Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 669/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 669/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 669/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 669
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte M. I.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier E. V.
Pe rol judecarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul T. Vergil în contradictoriu cu pârâta S. C. Marfa SA - Sucursala Banat Oltenia.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin compartimentul registratură pârâta a răspuns la relațiile solicitate înaintând la dosar precizări scrise la care a atașat în copie următoarele înscrisuri: act adițional la contractul individual de muncă nr. R/23/1002/28.04.2010 și act adițional nr. 1TR1/4666/290/01.09.2014 la contractul individual de muncă nr C/206/834/01.05.1999.
Se ia act că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 19.09.2014 reclamantul T. Vergil a chemat în judecată pe pârâta S S.N.T.F.M.”C. Marfă"SA - Sucursala Banat-Oltenia, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare pe perioada 19.09.2011 – 31.01.2013, de 750 lei pe perioada 01.02.2013 – 30.06.2013, de 800 lei pe perioada 01.07._13, de 850 lei pe perioada 01.01._14, 900 lei pentru perioada 01.07._14 și drepturile efectiv plătite în funcție de timpul efectiv lucrat, conform art. 7 alin.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie; de asemenea, s-a solicitat să fie obligată pârâta la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la plata efectivă, precum și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa de Pensii și a impozitelor aferente în temeiul art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost și este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de mecanic ajutor la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA în cadrul Sucursalei Marfă Banat Oltenia – Depoul C. - Remiza Dr.Tr.S..
A susținut că și-a desfășurat activitatea corespunzător, însă nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute în CCM 2011-2012, respectiv 2012-2014 încheiate la nivel de unitate iar pârâta nu i-a plătit un salariu corect fiind plătit în raport de un salariu minim brut de 600 lei și nu în raport de un salariu minim brut de 700 lei, 750 lei, 800 lei, 850 lei și respectiv 900 lei cum este prevăzut la clasa 1 de salarizare din CCM aplicabil în perioada 2011-2014, precum și față de dispozițiile HG nr. 1193/2010, nr. 1225/2011, nr. 23/2013 și nr. 871/2013 privind salariul minim brut pe economie.
Mai mult, pârâta nu ar fi avut cum să stabilească la nivelul cls.I un salariu mai mic de 700 lei, întrucât acest drept a fost prevăzut în mod expres în CCM încheiat la nivel superior pentru perioada anterioară anului 2011, iar după data de 01.01.2011 a fost majorat conform hotărârilor de guvern menționate anterior.
A menționat că pentru plata salariului corespunzător perioadei anterioare datei de 01.01.2011 s-a adresat instanței de judecată care a stabilit prin sentință în mod irevocabil că pârâta este obligată să calculeze și să-i plătească salariul potrivit clasei de salarizare negociate pornind de la un salariu minim brut de 700 lei corespunzător clasei I.
Potrivit art. 7 alin. 3 și art. 106 alin. 8 coroborate cu anexa nr. 1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 pârâta avea obligația de a stabili un salariu de bază brut conform acestor clauze contractuale dar a nesocotit obligația executării întocmai a acestor prevederi contractuale.
Drepturile salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr. 722/03/24.01.2008, CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2011/2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2012/2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, HG nr. 1193/2010, nr. 1225/2011, nr. 23/2013 și 871/2013 privind salariul minim brut pe economie.
De asemenea, potrivit art. 32 alin. 2 din cele două CCM aplicabile pe perioada în litigiu „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Reclamantul a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c, art. 241 -243 Codul munci, art. 8, art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 (art. 229) Codul muncii conform căruia contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, astfel că pârâta aveau obligația să respecte drepturile stipulate în contracte, drepturi care au caracter minimal.
Prin acțiune reclamantul a mai arătat că prin atitudinea ei pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care este obligată să îl despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa acesteia, conform dispozițiilor art. 253 (269) Codul muncii, art. 1489 alin. 2 cod civil și art. 1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală, în sensul că actualizarea sumelor datorate reprezintă aducerea la zi a acestora pe baza indicilor de inflație (care nu reflectă nici pe departe valoarea reală), iar dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat.
