2. litigiu de muncă și asigurări sociale. accident de muncă. răspunderea patrimonială a angajatorului. art. 40 codul muncii art. 181 codul muncii legea nr. 319/2006 h.g. nr. 1146/2006 art. 253 codul muncii

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 29/A din data de 19.01.2017

Angajatorul avea obligația, potrivit art. 40 alin. 2 lit. b și art. 181 alin. 2 din Codul muncii să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor în scopul asigurării sănătății și securității salariaților, astfel încât utilajele folosite să nu prezinte defecțiuni care pot pune în pericol sănătatea și securitatea salariaților

În privința cuantificării prejudiciului moral, instanța trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogățire fără justă cauză în persoana reclamantului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Prin Sentința civilă nr. 693 din 02.06.2016 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1498/102/2015 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.N. în contradictoriu cu pârâții T. S.R.L. și T.S.R.L. - Sucursala Daneș și s-a dispus obligarea în solidar a acestora la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1056,59 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale, precum și a sumei de 450.000 de lei, cu titlu de compensații bănești pentru daune morale.

Tribunalul a respins celelalte pretenții ale reclamantului ca nefondate și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții T. S.R.L. și SC T. S.R.L. - Sucursala Daneș în contradictoriu cu chematul în garanție Gabor Dorel Nicolae.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că SC T. S.R.L. are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece, deși angajatorul reclamantului este T.S.R.L. - Sucursala Daneș, prima unitate este cea care deține personalitate juridică și patrimoniu.

Pe fond, Tribunalul a reținut că în data de 26.06.2013, în jurul orei 08.40, pe platforma betonată aflată în incinta societății s-a produs un accident de muncă în care a fost implicat și reclamantul, în urma căruia acestuia i-a fost strivit piciorul drept, diagnosticul medical pus fiind "fractură tibia dreaptă deschisă, tip. IIIB, plagă delabrandă cu lipsă de substanță față de mediala gamba dreaptă";.

S-a constatat că din procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. 3265/08/2013, întocmit de angajator, reiese că motostivuitorul condus de G. D. N. în data de 26.06.2013 are sarcina maximă de 3.200 kg și a fost achiziționat aproximativ cu două săptămâni înaintea acestei date, acesta fiind motivul pentru care, în lipsa documentației tehnice, utilajul nu avea autorizare I.S.C.I.R. (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat). Cu toate acestea inginerul P.V. i-a dat dispoziție chematului în garanție G.D.N. să folosească acest utilaj la operațiunea de descărcare.

Tribunalul a constatat că angajatorul pârât nu a putut demonstra că motostivuitorul era în stare perfectă de funcționare. În acest sens, s-a subliniat faptul că angajatorul avea obligația, potrivit art. 40 alin. 2 lit. b și art. 181 alin. 2 din Codul muncii, să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor în scopul asigurării sănătății și securității salariaților, astfel încât utilajele (în speță motostivuitorul) să nu prezinte defecțiuni care pot pune în pericol sănătatea și securitatea salariaților. În concret, s-a reținut că angajatorul, avea obligația de a remedia defecțiunile sesizate de G. D. N., defecțiuni constatate la sistemul de frânare, și de a nu permite angajaților să folosească utilaje defecte.

Prima instanță a mai constatat că din fișa individuală de instructaj privind protecția muncii reiese că acestuia i-au fost prelucrate, anterior producerii accidentului, instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă pentru funcția de conducător auto, iar nu pentru cea de moto-stivuitorist.

Văzând dinamica producerii accidentului în care a fost vătămat reclamantul, față de faptul că G. D. N. a primit ca sarcină din partea superiorilor conducerea ocazională a motostivuitorului, deși nu avea atribuții de serviciu asumate în acest sens prin fișa postului sau contractul individual de muncă, ținând cont că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din legislația în domeniul sănătății și securității salariaților, având în vedere că angajatorul a permis utilizarea unui utilaj (motostivuitorul implicat în producerea accidentului) deși acesta prezenta defecțiuni la sistemul de frânare și nu avea autorizare I.S.C.I.R., instanța a concluzionat că analiza altor elemente este inutilă, deoarece aspectele reliefate mai sus conduc la concluzia că trebuie exclusă culpa chematului în garanție G. D. N. în producerea accidentului, motiv pentru care cererea de chemare în garanție a fost respinsă.

