Obligaţie de a face. Sentința nr. 4052/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4052/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 4052/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 4052/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier C. G.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții T. I., M. A. M., C. D., Preduța M. G. și pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe L. Tribunalul M. și M. E. și Finanțelor, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție -includerea premiului anual în salariul lunar + dobânzi legale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că pârâtul P. de pe lângă Tribunalul M. a depus relațiile solicitate cu adresa nr. 3116/VI/14 din 17.09.2015, după care:
Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.411 al.1 pct.2 teza finală Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată Tribunalului V. – Secția I Civilă la data de 14.01.2015, reclamanții T. I., M. A. M., C. D., Preduța M. G., toți în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju M. au chemat în judecată pe pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. și M. E. și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, aferent anilor 2011,2012,2013,2014, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală; obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamanții arată că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
În acest sens, se poate remarca faptul că, prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește:
(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivitătii.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivitătii legilor.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:" 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții;
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Lipsirea lor de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea lor de acest bun în sensul celei de-a doua fraze, primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu (premiul anual) și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă – România, în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: „Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale pct.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii.
Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, art.20, art.41, art.44, art.124 și art.125 din Constituția României, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr.2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În temeiul art.245 din Legea 134/2010, coroborat cu art.2503, art.2512 și art.2513 din Noul C.civ, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, atât în ceea ce privește dreptul principal începând cu 01.01.2011 cât și dreptul accesoriu, față de data introducerii acțiunii, respectiv 14.01.2015.
De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes, față de dispozițiile art.33 din noul C.proc.civ., arătând că în speță, izvorul obligației este legea, întrucât reclamanții solicită acordarea premiului anual prevăzut de art.25 din Legea 330/2009, legea abrogată prin art.39 lit.w) din Legea 284/2010, prin art.8 din legea 285/2010, prevăzând că, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, astfel că, instanța analizând prezenta acțiune nu poate decât să constate existența unei norme de drept în vigoare și să facă aplicarea acesteia, acțiunea reclamanților fiind și inadmisibilă. În acest sens pârâtul a invocat Decizia nr. 838/2009 și Decizia nr. 108/_ pronunțate de Curtea Constituțională.
Mai mult, față de dispozițiile art.35 teza a II-a din Noul C.proc.civ., a solicitat instanței să se constate că dreptul solicitat de reclamanți este atributul exclusiv al ordonatorului de credite și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, judecătorul unei acțiuni în recunoaștere, cum este în speță, nu se poate substitui judecătorului acțiunii în realizare, astfel că nu poate primi cererea de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate având în vedere că dispozițiile legale incidente în cauză nu amână plata premiului anula, ci stipulează expres că, aceasta se face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se datorează premiul, potrivit art.25 alin.4 Legea 330/2009, astfel că, în concret dreptul reclamanților de a încasa premiul aferent anului 2010 s-a născut la 01.01.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea 285/2010 și prin urmare, a dispărut temeiul legal pentru acordarea premiului solicitat de reclamanți, motiv pentru care ordonatorul de credite nu a alocat în anul 2011 credite bugetare pentru acordarea acestui drept salarial.
A mai arătat că, momentul plății premiului anual aferent anului 2010, în sensul art.25 din legea 330/2009, se află sub imperiul prevederilor Legii 285/2010, care la art.8 a prevăzut că, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011..”, astfel că, în speță faptul că, Legea 285/2010 prevede că în anul 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010, nu poate fi considerată o afectare a unui drept câștigat,, modificându-se doar momentul în care acest drept poate fi plătit, aceasta și față de posibilitatea statului de a acorda premii, stimulente, adaosuri la salariul de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, legiuitorul fiind în drept ca în anumite situații să le poată modifica în diferite perioadele de timp, să le poată suspenda sau chiar anula –Deciziile Curții Constituționale nr. 108/2006 și 1250/2010 .
