Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 794/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 794/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 794/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 794
Ședința publică din data de 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție formulată de reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion A. M., B. D. E. și G. Ș. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală și M. Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin Serviciul registratură au fost depuse relațiile solicitate DIICOT – Biroul Teritorial C. S. și o cerere din partea reclamantului G. Ș. prin care în temeiul art.406 C.p.civ. a renunțat la judecarea cauzei, după care:
Instanța constată că este competentă teritorial și material cu soluționarea acțiunii formulată de reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion A. M., B. D. E., dispozițiile art. 127 cod procedură civilă cu denumirea marginală competența facultativă fiind întrunite corespunzător.
Calitatea de șofer a reclamantului G. Ș. nu se regăsește printre calitățile expres și limitativ prevăzute de textul de lege susmenționat considerente pentru care acțiunea formulată de acesta urmează a fi disjunsă și separat instanța se va pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale.
Neconsiderându-se competentă teritorial instanța nu poate pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată la termenul de astăzi.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția de Conflicte de Muncă la data de 09.05.2014, reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion, A. M., B. D. E. și G. Ș. au chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală și M. Finanțelor Publice pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să calculeze și să plătească către reclamanți dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflației, recunoscute prin sentința civilă nr. 803 din data de 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, începând cu data introducerii acțiunii principale până la data executării efective a obligației.
În motivarea acțiunii, au arătat că prin civilă nr. 803 din data de 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul C.-S. a fost admisă acțiunea civilă formulată de V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion, A. M., B. E. D. și G. Ș. în sensul că au fost obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la salariul de bază but lunar, începând cu data de 01.04.2006, precum și în continuare, până la abrogarea dispoziției legale care a instituit acest spor sau pierderea calității de magistrat sau personal auxiliar de specialitate, proporțional cu perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1056 din 29.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în sensul că pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Au mai arătat că până la data introducerii cererii de chemare în judecată, din culpa pârâților, nu s-a făcut plata drepturilor salariale arătate mai sus, motiv pentru care apreciază că au fost prejudiciați și solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii de la plată, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate, până la data plății efective a acestor sume, în raport cu principiul reparării integrale consacrat de art. 1535 Cod civil.
Au menționat că față de faptul că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), această împrejurare conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
De asemenea, au arătat că sunt îndreptățiți la plata dobânzii legale, având în vedere că pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin sentința civilă nr. 803 din data de 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul_ sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. 4 Codul Muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului" și raportat și la
dispozițiile art. 1535 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, cum este cazul de față, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală pe care o solicită.
Totodată au menționat că nu poate fi invocată prescripție dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 cod civil se întrerupe, potrivit art. 2537 pct. 1 Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. Au apreciat că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt în cazul lor prin recunoașterea pe care debitorii au făcut-o către ei în cursul anilor 2008, 2010, 2011, 2012 și 2013, 2014 cu ocazia plăților parțiale efectuate (ultima plată parțială fiind făcută în cursul lunii aprilie 2014).
Prin plata parțială a acestor sume de bani, a existat o recunoaștere din partea debitorilor, care a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani și, drept consecință, a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani..
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1535, 2517, 2537 Cod civil, precum și pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011.
In dovedirea acțiunii, au depus la dosar în copie: sentința civilă nr. 803 din data de 19.08.2009, pronunțată de Tribunalul C.-S., decizia civilă nr.1056 din data de 29.04.2010 a Curții de Apel Timișoara .
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și pe cale de excepție, față de data introducerii acțiunii (09.05.2014) și față de data obținerii titlului executoriu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție.
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere faptul ca acest minister nu are calitatea de ordonator principal de credite, iar raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecații, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existenta identității dintre parat și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. Or, între reclamanți, salariați ai DIICOT – Biroul Teritorial C. S. și pârâtul M. Finanțelor Publice nu există raporturi juridice, plata sumelor de bani solicitate, fiind exclusiv în competenta angajatorului.
A susținut că, între M. Finanțelor Publice și celelalte instituții pârâte nu există nici o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat. Bugetul se alocă prin lege fiecărui minister, iar M. Finanțelor Publice nu are competențe privind fundamentarea și elaborarea propunerilor de buget ale celorlalte ministere si nici atribuții privind execuția acestor bugete. De asemenea, nu are nici o atribuție
sau competentă legală privind plata pretențiilor solicitate de reclamanți date fiind prevederile Legii 500/2002 potrivit cărora acest minister are rolul de a întocmi proiectele legilor bugetare si ale celor de rectificare, proiecte pe care le înaintează Guvernului, care ulterior le trimite spre aprobare in Parlament.
