Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1424/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1424/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1424/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1424/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier C. G.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul C. NICUȘOR CU DOMICILIU ALES LA C.. AV. N. I. C. și pe pârâtele .-S. BANAT și ., având ca obiect drepturi bănești c/v tichetelor de masă (01.01._12, tichetelor cadou 2010-2013; tichete cadou ptr evenimente deosebite 2012;prima de concediu sub forma tichetelor cadou ptr anul 2012, pl. dobânzii legale.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință,se ia act că dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 17.04.2015, ce face parte integrantă din prezenta, după care constatând-se în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014, sub nr._, reclamantul C. Nicușor a chemat în judecată pe pârâta . - S. Porțile de F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la contravaloarea tichetelor de masă pentru fiecare zi lucrătoare în perioada 01.01._12; contravaloarea tichetelor cadou, prevăzute la art. 125 alin. 1 teza întâia și a doua din CCM la nivel de unitate încheiat pentru perioada 2010-2013, în funcție de timpul efectiv lucrat; contravaloarea tichetelor cadou pentru evenimente anuale deosebite aferente anului 2012 prevăzute la art. 125 alin. 6 liniuțele 3 și 5 din CCM la nivel de unitate încheiat pentru perioada 2010-2013; prima de concediu sub formă de tichete cadou, aferentă anului 2012, prevăzută la art. 82 alin. 4 din CCM la nivel de unitate încheiat pentru perioada 2010-2013, sume actualizate la momentul plății efective în raport de data scadenței lunare precum și plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărui drept restant până la data plații efective; plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea procesului.
A motivat că, a fost angajatul societății pârâte . în cadrul Sucursalei Porțile de F. și a desfășurat activitatea ca lăcătuș mecanic la SPIT Gura Văii, jud. M., până la data de 06.10.2012, când i-a încetat CIM, conform Deciziei nr.404/04.10.2012 eliberată de angajator.
A arătat că, și-a desfășurat corespunzător activitatea, dar nu a beneficiat de drepturile prevăzute în CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2010-2013 înregistrat la ITM București sub nr._/10.12.2010, în sensul că pârâta nu i-a acordat lunar tichetele de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în perioada 01.01._12, deși acest drept este expres prevăzut de art.125 alin.1 teza întâi din CCM unitate 2010-2013, nici tichetele cadou pentru zilele lucrate tură continuă, sâmbăta-duminica și sărbători legale în această perioadă, care trebuiau acordate pe lângă tichetele de masă aferente fiecărei zile lucrătoare, până la concurența numărului de zile lucrătoare din lună, deși acest drept este prevăzut art.125 alin.1 teza a doua din CCM unitate 2010-2013, iar pârâta s-a obligat să-l acorde.
De asemenea, în anul 2012 pârâta nu i-a acordat tichetele cadou anualepentru sărbătoarea de P. și pentru Ziua Constructorului, așa cum sunt prevăzute de art. 125 alin. 6 liniuțele 3 și 5din CCM unitate 2010-2013.
Potrivit art. 82 alin. 4 din CCM unitate 2010-2013, pârâta trebuia să-i plătească prima de concediu sub formă de lichele cadou,însă în anul 2012 pârâta nu și-a îndeplinit această obligație.
Precizează că CCM care prevede drepturile solicitate a fost înregistrat la ITM București sub nr._/10.12.2010și s-a încheiat pe o perioadă de 3 ani cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților (art.4 alin.l din CCM unitate 2010-2013).
Potrivit art.3 din CCM unitate 2010-2013, „Părțile contractante (…) prezentului contract colectiv de muncă și se obligă să respecte întocmai prevederile acestuia",iar potrivit art.7 alin.2. „Părțile semnatare ale prezentului contract garantează respectarea drepturilor și obligațiilor minime cuprinse în prezentul contract".
Mai mult, potrivit art. 148 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, convențiile au putere de lege între părțile contractante și executarea este obligatorie pentru părți.
