Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 3300/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3300/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 1660/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 3300
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. E.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar L. G.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții M. C., B. R.-G., Brășneni N., R. A., B. C., M. M. P. G. C., Vișatovici D. și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, P. DE PE L. TRIBUNALUL C.-S., M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, plata premiului aferent anului 2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-au depus la dosar relațiile solicitate pârâtului cu adresa nr. 4850/09.06.2015.
Se ia act că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.411 al.1 pct.2 teza finală Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 04.03.2015, reclamanții M. C., B. R.-G., Brășneni N., R. A., B. C. – personal auxiliar de specialitate, M. M. P. G. C. – personal conex și Vișatovici D. – personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O. au chemat în judecată M. Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. de pe lângă Tribunalul C.-S. și M. Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata premiului aferent anului 2010, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să aloce și să remită pârâtului M. Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare plății drepturilor salariale în integritatea lor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că premiul anual cunoscut sub denumirea de ”al 13-lea salariu” este un drept prevăzut de legislația în vigoare pentru anul 2010, art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Au mai arătat că au dreptul legal ca începând cu luna ianuarie 2011, să încaseze premiul anual pentru activitatea desfășurată, premiu egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea, respectiv anul 2010.
Dreptul la premiul anual s-a născut din lege, respectiv Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca un drept subiectiv care conferă titularului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic de muncă, respectiv angajatorului și ordonatorului de credite, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma ce reprezintă al 13-lea salariu (premiu anual).
Astfel, în cursul anului 2010, pe perioada cât era incident art.25 din Legea nr.330/2009 dreptul la premiul anual s-a născut ca un drept aferent raportului de muncă, doar executarea acestuia, respectiv plata lui era reglementată de legiuitor pentru anul 2011, și anume începând cu luna ianuarie 2011.
Premiul anual pentru anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public. Legile ce au abrogat posibilitatea acordarea acestui drept au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui. Astfel, legea cadru nr.330/2009 a intrat în vigoare din 01.01.2010, ea fiind abrogată prin Legea nr.284/2010, în vigoare din 31.12.2010.
Au arătat că, chiar dacă prin noile legi de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual nu mai este reglementat, aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011, respectiv pentru activitatea desfășurată pe anul 2011.
Au precizat că este evident faptul că dreptul la premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat sub imperiul vechii legi, doar plata acestuia fiind amânată până în luna ianuarie 2011. Măsura de neplată, luată de legiuitor, încalcă în mod vădit dispoziții ale Constituției României, cât și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății și a salariului ca ”bun” în sensul Convenției.
Au mai precizat că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile constituționale care statuează că ”prevederile tratatelor constituționale ale Uniunii Europene … au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.”.
Totodată, judecătorul național are obligația de a plica direct la situația de fapt din speță, efect direct al tratatelor, principiul supremației dreptului comunitar, obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar, în baza legislației și jurisprudenței comunitare.
Neplata premiului anual aferent anului 2010 a dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, astfel ajungându-se la atingerea substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.330/2009, art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și al libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, Constituția României, Legea nr.24/2000, OUG nr.27/2006 și Legea nr.53/2003.
Pârâtul M. Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în absența procedurii prealabile, cerute de dispozițiile art.7 din Legea nr.285/2010, conform căruia soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor Legii este de competența ordonatorilor de credite, contestație ce poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale la sediul ordonatorului de credite. Contestația va fi soluționată în termen de 10 zile, iar persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau după caz instanței judecătorești competente potrivit legii în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Aceste prevederi au fost preluate și în art.7 din Legea nr.284/2010.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât prin Legea nr.330/2009 – lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.
Ulterior, potrivit art.39 alin.1 lit.w din Legea nr.284/2010 – privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate prevederile Legii nr.330/2009 în integralitate lor.
Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea nr.285/2010, care la art.8 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, rezultând că drepturile salariale începând cu 01.01.2011 au fost stabilite potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora nu a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, întrucât acest premiu se calculează în mod diferit, în funcție de media veniturilor realizate și de perioada lucrată de fiecare persoană în parte, nicidecum în mod egal, respectiv 15%.
Prin Decizia nr.XXI/18.11.2013, pronunțată în dosarul nr.16/2013 al ÎCCJ s-a reținut că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Potrivit art.517 alin.4 Cod de procedură civilă, decizia este obligatorie.
A arătat că, momentul plății premiului anual aferent anului 2010, în sensul art.25 din Legea nr.330/2009 se află sub imperiul prevederilor Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
După data de 31.12.2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Legea nr.330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr.284/2010 și Legea nr.285/2010.
Pretențiile reclamanților sunt nefondate ținând cont de faptul că legiuitorul stabilește expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum și modalitatea de compensare a acestui neajuns.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr.284/2010 și Legea nr.285/2010.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, legiuitorul fiind în drept de a le modifica în diferite perioade de timp, le poate compensa sau chiar anula.
Conform art.8 din legea nr.285/2010 este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010 nu se plătește în anul 2011, sumele corespunzătoare plății acestuia fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Pârâtul a precizat și că, criticile reclamanților privind încălcarea principiului neretroactivității legii sunt neîntemeiate întrucât în condițiile în care legea stabilește că premiul anual nu se plătește este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anul 2011.
Curtea Constituțională a reținut că aplicarea legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este imediată, începând cu 01.01.2011.