Instanța a constatat că sunt întrunite toate elementele (prejudiciul material și moral, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa) pentru instituirea răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Având în vedere urmările accidentului asupra reclamantului, atât vătămarea violentă a organismului și suferințele fizice, cât și alterarea stării psihice, reclamantul suferind trei intervenții chirurgicale și patru internări spitalicești, aspectul că reclamantul prezintă o deficiență funcțională medie cu caracter definitiv și se încadrează în gradul III de invaliditate, ceea ce implică reducerea sferei activităților (inclusiv casnice, de creștere a copilului, etc.) pe care acesta le va mai putea desfășura (reclamantul este căsătorit și are un copil în vârstă de 11 ani), instanța a apreciat că obligarea în solidar a pârâților la plata în favoarea reclamantului a sumei de 450.000 de lei, cu titlu de compensații bănești pentru daune morale, este o măsură potrivită și de natură să acopere prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamant.

Cu privire la prejudiciul material, Tribunalul a constatat că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu transportul (407,36 lei), cu vizitele/consultațiile medicale (348 lei) și cu medicamentele achiziționate în legătură cu afecțiunile de care suferă urmare a accidentului din data de 26.06.2013 (301,23 lei), fiind îndreptățit la a fi despăgubit de către angajator, acesta din urmă urmând a-i achita reclamantului suma de 1.056,59 lei.

Referitor la celelalte despăgubiri pretinse de reclamant instanța a constatat că acesta nu a adus suficiente probe în susținerea pretențiilor sale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâții.

Reclamantul a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei SC T. SRL - Sucursala Daneș la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând compensații bănești pentru daune morale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Apelantul reclamant a criticat hotărârea atacată din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate, arătând faptul că acestea sunt foarte reduse prin raportare la caracterul ireversibil al vătămărilor suferite și impactului psihic pe care îl au asupra victimei.

În acest sens s-a arătat că viața apelantului este profund afectată în plan fizic, psihic și economic, fiindu-i afectată locomoția. Apelantul a mai arătat că are în întreținere un copil minor căruia nu îi mai poate asigura condițiile unei dezvoltări armonioase, atât datorită pierderii locului de muncă și imposibilității angajării în altă parte cât și datorită imposibilității participării la viața socială împreună cu fiul său.

În drept, apelantul a invocat prevederile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă, art. 253 din Codul Muncii, Legea nr. 319/2006, art. 1373 și art. 1381 din Codul civil.

Pârâta SC T. SRL a solicitat, în principal, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție iar, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul reducerii daunelor morale.

Apelanta a criticat hotărârea atacată din perspectiva stării de fapt reținute, arătând că Tribunalul a reținut în mod eronat, în lipsa unor probe concrete, împrejurarea că utilajul avea defecțiuni la sistemul de frânare.

În acest sens, apelanta pârâtă a arătat că pentru accidentul produs culpa exclusivă aparține șoferului utilajului, respectiv chematului în garanție G. D. N., care, din neglijență nu a oprit motorul utilajului și nici nu a procedat la scoaterea acestuia din viteză.

Apelanta a mai arătat că societatea a respectat legislația privind securitatea și sănătatea în muncă, neavând relevanță lipsa autorizației ISCIR sau faptul că șoferului nu i s-au adus la cunoștință instrucțiunile privind securitatea și sănătatea în muncă pentru funcția de moto-stivuitorist, întrucât utilajul a fost folosit ca simplu mijloc de transport iar nu ca moto-stivuitor.

De asemenea, apelanta pârâtă a mai arătat că instanța în mod greșit a exclus și culpa reclamantului, în contextul în care potrivit Cap. 11.2 pct. 182 din Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate a muncii, pentru lăcătuș mecanic era interzisă poziționarea în raza de acțiune a motostivuitorului în condițiile în care acesta nu avea motorul oprit.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral s-a arătat că suma acordată este disproporționată în raport cu suferința fizică și psihică a reclamantului. Astfel, s-a arătat că nu ne aflăm în sfera unei infirmități permanente incompatibile cu munca și cu o existență relativ normală. În plus, apelanta a arătat că a fost alături de apelant și l-a sprijinit sub toate formele în vederea recuperării, achitându-i salariile și toate beneficiile pe o perioadă de 18 luni, în lipsa depunerii vreunui certificat de concediu medical, suma acordată fiind de 40.567 lei. De asemenea, pentru reintegrare profesională s-a creat în cadrul societății un loc de muncă special adaptat nevoilor reclamantului, însă acesta a refuzat verbal propunerea făcută.

Apelanta a mai arătat că acordarea daunelor morale nu trebuie să reprezinte o pedeapsă civilă, or, menținerea cuantumului daunelor acordate creează premisele unei insolvențe iminente.

În drept, pârâta apelantă a invocat prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011, precum și ale art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.