Referitor la criticile privind încălcarea principiului neretroactivității legii, a arătat că acestea sunt neîntemeiate, față de faptul că Legea 330/2009 a fost abrogată la 31.12.2010, prin Legea 284/2010, astfel că, în condițiile în care legea nouă a stabilit că premiul anual nu se mai plătește, este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în 2011 și în consecință, noțiunea de retroactivitate a Legii 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii de salarizare se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
De asemenea, a arătat că, Legea 285/2010 nu încalcă nici prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentate, având în vedere că, adoptarea începând cu 01.01.2011, a noii politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă o ingerință a ce a avut efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua frază a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor, sens în care a invocat jurisprudența CEDO, (pronunțată în cauzele M. împotriva României, A. P. împotriva României, etc.) .
Pârâtul a solicitat de asemenea respingerea petitului privind actualizarea sumelor reprezentând premiul anual, invocând și prevederile Deciziei 21/2012 pronunțată de ÎCCJ .
Pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței de judecată,prevăzute de art.7din Legea 285/2010, dispoziții preluate și de Legea nr.284/2010 care stabilește expres modalitatea de soluționare a contestațiilor cu privire la stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor legii, acest articol reglementând și procedura plângerii prealabile la ordonatorul de credite, arătând că în speță reclamanții nu au urmat această procedură.
Pe fondul cauzei, a arătat că prin art.39 alin.1 lit.w) din Legea 284/2010 Legea 330/2009 a fost abrogată, în integralitatea ei, inclusiv art.25 care prevedea acordarea premiului anual, iar ulterior având în vedere practica neunitară la nivelul instanțelor judecătorești, promovându-se un recurs în interesul legii, ÎCCJ prin Decizia nr. 21/2013, care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010, premiul anual pentru 2010, prevăzut de art.25 din Legea 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări, decizie care potrivit art.517 alin.4 din noul C.proc.civ. este obligatorie, astfel că, este fără echivoc faptul că, premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite în anul 2011.
A mai arătat că, momentul plății premiului anual aferent anului 2010, în sensul art.25 din legea 330/2009, se află sub imperiul prevederilor Legii 285/2010, care la art.8 a prevăzut că, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011..”, astfel că, în speță faptul că, Legea 285/2010 prevede că în anul 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010, nu poate fi considerată o afectare a unui drept câștigat,, modificându-se doar momentul în care acest drept poate fi plătit, aceasta și față de posibilitatea statului de a acorda premii, stimulente, adaosuri la salariul de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, legiuitorul fiind în drept ca în anumite situații să le poată modifica în diferite perioadele de timp, să le poată suspenda sau chiar anula –Deciziile Curții Constituționale nr. 108/2006 și 1250/2010 .
Referitor la criticile privind încălcarea principiului neretroactivității legii, a arătat că acestea sunt neîntemeiate, față de faptul că Legea 330/2009 a fost abrogată la 31.12.2010, prin Legea 284/2010, astfel că, în condițiile în care legea nouă a stabilit că premiul anual nu se mai plătește, este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în 2011 și în consecință, noțiunea de retroactivitate a Legii 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii de salarizare se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
De asemenea, a arătat că, Legea 285/2010 nu încalcă nici prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentate, având în vedere că, adoptarea începând cu 01.01.2011, a noii politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă o ingerință a ce a avut efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua frază a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor, sens în care a invocat jurisprudența CEDO, (pronunțată în cauzele M. împotriva României, A. P. împotriva României, etc.) .
Pârâtul a precizat că, este nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata sumelor reactualizate în funcție de indicele de inflație întrucât fondurile alocate Ministerului P. pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Întrucât M. P. este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, neavând alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, iar obligarea de către instanță la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
A mai precizat că, este nefondat capătul de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, dobânda fiind o sancțiune civilă reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, daunele moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Având în vedere că între reclamanți și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor acestui tip de răspundere.
