Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2761/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2761/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6376/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2761
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. E.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta B. M. A. și pe pârâta ., PRIN ADM. B. T., având ca obiect contestație decizie de concediere decizie de concediere nr 5/27.08.2014 și reintegrarea pe postul anterior, plata orelor suplimentare și orelor de noapte(04.09._14), plata bonurilor de masă neacordate (01.06._14).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta asistată de avocat S. L. și avocat N. I. pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-au depus la dosar relațiile solicitate pârâtei și diferența onorariului de expert.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul dispozițiilor art.392 c.pr.civ. acordă cuvântul pentru dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat S. L. a solicitat admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
Avocat N. I. a solicitat respingerea acțiunii, în ceea ce privește drepturile salariale a solicitat admiterea în parte a acestora, iar în ceea ce privește cererea reconvențională a solicitat admiterea acesteia conform raportului de expertiză, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.09.2014 reclamanta B. M. A. a chemat în judecată pe pârâta ., PRIN ADM. B. T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
-Anularea deciziei de concediere nr. 5/27.08.2014 și reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului individual de muncă;
-Obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, a sâmbetelor, a duminicilor și a sărbătorilor legale efectuate de la data angajării respectiv 04.09._14;
-Obligarea pârâtei la plata orelor de noapte efectuate în perioada 04.09._14;
-Obligarea pârâtei la plata bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06._14;
-Obligarea pârâtei la plata salariului de vânzător pe perioada 03.05._13;
- Obligarea pârâtei la plata concediul de odihnă neefectuat pe perioada angajării mele la aceasta;
-Obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către asigurările sociale de stat, pentru sumele reprezentând contravaloarea orelor și zilelor lucrate dar neplătite, precum și a concediilor neefectuate;
-Actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele ce mi se cuvin;
-Obligarea angajatorului la plata de daune morale având în vedere condițiile și programul de muncă;
- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că la data de 01.04.2006 s-a angajat la societatea pârâtă care în acea perioadă se numea . funcția de lucrător gestionar având un program de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, repartizarea programului fiind în ture de 12 cu 24.Contractul de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată de 6 luni 01.04.2006 – 01.10.2006, având un salariu brut în sumă de 350 RON.
La data de 25.09.2006 a încheiat un act adițional nr.1/25.09.2006 prin care contractul de muncă a fost prelungit cu încă 3 luni începând cu data de 01.10._07. În data de 28.12.2006 a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă prin care i se prelungește activitatea la societate pe o perioadă nedeterminată.
La data de 20.08.2009 societatea pârâta și-a schimbat denumirea devenind ..R.L.și i s-a încheiat contractul de muncă nr._/20.08.2009 pe o perioadă de 12 luni, funcția o am de vânzător, cu un program de lucru de 8 ore /zi, 40/săptămână, în ture de 24/48, un salariu brut de 720 ron, un spor de 25% spor de noapte. In data de 06.05.2010, pârâta încheie un act adițional nr. 33 prin care i se schimba funcția în care lucrează în sensul că devine șef stație peco cu un salariu brut de încadrare de 1000 ron, începând cu data de 03.05.2010, iar în data de 29.07.2010 se încheie un nou act adițional, nr. 49 prin care i se mai prelungește contractul cu încă 12 luni 01.08._11.
La 26.07.2011, are loc o nouă prelungire de contract individual de muncă prin încheierea unui nou act adițional nr.49/26.07.2011, prin care contractul de muncă i se mai prelungește cu 12 luni respectiv, 01.08._12, pentru ca la data de 31.07.2012 să aibă loc încheierea unui nou act adițional nr. 59/31.07.2012 conform căruia contractul individual de muncă nr._/20.08.2009, să fie prelungit pe o perioadă nedeterminată începând cu data de 01.08.2012.
In anul 2013, mai exact conform deciziei nr. 43/27.02.2013, i se schimbă funcția, devine din nou vânzător, cu același salariu de încadrare de 1000 ron, prezentul act adițional producându-și efectele cu data de 01.03.2013.