Apelanta pârâtă SC T.SRL - Sucursala Daneș a solicitat, prin apelul promovat, în principal, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, diminuarea despăgubirilor morale acordate reclamantului și admiterea cererii de chemare în garanție.

În motivarea căii de atac declarate, apelanta a arătat, instanța de fond a reținut în mod eronat starea de fapt, subliniind că declarația chematului în garanție este subiectivă și trebuia înlăturată, acesta fiind unicul vinovat de producerea accidentului, fiind de altfel, sancționat disciplinar, iar ulterior concediat.

Apelanta a arătat că motostivuitorul nu prezenta defecțiuni tehnice de frânare și nu a existat nicio sesizare din partea angajaților cu privire la existența vreunei probleme tehnice a utilajului, aspect probat cu declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, probe pe are însă prima instanță le-a ignorat.

În realitate, vinovat de producerea accidentului este chematul în garanție, care nu a procedat la scoaterea din viteză a utilajului, luând din neatenție piciorul de pe ambreiaj, moment în care utilajul a pornit și a accidentat victima. În plus, șoferul trebuia să oprească motorul utilajului înainte de a începe operațiunea de descărcare, obligație pe care acesta a încălcat-o.

Referitor la normele de protecția muncii, apelanta a arătat că utilajul nu a fost folosit niciodată ca motostivuitor, ci numai pentru transportul materialelor, neintrând sub incidența normelor ISCIR și nefiind necesar ca șoferul să fi fost instruit pentru a conduce un motostivuitor. Acesta însă a încălcat obligațiile pe care le avea potrivit Instrucțiunilor de securitatea muncii pentru conducători auto, de a asigura contra deplasării necomandate și de a opri motorul și a scoate cheile din contact înainte de începerea operațiunilor de descărcare. În plus, apelanta a arătat că chematul în garanție avea autorizație de stivuitorist, situație în care luase la cunoștință de prevederile specifice din Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate a muncii pentru moto și electrostivuitorist.

S-a mai arătat că Tribunalul nu a analizat motivele invocate de pârâtă referitoare la culpa victimei în producerea accidentului, în sensul că aceasta s-a poziționat neglijent între utilaj și rastelul cu prăjini grele de foraj, în loc să se poziționeze în lateral, poziționare corectă în vederea descărcării traverselor.

Cu privire la prejudiciul moral, apelanta a arătat că din dovezile administrate nu rezultă culpa societății în producerea accidentului. S-a mai arătat că este îndoielnică starea de invaliditate pretinsă de reclamant , întrucât din actele medicale depuse la dosar rezultă faptul că evoluția pacientului este favorabilă, recomandările fiind de reluare a mersului, nereieșind faptul că ar exista vreo disfuncționalitate a membrului inferior drept. În plus, s-a arătat că ar exista neconcordanțe între înscrisurile medicale depuse la dosar, în contextul în care fiind vorba de o fractură de tibie, o eventuală pareză ar fi trebuit să apară în momentul producerii traumatismului, iar nu în timpul tratamentelor medicale, la mult timp după accident. Totodată, s-a arătat că o parte dintre afecțiunile menționate în Certificatul de încadrare în grad de handicap, respectiv afecțiunile mușchilor oculari, inflamațiile chorioretinale nu au nicio legătură cu accidentul de muncă.

Apelanta a mai arătat că suma acordată cu titlu de compensații bănești pentru daune morale este disproporționat de mare în raport cu prejudiciul moral efectiv suferit de reclamant, fiind mult peste sumele acordate de instanțe în situații mult mai grave decât cea a reclamantului.

În drept, apelanta a invocat prevederile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, art. 248 din Codul muncii.

Reclamantul a formulat întâmpinare la apelurile pârâtelor, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând că în cauză sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii angajatorului, fiind neîntemeiate criticile apelanților sub acest aspect.

Pârâtele au formulat întâmpinări la apelul reclamantului, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, subliniind că oricum despăgubirile acordate de prima instanță sunt excesive și nejustificate, nepunându-se sub nicio formă problema unei majorări a acestora.

În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale societății apelante (filele 14-49), instrucțiuni de securitate a muncii (filele 63-66), decizii de concediere (filele 67-71), înscrisuri privind numărul salariaților societății și reducerile de personal (filele 72-73), extrase din bilanțul societății (74-76), fișa postului și test de verificare privind pe G.D. N. (filele 77-82), Ghid pentru soluționarea daunelor morale (filele 108-111), scrisoare medicală (fila 162).

Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte, în baza contractului individual de muncă nr. 2452 din data de 21.11.2012, în funcția de lăcătuș mecanic.

În data de 26.06.2013, în jurul orei 08.40, pe platforma betonată aflată în incinta societății s-a produs un accident de muncă în care a fost implicat și reclamantul.

