Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3953/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3953/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 4776/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3953/2015
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi bănești privind pe reclamant M. P., R. A. și pe pârâții M. A. Interne, A. Naționale, I. de Poliție Județean M., M. Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic B. R. pentru pârâta I. de Poliție Județean M., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar cerere de amânare de către I. de Poliție Județean M. prin care solicită a se comunica copia cererii de chemare în judecată pentru a formula întâmpinare.
Din oficiu conform art.131 alin.1 Cod pr. civ. se constată că instanța este competentă general, material și teritorial conform art.208, art.210 din Legea dialogului social nr.62/2011 cu soluționarea cauzei.
Consilier juridic B. R. pentru pârâta I. de Poliție Județean M. depune la dosar delegație și învederează că renunța la cererea formulată întrucât a primit cererea de chemare în judecată și a formulat întâmpinare ce se afla la dosar.
Respinge cererea de amânare formulată de pârâta I. de Poliție Județean M. ca rămasă fără obiect.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cercetarea procesului încheiată și se acordă cuvântul pentru dezbateri pe excepție și pe fond.
Consilier juridic B. R. pentru pârâta I. de Poliție Județean M. solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12 și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
La data de 25.05.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei acțiunea formulată de reclamanții M. P. și R. A. care au chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, A. Naționale, I. de Poliție Județean M., M. Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților pentru perioada 01.01._12 să calculeze și să plătească drepturile salariale (cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv al sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale reclamanților) neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii nr. 118/2010, sume de bani ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale achitate efectiv în mai 2010 și drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011; să se actualizeze sumele de bani solicitate, la zi, la data efectuării plății, cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală aferentă sumelor de bani solicitate.
În motivare au arătat că sunt angajați în funcții publice, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Ministerului A. Interne - A. Naționale ale României, fiind salarizați conform legilor de salarizare unitară a personalului din sectorul bugetar, respectiv conform prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și, ulterior, în anul 2011 conform prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Începând cu data de 01.06.2010, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale, inclusiv sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale ale lor, au fost diminuate cu 25% față de cuantumul brut al drepturilor bănești similare, care le-au fost plătite în cursul lunii mai 2010.
Această măsură, conform susținerilor inițiatorului Legii 118/2010 - Guvernul României, ar fi fost determinată de criza economică și implicit de necesitatea prevenirii amenințării la securitatea economică a țării, urmând a fi aplicată pe o perioadă determinată, respectiv de la data de 01.06._10.
In aceste condiții - pe o perioadă determinată și din rațiuni de securitate economică -Legea nr. 118/2010 a fost declarată constituțională (Curtea Constituțională a României a apreciat că dispozițiile Legii nr. 118/2010 sunt constituționale în măsura în care acestea sunt determinate de o amenințare la securitatea economică națională și în măsura în care restrângerea are un caracter temporar, respectiv de la 01.06.2010 până la 31.12.2010).
Mai mult decât atât, în aceleași condiții, această lege a fost apreciată inclusiv de C.E.D.O. ca fiind conformă cu normele dreptului comunitar, spre exemplu prin decizia pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/2011) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/2011), C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare în condițiile în care politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, care prin lege poate să introducă, suspende sau elimine anumite drepturi salariale, cât timp acest lucru este justificat prin interes public și este considerat un astfel de interes necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare din considerente ce țin de criza economică pe o perioadă determinată.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menționate mai sus au fost diminuate cu 25%.
Deși diminuarea are aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp (ex: 03.07._10), în realitate prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 118/2010 transformă restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât „începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010.
Acest text de lege s-a materializat concret prin aplicarea Legii nr. 285/2010, care, deși a mărit salariile cu 15% față de nivelul stabilit prin Legea nr. 118/30.06.2010, a păstrat un decalaj de 10% față de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010.
Aplicarea Legii nr. 285/2010 în aceste condiții reprezintă în realitate o ultra activare a Legii nr. 118/30.06.2010, o restrângere nepermisă a exercițiului dreptului la muncă în afara cadrului stabilit de Constituție și de Convenție. Restrângerea sistematică a exercițiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorității publice ce adoptă această măsură, se situează în afara cadrului constituțional pe care îl trasează dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.
