpinării formulate în dosarul nr._ care să poarte semnătura reprezentantului legal al societății și ștampila unității.

Răspunsul la relațiile solicitate a fost înaintat la dosarul cauzei cu adresele înregistrate la această instanță la datele de 20.04.2015, respectiv 11.05.2015.

Analizând acțiunea în raport de actele și lucrări dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:

Reclamantul C. L. este angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.–Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. București - Divizia Trafic, îndeplinind funcția de impiegat de mișcare, așa cum rezultă din actele adiționale aflate la dosarul cauzei (filele 39-44).

Prin acțiunea dedusă judecății, se solicită obligarea pârâtei C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA la plata diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul, corespunzător salariului de încadrare avut, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut pentru perioada 01.12._11, în conformitate cu HG nr.1193/2010, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.01._13, în conformitate cu H.G. nr. 1225/2011, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.02._13 în conformitate cu H.G. nr. 23/2013, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13, în conformitate cu H.G. nr. 23/2013 și Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR”CFR” SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012; de asemenea se solicită plata sporurilor permanente înscrise în REVISAL, prevăzute în CCM pentru perioada 01.12.2011 până la data de 31.12.2013, aplicate la diferența de salariu menționată anterior, a salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013 (proporțional cu perioada lucrată), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru care se acordă (salariu calculat așa cum rezultă la punctul 1) pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, a primelor de P., Ziua Feroviarului și C. pentru anii 2011, 2012 și 2013, stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare, a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011, 2012 și 2013, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, obligarea pârâtei la rectificarea datelor înscrise în REVISAL și eliberarea de adeverințe din care să reiasă sumele înscrise, astfel cum au fost rectificate, sporurile calculate și aplicate conform punctului 1 din prezenta cerere, la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

În baza art.248 alin.1 Cod proc. civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâte.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București, se reține că în cauză nu este incident termenul de 6 luni prev. de art.268 alin.1 lit.e Codul muncii, care se aplică acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.

Drepturile solicitate de reclamant prin acțiune sunt drepturi salariale, astfel cum sunt definite de art.160 Codul muncii, aceste drepturi fiind supuse termenului de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 alin.1 lit. c Codul muncii.

Față de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii se reține că, în raport de data introducerii acțiunii - 28.11.2014, termenul de prescripție de 3 ani a fost respectat în cauză, astfel că dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris.

Având în vedere aceste considerente se constată că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA nu este întemeiată, astfel că urmează a fi respinsă.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA București pe motiv că salariul de bază a fost negociat, iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea actelor adiționale la contractul individual de muncă, astfel încât nu pot forma obiectul unei acțiuni în justiție, precum și pe motiv că instanța nu poate dispune înlocuirea unor clauze din contractul colectiv de muncă negociat cu altele mai favorabile, în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere pe de o parte faptul că nimeni nu poate fi îngrădit în dreptul său de a avea acces la justiție, iar pe de altă parte aceste susțineri reprezintă de fapt apărări ale pârâtei pe fondul cauzei.

Față de considerentele expuse se constată că sunt nefondate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta C. Națională de Căi Ferate „CFR ” SA București, urmând a fi respinse.

Pe fondul cauzei, instanța reține că în ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la plata diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul, corespunzător salariului de încadrare avut, calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze, calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut pentru perioada 01.12._11, în conformitate cu HG nr.1193/2010, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.01._13, în conformitate cu H.G. nr. 1225/2011, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.02._13 în conformitate cu H.G. nr. 23/2013, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei lunar și salariul brut în raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13, în conformitate cu H.G. nr. 23/2013 și Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012-2013 al CNCFR”CFR” SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012, această cerere este neîntemeiată.

În acest sens, se reține că în ceea ce privește salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, se reține că potrivit art. 1 din HG 1193/2010 „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră".

Potrivit art. 2 din același act normativ „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1".

De asemenea, prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2012 la o valoare de 700 lei lunar.

Astfel, potrivit art.1 din HG 1225/2011 „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”. Art. 2 din același act normativ prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1,2 din HG nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră; începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,74 lei/oră”, iar art.2 din același act normativ prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.