A formulat întâmpinare și pârâtul Ministrul Finanțelor Publice, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii ca atare, având în vedere lipsa oricăror atribuții legale care să justifice chemarea sa în judecată.
A arătat că, între reclamanți și M. Finanțelor Publice nu există nici un fel de raport juridic, cu atât mai puțin procesual. Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite de legea bugetară anuală.
Astfel, M. Finanțelor Publice este ordonator principal de credite așa cum este M. P., primul neputând fi obligat la plata salariilor sau diferențelor salariale pentru angajații altor instituții, respectiv ministere, deoarece atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților având-o conducătorul Ministerului P. fără ca M. Finanțelor Publice să fie implicat în vreun fel în derularea acestor contracte de muncă.
Cu alte cuvinte M. Finanțelor Publice are atribuții expres prevăzute de lege, respectiv cea de elaborare a proiectelor bugetului și al legii bugetare anuale pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și cea de transmitere spre adoptare Parlamentului.
Pe fondul cauzei, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Totodată a menționat că Legea nr. 285/2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, în ansamblul ei, iar prin Decizia nr. 1655 /28.12.2010 a fost declarată constituțională.
Mai mult potrivit dispozițiilor OUG 84/2012, OUG 103/2013, acordarea premiului anual și a primei de vacanță au fost suspendate dispunându-se că aceste sporuri pentru perioada la care se solicită plata, nu se mai acordă.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinări, prin care au combătut apărările pârâților.
Soluționând cauza, Tribunalul V. – Secția I Civilă, prin sen.civ. nr. 719/22.05.2015 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T. I., M. A. M., C. D., Preduța M. G. în favoarea Tribunalului M..
În urma declinării, cauza privind reclamanții T. I., M. A. M., C. D., Preduța M. G. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.06.2015 sub nr._ .
Din oficiu, s-au solicitat relații de la pârâtul P. de pe lângă Tribunalul M. pentru a comunica relații cu privire la funcțiile deținute de reclamanți, dacă au beneficiat de al 13-lea salariu pe perioada din litigiu, dacă a fost inclus în salariu, relații înaintate cu adresa nr.3116/VI/2015.
Analizând acțiunea în raport de susținerile părților, actele anexate la dosar și actele normative incidente instanța constată că:
Reclamanții T. I., M. A. M., C. D., Preduța M. G. sunt personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju M..
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții solicită să fie obligați pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, aferent anilor 2011,2012,2013,2014, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală; obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Referitor la această excepție se reține că față de dispozițiile art.6 pct.4 Noul Cod Civil, potrivit cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi, instanța constată că pentru perioada 01.01.2011 – 13.01.2012 privind plata diferențelor de drepturi salariale, dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris, raportat la data introducerii acțiunii respectiv 14.01.2015.
Astfel, potrivit Decretului nr. 167/1958 – privitor la prescripția extinctivă, termenul general de prescripție este de 3 ani, iar în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
De altfel, și art.268 pct.c) Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune urmând să fie admisă, constatându-se că pe perioada 01.01._12 dreptul material la acțiune este prescris.
Cu privire la excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul M. P. - PICCJ, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate urmând a fi respinse, constatând că reclamanții, în calitate de angajați ai pârâților au un interes în cauză, respectiv să solicite de la ordonatorii de credite, drepturile salariale –premiul anual, pretinzând că acestea li se cuvin în baza unor dispoziții legale care reglementează salarizarea din sectorul bugetar.
De asemenea, cererea reclamanților nu poate fi inadmisibilă, față de faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din Legea 284/2010 și nici art.7 din Legea 285/2010, reclamanții formulând o acțiune în pretenții și nu o contestație în legătură cu stabilirea drepturilor salariale.
Pentru aceste considerente, instanța constată că excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârât este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge întrucât acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare iar M. Finanțelor să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale personalului din structurile subordonate.
Pe fondul cauzei, instanța constată că:
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au susținut că dreptul de a beneficia de premiul anual a fost câștigat atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor pentru care se acordă premiul,orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Susținerile reclamanților nu sunt fondate.