A mai arătat că, din perspectiva atribuțiilor ce îi revin, în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege .fiind interzisă utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1) lit a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede ca M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat si nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat .Așadar. între M. Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite in sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementata de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatori principali de credite au obligația de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plații sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, obligația de diligentă revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice având obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Pe de altă parte, plata sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementată de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare expres prevăzuta în actul normativ amintit.
Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgentă, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul N. de S..
Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care fac vorbire reclamanții prin acțiune.
Pârâtul M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului invocată și față de data obținerii titlurilor menționate pârâtul a susținut că, în raport de prevederile art.201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2010 potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel că, potrivit disp. art.1 al.1 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu disp. art.3 al.1 din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv, în termenul de 3 ani, iar titlurile executorii invocate au fost pronunțate la 18.09.2009, motiv pentru care la data de 20.08.2012 dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris.
Cu privire la fondul pretențiilor a arătat că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Soluția privind plata eșalonată a drepturilor salariale obținute prin titluri executorii, suspendarea executării hotărârilor judecătorești devenite executorii coordonatele unei proceduri coerente și unitare de executare a acestor hotărâri a fost statuată prin prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 230/2011, fiind motivată de următoarele aspecte: dificultățile întâmpinate în ceea ce privește executarea acestor hotărâri, influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea acestor titluri în condițiile dreptului comun, etc., fiind astfel instituite restricții impuse de rațiuni evidente în valorificarea dreptului creditorului ce nu are ca efect însă negarea posibilității acestuia de a și-l realiza.
Faptul că debitorul își va executa creanța eșalonat, în decursul termenului prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 și aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.
S-a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că un termen de 2 ani și 7 luni, de executare a unei hotărâri judecătorești, nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv vădita lipsă de fonduri a unității debitoare {cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskyi împotriva Ucrainei) și practica unitară și constantă a Curții Constituționale a României prin care s-a apreciat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, executarea uno ictu constituind doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care statul o poate aplica (Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 2 martie 2010).
De asemenea, a mai arătat că faptul că debitorii nu au executat titlurile nu înseamnă cu au refuzat executarea hotărârilor judecătorești în discuție, ci a procedat la încadrarea acestor executări în prevederile legii, una dintre prevederile legale fiind aceea că pârâtului îi sunt aprobate anual fonduri pentru plata drepturilor de personal prin Legea bugetului de stat, însă în această lege nu sunt cuprinse prevederi distincte pentru acordarea ulterioară a unor sume de bani peste cele datorate, chiar dacă acestea reprezintă dobânda legală.
Dobânda este o sancțiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, daune moratorii ce reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației. De altfel, termenul de despăgubiri moratorii s-a format de la cuvântul latin „mora" care înseamnă întârziere.
Noul Cod civil permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală, iar pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie în primul rând ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale.
Consideră că dobânda moratorie este un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât ea vizează doar obligațiile bănești contractuale in obligatione, dobânda moratorie datorată în aplicarea art. 1530 și următoarele din noul Codi civil se înscrie în răspunderea contractuală generată de neexecutarea unei obligații bănești și are ca singur obiect compensarea prejudiciului moratoriu abstract și permanent care este consecința inevitabilă a unei întârzieri la plată.
Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil dispune că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
S-a susținut astfel că,dacă nu se precizează altfel, termenul de "dobândă" din ordonanța respectivă privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului."
Totodată, conform art. 197 pct. 11 și art. 221 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101 care prevede: " Dispozițiile art. 1.535 și 1.538 - 1.543 din Codul civil sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".
A menționat că în raport de aceste prevederi legale apreciază că reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile privind dobânda legală întrucât nu există nici o convenție între părți cu privire la acordarea unor dobânzi, menționând de asemenea că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală întrucât nu reiese existența unei fapte ilicite săvârșite de către pârât, nu există o vinovăție din partea debitorilor atâta vreme cât aceștia au aplicat prevederile legale incidente privind plata drepturilor salariale din titlurile executorii.
Pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-au invocat chestiuni prealabile și s-a arătat că cererea dedusă judecății are ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale prin hotărâri judecătorești, motiv pentru care natura litigiului este determinată de existența unor raporturi de muncă între reclamanți și pârâți, cu excepția Ministerului Finanțelor Publice, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 266 din Codul muncii referitoare la jurisdicția muncii și ale art. 208, art. 210 din Legea dialogului social. Conform art. 269 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Totodată, dispozițiile art. 208 și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, stabilesc în favoarea tribunalului, în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, competența de soluționare în primă instanță a conflictelor individuale de muncă.
Prin urmare, în situația în care părțile locuiesc în România, cum este cazul în speța dedusă judecății, competența instanței se stabilește în funcție de domiciliul sau reședința/ locul de muncă al reclamantului.
În temeiul prevederilor art. 245 și art. 248 C. proc. civ. cu aplicarea art. 132 C. proc.
civ., pârâtul DIICOT a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Potrivit art. 269 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Conform dispozițiilor art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, republicată, competența de soluționare în primă instanță a conflictelor individuale de muncă este stabilită în favoarea tribunalului, în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În cauză, reclamanții nu au indicat domiciliile, însă au desemnat mandatar pe A. M. cu domiciliul ales la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial C. - S., anume în municipiul Reșița, .-4, județul C.-S., locație aflată în circumscripția Tribunalului C. - S..
Pentru aceste considerente, pârâtul a solicitat admiterea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului M. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. - S..
În temeiul dispozițiilor art. 245 și art. 248 C. proc. civ. raportate la art. 40 C. proc. civ. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G. Ș..
Calitatea procesuală se determină în concret, în cadrul raportului juridic litigios.
Conform art. 1169 din vechiul Cod civil „cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească". Astfel, reclamanților le revine sarcina de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a celor pe care îi cheamă în judecată.
Având în vedere titlul executoriu invocat în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, doar reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion, A. M. și B. D. justifică legitimitate procesuală.
Prin sentința civilă nr. 803/19 august 2009 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice; a respins cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulate de pârâții M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.04._06 invocată de pârâta D.I.I.C.O.T.; a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de către reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion, B. D. E. și A. M. și a obligat pârâții să plătească acestora drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 01.04.2006, precum și în continuare; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. Ș. și a obligat pârâții să plătească acestuia drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data de 24 ianuarie 2007 și în continuare; a respins pretențiile reclamantului G. Ș. referitoare la drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 01.04._07; a obligat pârâtul M. Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Împotriva acestei sentințe, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr. 1056/29 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 900._, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis recursurile declarate de pârâții M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și M. Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 803/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ pe care a modificat-o în parte, în sensul că respins acțiunea formulată de reclamantul G. Ș..
Raportat la pretențiile deduse judecății în virtutea sentinței civile nr. 803/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1056/29.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 900._, reclamantul G. Ș. nu justifică legitimitate procesuală.
Față de data formulării acțiunii (09 mai 2014) și în temeiul dispozițiilor art. 245 și art. 248 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil), a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților aferent perioadei anterioare datei de 09 mai 2011.
Dobânda legală este un accesoriu al creanței principale, astfel că dreptul de a o pretinde s-a născut odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Potrivit art. 3 coroborat cu art. 7 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
S-au invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, în forma în vigoare la momentul de referință, care prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind dreptul principal, art. 12 din Decretul nr. 167/1958 consacră și un alt principiu ce guvernează efectele prescripției extinctive în virtutea căruia, în cazul obligațiilor cu executare succesivă, dreptul la acțiune privind fiecare prestație se stinge printr-o prescripție distinctă.
In considerarea acestui ultim principiu enunțat,s-a susținut că jurisprudența s-a pronunțat în sensul că „Dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 C. civ., fiind prestații succesive în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, potrivit acestui text, cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită" (Decizia nr.1366/1981 a Secției civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la fondul pretențiilor a solicitat respingerea acțiunii, motivând că prevederile Codului civil invocate de reclamanți cu privire la dobânda legală nu le sunt aplicabile acestora întrucât în speță, nu este îndeplinită condiția existenței unei obligații de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită ce antrenează răspunderea civilă care în lipsa unei obligații contractuale își are temeiul în săvârșirea unui fapt ilicit cauzator de prejudicii, astfel că, neacordarea la timp a drepturilor salariale câștigate prin titlurile executorii nu poate fi imputată autorităților publice angajatoare care nu au făcut altceva decât să procedeze la aplicarea legislației în vigoare, respectiv a actelor normative în baza cărora au fost efectuate plăți eșalonate.
