Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 172/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 172/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 172/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:010._
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 172/2016
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. F.
Asistent judiciar C. O. A.
Asistent judiciar M. G.
Grefier I. I. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanta D.(P.) M. în contradictoriu cu pârâții T. T., C. de A. Timișoara și M. Justiției, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 14.01.2016 care face parte din prezenta hotărâre, termen la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.01.2016.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar civil nr. 1976 /107/2015, pe rolul Tribunalului T., în urma declinării cauzei de la T. A. ce a fost disjunsă din dosarul nr._ al Tribunalului A., reclamanta D.(P.) M., în contradictoriu cu pârâții T. T., C. de A. Timișoara și M. Justiției, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective;obligarea pârâților la plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011, până la data plății efective a dreptului bănesc pretins, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii se susține că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. In acest sens înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, susține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de C. Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea deciziei nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr.221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument se desprinde chiar din dispozitivul deciziei nr.21/2013 a Inaltei Curți de Casație și Justiție care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește astfel:
Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care" au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct.w) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumacorespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art.l din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul nostru, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială iar prin decizia nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a statuat acordarea
Prin întâmpinarea formulată pârâtul M. Justiției a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât Legea nr.284/2010 a abrogat dreptul la acordarea premiului anual în forma prevăzută de art.25 alin.1 din Legea nr.330/2009, fiind evident că acest drept s-a stins pentru viitor prin . legilor noi.
Examinând, in baza dispozițiilor art. 248 Cod Pr.Civ., excepția prescriptiei dreptului material la actiune, T. constata ca raportat la data introducerii actiunii, 30.01.2015, termenul de 3 ani prevazut de art. 171 alin. 1 si art. 268 lit. c din Codul Muncii a fost depasit in ce priveste pretentiile salariale solicitate prin actiune pentru perioada 01.01.2011 - 29.01.2012, motiv pentru care va fi admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratul M. Justitiei si se va respinge in consecinta actiunea pentru pretentiile salariale pe aceasta perioada .
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fond, pentru perioada ulterioara datei de 29.01.2012, T. constată următoarele :
Prin cererea formulata reclamanta solicită obligarea paratilor la acordarea diferentei de salariu reprezentand includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu anul 2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, invocând în esență două motive si anume dreptul la premiul anual a fost reglementat prin dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009 iar neplata acestui drept echivaleaza cu desconsiderarea principiului neretroactivitatii legii, iar prin suprimarea dreptului lor la premiul anual se încalcă prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, respectiv Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
T., analizand istoricul acestui drept salarial solicitat, asa cum a fost invocat de catre reclamanta si prevazut in succesiunea actelor normative, retine ca in conformitate cu art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Potrivit art.8 din legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
T., sub un prim aspect reține căambele principii invocate de către reclamanta în susținerea cererii au consacrare constituțională astfel încât cenzurarea actului normativ incident sub acest aspect intra in competența Curții Constituționale.
Astfel, se observă că prin Decizia nr.115 din 09.02.2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, C. Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale anterior menționate.
Prin urmare, cu privire la cele două principii invocate de reclamanta în susținerea cererii, C. Constituțională a decis că articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
In ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, C. a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, C. a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, C. reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Referitor la susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, C. Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
C. Constituțională a mai constatat că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare.
De asemenea, C. a constatat că potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
C. Constituțională, in concluzie a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. C. s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.
Referitor la efectele deciziei Curții Constituționale anterior menționată T. observă că art.8 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, exercitat în temeiul art.146 lit.d din Constituție, C. Constituțională pronunțând decizia precizată mai sus.
În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), T. are în vedere faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate, în același sens fiind și Decizia RIL nr.29/12.12.2011 a ÎCCJ (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din_ ).
T. reține si că în Decizia RIL nr.29/12.12.2011 a ÎCCJ se arată că o lege care este contrară Constituției nu poate subzista în ordinea juridică internă. Potrivit doctrinei, autoritatea absolută a lucrului judecat în această materie înseamnă că decizia organului de control al constituționalității produce efecte asupra legii înseși, întrucât trăsătura tipică a controlului de constituționalitate este aceea că este un control obiectiv, contenciosul constituțional fiind un contencios al normelor. Deși considerentele respective vizează un alt act normativ, raționamentul este aplicabil mutatis mutandis și în cauza de față întrucât Înalta Curte analizează la nivel de principiu problematica în discuție în acea cauză.
Deoarece prin decizia sus-menționată prin care C. Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, instanța de contencios constituțional a realizat o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu Legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât și sub aspectul compatibilității cu Convenția europeană a drepturilor omului, instanța, raportat la limitele sesizării Curții Constituționale, consideră că instanța constituțională statuează asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concreto efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.
Înalta Curte de Justiție și Casație a soluționat recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțând Decizia nr. 21/18.11.2013 prin care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări, decizie cu efecte obligatorii potrivit dispozițiilor art. 517 alin.4 Cod procedură civilă.
Ulterior, începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut distinct în niciuna din legile și ordonanțele anuale de salarizare si anume Legea nr. 283/14.12.2011, OUG nr. 84/12.12.2012, OUG nr. 103/14.11.2013, OUG nr. 83/2014 si OUG nr. 57/2015 .
In ceea ce priveste principiul neretroactivității, având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, T. reține că instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
In jurisprudența Curții Europene insă, o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care în cererile vizând obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând premiul anual nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor cererii nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului, iar pe de altă parte, neretroactivitatea art.8 din Legea nr.285/2010 în raport cu art.25 din Legea nr.330/2009 a fost deja constatată prin decizia Curții Constituționale anterior menționată, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, T. apreciază ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta urmând să o respingă ca atare .
Se va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 01.01.2011 – 29.01.2012.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D.(P.) M., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, la d-na D. V. M. la T. Timis, P-ța Ț. V., nr. 2A, jud. T., în contradictoriu cu pârâții T. T., C. DE A. TIMIȘOARA, ambii cu sediul în în Timișoara, P-ța Ț. V., nr. 2A, jud. T. și M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel depus la T. Timis în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 29.01.2016.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
P. F. C. O. A.
M. G.
GREFIER,
I. I. R.
Red. P.F/Tehnored. IR.
29.02.2016/6 ex/ 4 .
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Încheierea... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... → |
|---|
