Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4319/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4319/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 4319/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 4319
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. E.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier C. T.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul I. G. și pe pârâta . SRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 07.10.2015 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art.75 din legea 85/2014 și că potrivit referatului întocmit de grefă la data de 18.11.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru a se pune în discuția părților dispozițiile art. 75 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2014 după care, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.05.2015 sub nr._ pe rolul Tribunalului M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul I. G. a chemat în judecată pe pârâta . SRL D. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate pe perioada 20.10._15, respectiv: orele suplimentare și ore prestate noaptea în perioada 20.10.2012 până în februarie 2015, respectiv 24 ore zilnic, fiind liber 72 ore;orele prestate sâmbăta și duminica și sărbătorile legale în perioada 20.10._15.
De asemenea, s-a solicitat ca drepturile salariale să fie fi actualizate cu indicele de inflație din momentul pronunțării sentinței și până la data plății efective, precum și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în perioada 20.10._15 a fost angajatul pârâtei, desfășurând activitate ca agent de pază, având încheiat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. În această perioadă a desfășurat activitate la punctul de lucru CNADNR.Orșova, județul M., în ture 24 ore lucrate și 72 ore liber, lucrând și mai mult când erau în libere colegii sau în concediu de odihnă.
Deși în contractul de muncă avea fixat un program de 8 ore/zi, în realitate lucra de la ora 07.00 dimineața până a doua zi dimineața.
În aceeași perioadă a desfășurat activitate în zilele de sâmbătă, duminică si de sărbătorile legale, fără să fie plătit și fără să i se acorde zile libere. A solicitat verbal conducerii societății să i se plătească drepturile sau să i se acorde zile libere, însă i s-a comunicat că nu are personal suficient.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 120,121,122,123,125 și 139 Codul muncii.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta . SRL D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a fost angajatul societății și a desfășurat activitate ca agent de pază în perioada 20.01.2012 – 16.02.2015, interval în care societatea și-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător.
În acest sens pârâta a arătat că a plătit reclamantului salariul cuvenit pentru perioada lucrată.
Referitor la petitele privind plata orelor suplimentare, a orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătorile legale, precum și plata sporului de noapte, pârâta a susținut că pretențiile reclamantului nu sunt dovedite, fiind lipsite de temei, arătând că înscrisurile depuse la dosar nu sunt complete.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare pârâta a depus la dosar în copie înscrisuri.
La data de 16.06.2015 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că, deși pârâta susține că i-a achitat toate drepturile salariale, aceasta nu a dovedit cu înscrisuri că a plătit drepturile solicitate, iar în toată perioada lucrată nu a semnat nici un stat de plată. .
La termenul din data de 01.07.2015 reclamantul a depus la dosar completare la acțiune prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata salariului pe luna februarie 2015 și plata CO pentru anul 2015 pentru perioada lucrată.
La data de 14.09.2015 pârâta a depus la dosar cerere de suspendare a cauzei în baza art.75 din Legea nr. 85/2014 arătând că față de societate a fost deschisă procedura generală a insolvenței în dosarul nr._ al Tribunalului Hunedoara, conform încheierii nr.95/F/CC/ 28.07.2015, anexată la dosar.
În ședința publică din data de 07.10.2015 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 75 din Legea 85/2014.
Din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol și s-a atașat la dosar încheierea nr.95/F/CC/28.07.2015 pronunțată în dosarul nr. _ cu mențiunea definitivă prin neapelare.
Analizând acțiunea dedusă judecății în raport de disp. art.75 alin.1 din Legea nr. 85/2014, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 75 al.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art.178 . În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează”.
În raport de dispozițiile art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014 instanța reține că față societatea pârâtă s-a deschis procedura generală de insolvență conform încheierii nr.95/F/CC/28.07.015 pronunțată în dosarul nr. _ de către Tribunalul Hunedoara, definitivă prin neapelare.
Față de faptul că acțiunea dedusă judecății are ca obiect drepturi bănești, iar valorificarea acestor drepturi se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, instanța urmează să dea eficiență disp. art. 75 al.1 teza finală din Legea nr.85/2014 și să înceteze acțiunea judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.75 alin.1 teza finală din Legea nr. 85/2014
Încetează acțiunea formulată de reclamantul I. G., CNP_, domiciliat în municipiul Orșova, Bld.1 Decembrie 1918, nr.26, ., județul M., în contradictoriu cu pârâta . SRL - CUI RO_, cu sediul în D., ..B, ., ..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată azi, 02.12.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
E. L. V.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. L. P.
GREFIER,
T. C.
Red.EL/TC
EX. 4/08.12.2015
OP DATE 2626/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 4325/2015. Tribunalul... → |
|---|