De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 241 - 243 C.M. și art. 148 din Legea nr. 62/2011 care prevăd în mod expres și imperativ că „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.".
Potrivit art. 229 alin. 4 C.M., contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel că pârâtele aveau obligația să respecte drepturile stipulate în contracte care au caracter minimal.
A mai menționat că toate aceste drepturi au fost acordate unora dintre colegii săi, iar faptul că nu a primit aceste drepturi reprezintă o veritabilă discriminare făcută de angajator.
Prin neacordarea acestor drepturi pârâta a nesocotit prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) C.M., în sensul că nu i-a acordat drepturile ce decurg din CCM-ul aplicabil precum și dispozițiile art. 160 și art.161 C.M. în sensul că pârâta avea obligația să plătească salariile înaintea altor obligații bănești ale acesteia, pârâta fiind obligată să-i plătească daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat, în temeiul art.166 alin.4 C.M.
Obligația acordării drepturilor bănești conform clauzelor din CCM și din actele normative în vigoare este prevăzută de C.M. în art. 11, iar primirea unei părți din salariu nu poate avea semnificația unei renunțări la drepturile salariale, acest fapt fiind interzis de art.38 din C.M. și stabilit de art. 170 din aceeași lege.
Prin neplata integrală a drepturilor prevăzute în CCM unitate 2010-2013, a suferit un prejudiciu material constând în c/val. tichetelor de masă și tichetelor cadou neacordate, fapt pentru care solicită ca pârâta să fie obligată să îl despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa sa, în temeiul art.253 C.M., dar și conform dispozițiilor art. 1489 alin. 2 Cod civil și art. 1531-1535 C.civil cu privire la dobânda legală, în sensul că actualizarea sumelor datorate reprezintă aducerea la zi a acestora pe baza indicilor de inflație (care nu reflectă nici pe departe valoarea reală), iar dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existența acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG nr. 13/2011.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 194 C., art. 40 alin.2, art. 160-161, art.166, art. 241 - 243, art.253, art.266 și urm. C.M., art. 148 din Legea 62/2011.
În dovedirea celor susținute, a depus la dosar în copie CI, Decizia nr.404/2012, extras din CCM la nivel de unitate, împuternicire avocațială.
În apărare pârâta . Banat, continuatoare de drept a . Porțile de F. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii
Potrivit art. 268 - (1) "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul
conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fată de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, h cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Deoarece drepturile solicitate prin cerere de către reclamant se referă strict la drepturi ce sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă aflându-se în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, trebuia ca aceasta să fie formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune .
Conform art. 2500 Codului civil 1) dreptul material la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Ca urmare a pierderilor financiare suferite, această societatea a intrat în insolvență în baza sentinței dispuse în data de 20.06.2012 de către Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, unul din efectele imediate ale intrării în procedura insolvenței fiind reducerea drastică a programului de investiții dispusă de către Administratorul judiciar al ., program de investiții în care societatea Hidroconstrucția SA era implicată direct ca Antreprenor General .
Reducerea drastică a programului de investiții Hidroelectrica, respectiv sistarea lucrărilor la investițiile contractate de sucursala Porțile de F., a condus la restructurarea activității sucursalei și acumularea de pierderi financiare .
Așa cum reiese din CONTUL DE PROFIT Șl PIERDERI la data de 31.12.2012 al fostei sucursale Porțile de F. pierderea netă înregistrată a fost de 6.364.640 lei,
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 125 alin 1, 2, și 6 din CCM Hidroconstrucția SA 2010-2013 societatea se obliga să acorde salariaților, lunar tichete de masă în condițiile legii și normelor de aplicare, tichete cadou în valoarea mesei calde gratuite pentru salariații cu activitate în subteran precum și tichete cadou pentru evenimente anuale deosebite .