La data de 27.08.2014, a primit decizia nr. 5, prin care i se învederează faptul că: "avându-se în vedere referatul nr. 72/25.07.2014 al directorului economic, prin care se propune restructurarea personalului din Stația de distribuire carburanți ca urmare a reducerii vânzărilor de carburanți și mărfuri, care au generat înregistrare de pierderi atât în anul 2013, cât și pe semestrul I 2014, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, începând cu data de 01.09.2014 contractul de muncă al reclamantei angajată la S.C. T.-B. S.R.L., în funcția de vânzător încetează."
Decizia este abuzivă față de ea și solicită anularea ei și reintegrarea pe vechiul post deoarece nici în prezent societatea nu și-a redus programul de lucru se lucrează program non stop.
A mai arătat că se lucra flux continuu, iar din fișele de prezență cât și din statele de plată reiese că se lucra foarte mult și erau plătiți foarte puțin, raportat la programul de lucru.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 148și urm, art.192-194 C. Pr. Civ. și art 39, 40, 120-132, 139, 159,253, 269 C Muncii, dispozițiile contractului individual de muncă, Lg. 53/2003.
În dovedirea susținerilor a depus la dosar înscrisuri.
La data de 06.10.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii având în vedere următoarele:
Pe cale de excepție prin raportare la dispozițiile art 268 alin. 1 lit.. c din Codul Muncii a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru petitele privind plata orelor suplimentare, a sâmbetelor, duminicilor și sărbătorilor legale și a sporului de noapte pentru perioada 04.09._11, întrucât această perioadă excede termenului de 3 ani prevăzut de codul muncii, fapt pentru care se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii pentru această perioadă ca fiind tardiv formulată.
. De asemenea, prescris este și petitul privind plata C O neefectuat pentru anii 2009, 2010 și până la 03.09.2011 inclusiv.
. Tot prescris este și petitul privind obligarea pârâtei la plata salariului de vânzător pentru perioada 03.05._11 ca fund tardiv formulat.
În ceea ce privește petitul privind anularea Deciziei nr. 5/27.08.2014 a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat având în vedere următoarele argumente:
Postul contestatoarei a fost desființat ca urmare a dificultăților economice constând în reducerea vânzărilor de carburanți și mărfuri, societatea având un singur punct de desfășurarea a activității și bazându-se exclusiv pe vânzarea de produse petroliere și mărfuri din cadrul magazinului existent în cadrul stației peco din Drobcta-T.-S. ..5. jud. M.. Desființarea s-a făcut pe baza rezultatelor economice analizate de directorul economic care prin referatul nr. 72/25.07.2014 a propus administratorului unic restructurarea de personal, menționând în mod expres reducerea unui post de vânzător din cadrul stației carburanți:
In dala de 28.07.2014 administratorul unic al societății a stabilit prin dispoziția nr. 73/28.07.2014 reducerea unuia din cele două posturi de vânzător din cadrul stației și a stabilit criteriile de departajare între cei doi vânzători precum și stabilirea programului de funcționare a stației de carburanți ea fiind cuprins între orele 06-22.
Aflându-se în prezența unei concedieri individuale angajatorul este singur în măsură să decidă postul și salariatul care urmează a fi desființat și respectiv restructurat în cazul contestatoarei s-a ținut seama de faptul că celălalt salariat avea persoane aflate în întreținere și nu fusese sancționat niciodată.
Față de înscrisurile pe care le va depune la dosar constând în situațiile financiare ale societății pentru anii 2013-2014 se poate observa un declin major al societății fapt care dovedește necesitatea reducerii programului de lucru și implicit a desființării unui loc de muncă pentru a reduce cheltuielile cu personalul.
In aceste condiții este cert că au fost respectate dispozițiile legale privind desființarea efectivă a locului de muncă ocupat de contestatoare pe baza unor cauze reale și serioase.
Referitor la drepturile salariale pretinse care se încadrează în termenul de prescripție respectiv cele solicitate pe perioada 04.09._14 a solicitat respingerea acestora ca nefondate întrucât așa cum reclamanta susține nu a lucrat peste programul normal de lucru ci a lucrat 170-186 de ore potrivit timpului normal de lucru prin raportare la numărul de zile lucrătoare dintr-o lună timp care este prevăzut de codul muncii la art. 112-8 ore/zi respectiv 40 de ore pe săptămână. Lucru în schimburi nu înseamnă automat că beneficiază salariatul de contravaloarea unui spor la salariul pentru timpul efectiv lucrat în zilele libere și sărbători legale atât timp cât acesta a beneficiat de timp liber corespunzător ci dimpotrivă acest spor nu se acordă incidente fiind dispozițiile art. 137 și 142 din codul muncii. De altfel, reclamanta nu a solicitat plata sporului aferent ci a orelor efectiv lucrate peste programul normal de lucru și cele lucrate în zilele libere și sărbători legale. In mod cert reclamanta a beneficiat de toate drepturile salariate ce au fost plătite pe baza pontajelor întocmite chiar de către aceasta pe perioada cât a fost șef de stație și chiar și ulterior inclusiv sporul de noapte care a fost acordat potrivit legii pentru orele efectiv lucrate în timpul nopții.
