Obligaţie de a face. Sentința nr. 3569/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 3569/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 224/90/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 3569/2015

Ședința publică de la 03 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. S.

Asistent judiciar L. A. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantele B. M. și C. C. M., intervenient în nume propriu S. D. G. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, T. M., C. DE A. C. având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție -includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 și în continuare + dobânzile legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că la dosar au fost depuse relațiile solicitate pârâtului T. M. după care:

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

TRIBUNAUL

Asupra cauzei de față;

La data de 12.01.2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului V. acțiunea formulată de reclamantele B. M. și C. C. M. –grefieri în cadrul Judecătoriei Dr.Tr.S. prin care au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, sume reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală începând cu 01.01.2011 calculată conform OG nr. 9/2000 până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011.

În fapt, s-a arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.

Prin acțiune s-a arătat că și C. Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de C. Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Din interpretarea deciziei nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că premiul anual a fost introdus în salariu sub forma unei majorări lunare, în același sens fiind interpretat textul Legii 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

În art. 25 alin.1- 4 din Legea nr.330/2009 s-au prevăzut condițiile pentru acordarea acestui drept, respectiv :pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea, dreptul acordându-se proporțional cu perioada lucrată; de asemenea, se prevedea că acest premiu poate fi redus sau nu se acordă în anumite situații expres prevăzute, plata efectuându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Această dispoziție legală a fost abrogată prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.

Prin art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Prin acțiune s-a susținut că premiul anual este un drept câștigat cât timp dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, fiind amânată numai plata sumelor bănești pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

Așa fiind, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

În raport de disp. art. 1 din Codul civil și art.15 alin.2 din Constituție care reglementează principiul neretroactivității legilor, un act normativ devine obligatoriu numai după promulgare și publicare în Monitorul Oficial, iar în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate fără un motiv deosebit de ordine socială drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Aplicarea imediată a legii noi constituie principiul și supraviețuirea legii vechi este excepția, iar principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi

Așa fiind, prin acțiune s-a arătat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate care au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea dreptului.

Prin acțiune au fost invocate și dispozițiile art. 20 din Constituția României referitoare la prioritatea tratatelor internaționale în materia dreptului omului în raport cu dispozițiile interne, precum și disp. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la proprietate, susținându-se că lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de acest bun în sensul primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.

De asemenea, s-a făcut referire și la soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de C. de A. Bacău în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la interpretarea articolului art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303/ 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CEcu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CEde creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.”

Prin acțiune s-a susținut că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu/premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile interne și internaționale invocate prin cerere.

În susținerea acțiunii reclamantele au depus cărțile de identitate în copie.

Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 12.01.2012, față de data introducerii acțiunii și prevederile art.171 alin.1 C.muncii care prevede că, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. De asemenea, în susținerea excepției, pârâta a invocat și prevederile Decretului 167/1958 – art.3, precum și dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) C.muncii.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că până la . Legii 285/2010, premiul anual – al 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art.25 din Legea 330/2009, dispoziții care au fost abrogate prin art.39 pct. w din Legea 284/2010 care a intrat în vigoare la 31.12.2010.

Potrivit art.8 din Legea 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar .Mai mult, art.1 alin.2 din Legea 284/2010 a prevăzut că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar la data intrării în vigoare a acestei legi -01.01.2011, Legea 330/2009 a fost abrogată, astfel că, beneficiul acordat de art.25 din Legea 330/2009 a fost suprimat prin cele două legi, Legea 285/2010 și 284/2010.

Așadar, legiuitorul a stabilit în mod expres că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15 % prevăzute pentru întregul personal bugetar în anul 2011 și ca atare, sumele destinate plății premiului anual au fost acordate personalului bugetar însă sub altă formă – creșterea salarială .

Prin întâmpinare a fost invocată și jurisprudența Curții Constituționale care prin Decizia nr. 207/2009 a stabilit că, „legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

Referitor la neretroactivitatea legii invocată de reclamante, pârâta a arătat în literatura de specialitate se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi, astfel că, plata premiului anual, ca efect al unei situații reglementate prin vechea lege este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea 285/2010, acest raționament fiind reținut și prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de ÎCCJ.

De asemenea, a arătat că sunt neîntemeiate și argumentele reclamantelor referitoare la încălcarea art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin suprimarea acordării acestui drept salarial, față de faptul că, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu reprezintă o încălcare a art.1 din protocol nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar – decizia de inadmisibilitate din 06.12.2011 în cauzele F. Mihăești împotriva României și A. G. S. împotriva României.