De asemenea, au menționat că prin plata eșalonată a drepturilor bănești, pârâții nu au încălcat prevederile Protocolului nr. 1 la Convenție, ci au respectat întru-totul legislația națională, iar sub aspectul momentului de la care se cuvine dobânda legală a fi plătită de către debitor, aceste dobânzi sunt datorate de la data când au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.
A depus în copie certificată pentru conformitate, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 803/19.08.2009 pronunțată de Tribunalul C. - S. în dosarul nr._ ; decizia civilă nr. 1056/29.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 900._ .
Deși legal citat, pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara nu a formulat și nu a depus la dosar întâmpinare,
La termenul din data de 13.02.2015, reclamantul G. Ș. a formulat cerere prin care a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecata cauzei.
Analizând dosarul în raport de susținerile părților, actele anexate la dosar și dispozițiile legale incidente, instanța constată următoarele:
Reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion A. M., B. D. E. și G. Ș. sunt salariați ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT – Biroul Teritorial C. S., în funcțiile de procurori și respectiv personal auxiliar de specialitate și conducător auto, iar prin titlurile executorii depuse la dosar, respectiv Sentința civilă nr. 803/19.08.2009 a Tribunalului C. S., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin DC nr. 1056/29.04.2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în același dosar a fost recunoscut și acordat dreptul privind plata unor drepturi salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitarea neuropsihică în procent de 50% din salariul brut, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective,în favoarea unora dintre reclamanți drepturi ce nu au fost achitate integral până în prezent.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții MFP, P. de pe lângă ICCJ – DIICOT – Structura Centrală și P. de pe lângă ÎCCJ instanța o constată întemeiată urmând a o admite pentru considerentele ce vor fi enunțate în continuare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge din următoarele considerente.
Se constată că prin titlurile executorii depuse la dosar au fost stabilite obligații și în sarcina acestui pârât, obligații ce nu au fost executate, astfel că, parte din culpa pentru neexecutarea la timp și prejudiciul produs reclamanților prin aceasta se presupune că îi aparține deopotrivă și acestui pârât, reclamanții fiind îndreptățiți a-l chema în judecată.
Referitor la necompetența teritorială a instanței invocată de pârâtul P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală, instanța s-a pronunțat asupra acesteia în momentul în care s-a investit cu soluționarea acțiunii de față față de unii dintre reclamanți și a disjuns cauza față de reclamantul G. Ș..
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat, astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil în speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622 al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu existent, nu și pentru sumele deja executate, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse se constată că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare în sensul că se va dispune obligarea pârâților M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, M. P. - P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală, M. Finanțelor Publice București, și P. de pe lângă ICCJ - DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara să plătească reclamanților V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion A. M. și B. D. E. dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din Sentința nr. 803/2009 a Tribunalului C. S. irevocabilă prin DC nr. 1056/2010 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 09.05.2011 și până la data plății integrale a sumelor respective.
Referitor la reclamantul G. Ș., având în vedere susținerile sale din acțiunea introductivă referitor la funcția îndeplinită în cadrul pârâților respectiv cea de șofer, și ținând cont și de adeverința depusă la dosar, instanța va disjunge acțiunea față de acesta declarându-se necompetentă teritorial cu soluționarea cauzei și va acorda un termen pentru soluționarea excepției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții V. C., Tarnoviețchi A. Ilarion, A. M., B. D. E. și G. Ș., toți cu domiciliul procesual ales la sediul DIICOT Biroul Teritorial C. S., cu sediul în Reșița, .-4, jud. C. S. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sector 5, M. P. - P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală, cu sediul în București, .-14, sector 5, M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 6 și P. de pe L. ICCJ - DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr.2, jud. M.. .
Disjunge cauza față de reclamantul G. Ș. și acordă termen pentru soluționarea excepției necompetenței teritoriale referitoare la acțiunea acestuia la data de 20.02.2015.
Obligă pârâții să plătească reclamanților dobânda legală pentru suma rămasă neexecutată din Sentința nr. 803/2009 a Tribunalului C. S. irevocabilă prin DC nr. 1056/2010 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 09.05.2011 și până la data plății integrale a sumelor respective.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Februarie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
G. R.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI,
M. C. T., C. O.,
GREFIER,
B. M.
GR/BM/MCT-Ex-.10
23.02.2015
Cod op.2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Pretentii. Sentința nr. 1829/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