În ceea ce privește petitul privind obligarea la plata bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06._14 este nefondat și nici reclamanta nu menționează care este temeiul de drept în baza căruia solicită plata acestui drept pentru că societatea nu are încheiat un CCM la nivel de unitate și nici nu a prevăzut prin CIM sau alte acte administrative că va acorda tichete de masă pentru reclamantă.
Pentru perioada 03.05._13 reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata salariului corespunzător funcției de vânzător însă numai pentru perioada care se încadrează în termenul de prescripție respectiv pentru 04.09._13 face apărări de fond pentru perioada anterioară a invocai excepția tardivității, dar nu indică temeiul de drept în baza căruia avea această obligației și ignoră clauzele CIM din care rezultă fără dubiu salariul negociat de părți fapt pentru care se impune respingerea acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata CO neefectuat pentru anii 2012, 2013
și 2014 precizează că nu datorează contravaloarea indemnizației de CO întrucât s-a
achitat potrivit dispozițiilor legale acest drept așa cum rezultă din actele anexate.
În ceea ce privește cererea privind acordarea daunelor morale este lipsită de temei legal axând in vedere că legea nu prevede o obligativitate în acest sens și nici nu există clauze în CIM sau CCM care să reglementeze acest beneficiu, iar dispozițiile art. 253 din codul muncii (fost 269) au fost interpretate în acest sens de către 1CC.I prin Decizia nr. XI72007 pronunțată în recurs în interesul legii.
Prin cerere reconvențională a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 34.854,98 lei care reprezintă prejudiciul cauzat societății pârâte fapta sa constând în lipsă în gestiune, având în vedere următoarele motive:
În perioada cât a fost angajata societății reclamanta a avut funcțiile de vânzător cu gestiune și respectiv de șef de stație care avea în primire toată gestiunea stației de carburanți și a magazinului din incinta stației.
La efectuarea unui control de audit intern prin care s-a urmărit verificarea diferențelor de carburanți dintre stocul scriptic și cel faptic pentru perioada 01.01._13 - perioadă cât reclamanta a avut calitatea de șef de stație, de către o comisie de specialitatea din cadrul societății formată din directorul economic și actualul șef de stație s-a constatat o lipsă în gestiune de 34.854,98 lei compusă din_,43 lei reprezentând contravaloarea cantității de 3889 litri motorină la prețul mediu de 6,007 lei/litru și_,55 lei reprezentând contravaloarea cantității de 1967 litri benzină la prețul mediu de 5.847 lei/litru.
Această lipsă se datorează exclusiv reclamantei care avea obligația potrivit fișei postului semnată de aceasta să verifice existența stocului fapt pe care l-a efectuat zilnic sau săptămânal dar deși a constatat lipsuri în gestiune sau ar fî trebuit să le constate nu le-a adus la cunoștința conducerii și nu a efectuat cercetarea necesară pentru stabilirea persoanelor vinovate situație în care vinovăția îi aparține in exclusivitate.
Inițial societatea a considerat că poate recupera acest prejudiciu pe cale amiabilă întocmind decizia de imputare nr. 149/10.12.20/3 și așteptând ca reclamanta să își ia un angajament de plată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 22/1969 însă aceasta a refuzat să efectueze acest demers.
Este cert că prin lipsa în gestiune constatată și cauzată de reclamantă societatea a suferit un prejudiciu care urmează a fi acoperit de la persoana vinovată pe calea prezentei cereri în temeiul art. 254 și urm. din codul muncii.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și art. 209 din codul de procedură civilă,, art. 254, art.266-269 Codul muncii.