A precizat și că, adoptarea începând cu 01.01.2011 a noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, pentru o perioadă determinată, a beneficiului acordării drepturilor bănești în discuție nu reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
Potrivit jurisprudenței CEDO, privarea de un bun, prevăzută de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor membre semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul Curții Europene a Drepturilor Omului; totodată privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Restrângerea dreptului este contrară Convenției numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000), or în cauza de față se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este adoptată pe o perioadă determinată (până la 31.12.2011) și este justificată de salvarea securității naționale.
Măsurile de restrângere adoptate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare, soluția legislativă cuprinsă în Legea nr.285/2010 a fost determinată de apărarea securității naționale, asigurarea stabilității economice.
Pârâtul a precizat și faptul că, instanța de judecată, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte contrare Convenției, nu poate face abstracție de jurisprudența CEDO în materie, care nu tratează o astfel de ingerință ca privare de proprietate.
A solicitat și respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcție de rata inflației, întrucât fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată – chiar reprezentând indicele de inflație – nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 – privind finanțele publice ”nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.”, iar în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 ”cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată”, iar art.47 prevede că ”creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.”.
M. Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Cu privire la plata dobânzii legale, s-a solicitat respingerea întrucât dobânda este o sancțiune civilă pentru neexecutarea obligației de plată.
Noul cod civil permite repararea prejudiciului moratoriu concret și variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală, iar pentru a putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie în primul rând ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, acesta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale.
Astfel, având în vedere că între reclamanți și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.
În drept și-a întemeiat susținerile pe prevederile Codului de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Pârâtul, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, potrivit art.35 din legea nr.330/2009 sumele necesare pentru plata salariilor de bază, a sporurilor, a premiilor, a sumelor pentru promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale, pentru avansarea în gradații, precum și pentru acordarea celorlalte drepturi salariale trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.
A precizat că prin dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 – privind salarizarea în anul 2011 se precizează că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acesta fiind avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor legii care a intrat în vigoare la 01.01.2011.
Față de faptul că Legea nr.330/2009 a fost abrogată în integralitatea sa, nu se mai poate vorbi de plata celui de al 13-lea salariu în condițiile în care nu au mai fost acordate fonduri speciale pentru acest drept, deoarece aceste fonduri au fost luate în calculul majorărilor salariale acordate în anul 2011 prin Legea nr.285/2010.
Și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, ale OUG nr.27/2006, ale Legii nr.330/2009, Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010 și a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Pârâtul, M. Finanțelor Publice, a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, arătând că în conformitate cu dispozițiile Codului civil, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată termenul legal de 3 ani era împlinit.
Totodată, a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere faptul că acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
Între M. finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă.
Din perspectiva atribuțiilor ce îi revin, M. Finanțelor Publice, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
A precizat că, procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de OG nr.22/2002 cu modificări și completări ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor subordonate a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de Legea nr.500/2002.
Obligația de diligență revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor OG nr.22/2002, M. Finanțelor Publice având obligația rectificării bugetului de stat.
Pe fondul cauzei, a precizat faptul că prin Decizia nr.21/2013, ÎCCJ a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Din oficiu, instanța a solicitat pârâtului P. de pe lângă Tribunalul C.-S. să comunice dacă reclamanții sunt salariați și să facă dovada calității de angajați și a raporturilor de muncă, relații comunicate prin adresa nr.850/2015.
Analizând acțiunea în raport de susținerile părților, actele anexate la dosar și actele normative incidente instanța constată că aceasta nu este întemeiată.
Astfel reclamanții sunt salariații Ministerului Public, îndeplinind funcții de procurori, respectiv personal auxiliar de specialitate și personal contractual Parchetului de pe lângă Judecătoria O..
Instanța urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice având în vedere calitatea acestui minister de ordonator principal de credite în raport de ceilalți pârâți, acesta având obligația de a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale.
Totodată, instanța urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtul M. public – parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că prin cererea dedusă judecății reclamanții nu contestă modalitatea de stabilire a salariului de bază pentru a fi incidente prevederile art.7 din legea nr.285/2010, ci solicită obligarea Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata premiului aferent anului 2010, astfel că nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile stabilite prin actul normativ invocat.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de către pârâtul M. Finanțelor Publice, instanța de judecată reține că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil privitoare la prescripție.
Astfel, instanța reține că dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost executat în termenul stabilit de lege.
Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
În cazul de față, dreptul material la acțiune al reclamanților s-a născut la 01.01.2011 iar termenul legal în care aceștia puteau solicita plata dreptului pretins se stinge prin prescripție în termen de 3 ani.
Raportat la data introducerii cereri de chemare în judecată, respectiv 04.03.2015, instanța constată că la acea dată termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit, motiv pentru care urmează să constate că acțiunea reclamanților este prescrisă și să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea ca prescrisă formulată de reclamanții M. C., B. R.-G., Brășneni N., R. A., B. C., M. M. P. G. C., Vișatovici D. cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria O., ..39, județul C.-S. și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, .-14, sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr.2, județul T., P. DE PE L. TRIBUNALUL C.-S., cu sediul în Reșița, .-4, județul C.-S., M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Admite excepția prescripției.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
E. L. V.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. C. T. M.
GREFIER,
T. C.
Red.GL
EX.7/09.07.2015
OP DATE 2626/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2012/2015. Tribunalul... → |
|---|
