Obligaţie de a face. Sentința nr. 22/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 8221/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 22/2015

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. V. E.

Asistent judiciar L. A. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta T. M. și pe pârâta C. T. DE PENSII M., având ca obiect obligație de a face revizuirea modului de calcul a dosarului de pensie nr 1542/23.01.2013; obligarea la plata dif. de pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. L. pentru reclamantă și consilier juridic U. L. pentru pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că la dosar au fost depuse relațiile solicitate de instanță pârâtei.

Față de faptul că pârâta a invocat excepția neparcurgerii procedurii prealabile instanța pune în discuția părților această excepție:

Avocat M. L. solicită respingerea excepției apreciind că reclamanta s-a adresat în termen depunând două cererii în data de 17.06.2014 și 28.03.2014.

Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepției invocate. Arată că reclamanta nu a contestat decizia de pensie din anul 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2014, sub nr._, reclamanta T. M. a chemat în judecată pe pârâta C. Teritoriala de Pensii M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei la revizuirea modului de calcul a dosarului de pensie nr. 1542/23.01.2013 și la plata diferențelor de pensie rezultată din modul de recalculare.

In fapt, a arătat că prin Decizia de pensie nr._ din 18.02.2013, i s-a stabilit o pensie nediminuata de 990 lei, aplicându-i-se diminuarea de 127 lei pana la împlinirea vârstei de 59 ani si 10 luni, respectiv până la data de 01.06.2014, stagiul total de cotizare fiind de 34 ani, 6 luni si 21 zile.

In luna iunie 2012 a depus o cerere la C. Teritoriala de Pensii M., la care au fost anexate copii ale tuturor documentelor ce trebuiau avute în vedere la recalcularea pensiei.

Neprimind nici un răspuns la această solicitare, a revenit cu alte cereri respectiv în 08.03.2014 si 17.06.2014, însă nici de aceasta data nu a primit nici un răspuns.

A mai arătat că începând cu data de 16.12.1991 pana în 23.01.2013 a fost angajata a A.N.V., B.V. P.F. 1, perioada în care a beneficiat de spor de izolare, spor de fidelitate, spor de condiții grele (deosebite), spor de noapte, spor de sâmbete si duminici plus stimulente, iar în perioada 1994-2001 a beneficiat si de salariu de merit.

Deși a contribuit la C. de Pensii raportat atât la sporurile permanente (vechime, fidelitate, izolare, condiții grele) cât si la sporurile nepermanente (noapte, sâmbete și duminici), i-a fost calculata pensia în funcție doar de sporurile permanente.

A mai susținut că vârsta standard de pensionare este 59 ani si 10 luni și fiind născuta la data de 12.08.1954 trebuia să primească pensia întregita în sumă de 990 lei începând cu data de 01.06.2014, conform deciziei de pensionare întrucât conform art. 55 din Legea 263/2010 alin.l „Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstelor standard de pensionare după cum urmează: stagiul de cotizare realizat in condiții deosebite (8 ani compleți) => reducerea vârstei standard de pensionare (1 an si 6 luni)."

Așadar, conform carnetului de munca, rezulta ca a lucrat în condiții deosebite de munca 9 ani compleți, deci conform tabelului anexa la art. 55 din Legea 263/2010, rezultă că vârsta standard de pensionare trebuia redusa cu 1 an si 6 luni.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 55 si art. 100 din Legea 263/2010.

În dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri.

La data de 25.11.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă prin admiterea excepției neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.

Ca urmare a depunerii dosarului la nr. de înregistrare 1542/23.01.2013 a fost emisa decizia de pensionare anticipata cu nr._/18.02.2013 ,depusa la dosarul cauzei, prin care reclamanta a devenit beneficiara a pensiei anticipate parțiale .

Potrivit art.149 din Legea 263/2010 si Ordinului comun menționat mai jos exista o procedura prealabila administrativa obligatorie pentru deciziile emise în baza Legii nr.263/2010.

Soluționarea contestațiilor la deciziile emise se face de către Comisia Centrala de Contestații din cadrul CNPP.

In ce privește însa depunerea contestației prin Ordin Comun al Ministerului Muncii si Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației si Internelor si Serviciului R. de Informații, publicat în Monitorul Oficial nr.318/2011 s-a aprobat regulamentul privind organizarea si funcționarea comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Potrivit art.9 din ordin, contestația împotriva deciziei de pensie se depune in termen de 30 de zile de la data comunicării la casa teritoriala de pensii publice care are obligația înregistrării contestației si in termen de cel mult 7 zile de la înregistrare sa o trimită C.N.P.P. împreuna cu dosarul de pensie in original al contestatorului. (art.12).

Cum reclamanta nu a contestat decizia cu nr._/18.02.2013, decizia în cauza a rămas definitiva potrivit art. 149(1) din Legea 263/2010.