În dovedirea susținerilor a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 20.10.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că apărările formulate de pârâtă sunt neîntemeiate, reluând susținerile invocate prin acțiune.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 04.09.-_11 a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
La data de 05.11.2014 reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acesteia susținând faptul că nu a fost prezentă la efectuarea inventarului, dispoziția prin care s-a constatat lipsa în gestiune, procesul-verbal de verificare și constatare a diferențelor în plus sau în minus în gestiunea stației de distribuire, decizia de imputare nu i-au fost aduse la cunoștință, neexistând semnătura sa pentru nici unul dintre înscrisurile enunțate.
La solicitarea reclamantei a fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia fiind depuse la dosar.
De asemenea, la solicitarea reclamantei a fost încuviințată și administrată proba cu expertiza contabilă, având următoarele obiective: să se stabilească contravaloarea orelor suplimentare, a sâmbetelor duminicilor și sărbătorilor legale lucrate în perioada 04.09._14; să se stabilească contravaloarea orelor de noapte lucrate în perioada 04.09._14; să efectueze compensarea în bani a concediului de odihnă, aferent anilor 2011,2012,2013,2014; să se stabilească valoarea contribuțiilor către asigurările sociale de stat pentru drepturile bănești rezultate din expertiză; să se stabilească contravaloarea bonurilor de masă neacordate pe perioada 01.06.2013 – 01.09.2014; actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești cuvenite și neîncasate și dobânda legală, în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective. La efectuarea expertizei să se aibă în vedere programul de lucru non stop al pârâtei și zeturile casei de marcaj, procese verbale de predare primire la ieșirea din tură.
De asemenea să se stabilească lipsa în gestiune de carburanți a stației Peco aparținând . Drobeta T. S., ..5 pentru perioada 01.01._13 și persoanele vinovate de crearea acestui prejudiciu.
Expertiza contabilă a fost întocmită de expert B. F., fiind depusă la doar și observată de părți, reclamanta și pârâta formulând obiecțiuni, care au fost înaintate expertului, care a răspuns prin suplimentul depus la dosar.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamanta a fost angajata a pârâtei în funcția de vânzător începând cu data de 01.04.2006 și până la data de 01.09.2014 când raporturile de muncă au încetat așa cum reiese din decizia nr. 5/27.08.2014.
Prin acțiunea adresată acestei instanțe reclamanta solicita anularea deciziei de concediere si reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, a sâmbetelor si duminicilor si sărbătorilor legale de la data de 04.09.2009 până la 04.09.2014, obligarea pârâtei la plata orelor de noapte pentru aceiași perioadă, acordarea bunurilor de masa pentru perioada 01.06._14, obligarea pârâtei la plata salariului de vânzător pentru perioada 03.05._13, plata concediului de odihna neefectuat de la data angajării, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către asigurările de stat, actualizarea sumei cu indicele de inflație si plata dobânzii legale, obligarea pârâtei la daune morale si cheltuieli de judecata.
Instanța apreciază întemeiata în parte acțiunea pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește petitul privind anularea deciziei de concediere nr. 5/27.08.2014 instanța îl apreciază neîntemeiat deoarece potrivit art. 65 din codul Muncii „ Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”
Pentru ca concedierea sa fie legală, practica judiciara a statuat ca aceasta trebuie sa aibă o cauza reala si serioasa si sa fie efectiva.
Instanța constata ca anterior concedierii reclamantei in cadrul stației de distribuție carburanți au fost 3 salariați, iar ulterior au rămas doar 2 salariați, astfel ca apreciază ca condiția ca desființarea postului sa fie efectiva este îndeplinita.
In ceea ce condiția ca desființarea postului sa aibă o cauza reala si serioasă, instanța constata ca din referatul nr. 72/25.07.2014 al directorului economic al societății se reține ca s-a redus numărul de vânzări de carburanți si mărfuri, care au înregistrat pierderi in anul 2013 cit si in primul semestru 2014, așa cum reiese si din bilanțul economic al societății aflat la dosar.
In baza acestui referat, prin dispoziția nr. 73/28.07.2014 s-au stabilit criteriile de departajare intre cele doua persoane care ocupau funcții de vânzători si anume: vechimea in stație, minori in întreținere, comportamentul general la serviciu si eventualele abateri disciplinare.