Astfel, în vederea efectuării operațiunii de calare (fixare) a autospecialei - instalația de foraj IC5, o echipă formată din patru angajați ai unității (reclamantul, V. C., G. A. și Gabor D.N.) au avut ca sarcină pregătirea frontului de lucru. În acest sens au fost transportate pe furcile motostivuitorului opt traverse de cale ferată din lemn până la locul unde urma să aibă loc operațiunea de calare. După ce motostivuitorul condus de G. D. N. și-a încetat deplasarea, ajuns fiind în zona de descărcare, ceilalți trei au început să descarce traversele. Au ridicat de pe furcile utilajului o primă traversă, moment în care motostivuitorul s-a pus în mișcare, înaintând aproximativ un metru. Angajații V.C. și G. A. au reușit să se ferească, însă reclamantul nu a mai avut timp să se îndepărteze, piciorul drept al acestuia fiind prins între stiva de traverse de pe furcile motostivuitorul și rastelul încărcat cu prăjini grele de foraj aflat în apropierea zonei de descărcare.

G. D. N. a relatat că în momentul în care a ajuns la locul de descărcare a traverselor, a vrut să oprească motostivuitorul, sens în care a călcat pedala ambreiajului pentru a scoate din viteză utilajul, iar motostivuitorul s-a oprit. Crezând că utilajul este scos din viteză a lăsat pedala ambreiajului, însă, întrucât motostivuitorul nu era scos din viteză, acesta s-a deplasat înainte și a prins piciorul reclamantului. Chematul în garanție a menționat că frâna de picior a motostivuitorului nu funcționa, că a anunțat șefii ierarhici despre acest lucru și că lucra pe acest utilaj de aproximativ o lună.

Analizând procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. 3265/08/2013, formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, declarațiile și interogatoriul lui G. D.N., declarațiile martorilor și probele administrate în dosarul nr. 1087/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, Curtea a constatat starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind neîntemeiate criticile apelantelor pârâte sub acest aspect.

Astfel, susținerile pârâtelor referitoare la faptul că utilajul cu care s-au transportat traversele nu prezenta nicio defecțiune nici la sistemul de frânare și nici sub alt aspect sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile date de G. D. N. și de G. B. C. A. Acestea coroborate cu lipsa documentației tehnice și a autorizației I.S.C.I.R. au condus la concluzia că în cauză nu s-a făcut dovada că motostivuitorul era în stare perfectă de funcționare.

În acest sens, întrucât angajatorul avea obligația, potrivit art. 40 alin. 2 lit. b și art. 181 alin. 2 din Codul muncii să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor în scopul asigurării sănătății și securității salariaților, astfel încât utilajele folosite să nu prezinte defecțiuni care pot pune în pericol sănătatea și securitatea salariaților, nu pot fi primite susținerile apelantelor referitoare la inexistența vreunei culpe a angajatorului.

Referitor la legislația privind securitatea și sănătatea în muncă, Curtea a constatat că sunt corecte concluziile primei instanțe privind încălcarea de către angajator a prevederilor Legii nr. 319/2006 și ale H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă în sensul în care G.D. N. îndeplinea în cadrul societății pârâte, conform actului adițional la contractul individual de muncă și fișei postului, funcția de conducător activitate de transport rutier, iar nu pe cea de moto-stivuitorist, iar din fișa individuală de instructaj privind protecția muncii reiese că acestuia i-au fost prelucrate, anterior producerii accidentului, instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă pentru funcția de conducător auto, iar nu pentru cea de moto-stivuitorist.

În acest context, G.D. N. a primit ca sarcină din partea superiorilor conducerea ocazională a motostivuitorului fără ca angajatorul să-și fi îndeplinit obligațiile decurgând din legislația în domeniul sănătății și securității salariaților.

Susținerile apelantelor în sensul că nu ar avea nicio importanță lipsa autorizației ISCIR sau neprelucrarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă pentru funcția de moto-stivuitorist chematului în garanție, întrucât utilajul a fost folosit numai pentru transportul materialelor iar nu ca motostivuitor nu sunt de natură să înlăture culpa angajatorului din perspectiva încălcării obligațiilor menționate anterior. În aceeași măsură împrejurarea că G. D.N. avea o autorizație de stivuitorist eliberată în anul 2004 nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-i prelucra instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă pentru funcția de moto-stivuitorist.

Din perspectiva celor reținute anterior, prima instanță a constatat în mod legal împrejurarea că nu se poate reține culpa angajatului G.D. N. în producerea accidentului, fiind legală soluția asupra cererii de chemare în garanție.