Prin urmare, acțiunea este inadmisibila prin neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de lese, respectiv prin nedepunerea contestației împotriva deciziei emise în urma cererii cu nr. 1542/23.01.2013.

La termenul din data de 28.01.2015 reclamanta prin apărător a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei prin valorificarea sporului de izolare, spor de fidelitate, spor de condiții grele, spor de noapte, spor de sâmbete și duminicii plus stimulente pentru perioada 16.12.1991 – 23.01.2013 și să se constate că reclamanta a lucrat în condiții deosebite pe o perioadă de 9 ani, iar potrivit Lg.263/2010 vârsta standard de pensionare trebuia redusă cu 1 an și 6 luni.

La data de 03.02.2015 pârâta a depus la dosar răspuns la precizarea de acțiune prin care a arătat că își menține excepția neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii, iar pe fond să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

În baza rolului activ instanța a solicitat pârâtei să comunice dacă reclamanta a formulat la data de 26.03.2013 cererea înregistrată sub nr. 7356 prin care a solicitat revizuirea modului de calcul al pensiei, relații care au fost comunicate cu adresa nr._/26.02.2015.

Analizând contestația în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Contestatoarea T. M. a fost beneficiara unei pensii anticipate parțial începând cu data de 23.01.2013 așa cum reiese din decizia nr._/18.02.2013.

La data de 19.06.2014 CJP M. a emis decizia privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă decizie înregistrata sub nr._ prin care drepturile de pensie i se acordau începând cu data de 23.01.2014.

La data de 11.11.2014 contestatoarea a formulat cerere de „revizuire” a modului de calcul a pensiei stabilite prin decizia nr._/18.02.2013 motivata de faptul ca la stabilirea pensiei nu au fost valorificate și sporul de izolare, sporul de fidelitate, spor de condiții grele, spor de noapte, spor de sâmbete si duminici cu toate ca la dosarul de pensie exista documente în acest sens, că i-au fost valorificate numai sporurile cu caracter permanent nu și cele cu caracter nepermanent.

Instanța reține ca potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010 „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

Instanța reține, așa cum a recunoscut si avocatul contestatoarei in ședința publica din 18.03.2015 ca contestatoarea a formulat contestație împotriva modului de stabilire a pensiei anticipate la data de 17.06.2014 cu cererea înregistrata sub nr._ si la data de 28.03.2014 cu cererea înregistrata sub nr. 7356.

Având in vedere ca aceste cererii au fost depuse cu nerespectarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de lege, instanța apreciază ca prezenta contestație este tardiva.

Instanța nu poate reține ca aceste cereri sunt cereri de revizuire sau de recalculare a pensiei deoarece potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010 se prevede că „ (1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

(3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

(4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii.

(5) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

De asemenea, potrivit art.134 din HG nr. 257/2011 „ (1) Pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

(2) Pensia pentru limită de vârstă poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data înscrierii la pensie.

(3) La recalcularea pensiilor pentru limită de vârstă, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se utilizează stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei.

(4) La recalcularea pensiilor anticipate și anticipate parțiale în condițiile alin. (1), stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii și se menține procentul de diminuare, luat în calcul la stabilirea pensiei anticipate parțiale.

(5) La recalcularea pensiilor de invaliditate în condițiile alin. (1), stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii, iar punctajul aferent stagiului potențial se determină cu respectarea condițiilor și modalității de calcul de la ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.

(6) Pensia poate fi recalculată, la cerere, în cazul depunerii unor declarații rectificative, de natură a modifica veniturile și/sau stagiile de cotizare valorificate inițial la stabilirea acesteia.

Așadar aceste texte de lege stabilesc cazurile când o pensie poate fi revizuita sau se poate cere recalcularea ei, ceea ce nu este cazul in speța de fata deoarece reclamanta nu a depus nici un înscris nou nevalorificat la stabilirea pensiei, ci prin cele doua cereri depuse tardiv contesta modul de stabilire a pensiei, ca nu i-au fost valorificate toate sporurile. Astfel, instanța apreciază ca nu ne află in prezenta unor cereri de revizuire sau de recalculare a pensiei ci in prezenta unui contestație la decizia de pensionare.

Având in vedere aceste considerente, instanța urmează a respinge contestația formulata de reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. M. – CNP_ domiciliată în Drobeta T. S., Bul M. V., nr 21, ..2, . în contradictoriu cu pârâta C. T. DE PENSII M. cu sediul în Drobeta Tunru S., Bul C. I, nr 3, jud M..

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2015 la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE,

E. L. V.

CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI

G. L. L. P.

GREFIER,

I. I.

Red.LE

EX.4/ 08.04.2015

OP DATE 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 22/2015. Tribunalul MEHEDINŢI