A precizat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c (art.283) și art. 171 (noua numerotare) Codul muncii, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile din Codul muncii și din Legea 62/2011, invocate prin cererea de chemare în judecată.
În dovedirea acțiunii, s-au depus următoarele acte: cartea de identitate a membrului de sindicat, adeverința nr.1TR_ emisă de angajator, extrase din CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014, sentința nr.4121/19.09.2014 pronunțată de Tribunalul M., decizia nr.556/27.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., adresa nr.2249/2013 emisă de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA.
Pârâta S.N.T.F.M "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2011 este aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2584/2009, prelungit prin actul adițional nr.1713/21.04.2010, iar pentru perioada 16.02.2011 – 15.02.2012 este aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 15/16.02.2011.
Nivelul de salarizare a fost stabilit prin anexa I la contractul colectiv nr. 15/16.02.2011, acesta plecând de la un salariu minim brut de 700 lei, peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 și HG 1225/2011.
Potrivit art.106(8) din contractul colectiv pe 2011 „ părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv să se negocieze coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.”, aceștia neaplicându-se în anul 2011.
Referitor la perioada 2012 - 2014, pârâta a arătat că în art. 98 al. 6 s-a stabilit că pe durata valabilității acestui contract nu se acordă coeficienții de ierarhizare si orice referire la drepturile prevăzute în capitolul XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de munca.
Prin urmare, pârâta a arătat că reclamantul solicită acordarea unui drept deja primit având în vedere că contractele colective de muncă din perioada în litigiu nu mai prevăd aplicarea unor coeficienți de ierarhizare.
De asemenea, s-a solicitat respingerea petitului privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale arătându-se că se solicită acordarea unei duble despăgubiri, cu atât mai mult cu cât drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobândă, invocând în acest sens decizia în interesul legii nr.11/2005.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare pârâta a depus următoarele acte: extrase din contractele colective de muncă încheiate la nivel de S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA pe anii 2011/2012 și 2012/2014, decizia nr.3340/17.09.2014 a Curții de Apel C. în dosarul nr._ .
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă susținând că sunt neîntemeiate în raport de disp. art.37, 38, 241-243 Codul muncii și art.132 din Legea 62/2011 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
A mai susținut că s-a stabilit în mod irevocabil că până la data de 31.12.2010 salariul se acordă conform prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, fiind calculat prin aplicarea clasei de salarizare la salariul minim de încadrare de 700 lei corespunzător clasei I.
De la data de 01.01.2011 salariul minim de încadrare este de 700 lei, iar clasa de salarizare este deja obținută și înscrisă în contractul individual de muncă, fiind cert că salariul trebuie să fie plătit păstrându-se salariul minim de încadrare aferent clasei I la care se aplică coeficientul de ierarhizare 1, neexistând nici un motiv pentru care să se renunțe la un drept câștigat.
Din oficiu, s-au solicitat relații de la pârâta S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia pentru a comunica modul de salarizare a reclamantului pe perioada în litigiu, respectiv 19.09._14, pentru a face dovada înregistrării la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a celor două contracte colective de muncă pe anii 2011-2012 respectiv 2012-2014, precum și dovada valabilității acestora și pentru a înainta anexa nr. 1 la contractele colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014, relații comunicate prin precizările scrise nr. A1.2/76/19.01.2015.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamantul T. Vergil este angajatul pârâtei S. C. Marfă SA – Sucursala Banat Oltenia, în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, desfășurând activitate în funcția de mecanic ajutor locomotivă în cadrul Sucursalei Banat Oltenia-Depoul Exploatare C.-Remiza Dr.Tr.S., conform adeverinței nr.1TR_ eliberată de pârâtă (fila 6 dosar).