Având in vedere ca reclamanta avea deja doua abateri disciplinare in anii 2010 si 2013 si nu avea persoane in întreținere, fata de celalalt salariat care avea minori in întreținere si nu fusese sancționat, instanța apreciază ca in mod corect angajatorul a decis concedierea acesteia.
Instanța nu poate analiza decât legalitatea măsurii de concediere si nu si oportunitatea luării acestei masuri deoarece ar încălca prevederile art. 40 alin.1 lit.a din codul Muncii care stipulează ca angajatorul are dreptul sa stabilească organizarea si funcționarea societății.
De altfel reclamanta nu motivează acest petit decât prin a arăta ca măsura a fost abuziva deoarece societatea nu si-a redus programul de lucru, se lucrează non stop, angajând persoane la negru.
Instanța nu poate reține acesta afirmație deoarece reclamanta nu a dovedit ca in cadrul societății lucrează persoane fără forme legale, iar din evidentele societății se regăsesc numai doi salariați.
In ceea ce privește susținerea reclamantei ca decizi de concediere este lovită de nulitate deoarece nu este indicata instanța unde se poate contesta, instanța nu o poate reține deoarece in decizie se menționează ca acesta decizie poate fi contestata in termen de 30 de zile la instanța de judecata, faptul ca nu s-a indicat concret Tribunalul M. nu atrage nulitatea unei decizii de concediere, ci, așa cum a stabilit practica judiciara cel mult o repunere a salariatului in termenul de atacare a deciziei in fata organului competent, ceea ce nu este cazul in speța de fata, reclamanta atacând decizia la instanța competentă.
Având in vedere aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiat acest petit urmând a-l respinge.
In ceea ce privește drepturile salariale pentru perioada 04.09._11, instanța constata ca potrivit art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii acestea sunt prescrie, aceasta perioada excedând termenului de 3 ani pentru formularea de cereri in chemare in judecata privind drepturi salariale, motiv pentru care urmează a admite excepția prescripții invocata de pârât si a constata prescrise aceste drepturi.
In ceea ce privește orele lucrate suplimentar, instanța a dispus efectuarea unei expertize de către expert contabil B. F. in doua variante si anume: conform programului de lucru care reiese din graficele de lucru, înscrisurile aflate la dosarul cauzei si zeturile casei de marcat, iar cea de a doua varianta conform documentelor predate de pârâtă.
Dintre cele doua variante, instanța apreciază ca varianta II a aportului de expertiza care a avut in vedere graficele de lucru pe perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 este cea care corespunde realității, înscrisurile depuse de reclamanta la dosar poartă ștampila societății iar reprezentanții societății pârâte nu le-au contestat, motiv pentru care va omologa raportul de expertiza in varianta a II.
Instanța reține ca expertul in varianta I a constatat ca reclamanta a beneficiat de 224 ore achitate peste programul normal de lucru, dar pentru care nu s-a cordat porul de 75% prevăzut de Codul Muncii, însa aceste ore nu se regăsesc ca fiind lucrate si in foile colective de prezenta, documente in care reclamanta reiese ca a lucrat 8 ore in fiecare zi lucrătoare, motiv pentru care instanța apreciază ca aceasta varianta nu corespunde adevărului.
Expertul a concluzionat ca in perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 reclamanta a efectuat 836 ore suplimentare si a beneficiat de plata a 128 ore achitate, dar pentru care nu i s-a acordat sporul de 75 % prevăzut de Codul Muncii la art. 123 alin.1.
Expertul a reținut ca programul de lucru al reclamantei conform graficelor de lucru a fost următorului: 01.02._12 – 8 ore/zi, 21.02._14 ture de 12/24 urmate de 12/48.
Potrivit art. 120 alin.1 din Codul Muncii „ (1) munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.”
Potrivit art. 123 din Codul Muncii „(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Din expertiza efectuata in cauza reiese ca valoarea neta neactualizata pentru orele lucrate suplimentar in perioada februarie 2012-aprilie 2014, iunie 2014- august 2014 este de 5634 lei, suma in care sunt incluse si orele lucrate in zile de repaus săptămânal.
In ceea ce privește orele lucrate in zilele de sărbători legale, expertul a concluzionat ca reclamanta a prestat activitate in zilele de sărbători legale si anume in 15-16.04.2012, 04.06.2012, 15.08.2012, 01.12.2012, 25-26.12.2012, 02.01.2013, 06.05.2013, 15.08.2013, 01.12.2013, 01.01.2014, 20.04.2014, 09.06.2014, 15.08.2014, in total 132 ore.