În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul M. Justiției prin care a invocat excepția

necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea acuzei față de faptul că reclamantele au calitatea de grefiere în cadrul Judecătoriei Dr.Tr.S., în speță nefiind incidente dispozițiile art.127 C.proc.civ.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată invocând dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că, premiul anual pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru 2011 potrivit art.1 din Legea 285/2010,nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări, decizie obligatorie potrivit art.517 alin.4 C.proc.civ.

Mai mult, a arătat că dispozițiile criticate au făcut și obiectul controlului de constituționalitate, C. Constituțională respingând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea 285/2010 prin deciziile 115/2012, 257/2012, 395/2012, etc., constatând că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, premiul anual pentru 2010 reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public și care constituie „bun” în sensul art.1 din primul Protocol Adițional la Convenție, însă dispozițiile criticate prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute această obligație financiară, fără a fi afectate cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Pârâtul a mai învederat și faptul că, în cauză nu poate fi reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, invocând în acest sens deciziile 812/2006, 458/2003 și 257/2012.

A arătat că potrivit art.25 din Legea 330/2009, plata premiul anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, iar potrivit art.8 din Legea 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă, începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, potrivit legii. Totodată, prin art.39 pct.w) din Legea 284/2010, dispozițiile Legii 330/2010 au fost abrogate în mod expres, astfel că nu mai există temei legal pentru solicitarea acestui drept nici pentru anii ulteriori începând cu 2011-2015.

Referitor la retroactivitatea Legii 285/2010, a arătat că, un pretins conflict între normele succesive prin prisma efectului neretroactivității între Legea 330/2009 și Legea 285/2010, a fost soluționat de C. Constituțională și ÎCCJ .

La data de 04.02.2015, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, intervenienta S. D. G. – grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin care a chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. C. și tribunalul M. prin care a solicitat obligarea pârâților acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și până la 16.06.2013, perioadă în care a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Dr.Tr.Dseverin până la includerea acestuia în salariu, sume reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală începând cu 01.01.2011 calculată conform OG nr. 9/2000 până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011.

Această dispoziție legală a fost abrogată prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile interne și internaționale invocate prin cerere.

În susținerea acțiunii intervenienta a depus cartea de identitate în copie.

Pârâtul M. Justiției a formulat și depus întâmpinare la cererea de intervenție formulată în cauză, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. în soluționarea cauzei și declinarea cauzei la T. Prahova, față de dispozițiile art.127 C.proc.civ.și inadmisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu.

De asemenea, a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune față de data introducerii acțiunii respectiv 21.01.2015 raportat la dispozițiile art.1 și 3 Decretul 167/1958 și art.171 alin.1 C.muncii.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru aceleași motive pe care le-a invocat și în întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată.

În cauză, la cererea de intervenție a formulat întâmpinare și pârâta C. de A. C. care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 09.02.2012, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție, pentru considerentele arătate prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată.

Reclamantele și intervenienta au formulat și depus note scrise cu privire la întâmpinările formulate de pârâții M. Justiției și C. de A. C.

T. V., prin sen.civ. nr. 758/26.05.2015, pronunțându-se asupra excepției de necompetență teritorială, a admis excepția și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind reclamantele și intervenienta în nume propriu în favoarea Tribunalului M..

Cauza a fost înregistrată, în urma declinării, pe rolul Tribunalului M. la data de 12.06.2015 .

În baza rolului activ, instanța din oficiu a solicitat relații pârâtului T. M. cu privire la majorările salariale de care reclamantele și intervenienta în nume propriu au beneficiat în temeiul Legii 285/2010, relații comunicate cu adresa depusă la data de 21.08.2015, la care a anexat decizia de reîncadrare nr. 9/2011 și anexele la aceasta.

Analizând acțiunea în raport de actele dosarului, și de dispozițiile legale incidente în materie, T. constată și reține următoarele:

Reclamantele B. M. și C. C. M. au desfășurat activitatea ca grefieri în cadrul Judecătoriei Dr.Tr.S. începând cu 01.01.2011, iar intervenienta în nume propriu S. D. G. și-a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Dr.Tr.S. în perioada 01.01._13 .

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantele solicită să fie obligați pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, sume reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 calculate conform OG 9/2000 până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG 13/2011.

De asemenea, intervenienta în nume propriu a solicitat să fie obligați pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și până la 16.06.2013, cu includerea acestuia în salariu, sume reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 calculate conform OG 9/2000 până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG 13/2011.

În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. C..