Tot prin prevederile CCM Hidroconstrucția SA 2010- 2013 au fost stabilite în concret condițiile de acordare a acestor drepturi, iar potrivit art. 125 alin 3 ."Tichetele de masă și cele cadou se vor acorda în funcție de rezultatele economice și de posibilitățile de constituire a lichidităților pentru achiziționarea acestora", iar sucursala Porțile de F., în condițiile înregistrării de pierderi financiare, nu a avut în anul 2012 rezultatele economice care să îi confere posibilitatea constituirii lichidităților pentru achiziționarea acestora .
A mai precizat că, susținerile reclamantului referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 160 și 161 din Codul Muncii referitoare la obligația societății de a plăti drepturile solicitate înaintea altor obligații bănești ale sale sunt nefondate atâta timp cât drepturile solicitate nu sunt drepturi salariate .
În dovedirea celor susținute pârâta a depus la dosar în copie: Hotărârile Consiliului de Administrație al . nr. 3544/2013 și 3554/2013, practică judiciară,extras din CCM Hidroconstrucția SA 2010-2013, contul de profit și pierderi al Sucursalei Porțile de Fie la data de 31.12.2012.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât nu se află în situația unui conflict de muncă ivit între sindicat și patronat ca urmare a nerespectării unei clauze contractuale, ci se află în situația neacordării drepturilor prevăzute în CCM Hidroconstrucția încheiat pentru perioada 2010-2013, iar față de perioada 01-01-_12 pentru care se solicită plata drepturilor este aplicabil art. 268 lit. c) din C.M., întrucât dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului .
A motivat că, pârâta este în eroare în ceea ce privește termenul de 6 luni reglementat de art. 268 lit. e) C.M., întrucât nu reclamă neexecutarea vreunei clauze din CCM, ci solicită obligarea la plata drepturilor salariale stabilite de CCM 2010-2013 și garantate de art. 3 din CCM aplicabil, convenție care, potrivit art. 229 alin. 4 C.M., constituie legea părților.
A menționat că, invocarea de către pârâtă, ca motiv de neplată a drepturilor solicitate, pierderile financiare suferite ca urmare a intrării în insolvență a principalului beneficiar . poate avea relevanță, întrucât dificultățile financiare ale angajatorului nu pot constitui un motiv pentru ca acesta să nu plătească drepturile salariale stabilite prin CCM, deoarece angajatorului îi revine dreptul și responsabilitatea în ce privește organizarea muncii și a managementului.
Mai mult, pârâta a încheiat un protocol cu sindicatele prin care s-a stabilit că aceste drepturi vor fi plătite angajaților și nu a menționat că pentru o parte din angajați a acordat deja aceste drepturi.
La termenul din data de 05.12.2014 reclamantul prin apărător a depus precizare de acțiune în sensul că, înțelege să se judece în contradictoriu cu ., precum și cu . Banat, instanța prin încheierea din aceeași dată a încuviințat introducerea în cauză în calitate de pârâte a acestora.
La termenul din data de 20.03.2015, la solicitarea instanței, pârâta a înaintat adresa nr.5/30.01.2015, cu privire la rezultatele economice înregistrate de societate în perioada 2012-2013, situația acordării tichetelor de masă și tichetelor cadou în funcție de rezultatele economice și de posibilitatea constituirii lichidităților pentru achiziționarea acestora în cursul anului 2012-2013.
Pârâta pentru termenul din data de 03.04.2015 a depus la dosar note scrise prin care a arătat că, drepturile solicitate de reclamant nu se încadrează în categoria drepturilor salariale, iar la nivel de . fost acordate în condițiile stabilite prin CCM 2010-2013 și actului constitutiv, iar de către fiecare sucursală în funcție de posibilitățile financiare, atașând acestora o . acte, respectiv: extras CCM- Capitolul IV-salarizarea și alte drepturi salariale și partea a III-a Organizarea și funcționarea subunităților din teritoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul C. Nicușor a fost angajat al Societății S.C. Hidroconstrucția SA București-S. Porțile de F., devenită ulterior S. Banat, până la data de 6.10.2012, când i-a încetat contractul individuala de muncă, așa cum rezultă din decizia 404/4.10.2012, emisă de angajator.