Dreptul la muncă este un drept fundamental al omului și nu poate fi restrâns decât în cazuri excepționale, conform art. 53 din Constituție și numai dacă restrângerea este temporară. In situația noastră, restrângerea drepturilor salariale și-a pierdut caracterul de măsură de excepție, proporțională și rezonabilă.
Dispozițiile legii în cauză se situează și sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul la salariu, dar mai ales drepturile care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția acestui text.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale cetățenilor, echilibru care nu este menținut atunci când, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, cetățenii trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. într-o astfel de situație, există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (Cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Cauza Moskal c. Poloniei).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale luată de angajator în aplicarea Legii 285/2010 impune o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată și promovată de către guvernanți.
Dimpotrivă, eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice. Angajamentele internaționale asumate de Guvern față de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele însele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția Statului.
Tot în sensul celor susținute mai sus, arată că punctul de vedere al Curții Constituționale a României exprimat prin Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009 - în textul esențial din acea motivare se reține obligația Guvernului de a lua și găsi măsuri active și concrete de ieșire din criză, iar pe de altă parte solicită neprelungirea, cu atât mai puțin agravarea măsurii de restrângere a exercițiului unor drepturi. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată.
Mai arată că ulterior anului 2012, promotorul Legii nr. 285/2010, Guvernul României, prin măsurile dispuse în acest sens - reîntregirea salariilor începând cu data de 01.12.2012, dar mai ales prin declarațiile publice care au căpătat un caracter de notorietate publică, a apreciat că restrângerile drepturilor salariale sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor-drepturilor salariale ale bugetarilor nu erau justificate și nici necesare.
În drept au întemeiat acțiunea pe dispozițiile:art. 17, 23, 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocol; art. 1, 4 și 20 din Carta Socială Europeană; art. 11,15, 20, 41, 47, 53, 135 și 154 din Constituția României; Legea nr. 330/2009, Legea nr. 118/2010, coroborate cu prevederile art. 10, art. 17, alin. (2), (3) și (4), art. 40, alin.(2), lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii; dispozițiile art. 1082, 1089, din Codul Civil - 1864 și pe dispozițiile art. 1530, 1535 din Codul civil actual; art. l și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pârâta A. Naționale ale României, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele considerentele de fapt și de drept:
În fapt, începând cu data de 01.07.2010, ca efect al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor / soldelor / indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite pentru personalul Arhivelor Naționale în conformitate cu prevederile Legii - cadru 33 0/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri din domeniul bugetar, a fost diminuat cu 25%.
Diminuarea a fost aplicată și în cazul personalului din cadrul Serviciului Județean M. al Arhivelor Naționale.
In aplicarea Legii nr. 258/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul drepturilor salariale de care a beneficiat personalul Arhivelor Naționale, inclusiv cel încadrat la Serviciul Județean M. al Arhivelor Naționale, a fost majorat cu 15%.
In anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor și al celorlalte elemente salariale ale personalului Arhivelor Naționale (cuprinzând și angajații serviciului mai sus menționat) a fost majorat cu 8% începând cu data de 01.06.2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4% începând cu 01.12.2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea drepturilor salariale.
A. Naționale ale României, instituție publică subordonată Ministerului A. Interne, finanțată integral de la bugetul de stat, au aplicat întocmai dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar, dispoziții care au avut caracter general și obligatoriu. Prevederile legale au fost aplicate întocmai, în succesiunea descrisă mai sus, întregului personal al Arhivelor Naționale, în mod nediscriminatoriu.
În raport de aceste aspecte, dar și de prevederile art. 268, alin. 1 lit. c din Legea nr. 53 - Codul muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de Ia data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, se susține că decalajul de 10% față de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010, invocat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, a intervenit în momentul punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2011, respectiv odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011. O astfel de modificare a avut loc în data de 01.01.2011, prin efectul Legii nr. 285/2011, respectiv în data de 01.06.2012, când, potrivit art. 1 din O.U.G.nr. 19/2012, cuantumul drepturilor salariale a fost majorat cu 8%, așadar, dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2011. Se invocă pentru motivele mai sus expuse excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Procesul civil, ca regulă generală, este generat de un raport juridic conflictual, în cadrul acestui raport, există o persoană, titulară a dreptului subiectiv, sau căruia legiuitorul îi recunoaște legitimare procesuală activă, deși în patrimoniul său nu se află dreptul subiectiv dedus judecății, și care solicită protecția acestui drept - reclamantul - și o a doua persoană, despre care prima pretinde că a tulburat-o în exercițiul normal al dreptului - pârâtul.