Referitor la această excepție se reține că față de dispozițiile art.6 pct.4 Noul Cod Civil, potrivit cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi, instanța constată că pentru perioada 01.01.2011 – 12.01.2012 privind plata diferențelor de drepturi salariale, dreptul material la acțiune al reclamantelor și intervenientei este prescris, raportat la data introducerii acțiunii respectiv 12.01.2015.

Astfel, potrivit D167/1958 – privitor la prescripția extinctivă, termenul general de prescripție este de 3 ani, iar în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.

De altfel, și art.268 pct.c) Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune urmând să fie admisă, constatându-se că pe perioada 01.01._12 dreptul material la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei, instanța constată că:

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantele și intervenienta în nume propriu au susținut că dreptul de a beneficia de premiul anual a fost câștigat atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor pentru care se acordă premiul,orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

Susținerile reclamantelor și intervenientei nu sunt fondate.

Dreptul reclamantelor și intervenientei de a primi premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, deoarece din dispozițiile art. 25 alin.1 și 4 din Legea 330/2009 rezultă că pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz,realizate în anul pentru care se face premierea.

La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a abrogat expres Legea 330/2009.

Potrivit art. 1, alin.2 din Legea 284/2010 începând cu data intrării în vigoare a legii drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege.

Aplicarea prevederilor acestei lege se realizează etapizat prin modificarea succesivă după caz a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de prin legi speciale anuale de aplicare.

În anul 2011 salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a făcut în conformitate cu Legea 285/2010.

La art. 8 din această lege se prevederea că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acesta fiind avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sistemul bugetar.

Prin Decizia nr 21/18.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 a fost inclus în majorarea salarială stabilită pentru anul 2011 potrivit art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma suspusă vechii reglementări.

Potrivit art. 517, alin.4 Cod procedură civilă decizia este obligatorie.

De subliniat este și faptul că în legătură cu dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 C. Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (115/2012, 257/2012) stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că pe de o parte reglementează încetarea acordării lui începând cu luna ianuarie 2011,iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi cuprinse prin includerea acestora în salariul/ solde, indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, C. a constatat prin Decizia nr 1615/20.12.2011 că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare și nu drepturi fundamentale consacrate și garantate prin Constituție.

C. a reținut de asemenea că legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal căruia li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

C. a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 prin conținutul lor normativ nu vizează efecte juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

C. a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual, din anul 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 01 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.

În cauza de față atât reclamantele cât și intervenienta au beneficiat de majorarea salarială stabilită de art. 1 din Legea 285/2010, așa cum rezultă și din relațiile comunicate de pârâtul T. M..

Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea 283/2011 de aprobare a OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Potrivit art. 283/2011 în anul 2012 cuantumul brut al salariilor/ indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

De asemenea rămân la același nivel și cuantumul sporurilor, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut.

În art. 7, alin.2 din Legea 283/2011 se prevede că în anul 2012 autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda premii și prime de vacanță.

În anul 2013 salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată prin OUG 84/2012 care prevede la art. 1 că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobate cu modificări prin Legea 182/2012.

Prin OUG 103/2013 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și din conținutul acestuia rezultă că în anul 2014 salariile de bază/ solda funcției de bază/ indemnizațiile de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se mențin la nivel cu cel din decembrie 2013.

Ca atare nici un act normativ adoptat după Legea 285/2010 nu mai reglementează premiul anual, reclamantele și intervenienta beneficiind de salarizarea reglementată în aceste acte arătate mai sus.

În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit acestora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". însă, alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor".

În principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.

De asemenea se apreciază că nu sunt incidente în cauză Directivele Consiliului Europei nr._/CE din 19.07.2000 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și nr. 2000/78/CE din 27.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condiții de muncă, deoarece aceste directive ale Consiliului Europei se referă la crearea unor situații discriminatorii pe criterii de origine rasială sau etnie ori pe criterii de handicap.

Prin urmare acțiunea reclamantelor și a intervenientei în nume propriu va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâții M. Justiției și C. de A. C..

Constată prescris dreptul la acțiune al reclamantelor și intervenientei pentru perioada 01.01._12.

Respinge acțiunea formulată de reclamantele B. M. și C. C. M. ambele cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., .. 14, jud. M. și intervenienta în nume propriu S. D. G., cu domiciliul procedural ales la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 1 A, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, T. M., cu sediul în Drobeta T. S., .. 14, jud. M., C. DE A. C., cu sediul în C., . nr. 5 A, jud. D..

Cu apel.

Pronunțată azi 03.09.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE

S. L.

CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI

G. L. P. L.

GREFIER

I. I.

Red Sl- 4ex

15.09.2015

Cod op.2626

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 3569/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3569/2015. Tribunalul MEHEDINŢI