Acţiune în răspundere patrimonială a angajatului. condiţii

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 203/A din data de 22.03.2016

Circumstanțele de fapt ale cauzei și probele, conduc la concluzia existenței sumelor în bugetul local, care au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiții în discuție, precum și repartizarea acestor sume de către ordonatorul principal către ordonatorului terțiar, pe baza instrumentelor de plată și a documentelor justificative emise de ordonatorul terțiar în calitate de parte a contractului de achiziție publică.

Prevederile art.23 alin.2 lit.a) nu pot fi reținute singular, pentru existența faptei ilicite, ca element cauzator al prejudiciului pretins, în condițiile în care suma transferată pentru investiții din bugetul de stat în bugetul local al comunei, a fost repartizată prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiții în discuție.

Nu sunt întrunite cumulativ condițiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 Cod civil.

 Codul muncii:art. 254.

Sub nr. xxx, a fost înregistrată la Tribunalul Harghita contestația reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, în contradictoriu cu pârâții Xxx, prin care s-a solicitat: 1) Obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 11.667,00 lei, din care sume de 11.547,00 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului UATC Zetea, prin angajarea, ordonanțarea, lichidarea și plata unor cheltuieli din bugetul comunei Zetea, fără bază legală, în temeiul contractului de lucrări nr. 1246/21.07.2008, încheiat cu S.C. X S.R.L., la care se adaugă suma de 120,00 lei, reprezentând foloase nerealizate, calculate până la data de 07.12.2012, cu actualizarea acestora în continuare până la data efectuării plății; 2) În situația în care, instanța consideră că nu există solidaritate, reclamanta solicită obligarea pârâților la plata sume de 11.667,00 lei, proporțional cu participarea fiecăruia la producerea prejudiciului; 3) Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

Prin Încheierea dată în ședința publică din 06 martie 2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, în judecarea prezentului litigiu, față de pârâții XXX și, în consecință, a disjuns acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora, declinând competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. Instanța a reținut spre competentă soluționare cauza, față de pârâtul XXX, în calitate de fost primar al Unității Administrativ Teritoriale Comuna Zetea.

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr.1770 din 05 noiembrie 2015 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Cu ocazia auditului financiar efectuat de Camera de Conturi a Județului Harghita la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, în perioada 13.11.2012 - 07.12.2012, a fost întocmit Raportul de audit financiar nr. 1613/07.12.2012, iar în urma deficiențelor consemnate, a fost emisă Decizia nr. 40/28.12.2012, în care, la punctul 3 s-a stabilit că,..";urmare a verificării modului de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a unor cheltuieli bugetare, rezultate din derularea unui contract de execuție lucrări perfectat în anul 2008, de către Liceul Teoretic - Dr. P. Boros Fortunat (instituție publică din subordinea entității verificate), și având ca obiectiv, (lucrări de reparații capitale și introducere încălzire centrală la Grădinița de copii nr. 7), s-a constatat decontarea nelegală și nejustificată a sumei de 11.547 lei, reprezentând valoarea actualizării, în sensul majorării prețului lucrării facturate în 2012.";

Pârâtul XXX, a avut în perioada suspusă auditului financiar, funcția de primar al Unității Administrativ Teritorială Comuna Zetea.

Conform celor reținute în decizie, abaterea de la legalitate și regularitate a fost una generatoare de prejudiciu, acesta fiind estimat la 11.547 lei, la care se adaugă foloase nerealizate, calculate în timpul misiunii de audit, în sumă de 120 lei.

Cu toate că în documentația de atribuire și în Fișa de date a achiziției s-a stipulat neacceptarea ajustării prețului contractului, în contractul perfectat s-a precizat în mod contradictoriu că,.."Prețul contractului nu se actualizează, în cazul în care durata de îndeplinire a contractului nu depășește 12 luni", în condițiile în care - prin același contract - perioada de execuție a lucrărilor s-a stabilit la 6 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Conform prevederilor legale în materie - valabile la data încheierii contractului - autoritatea contractantă va preciza, atât în documentația de atribuire, cât și în contract, clauze/informații cu privire la posibilitatea și modul concret de ajustare a prețului contractului. în conformitate cu norma juridică, lipsa acestor informații/clauze speciale determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.