Potrivit art. 32, alin. 1, lit. b din NCPC, calitatea procesuală, condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Potrivit O.M.A.I. nr. s/1 92/3 0.08.20 1 0, s/205/21.09.201 1, s/1 73/1 3.07.2012, A. Naționale ale României nu au calitatea de ordonator de credite pentru angajații Serviciului Județean M. al Arhivelor Naționale. Această calitate este deținută de I. Județean de Poliție M., care a asigurat și asigură în continuare plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților, prin structura sa financiar - contabilă.
În raport de această stare de fapt și de drept, având în vedere că A. Naționale ale României nu sunt ordonator de credite pentru Serviciul Județean M. al Arhivelor Naționale, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhivelor Naționale a României.
Dacă instanța va trece peste excepțiile invocate, pe fond susținerile Arhivelor Naționale ale României sunt următoarele:
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar reprezintă un drept și o obligație a legiuitorului (Decizia CCR nr. 108/14.02.2006), față de care instituțiile publice nu au calitatea de a se pronunța.
De asemenea, în Decizia 706/11.09.2007, Curtea Constituțională statuează faptul că stabilirea principiilor și a condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Legiuitorul este îndreptățit să opereze modificări, pentru viitor, în ceea ce privește cuantumul salariului.
D. urmare, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de muncă sau prin alte acte administrative emise în conformitate cu cadrul legal referitor la stabilirea drepturilor salariale, în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii raporturilor de muncă nu se constituie „într-un drept câștigat, acesta putând fi modificat pentru viitor, printr-o lege ulterioară. "(Decizia CCR nr. 1601/09.12.2010).
De altfel, chiar dacă alin. 1 al art. 16 din Legea nr. 118/2010 stipulează faptul că reducerile salariale cu un procent de 25% se aplică până la data de 31.12.2010, alin. 2 menționează că „începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii - cadru 330/2009, precum și respectând prevederile legii bugetului de stat și ale Legii bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2011".
Din această perspectivă, CCR, în Decizia nr. 5 75/04.05.2011 stabilește că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
D. urmare, începând cu data de 01.01.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 285/2011, în temeiul cărora toți angajații, inclusiv reclamanții din prezenta cauză, au beneficiat de o primă majorare cu 15% a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011. Ulterior, prin efectele O.U.G. nr. 19/2012, s-a procedat la reîntregirea salariilor la nivelul pe care acestea l-au avut anterior aplicării diminuării de 25% efectuate în temeiul Legii 118/2010.
Având în vedere motivele mai sus expuse, apreciază că susținerile reclamanților formulate prin cererea de chemare în judecată, potrivit cărora în perioada 01.01.201 1 - 3 1.1 1.2012 au existat drepturi salariale neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii nr. 118/2010 nu corespund realității, întrucât, după cum au mai arătat, începând cu 01.01.2011 a operat o primă majorare, cu 15%, a acestor drepturi, iar la 01.12.2012, salariile au fost reîntregite.
Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin unitatea sa in teritoriu Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție, fața de data introducerii acțiunii, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților. Conform dispozițiilor Codului civil, termenul de prescripție este de 3 ani si începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, prin urmare, la data introducerii cererii de chemare in judecata termenul legal de 3 ani era împlinit.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere faptul ca acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasiva fiind condiționata de existenta identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
Or, între reclamanți, salariați ai Ministerului A. Interne - A. Naționale ale României și pârâtul M. Finanțelor Publice nu exista raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv în competența angajatorului.
Între M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publica a obligației ce îi incumba în baza raportului juridic de muncă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar M. Finanțelor publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat. Bugetul se aloca prin lege fiecărui minister, iar M. Finanțelor Publice nu are competente privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere și nici atribuții privind execuția acestor bugete.
De asemenea, nu are nici o atribuție sau competenta legala privind plata pretențiilor solicitate de reclamanți date fiind prevederile Legii 500/2002 potrivit cărora acest minister are rolul de a întocmi proiectele legilor bugetare și ale celor de rectificare, proiecte pe care le înaintează Guvernului, care ulterior le trimite spre aprobare în Parlament.
