Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1206/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1206/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 4507/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1206
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte M. I.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier E. V.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat N. A. în contradictoriu cu pârâtul C. Național Economic „G. Ț.” Dr.Tr.S.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:
La data de 25.06.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat N. A. prin care a chemat în judecată pe pârâtul C. Național Economic „G. Ț.” Drobeta T. S. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la calcularea salariului de bază potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la data pronunțării hotărârii; calcularea sporului de vechime în muncă cuvenit în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform petitului anterior pe aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite calculate conform celor arătate, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
În fapt, s-a arătat că reclamanta membră de sindicat este angajata pârâtului pe postul de îngrijitoare, fiind salarizată conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de unitatea de învățământ la stabilirea salariului de bază și a sporului de vechime calculate acesteia.
În ce privește salariul de bază potrivit încadrării, s-a arătat că potrivit art.1 din HG 1193/2010 începând cu 01.01.2011 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a stabilit la valoarea de 670 lei lunar pentru un program complet de lucru.
Prin HG 1225/2011 s-a stabilit că începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat să fie de 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru, iar prin HG 23/ 2013 s-a prevăzut, începând cu 01.02.2013, un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plata de 750 lei lunar, din 01.07.2013 salariul de bază minim brut pe țară fiind stabilit la 800 lei lunar .
De asemenea, prin HG 871/2013 s-a prevăzut un salariu minim brut pe țară de 850 lei lunar începând cu 01.01.2014 și de 900 lei lunar începând cu 01.07.2014, în toate aceste acte normative stipulându-se că pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază potrivit încadrării nu poate fi inferior nivelului salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată .
Prin acțiune au fost invocate disp. art. 7 alin 1, 2 din Legea 284/2010, art. 1, 2 din Legea 285/2010, OUG 19/2012, OUG 84/2012 și OUG 103/2013, susținându-se că din aceste prevederi legale rezultă că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (conform hotărârilor de guvern referitoare la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Referitor la reclamanta membră sindicat s-a arătat că în luna decembrie 2009 a fost salarizată în conformitate cu dispozițiile Anexei V/2b din OG 10/2008 în perioada 01.04._08.
OG 10/2008 a fost abrogată la data de 01.01.2010 prin Legea 330/2009 care a prevăzut la art.30 alin.5 că în anul 2010, personalul nedidactic aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, rezultând că salariul de bază potrivit încadrării la 01.01.2010 era cel prevăzut de OG 10/2008.
Începând cu luna ianuarie 2011 conform art.1 alin.1 din Legea 285/2010 cuantumul brut al salariilor de bază pentru luna octombrie 2010 s-a majorat cu 15%, majorarea s-a aplicat tot la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr.V/2b la OG 10/2008, astfel că și majorările salariale acordate în anii 2012, 2013 și 2014 s-au calculat în raport de același salariu de bază .
Cu privire la sporul de vechime, prin acțiune s-a arătat că acesta a fost calculat până la data de 01.10.2010 conform art.7 alin.1 din HG 281/1993 și art.22 din OG 10/2008, iar ulterior potrivit art.11 alin.2-4 din Legea 284/2010; de asemenea, tranșele de vechime s-au acordat în funcție de cele 5 gradații, respectiv clase de salarizare, dispoziții similare fiind cuprinse și în OUG 19/2012 și OUG 103/2013.
Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar înregistrat sub nr._/02.11.2012, cât și prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ înregistrat sub nr. 596/12.11.2007, s-a prevăzut la art.36 alin.1 acordarea sporului de vechime conform tranșelor de vechime, aceste dispoziții din contractele colective fiind obligatorii conform art.11și art.30 din Legea 130/1996, art.133 alin.1 lit.c) din Legea 62/2011 și art.229 alin.5 Codul muncii.
Concluzionând, prin acțiune s-a arătat că chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime este cel prevăzut de actele normative invocate, acest spor nu a fost calculat corect, fiind aplicat la un salariu de bază greșit calculat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate prin cerere.
În susținerea acțiunii s-au depus următoarele acte în copie: împuternicire prin care membra de sindicat a delegat U. Sindicală să promoveze acțiune în justiție în numele său, cartea de identitate a membrei de sindicat, adeverința nr. 7037/2014 emisă de unitatea școlară.
În baza art. 201 al.1 Cod proc. civ . acțiunea a fost comunicată în copie pârâtului care nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din 07.10.2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art.242 alin.1 Cod procedură civilă având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată de USLI M. ca urmare a faptului că reprezentantul acesteia nu s-a conformat solicitărilor instanței de a dezvolta motivele de fapt ale acțiunii, în sensul de a preciza în concret situația salarială a reclamantei membră de sindicat pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, precum și modul în care se solicită a fi salarizată aceasta în raport de actele normative invocate în acțiune, deși prin încheierea de ședință de la termenul anterior i s-au pus în vedere aceste aspecte.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea Uniunii S. Libere din Învățământ M., cerere ce a fost înregistrată la această instanță la data de 28.01.2015.
Din oficiu s-au solicitat relații de la pârât referitoare la salariul de bază și la sporul de vechime calculate reclamantei membră de sindicat în perioada 20.06._14, respectiv dacă sporul de vechime a fost acordat în procent separat sau a fost inclus în salariul de bază.