Dreptul reclamanților de a primi premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, deoarece din dispozițiile art. 25 alin.1 și 4 din Legea 330/2009 rezultă că pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz,realizate în anul pentru care se face premierea.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a abrogat expres Legea 330/2009.
Potrivit art. 1, alin.2 din Legea 284/2010 începând cu data intrării în vigoare a legii drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege.
Aplicarea prevederilor acestei lege se realizează etapizat prin modificarea succesivă după caz a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de prin legi speciale anuale de aplicare.
În anul 2011 salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a făcut în conformitate cu Legea 285/2010.
La art. 8 din această lege se prevederea că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acesta fiind avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sistemul bugetar.
Prin Decizia nr 21/18.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 a fost inclus în majorarea salarială stabilită pentru anul 2011 potrivit art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma suspusă vechii reglementări.
Potrivit art. 517, alin.4 Cod procedură civilă decizia este obligatorie.
De subliniat este și faptul că în legătură cu dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (115/2012, 257/2012) stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că pe de o parte reglementează încetarea acordării lui începând cu luna ianuarie 2011,iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi cuprinse prin includerea acestora în salariul/ solde, indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, Curtea a constatat prin Decizia nr 1615/20.12.2011 că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare și nu drepturi fundamentale consacrate și garantate prin Constituție.
Curtea a reținut de asemenea că legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal căruia li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea 285/2010 prin conținutul lor normativ nu vizează efecte juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual, din anul 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 01 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
În cauza de față reclamanții au beneficiat de majorarea salarială stabilită de art. 1 din Legea 285/2010 .
Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea 283/2011 de aprobare a OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Potrivit art.1 din Legea 283/2011 în anul 2012 cuantumul brut al salariilor/ indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
De asemenea rămân la același nivel și cuantumul sporurilor, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte potrivit legii din salariul brut.
În art. 7, alin.2 din Legea 283/2011 se prevede că în anul 2012 autoritățile și instituțiile publice nu vor acorda premii și prime de vacanță.
În anul 2013 salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată prin OUG 84/2012 care prevede la art. 1 că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobate cu modificări prin Legea 182/2012.
Prin OUG 103/2013 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și din conținutul acestuia rezultă că în anul 2014 salariile de bază/ solda funcției de bază/ indemnizațiile de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se mențin la nivel cu cel din decembrie 2013.
Ca atare nici un act normativ adoptat după Legea 285/2010 nu mai reglementează premiul anual, beneficiind de salarizarea reglementată în aceste acte arătate mai sus.
În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit acestora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". însă, alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor".
În principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
De asemenea se apreciază că nu sunt incidente în cauză Directivele Consiliului Europei nr._/CE din 19.07.2000 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și nr. 2000/78/CE din 27.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condiții de muncă, deoarece aceste directive ale Consiliului Europei se referă la crearea unor situații discriminatorii pe criterii de origine rasială sau etnie ori pe criterii de handicap.
Prin urmare acțiunea reclamanților va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. P. – P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M. P. – PICCJ și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea reclamanților T. I. – CNP_, M. A. M. – CNP_, C. D. – CNP_, PREDUȚA M. G. – CNP_ toți cu domiciliul procesual ales la P. de pe lângă Judecătoria Vînju M., ., bis, județul M., în contradictoriu cu pârâții M. P.-P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector,5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., ., județul D., P. DE PE L. TRIBUNALUL M., cu sediul în T. S., .. 6, județul M. și M. E. ȘI FINANȚELOR cu sediul în București, ., sector 5.
Cu apel.
Pronunțată azi, 25 Septembrie 2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. B. | Asistent judiciar, M. C. T. | Asistent judiciar, C. O. |
Grefier, C. G. |
Red. C.B. /Tehn.C.G.
Ex.10/15.10.2015
Cod op. 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