Din perspectiva atribuțiilor ce îi revin, M. Finanțelor Publice, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1]i li"1: a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aproba prin lege, rectificarea bugetara urmând aceeași procedura. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede ca M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
Așadar, între M. Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite în sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Prin urmare,solicită instanței să se constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și să se respingă acțiunea reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
Procedura legala de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de ai. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare .
Astfel, obligația de diligență revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Astfel, procedura derogatorie de la dreptul comun, prevăzuta de dispozițiile OG nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reprezintă cadrul legal general.
Pârâtul I. de Poliție al Județului M., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil., precum și art. 67 din Anexa VII din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, termenul general de prescripție este de 3 ani de zile.
Întrucât cererea introductivă de instanță a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 25.05.2015, aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii, respectiv începând cu data de 25.05.2012 și a solicitat să se dispună respingerea acțiunii pentru perioada 01.01._12 ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei solicită să se respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată de către reclamante, acestea solicită, în esență, plata sumelor de bani ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale achitate efectiv în mai 2010 și drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011.
Începând cu luna iulie 2010, toate drepturile de natură salarială de care au beneficiat reclamantele au fost diminuate cu 25%, această măsură fiind luată în baza Legii nr.l 18 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar care la art. 1 și 2 prevede:
ART.l
1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. ART. 2
1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora:
c)cuantumul drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevăzute la pct. 3 alin. (1) și (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 și 12 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009:
d)cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament;
e) compensația lunară pentru chirie.
De asemenea, precizează faptul că Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat faptul că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, sunt constituționale.
Totodată, învederează faptul că potrivit prevederilor art.22 alin.l din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Conform art. 14 alin.l din Legea 500/2002 cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, iar potrivit art. 14 alin.3 din aceeași lege privind finanțele publice, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
In consecință, IPJ M. nu a făcut altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, respectiv dispozițiile art. 14 alin.l și 3 și art.22 alin.l din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de art. 1 și 2 din Legea nr.l 18 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului, și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamanții M. P., R. A. sunt angajații pârâtei Arhivelor Naționale, potrivit adeverințelor depuse la dosar.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantele solicită să fie obligați pârâții M. A. Interne, A. Naționale, I. de Poliție Județean M., M. Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților pentru perioada 01.01._12 să calculeze și să plătească drepturile salariale (cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv al sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale reclamanților) neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii nr. 118/2010, sume de bani ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale achitate efectiv în mai 2010 și drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011 ; să se actualizeze sumele de bani solicitate, la zi, la data efectuării plății, cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală aferentă sumelor de bani solicitate.
În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți, astfel:
Instanța urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice, având în vedere că acest minister are obligația de acorda fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate de unitățile bugetare
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate I. de Poliție al Județului M. instanța constată că, potrivit art.8 din Legea 285/2010, s-a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în 2011, respectiv eșalonat în decursul întregului an, prin creșterile salariale, astfel că fiind vorba de o executare succesivă, dreptul la acțiune al reclamanților nu s-a prescris, instanța urmând a respinge și această excepție.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, acțiunea reclamantelor este nefondată.
Față de obiectul acțiunii deduse judecății, instanța reține că potrivit art. 157 alin.2 din Codul muncii „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
În ceea ce privește sistemul de salarizare pentru personalul bugetar, se constată că prin Decizia nr. 108/2006 Curtea Constituțională a statuat că „Stabilirea sistemului de salarizare pentru sistemul bugetar este un drept si o obligație a legiuitorului”. De asemenea, prin Decizia nr. 706/2007 Curtea Constituțională a arătat ca „stabilirea principiilor si condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră in atribuțiile exclusive ale legiuitorului, modificarea reglementărilor in această materie neînsemnând restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale”.
Prin Legea 118/2010 – art. 1 al.1 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”
Legea nr. 118/2010 a fost analizată din punct de vedere al conformității cu Constituția, fiind declarată constituțională de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 872/25.06.2010 reținându-se că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut ca „salariul este o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.”
Referitor la condițiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a reținut că diminuarea cu 25% a salariilor este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 si măsura a fost determinată de apărarea securității naționale, care nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică.
