Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 621/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 621/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 4809/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 621
Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și av. V. R. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Reclamantul depune la dosar un memoriu, prin care arată că în perioada 01.04.2014 – 14.04.2014 și 19.05.2014 – 30.05.2014 el a fost prezent la societate, dar nu a fost pontat. Arată că nu a înțeles să formuleze cerere de ajutor public judiciar în condițiile OG nr. 51/2008 pentru a beneficia de scutirea de la plata onorariului de expert. A depus în copie la dosar pontajul întocmit de societate pe perioada 03.04 – 05.04.2014
Av. V. R. pentru pârâtă depune la dosar chitanța de achitare a onorariului de avocat și un proces verbal prin care face dovada că reclamantului i s-a achitat suma de 676 lei reprezentând c/val. drepturilor salariale aferente lunilor aprilie – mai 2014.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Instanța apreciază cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii. Arată că pe data de 4 aprilie a fost prezent la societate, a scos materiale din magazie și le-a dus la oameni . A arătat că a luat suma de 680 lei pe data de 26.01.2015, aceasta fiind diferență de salariu. Solicită acordarea sporului de vechime în procent de 25% pe perioada lucrată la societate și pe 6 luni să i se plătească 75% din salariu, pentru că în luna iunie el nu s-a putut angajata, decizia de încetare a activității i-a fost comunicată pe data de 15 decembrie 2014. Solicită de asemenea eliberarea dovezii plăților la asigurările de sănătate și Casa de Pensii, fiindu-i necesară la dosarul de pensionare.
Av. R. V. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. Reclamantului i-a fost achitat salariul cu care figura restant, dovada fiind făcută cu procesul verbal încheiat la data de 26.01.2015; cu cheltuieli de judecată
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2014 sub nr._ reclamantul B. V. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i plătească suma de 5000 lei reprezentând orele suplimentare, salariile pe lunile aprilie, mai, iunie 2014, sporul de vechime pe întreaga perioadă în care a fost salariatul pârâtei.
A motivat că, a fost angajat la societatea pârâtă din data de 14.02.2014 în funcția de muncitor necalificat, efectuând ore suplimentare respectiv, 42 ore în luna februarie în cuantum de 172 lei, 64 ore în luna martie în cuantum de 262 lei, 74 ore în luna aprilie în cuantum de 303 lei și 64 ore în luna mai în cuantum de 262 lei, sume pe care le apreciază la un total de 1000,40 lei și pe care le solicită a i se achita în cuantum dublu întrucât nu a beneficiat de timp liber pentru orele suplimentare, adică suma de 2000,80 lei.
A mai arătat că, pe lunile aprilie, mai și iunie 2014 nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite, drepturi ce se ridică la cuantumul de 2000 lei, precum nici c/val. sporului de vechime de 25% pentru o vechime în muncă de peste 30 de ani.
A menționat că, și-a încetat activitatea pe data de 17.06.2014 după formularea unei plângeri împotriva societății la ITM.
În susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: adresa nr.P 132/4623/27.06.2014 emisă de ITM M., contractul individual de muncă nr.115/18.02.2014.
La termenul din data de 31.10.2014 reclamantul a formulat și depus la dosar o precizare de acțiune prin care a arătat că, în perioada februarie, martie, aprilie și mai 2014 a desfășurat activitate în program de 10 ore consecutiv precum și câte 2 sâmbete/lună, totalizând un nr. de 224 ore suplimentare, nefiindu-i acordat nici timp liber și nici drepturi bănești suplimentare.
A arătat că, pentru lunile februarie și martie a primit suma de 1200 lei cu titlu de salariu, astfel că pentru cei 30 de ani vechime în muncă pârâta are obligația să-i plătească, pentru aceste luni, suma de 350 lei reprezentând sporul de vechime de 25%.
A precizat că, solicită să fie obligată pârâta să-i plătească un cuantum de 0,75% din salariu începând cu data de 17 iunie până în luna octombrie inclusiv, întrucât nu i-a fost emisă o decizie de încetare a activității și cu toate că și-a găsit loc de muncă în altă parte nu s-a putut prezenta să se angajeze deoarece nu avea încetate raporturile de muncă cu pârâta.
A mai menționat că, suma totală pe care o solicită a-i fi plătită de pârâtă cu titlu de drepturi salariale este de 7550 lei, precum și plata către bugetul statului a contribuțiilor către sănătate și vechime integrală în muncă.
În apărare pârâta a formulat Note de ședință prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în sensul că, a arătat că este de acord cu plata către reclamant a sumei de 676 lei reprezentând salariul net aferent lunii aprilie 2014 și parțial din luna mai 2014.
A motivat că, reclamantul a fost angajatul societății în luna iunie 2014 când i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, iar datorită întârzierilor la plată din partea debitorilor au fost înregistrate și întârzieri la plata salariilor, astfel că reclamantul figurează pe statele de plată aferente lunilor aprilie și mai cu suma netă de 676 lei.