Nu pot fi primite nici argumentele apelantelor referitoare la o eventuală culpă concurentă a victimei, din perspectiva faptului că reclamantul nu s-ar fi poziționat corect în lateralul utilajului, întrucât din probele administrate rezultă că descărcarea traverselor nu putea fi făcută altfel, iar cei care efectuau descărcarea, inclusiv reclamantul s-au apropiat de utilaj abia în momentul în care acesta s-a oprit. Or, în contextul în care reclamantul nu avea cunoștință despre împrejurarea că utilajul avea defecțiuni la sistemul frânare, nu se i se poate reține vreo culpă în producerea accidentului.

În cauză sunt întrunite toate elementele pentru instituirea răspunderii patrimoniale a angajatorului, respectiv existența prejudiciul material și moral, a faptei ilicite, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa angajatorului.

Cu privire la urmările accidentului, Curtea a înlăturat argumentele apelantei pârâte SC T. SRL - Sucursala Daneș referitoare la împrejurarea că ar exista neconcordanțe între actele medicale depuse la dosar care fac referire la afecțiunile reclamantului, în special în ceea ce privește apariția la 6 luni de la data producerii accidentului a parezei de nerv sciatic popliteu extern.

În acest sens, Curtea a constatat că potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1143/A5/11 (filele 37-40, în dosarul Tribunalului) avizat de Comisia de Avizare și Control a Actelor Medico-legale (fila 41) între leziunile traumatice suferite în condițiile accidentului de muncă din data de 26.06.2013 și pareza de nerv sciatic popliteu extern există legătură de cauzalitate. În cauză, apelanta nu a administrat nicio probă de valoare științifică egală care să contrazică concluziile acestui raport de expertiză.

De asemenea, nu prezenta relevanță împrejurarea că în Certificatul de încadrare în grad de handicap a reclamantului sunt menționate alte afecțiuni pe lângă cele dobândite ca urmare a accidentului. În acest sens, instanța a reținut din concluziile aceluiași raport de expertiză la care am făcut referire anterior rezultă că în urma leziunilor suferite reclamantul prezintă o deficiență funcțională medie cu caracter definitiv și se încadrează în gradul III de invaliditate.

Analizând, cu luarea în considerare a urmărilor accidentului în privința reclamantului, respectiv vătămarea organismului și suferințele fizice, dar și afectarea stării psihice, reclamantul suferind mai multe intervenții chirurgicale, împrejurarea că prezintă o deficiență funcțională medie cu caracter definitiv și că se încadrează în gradul III de invaliditate, ceea ce presupune o reducere corespunzătoare a activităților pe care acesta le va mai putea desfășura, dar ținând seama și de situația existență anterior producerii accidentului, Curtea a constatat că suma stabilită de prima instanță este excesivă.

Astfel, acordarea compensațiilor bănești are ca finalitate compensarea, atenuarea sau măcar alinarea suferințelor fizice și psihice, însă nu se poate transforma într-o pedeapsă civilă. Astfel, la stabilirea cuantumului compensațiilor bănești trebuie să se țină seama de importanta si gravitatea prejudiciului nepatrimonial suferit, precum si de criteriul echității, întrucât aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a reclamantului și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului angajatorului.

În plus, instanța a avut în vedere și atitudinea de bună-credință a pârâtei, care a susținut moral și financiar reclamantul, în vederea reintegrării acestuia din punct de vedere social și profesional, oferindu-i posibilitatea încadrării pe o funcție corespunzătoare gradului său de invaliditate, așa cum rezultă din înscrisul aflat la filele 153-154, în dosarul Tribunalului.

Prin urmare, Curtea a apreciat că suma de 200.000 lei reprezintă o reparație echitabilă a suferințelor fizice și psihice îndurate de reclamant ca urmare a accidentului produs, urmând a schimba hotărârea primei instanțe sub acest aspect.

Pentru aceleași considerente prezentate anterior, Curtea a constatat că apelul reclamantului este nefondat, nejustificându-se o majorare a compensațiilor bănești acordate de prima instanță.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, apelul pârâtelor a fost admis, iar hotărârea atacată a fost schimbată în parte, sub aspectul reducerii cuantumului compensațiilor bănești pentru daune morale acordate reclamantului de la 450.000 lei la 200.000 lei.

← Contestarea deciziei de încetare a contractului individual de...		Drepturi salariale. prescripția dreptului material la acțiune.... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre 2. litigiu de muncă și asigurări sociale. accident de muncă. răspunderea patrimonială a angajatorului. art. 40 codul muncii art. 181 codul muncii legea nr. 319/2006 h.g. nr. 1146/2006 art. 253 codul muncii