Prin această decizie s-a mai reținut că restrângerea prevăzută de Legea 118/2010 este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului, că se respectă cerința proporționalității cu situația care a determinat restrângerea, deoarece există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat), existând un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat că măsura legislativă este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod si că nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție sunt respectate.
Un alt aspect important reținut de Curtea Constituțională este acela că măsura diminuării salariilor cu 25% are un caracter temporar până la data de 31 decembrie 2010, fiind evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai cât timp se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
Referitor la caracterul deciziilor Curții Constituționale, se reține că potrivit dispozițiilor art.11 alin. 3 din Legea nr.47/1992 „Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
În speță, se constată că salariul reclamanților membrii de sindicat este reglementat de Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 118/2010, iar stabilirea de către instanță a unei alte modalități de calcul a salariului decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârșit de către judecător prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative. Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării si interpretării legii si nicidecum completării sau modificării acesteia.
Prin urmare, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separațiilor puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin.4 din Constituția României, precum si prevederile art. 61 alin.1 din același act normativ, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind de a realiza justiția potrivit art. 126 alin.1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu privire la invocarea de către reclamanți a art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța reține că salariul este un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Deși Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității Legii nr.118/2010, se reține că judecătorul național se poate pronunța cu privire la respectarea Convenției ca efect al aplicării unei legi în cazul concret cu care este sesizat, după ce Curtea Constituțională a declarat deja că legea este constituțională.
Există o diferență fundamentală între abordarea Curții Constituționale si cea a Curții Europene de la Strassbourg. Astfel, Curtea Constituțională, conform propriei jurisprudențe, verifică doar conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, în timp ce Curtea Europeană, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita situație de fapt. Ca urmare, judecătorul național trebuie să determine dacă, ., aplicarea legii produce efecte contrare Convenției. Acest lucru se poate face numai in funcție de circumstanțele concrete ale spetei, nu in general si in abstract.
Analizând practica Curții Europene de la Strassbourg, Tribunalul constată că se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestata (Lelas c. Croatiei din 20 mai 2010, par. 58).
Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului în materia salariilor, sunt stabilite următoarele principii:
1. Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007: “Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (…) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudență bine stabilită a instanțelor de judecată” (par. 94);
2. Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: “(…) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare.” (par. 23).
În ceea ce privește invocarea hotărârii din cauza M. contra României din 15 iunie 2010 invocată de reclamanți, se constată că nu reprezintă un precedent in situația actuala, dat fiind cadrul juridic fundamental diferit: reclamantul obținuse, în instanță, o hotărâre prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu. “Bunul’, în sensul Convenției, era creanța de natură salariala stabilită printr-o hotărâre judecătoreasca executorie (paragraful 26 din hotărâre). În acest context, este de subliniat că jurisprudența împotriva României (A. P. c. României, hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești, ci nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului angajaților.
Sub aspectul proporționalității, lipsa despăgubirii pentru diminuarea salariului nu poate conduce eo ipso la încălcare. Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea Europeană o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Se apreciază că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Pe de altă parte, in analiza de proporționalitate trebuie ținut cont de caracterul temporar al măsurii, caracter menționat chiar și de Curtea Constituțională in Decizia nr. 872/25.06.2010.
Instanța mai reține că prin art. 1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Prin urmare, se constată că începând cu data de 01.01.2011 efectele Legii nr. 118/2010 au fost atenuate prin adoptarea Legii nr. 285/2010, procentul de 15% fiind determinat în condițiile încadrării in politicile sociale si de personal, politici care se încadrează în nivelul cheltuielilor bugetare, aspect reținut și in Decizia nr. 1655/2010 a Curții Constituționale.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, se constată că acțiunea este nefondată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. M. C.N.P._, domiciliată în municipiul Drobeta T. S., .. 5, ., ., județul M. și R. A. CNP_ cu domiciliul în Dr Tr S., .. 130, ., . - cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la adresa din municipiul Drobeta T. S., ..75, județul M., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1, Sector 3,A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 49, sector 5, București, C-_, I. DE POLIȚIE JUDEȚEAN M. cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ..75și M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în ., sector 5, cod_.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. A. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, M. D. |
Red. AM/DM
EX.8
COD OPERATOR 2626
01 Octombrie 2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2761/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