Prin acțiunea dedusă judecății se solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa 1 la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare pe perioada 19.09.2011 – 31.01.2013, de 750 lei pe perioada 01.02.2013 – 30.06.2013, de 800 lei pe perioada 01.07._13, de 850 lei pe perioada 01.01._14, 900 lei pentru perioada 01.07._14 și drepturile plătite în funcție de timpul efectiv lucrat, conform art. 7 alin.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie; de asemenea, s-a solicitat să fie obligată pârâta la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective, precum și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către casa de pensii și a impozitelor aferente în temeiul art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, cu cheltuieli de judecată.
Analizând solicitările reclamantului în raport de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, se reține că potrivit art. 1 din HG 1193/2010 „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră".
Potrivit art. 2 din același act normativ „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1".
De asemenea, prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2012 la o valoare de 700 lei lunar.
Astfel, potrivit art.1 din HG 1225/2011 „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”. Art. 2 din același act normativ prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1,2 din HG nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră; începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,74 lei/oră”, iar art.2 din același act normativ prevede că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Prin HG nr.871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a prevăzut la art.1 alin.1,2 că „ Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, iar începând cu data de 1 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră”. Art.2 din același act normativ dispune că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1”.
În speță, se constată că, în stabilirea drepturilor salariale pe anii 2011-2014, reclamantul se raportează la formula de calcul prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014, susținând că pârâta i-a plătit un salariu corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul, dar pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei și nu unui salariu minim brut așa cum este prevăzut la clasa 1 din contractele de muncă aplicabile în perioada 2011-2014, precum și în hotărârile de guvern susmenționate privind salariul minim brut.
Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărârile de guvern invocate de reclamant, Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că salariul de bază acordat reclamantului în baza contractelor colective de muncă pe perioada menționată în acțiune, este superior celui minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărârile de guvern invocate.
Faptul că acest salariu de bază este stabilit, conform contractelor colective de muncă, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de aceste hotărâri de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la salariul de bază minim brut garantat în plată al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Ca urmare, salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul, iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Așa fiind, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile art.164 Codul muncii.
Referitor la dispozițiile din contractele colective de muncă aplicabile în cauză se reține că art. 106 punctul 8 din contractul colectiv de muncă 2011/2012 prevede că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze dispozițiile referitoare la coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 s-a precizat că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010.
În art.98 punctul 6 din contractul colectiv de muncă 2012/2014 s-a menționat că părțile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă să negocieze acordarea drepturilor care, pe durata valabilității prezentului contract, nu se acordă, respectiv coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare. La finalul Anexei 1 se arată că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-o notă de la final se stipulează că orice referire cuprinsă în textul acestui contract, cu privire la sau în legătuiră cu drepturile menționate în prezentul capitol, nu este aplicabilă pe durata de valabilitate a acestui contract, scopul menționării acestor drepturi fiind exclusiv acela de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii viitorului contract colectiv de muncă.
Cum aceste contracte colective de muncă sunt rezultatul negocierii dintre angajator și organizația sindicală care-i reprezintă pe salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, rezultă că aceasta a fost voința părților contractante, iar executarea acestor contracte este obligatorie atât pentru angajator cât și pentru salariați.
Prin urmare, angajatorul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.40 alin.2 lit.c Codul muncii acordând salariaților drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, astfel că petitul privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale, este neîntemeiat, urmând a se respinge.
Ca efect al respingerii petitului privind plata diferențelor salariale, capetele de cerere accesorii privind actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate, urmează a fi de asemenea respinse, în temeiul principiului de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. Vergil – CNP_ cu domiciliul în comuna Prunișor, . în contradictoriu cu pârâta S. „C. Marfă” SA – Sucursala Banat Oltenia cu sediul în C., ., județul D..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 03 februarie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. I. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, E. V. |
Red. MI/tehnored Șt.U
4 ex/27.02.2015
Cod operator 2626
| ← Contestaţie act. Sentința nr. 662/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