Potrivit art. 142 din Codul Muncii „ (1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Întrucât reclamanta nu a beneficiat de timp liber corespunzător in compensarea orelor lucrate in zilele de sărbători legale, expertul a concluzionat ca reclamanta trebuie sa primească suma neta de 1075 lei.
În ceea ce privește orele lucrate noaptea, instanța reține ca potrivit art. 125 alin.1 din Codul Muncii „ Munca prestată între orele 22,00 - 6,00 este considerată muncă de noapte.”
ART. 126 din Codul Muncii stipulează ca „Salariații de noapte beneficiază:
a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Expertul a reținut ca pentru perioada septembrie 2011-august 2014 reclamanta a beneficiat de 1928 ore noapte achitate pentru care unitatea a aplicat sporul de 25%, iar din analiza graficelor de lucru puse la dispoziție de reclamanta rezulta ca acesteia i se cuvin in plus fata de cele acordate de pârâta 48 de ore lucrate in luna august 2014, pentru care i se cuvine suma neta de 53 lei.
In ceea ce privește compensarea in bani a concediului de odihna aferent anilor 2011-2014, expertul a concluzionat, după analizarea cererilor de concediu formulate de reclamanta si care se coroborează cu statele de plata, ca reclamanta a beneficiat de concediul legal cuvenit pe întreaga perioadă, motiv pentru care instanța urmează a respinge acest petit ca neîntemeiat.
In ceea ce privește contravaloarea bonurilor de masa neacordate pentru perioada 01.06._14, instanța reține ca Legea nr. 142/1998 la art. 1 se prevede ca „ (1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană reglementate de prezenta lege și sunt suportate integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Instanța reține ca o persoana juridica nu este obligata sa acorde tichete de masa salariaților săi, însa in cazul in care societatea decide acordarea acestora nu exista posibilitatea acordării tichetelor de masa numai unor salariați, așa cum a făcut pârâta care a acordat celorlalți salariați tichete de masa proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Întrucât pârâta a decis acordarea de tichete de masa salariaților sai, mai puțin reclamantei, instanța apreciază ca acesta a fost privata de un drept recunoscut de lege, motiv pentru care urmează a admite acest petit si a obliga pârâta sa-i plătească reclamantei suma neta de 2005 reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.06._14.
In ceea ce contribuțiile la bugetele de stat instanța reține ca potrivit art. 40 alin.2 lit. f din Codul Muncii „ Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:
f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii;
Având in vedere aceasta prevedere legala, instanța urmează a obliga pârâta sa plătească contribuțiile la bugetele de stat pentru drepturile salariale cuvenite si neacordate.
In ceea ce privește cumulul dobânzii cu rata inflației, instanța reține ca natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății – daune compensatorii.
De asemenea, indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen.
Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Având in vedere aceste considerente instanța apreciază întemeiata in parte acțiunea, urmând a obliga pârâta sa-i plătească reclamantei 9394 lei reprezentând drepturile cuvenite si neîncasate pentru perioada 04.09._14, suma neta actualizata cu indicele de inflație si dobânda legala ce va fi reactualizata cu indicele de inflație si dobânda legală la data plății efective.
In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a dispus ca expertul sa efectueze expertiza in trei variante si anume: răspunderea revine integral gestionarului conform art. 25 si 26, toți salariații răspund integral, despăgubirea repartizându-se intre cei in cauza proporțional cu câștigul mediu al fiecăruia pe ultimele 3 luni, răspunderea revine angajatorului conform art.30.
Instanța reține ca reclamanta, potrivit contractului individual de munca si fisei postului a ocupat funcția de vânzător cu gestiune si sef stație care avea ca atribuție primirea toatei gestiuni a stației de carburanți si a magazinului din incinta stației.
La efectuarea unui control de audit intern prin care s-a urmărit verificarea diferențelor intre stocul scriptic si cel faptic pentru perioada 01.01._13 perioada când reclamanta a avut funcția de sef stație, s-a constatat o lipa in gestiune de_.98 lei, compusa din_, 43 lei c/val 3889 l motorina la preț mediu e 6,007lei/l si_,55 lei c/val 1967 l benzina la preț mediu de 5,974 lei/l.