Relațiile solicitate au fost comunicate cu adresa nr. 9115/11.03.205.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele :
Reclamanta membră de sindicat N. A. este angajata pârâtului C. Național „G. Ț.” Drobeta T. S., ocupând o funcție nedidactică – îngrijitoare curățenie, așa cum rezultă din adeverința nr. 7037/06.06.2014 emisă de unitatea școlară.
Prin acțiunea dedusă judecății formulată în numele membrei de sindicat de USLI M. în baza art.28 alin.2 din Legea dialogului social nr.62/2011, se solicită să fie obligat pârâtul la calcularea salariului de bază potrivit încadrării, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și a sporului de vechime în muncă, ca procent din salariul de bază, calculat conform solicitării anterioare, precum și plata actualizată a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile încasate și cele cuvenite, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Analizând solicitările reclamantei membră de sindicat, Tribunalul reține că prin HG 1193/2010 s-a stabilit că începând cu data de 01 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună.
Prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01 ianuarie 2012 la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore .
De asemenea, prin HG nr.23/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, iar începând cu data de 01 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013.
Prin HG nr.871/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu data de 01 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore.
În toate actele normative menționate anterior s-a prevăzut că pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În raport de prevederile hotărârilor de guvern succesive referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se constată că reclamanta membră de sindicat solicită ca salariul de bază să-i fie calculat în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și corespunzător să-i fie calculat și sporul de vechime în muncă, în raport de acest salariu, ca procent din salariul de bază.
Față de aceste solicitări, instanța constată că hotărârile de guvern menționate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Se reține că începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege.
Astfel, potrivit notei din anexa II/1 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul neuropsihic, sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, salariul de merit, creșterea cu 5% a salariilor de bază, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Prin urmare, potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în salariul de bază.
Ulterior, prin OUG 19/2012, OUG 84/2012 și OUG nr. 103/2013 nu au fost prevăzute schimbări referitoare la modul de calcul al salariului personalului nedidactic pe anii 2012, 2013, 2014.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus sporul de vechime.
Față de aceste dispoziții legale în materia salarizării personalului bugetar, rezultă că în salariul de bază este inclus și sporul de vechime.
În cauză, reclamanta membră de sindicat contestă această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze în procent separat, prin adăugare la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, însă în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime.
Reclamanta nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantei rezultă că acesteia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile Codului muncii, ale art. 11 din Legea nr. 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic cuantumul salariului de bază se stabilește utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care se adaugă sporul de vechime. Salariul de bază astfel obținut se compară cu nivelul salariului minim de bază în învățământ rezultat în urma aplicării OUG 19/2012. În acest sens sunt și prevederile Ordinului Ministrului Muncii nr. 44/13.09.2011, precum și cele ale Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 77/14.01.2011.
În speță, se constată că reclamantei i-au fost achitate drepturile salariale prin raportare la OG 10/2008 și la Legea nr. 330/2010, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
În acest sens se reține că potrivit relațiilor comunicate de pârât cu adresa nr. 9115/11.03.2015, în perioada 01.01._12 salariul de bază al reclamantei a fost de 700 lei, în perioada 01.06._12 salariul de bază a fost de 756 lei, în perioada 01.12._13 a fost de 812 lei, astfel că în perioadele respective reclamanta a încasat drepturi salariale peste nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de actele normative pentru anii 2012, 2013, 2014.
În ceea ce privește însă perioada iunie_11 se constată că potrivit relațiilor comunicate de unitatea școlară pârâtă cu adresa nr. 9115/11.03.2015, salariul de bază al reclamantei membră de sindicat a fost de 669 lei.
Cum, prin HG nr. 1193/2010, începând cu data de 01.01.2011 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 670 lei lunar, iar reclamanta a încasat în perioada iunie_11 suma de 669 lei lunar, instanța constată că au fost încălcate dispozițiile art. 164 Codul muncii și cele ale HG nr. 1193/2010 potrivit cărora „începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.
Ca urmare, se impune ca angajatorul să fie obligat să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 25.06._11 în cuantum de un leu lunar având în vedere că în modul de calcul al salariului reclamantei nu s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește salariul de bază pentru perioada susmenționată, respectiv pentru o parte din perioada dedusă judecății, pentru restul perioadei de timp dedusă judecății fiind respectate dispozițiile legale, atât în ceea ce privește salariul de bază cât și sporul de vechime.
Pentru o dreaptă și justă despăgubire a reclamantei diferențele de drepturi bănești datorate de pârât, urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, devalorizarea monetară făcând ca valoarea obligațiilor bănești la data efectuării plății să fie diferită de cea existentă la momentul când drepturile respective erau datorate.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse instanța constată că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă în parte în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 25.06._11, în cuantum de 1 leu lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. - CUI_, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M. în numele membrei de sindicat N. A. - CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. Național „G. Ț.” Dr.Tr.S. - CUI_, cont bancar nr. RO 47 TREZ__ deschis la Trezoreria Dr. Tr. S., cu sediul în Tr. S., C. nr. 48, județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 25.06._11, în cuantum de 1 leu lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte
M. I.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
R. B. Ș. U.
Pentru asistent judiciar Pentru asistent judiciar
aflat în delegație semnează aflat în delegație semnează
președinte complet președinte complet
Grefier
E. V.
Red. MI/Tehnored EV/4 ex/22.04.2015/Cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