Prin acțiunea dedusă judecății așa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea angajatorului la plata unor drepturi izvorâte din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator, înregistrat sub nr._/10.12.2010, respectiv: c/val. tichetelor de masă pe perioada 1.01.2012-6.10.2012 și a tichetelor cadou, prevăzute la art.125 alin.1 teza întâi și teza a doua CCM, în funcție de timpul lucrat; c/val tichetelor cadou pentru evenimente anuale deosebite aferente anului 2012, prevăzute la art. 125 alin. 6 liniuțele 3 și 5 din CCM, prima de concediu sub formă de tichete cadou, aferentă anului 2012, prevăzută la art. 82 alin. 4 din CCM, precum și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărui drept restant până la plata efectivă.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S. Banat, cu motivarea că în cauză sunt incidente prevederile art.268 alin. (1) lit. e) din C.M., întrucât drepturile solicitate izvorăsc dintr-o clauză a contractului colectiv de muncă, ce nu a fost executată întocmai de angajator, iar pe de altă parte aceste drepturi nu pot fi considerate drepturi salariale, ci beneficii, fiind cuprinse în alt capitol din CCM decât ,,salarizarea”, respectiv ,,Capitolul VII-Alte prevederi în legătură cu drepturile și obligațiile părților”, instanța constată că această excepție nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 160C.M., salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile,sporurile, precum și alte adaosuri și prin urmare este evident că drepturile solicitate fac parte din componenta salariului, fiind adaosuri la salariu și, în consecință, acestea sunt drepturi salariale, neavând nici o relevanță împrejurarea că acestea sunt cuprinse, în CCM, într-un capitol distinct de capitolul ,,salarizare”.
Ca atare, raportat la perioada pentru care se solicită plata acestor drepturi, în cauză sunt aplicabile disp. art. 268 lit. c) C.M., potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașteri dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate către salariat…” și în consecință excepția invocată este neîntemeiată, instanța urmând să o respingă.
Analizând pe fond acțiunea, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 125 alin 1 teza întâi și a doua din CCM la nivel de angajator aplicabil perioadei 2010-2013 și înregistrat la ITM București sub nr._/10.12.2010, angajații beneficiază de tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare lucrată și de tichete cadou, în funcție de timpul efectiv lucrat, pentru zilele lucrate tură continuă, sâmbete, duminici și sărbători legale.
Este adevărat că potrivit alin. 3 al aceluiași articol, atât tichetele de masă, cât și cele cadou sunt condiționate de rezultatele economice și de posibilitățile de constituire a lichidităților pentru achiziționarea acestora, însă susținerea pârâtelor potrivit căreia aceste tichete nu au fost acordate întrucât S. Banat ( continuatoare de drept a S.C. Porțile de F.) a înregistrat pierderi financiare, iar în cursul anului 2012 nu a avut rezultate economice care să îi confere posibilitatea constituirii lichidităților pentru achiziționarea acestora, nu poate fi susținută.
Astfel, din conținutul art. 125 alin. 3 nu rezultă că tichetele sunt condiționate de rezultatele economice și de posibilitățile de constituirea a lichidităților pentru achiziționarea acestora la nivel de sucursală, iar clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator ( în speță S.C. Hidroconstrucția SA București) își produc efecte pentru toți salariații săi, și deci și pentru reclamant,neavând nici o relevanță juridică împrejurarea că sucursalele și subunitățile angajatorului se organizează și funcționează potrivit principiului autonomiei economico –financiare, au conducere proprie și conturi bancare de disponibilități.