A mai arătat că, în cadrul societății activitatea s-a desfășurat într-un program de lucru de 8 ore/zi în intervalul orar 8-16, neefectuându-se nici ore suplimentare și nici activitate în zilele de sâmbătă sau duminică.
Totodată a menționat că deși reclamantul a fost invitat la sediul societății să-și ridice drepturile salariale restante și decizia de încetare a contractului de muncă acesta nu a dat curs invitației.
În susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: adresa nr.176/05.12.2014, aviz poștal nr._/05.12.2014, decizia nr.158/19.06.2014, state de plată pentru perioada aprilie-iunie 2014.
La termenul din data de 23.01.2015 instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării în cauză a unei expertize în specialitatea contabilitate, iar față de poziția reclamantului care a învederat că este de acord cu efectuarea acestei lucrări însă nu realizează venituri pentru a achita c/val. onorariului de expert, i s-a adus la cunoștință acestuia că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în condițiile OG 51/2008 pentru a beneficia de scutirea de la plata onorariului de expert.
Față de cele dispuse prin încheierea din data de 23.01.2015, reclamantul nu a înțeles să procedeze la formularea cererii de ajutor public judiciar, depunând doar un înscris intitulat Întâmpinare prin care, pe de o parte, a reiterat apărările formulate atât prin acțiunea introductivă cât și prin precizare, iar pe de altă parte a învederat instanței că la data de 26.01.2015 a primit din parte pârâtei suma de 680 lei cu titlu de drepturi salariale, sumă de care este însă nemulțumit întrucât a desfășurat un program complet de muncă de 10 ore/zi astfel că este îndreptățit a i se plăti o diferență de 920 lei reprezentând salariile aferente lunilor aprilie și mai 2014, atașând acestui înscris un act intitulat „Intrare” cu care a înțeles să-și dovedească desfășurarea activității în luna aprilie 2014.
În cauză a fost administrată proba testimonială fiind audiați martorii T. C. și B. V. V., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Reclamantul B. V. a fost salariatul societății pârâte . începând cu data de 19.02.2014, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, contract înregistrat sub nr.115/18.02.2014, în funcția de muncitor necalificat, până la data la care i-a încetat contractul de muncă în temeiul art.55 lit.b din C.muncii conform deciziei nr.158/19.06.2014.
Potrivit contractului individual de muncă, reclamantul urma a desfășura activitate în cadrul societății pârâte cu o durată a muncii de 8 ore/zi, iar pentru orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale se acorda ore libere plătite sau un spor la salariu conform CCM aplicabil sau C.muncii.
Pentru munca desfășurată reclamantului, potrivit aceluiași contract individual de muncă, i-a fost stabilit un salariu de bază lunar brut de 850 lei, nefiind menționată la rubrica alte elemente constitutive nici un alt drept salarial cu titlu de sporuri, indemnizații sau prestații suplimentare în bani.
Referitor la petitul prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare prestate în cadrul societății pe întreaga perioadă de activitate, instanța îl constată neîntemeiat urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit contractului individuala de muncă, contract însușit de reclamant prin semnătură, acesta a desfășurat activitate 8 ore zilnic, un program normal de lucru fără zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, în situația în care, datorită specificului activității societății, activitatea salariaților se desfășura pe o perioadă mai mare de 8 ore, primeau prin compensare zile libere plătite, se acordau zile de învoire fără a fi obligați la recuperarea zilelor primite cu acest titlu, iar când timpul era nefavorabil erau trimiși acasă însă li se acordau drepturile salariale integral, beneficiind totodată și de pauză de masă.
Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează activitate, respectiv se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile prevăzute în contractul individual de muncă, fișa postului.
Potrivit art.112 Codul muncii pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi și de 40 ore/săptămână, iar în conformitate cu art.114 din același act normativ durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 ore /săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Este considerată muncă suplimentară munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal prevăzută de art.112 Codul muncii, potrivit art.120 din același act normativ, iar compensarea acestei activități suplimentare se face prin ore libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acesteia sau acordarea unui spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
În speța dedusă judecății se constată, așa cum s-a arătat, că în cadrul societății pârâte se desfășura activitate în palierul orar 7,30 - 17,30 și respectiv 7,30 - 18,00, cu o oră pauză de masă, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, însă nu zilnic ci doar în perioadele în care condițiile meteo erau favorabile desfășurării activității fiind acordate totodată salariaților zile libere plătite și zile de învoire, fără afectarea salariului de bază.
De asemenea trebuie menționat că potrivit art.134 Codul muncii pauza de masă nu se va include în durata zilnică normală a timpului de muncă, astfel că, raportat la declarațiile testimoniale, durata muncii salariaților nu era de 10 ore zilnic așa cum a susținut reclamantul în acțiunea formulată.