Potrivit art. 254 alin.1 din Codul Muncii „(1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.”
Potrivit art. 25 din Legea nr. 22/1969 „ Gestionarul răspunde integral față de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Primirea bunurilor în cantități inferioare celor înscrise în actele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum și nesolicitarea asistenței tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deși aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului în condițiile alineatului 1.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 22/1969 „Răspunde, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatării insolvabilității acestuia, cel vinovat de:
a) angajarea sau trecerea unei persoane într-o funcție de gestionar sau din subordinea gestionarului fără avizul prevăzut în articolul 7;
b) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru înlocuirea gestionarului sau a angajaților aflați în subordinea sa, deși a fost avertizat în scris și motivat că nu-și îndeplinesc atribuțiile în mod corespunzător;
c) neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune;
d) neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, în situația în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei;
e) nerespectarea oricărei alte îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita.
Instanța reține ca toți vânzătorii in cadrul paratei aveau ca si atribuții de a primii, recepționa, gestiona si a vinde către clienți mărfurile ce se derulează prin magazine si stația de distribuție carburanți, de a primi in gestiune mărfurile si produsele petroliere pe baza de acte legale, de a verifica din punct de vedere cantitativ si calitativ exactitatea cantităților primite in gestiune, sa semneze si sa redea sefului de stație documentele de însoțire a mărfurilor, etc.., așa cum reiese din fisele postului aflate a dosar, fiind astfel o gestiune comună.
Instanța mai reține ca zeturile de la casa de marcat nu specifica numele salariatului ci doar un număr de ordine, ca unitatea nu a pus la dispoziția expertului avizele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 22/1969 având in vedere ca gestiunea era comună si reclamanta a desfășurat activitatea de lucru 12/24 si 12/48, iar din rapoartele zilnice coroborata cu faptul ca la nivelul stației de carburanți evidenta carburanților a fost ținuta prin aplicarea metodei inventarului permanent, conducerea unității era încunoștințata permanent de minusurile rezultate, dar nu a luat nici o măsura pentru remedierea situației, precum si faptul ca reclamanta prin decizia nr. 43/27.02.2013 a fost înlocuita din funcție cu d-ul C. fără însa a se întocmi un inventar de predare—primire, încălcându-se prevederile art.2 alin.1 lit.c din Ordinul 2861/2009 care stipulează obligativitatea întocmirii acestui inventar ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune.
Având in vedere acesta gestiune . constate de expert cu ocazia efectuării expertizei, instanța apreciază ca in cauza se aplica art. 30 din Legea nr.22/1969 si nu art. 25 si 27 din același act normativ, pârâta prin neîndeplinirea acestor obligații legale (lipsa avizului, neluarea masurilor cu ocazia constatării lipsurilor in gestiune in urma raportărilor zilnice, lipsa inventarului de predare primire la schimbarea din funcție a reclamantei), motiv pentru care urmează a respinge cererea reconvențională ca neîntemeiata.
In ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța reține ca reclamanta nu a cuantificat cuantumul acestora si nu a făcut nici o dovada a existentei vreunei daune morale, motiv pentru care urmează a le respinge.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, raportat la art. 453 c.pr.civ, instanța urmează a obliga pârâta sa plătească reclamantei 500 lei de judecata reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. M. A., CNP_, domiciliată în Drobeta T. S., ..10, jud.M. în contradictoriu cu pârâta ., PRIN ADM. B. T., cu sediul în Dr.Tr.S., ..5, județul M. CUI_/2009.
Admite excepția prescripției invocată de pârât.
Constată prescrisă acțiunea pentru perioada 04.09.2009 – 03.09.2011.
Respinge petitul privind contestarea deciziei de concediere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei 9394 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neîncasate pentru perioada 04.09._14, sumă netă actualizată și cu dobânda legală ce va fi reactualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plăți efective.
Respinge cererea reconvențională.
Obligă pârâta să achite către bugetele de stat contribuțiile de stat aferente.
Respinge petitul privind daunele morale ca nedovedit.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată azi, 10.06.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
E. L. V.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. L. P.
GREFIER,
T. C.
Red.EL/TC
EX.4/ 07.07.2015
OP DATE 2626/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