De asemenea, din răspunsul la relațiile solicitate pârâtei S.C.Hidroconstrucția SA București ( filele 58-59 dosar) rezultă că societatea a înregistrat rezultate economice pozitive, iar o parte din salariații săi au și beneficiat de tichete cadou și tichete de masă.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la c/val. tichetelor cadou pentru evenimente anuale deosebite aferente anului 2012, respectiv P. și Ziua Constructorului se constată că și acesta este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 125 alin.6 liniuțele 3 și 5 din CCM, rezultă că pentru cele 2 evenimente anuale, salariaților li se vor acorda tichete cadou, după cum urmează: pentru Paști - 20 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet, iar de Ziua Constructorului-10 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet, pentru fiecare salariat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului la obligarea pârâtelor la plata primei de concediu sub formă de tichete cadou, instanța apreciază că este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 82 alin.4 din CCM, salariații vor beneficia de o primă de concediu în cuantum de 500 lei sub formă de tichete cadou, o singură dată în an, la o tranșă de 15 zile de concediu.
Din analiza dispozițiilor din CCM enunțate mai sus, instanța constată, contrar susținerilor pârâtelor, că acordarea atât a tichetelor cadou pentru evenimente anuale, cât și a primei de concediu sub formă de tichete cadou, nu este condiționată de rezultatele economice ale angajatorului, fiind drepturi tratate distinct în cadrul CCM. De altfel,singura condiționare de rezultatele economice este semnalată în CCM doar în ceea ce privește acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de masă prevăzute de art. 125 alin. 1 teza întâia și a doua.
Față de cele ce preced, constatând că drepturile neacordate solicitate izvorăsc din CCM, iar potrivit art. 229 alin. 4 C.M., coroborat cu art. 148 din Legea dialogului social, aceste constituie legea părților, executarea contractului este obligatorie pentru părți și neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, instanța găsește întemeiată acțiunea urmând să o admită și să oblige pârâtele să plătească reclamantului c/val. tichetelor de masă și a tichetelor cadou, în funcție de timpul efectiv lucrat, pe perioada 01.01._12 conform art. 125 alin. 1 teza întâi și a doua din CCM la nivel de unitate, c/val. tichetelor cadou pentru evenimente anuale deosebite aferente anului 2012( pentru P. și de Ziua Constructorului), conform art. 125 alin. 6 liniuțele 3 și 5 din CCM la nivel de angajator, precum și prima de concediu sub forma de tichete cadou, aferentă anului 2012, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
De asemenea, cum potrivit art. 166 alin. 4, întârzierea nejustificată a acestor drepturi determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, urmează să oblige pârâtele atât la reactualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data punerii în executare a hotărârii, cât și la dobânda legală, conform art. 1531-1535 C. civ., de la data scadenței fiecărui drept până la plata efectivă.
Văzând și prevederile art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S. Banat.
Admite acțiunea și precizarea de acțiune formulată de reclamantul C. Nicușor având CNP-_, domiciliat în Drobeta T. S., .. 8, ., ., cu domiciliul ales la cabinet avocat N. I. C.-., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâtele . Banat cu sediul în Caransebeș, ., jud. C.-S., înregistrată la ORC sub nr. J/_, CUI_ și . cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 103-105, sector 1, având CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J/_ .
Obligă pârâtele să plătească reclamantului c/val. tichetelor de masă și a tichetelor cadou, în funcție de timpul efectiv lucrat, pe perioada 01.01._12 conform art. 125 alin. 1 teza întâi și a doua din CCM la nivel de unitate, c/val. tichetelor cadou pentru evenimente anuale deosebite aferente anului 2012( pentru P. și de Ziua Constructorului), conform art. 125 alin. 6 liniuțele 3 și 5 din CCM la nivel de angajator, precum și prima de concediu sub forma de tichete cadou, aferentă anului 2012, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală de la data scadenței fiecărui drept până la plata efectivă.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu apel.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 Aprilie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. B. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, C. G. |
Red. C.B./Tehn. C.G.
Ex. 5/30.04.2015
Cod op. 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