Totodată se constată că din foile colective de prezență și statele de plată pe perioada aprilie-iunie 2014 rezultă că reclamantul nu a desfășurat activitate un număr de 168 ore lunar ci doar un număr de 84 ore în lunile aprilie și mai, iar în luna iunie nu a avut nici o zi lucrătoare.
Susținerile reclamantului referitoare la prestarea de muncă suplimentară sunt astfel infirmate de foile de pontaj și de declarațiile testimoniale, acte și declarații ce nu au fost combătute de acesta și care nu a înțeles să producă nici o altă dovadă în susținerea cererilor sale.
Referitor la petitul prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata c/val. sporului de vechime de 25% instanța îl constată neîntemeiat și pe cale de consecință urmează a-l respinge întrucât, pe de o parte, în contractul individual de muncă în baza căruia acesta și-a desfășurat activitatea nu a fost inserat la capitolul alte elemente constitutive ale salariului nici o sumă cu titlu de sporuri, iar pe de altă parte, coroborând prevederile art.160 Codul muncii cu cele art.162 alin.2 Codul muncii se constată că legiuitorul a prevăzut că salariul cuprinde pe lângă salariul de bază indemnizații, sporuri și alte adausuri, însă acestea se stabilesc prin negocieri individuale între angajator și salariat nemaiexistând astfel nici o altă prevedere legală sau vreun alt act normativ prin care angajatorii să fie obligați la plata sporului de vechime.
În ceea ce privește petitul prin care reclamantul solicită să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 920 lei cu titlu de diferențe drepturi salariale aferente lunilor aprilie și mai 2014 precum și plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2014 instanța îl constată nefondat urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Conform art.159 Codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă.
Așa cum s-a arătat, potrivit pontajelor aferente lunilor aprilie-iunie 2014, reclamantul a desfășurat activitate un număr de câte 84 ore lunar pentru luna aprilie și respectiv mai, iar în luna iunie acesta nu a prestat deloc activitate.
Pentru activitatea prestată în lunile aprilie și mai 2014 reclamantului i-au fost acordate drepturile salariale în cuantum de 676 lei, fapt ce rezultă din procesul verbal încheiat la data de 26.01.2015 precum și din susținerile reclamantului din cursul judecății.
Astfel, potrivit statelor de plată aferente lunilor aprilie și mai 2014, pentru activitatea efectiv prestată, raportată la un cuantum al salariului de bază de 850 lei, acestuia i s-a cuvenit, după reținerile către bugetul statului un cuantum al salariului de câte 338 lei net lunar, sume ce de altfel în mod corect au fost stabilite și acordate de către pârâtă.
Solicitarea reclamantului de a i se plăti de către fostul angajator o diferență de 920 lei cu titlu de drepturi salariale pentru aprilie-mai 2014, motivat de efectuarea muncii suplimentare este nefondată cu atât mai mult cu cât acesta nu a desfășurat activitate nici cele 168 ore lunar prevăzute de legislația muncii.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul avea obligația de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acestora, iar numai în ipoteza în care compensarea prin ore libere nu era posibilă se putea pretinde plata muncii suplimentare prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, stabilit prin negociere.
Instanța constată că în speță nu s-a făcut dovada că reclamantul a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și nici a împrejurării că s-a pretins un spor la salariu corespunzător în ipoteza imposibilității unității de a compensa munca suplimentară prin ore libere. Cererea de plată a muncii suplimentare a fost adresată direct instanței după încetarea raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă.
În luna iunie 2014 acesta nu a prestat nici o oră de activitate în favoarea societății, raportat la prevederile Codul muncii privind plata salariului pentru munca prestată, se constată că și această solicitare este nefondată.
În ceea ce privește actul depus de reclamant la dosarul cauzei intitulat „Intrare” cu care acesta a înțeles să facă dovada desfășurării activității în luna aprilie 2014 instanța îl apreciază ca nefiind un act doveditor pe de o parte, întrucât acesta nu poartă nici o ștampilă a societății pârâte sau semnătura vreunei persoane care să antreneze răspunderea societății, iar pe de altă parte în nici una din rubricile acestei liste nu este menționat numele reclamantului
Față de cele arătate mai sus instanța constată neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant și pe cale de consecință urmează a o respinge.
Văzând și prevederile art.453 alin.1 C.pr.civ. va fi obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată așa cum au fost dovedite cu actele depuse la dosar și anume chitanța reprezentând c/val. onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. V. – CNP_, domiciliat în comuna Burila M., ., cu reședința în Drobeta Tr.S., . ..1 ., jud. M. în contradictoriu cu pârâta . prin administrator principal P. L., cu sediul în Drobeta Tr.S., . . ..
Obligă reclamantul să-i plătească pârâtei 250 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 Ianuarie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
G. R.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
M. C. T., Ș. U.,
GREFIER,
B. M.
GR/BM-/MCT Ex.4
23.02.2015
Cod op.2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 622/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