Prin HG nr.871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a prevăzut la art.1 alin.1,2 că „ Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră”. Art.2 din același act normativ dispune că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1”.

În speță, se constată că, în stabilirea drepturilor salariale pe anii 2011-2013, reclamantul se raportează la formula de calcul prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate, susținând că pârâta i-a plătit un salariu corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul, dar pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei și nu unui salariu minim brut așa cum este prevăzut la clasa 1 din contractele de muncă aplicabile în perioada 2011-2013, precum și în hotărârile de guvern susmenționate privind salariul minim brut.

Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.

Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.

Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că salariul de bază acordat reclamantului în baza contractelor colective de muncă pe perioada menționată în acțiune, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate.

Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform contractelor colective de muncă, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.

Hotărârile de guvern invocate nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.

Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul, iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Așa fiind, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile art.164 Codul muncii, astfel că petitul privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale, este neîntemeiat, urmând a se respinge.

Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 și 2013, se constată că plata salariului suplimentar a fost reglementată inițial de contractul colectiv de muncă la nivel de societate pentru anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2591/06.06.2009, care la art.32 a prevăzut că, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Ulterior, acest contract colectiv a fost modificat prin Actul adițional nr.1718/ 22.04.2010 (fila 79 dosar), ocazie cu care art.32 a fost modificat în sensul că „Pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă”, iar prin contractul colectiv de munca pentru anul 2011-2012 înregistrat sub nr. 44/25.03.2011 nu s-a mai prevăzut posibilitatea acordării salariului suplimentar.

Prin contractele colective de muncă negociate pentru anii 2011/2012 și 2012/2013, la art. 106 s-a convenit ca părțile să negocieze acordarea acestui drept cu ocazia discuțiilor ce vor avea loc la momentul încheierii unui nou contract colectiv de muncă, ci nu să acorde dreptul respectiv ca atare, motiv pentru care instanța apreciază că la acest moment nu există nici un temei legal pentru această solicitare, urmând a respinge acest petit.

In ceea ce privește petitul prin care se solicită ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. pentru anii 2011-2013, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, precum si ajutorul material cu ocazia Zilei Feroviarului pentru aceeași perioadă, instanța constată că în contractul colectiv de munca pentru anul 2011-2012 înregistrat sub nr. 44/25.03.2011 nu s-a mai prevăzut posibilitatea acordării acestor facilități, reglementarea ulterioară fiind identică cu cea privitoare la plata salariului suplimentar, motiv pentru care urmează a respinge și acest petit.

Referitor la petitul privind ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă pentru anii 2011-2013, instanța reține că în contractul colectiv de munca nu s-a mai prevăzut posibilitatea acordării acestor facilități, motiv pentru care urmează a respinge acest petit.

Cum aceste contracte colective de muncă sunt rezultatul negocierii dintre angajator și organizația sindicală care-i reprezintă pe salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voința părților contractante, iar executarea acestor contracte este obligatorie atât pentru angajator cât și pentru salariați.

Prin urmare, angajatorul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii acordând salariaților drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, astfel că petitul privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale, este neîntemeiat, urmând a se respinge.

Ca efect al respingerii petitului privind plata diferențelor salariale, capetele de cerere accesorii privind actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate, urmează a fi de asemenea respinse, în temeiul principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.

Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile prescrierii dreptului la acțiunii și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. L. – CNP_ cu domiciliul în Orșova, ., . în contradictoriu cu C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA - CUI_, cu sediul procesual ales la CNCF „CFR” SA – Sucursala Regională CF București, . Nord nr. 1, sector 1 București.

Cu apel în 10 zile de la comunicare cale de atac care se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. I.

Asistent judiciar,

R. B.

Asistent judiciar,

Ș. U.

Grefier,

E. V.

Red. MI/Tehnored EV

4 ex/17.06.2015

Cod operator 2626

← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr....		Pretentii. Sentința nr. 3204/2015. Tribunalul MEHEDINŢI →

Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2012/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2012/2015. Tribunalul MEHEDINŢI