S-a reținut că abaterea de la legalitate și regularitate mai sus prezentată sintetic, este una generatoare de prejudiciu, care a fost estimat la 11.547 lei, la care se adaugă foloase nerealizate, calculate în timpul misiunii de audit, în sumă de 120 lei, sens în care, prejudiciul total s-a estimat la 11.667 lei.

Descrierea abaterii de la legalitate și regularitate, prevederile legale încălcate, consecințele economico-financiare ale abaterii, persoanele cu atribuții în domeniul în care s-a constatat abaterea, măsurile luate de entitate în timpul auditului, au fost prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. 1613/5572 din 07.12.2012.

O condiție a instituirii răspunderii patrimoniale, pe lângă calitatea de angajat ce derivă din raporturile de muncă existente între părți, relevate de altfel, în procesul verbal de constatare nr. 1613/5572/07.12.2012, este culpa salariatului, sens în care, instanța a apreciat că, prin angajarea unor obligații ale unității administrativ - teritoriale, concretizate prin semnarea contractelor de execuție lucrări de către primar, în calitatea sa de ordonator de credite, nu este de natură a înlătura culpa acestuia în producerea prejudiciului.

Astfel, conform prevederilor art. 62 alin. 1 și art. 63 alin. 1 lit. c și alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, republicată, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție și are atribuții referitoare la bugetul local iar în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar, pe care le supune spre aprobare consiliului local.

O altă condiție a instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului, pe lângă culpa salariatului și calitatea de angajat, este și existența prejudiciului, ce constituie o modificarea negativă a patrimoniului angajatorului, aceasta putându-se realiza prin diminuarea activului sau prin creșterea pasivului. Prejudiciul trebuie să fie real și cert, întinderea despăgubirii trebuind să se stabilească pe baza unor date economice concrete.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că prejudiciul nu a fost stabilit în mod corect și neechivoc, reclamanta nedepunând la dosar documente în acest sens, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 40 din 2012, emisă de Camera de Conturi Harghita.

De asemenea, natura echivocă a prejudiciului la plata căruia se cere a fi obligat pârâtul rezultă și din modul în care a fost formulată acțiunea.

Astfel, inițial reclamanta a solicit obligarea pârâtului, în solidar, cu alți pârâți, la plata sumei de 11.667,00 lei (ulterior precizării, obligarea în solidar la plata sumei de 4.825,68 lei), reprezentând prejudiciu cauzat patrimoniului unității. Și-a motivat susținerile, pe împrejurarea că, în cauză, devine aplicabilă ideea de solidaritate a răspunderii pârâților.

Răspunderea patrimonială în cadrul raporturilor juridice de muncă este o răspundere individuală, excluzând, în principiu, solidaritatea. În dreptul muncii, atunci când răspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurală, ca urmare a participării mai multor persoane la producerea lui, obligațiile de reparare a pagubelor sunt, de regulă conjuncte, uneori subsidiare dar nu solidare (art. 255 Codul muncii). În acest mod se asigură o protecție a salariatului, evitându-se ca el să fie pus, ca urmare a solidarității, în situația de a fi urmărit pentru o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv cauzat din vina sa.

De asemenea, solidaritatea la care face referire reclamantul este una pasivă, izvorul unei asemenea obligații putând fi voința părților sau legea. Cu excepția dreptului comercial, această obligație solidară nu se prezumă, trebuind să fie stipulată în mod expres.

Având în vedere că în materia relațiilor de muncă solidaritatea pasivă nu se prezumă, ea va trebui să fie dovedită de cel care o invocă, după regulile dreptului comun, în materia probei actelor juridice. Modul în care reclamantul a formulat cererile sale nu se circumscrie cerințelor prezentate anterior.

Prin urmare, în dezvoltarea ideii de răspundere conjunctă (…și a individualizării sumei), care este în esență, tot o răspundere personală, trebuie subliniat faptul că, aceasta reprezintă o multitudine de răspunderi individuale ale unor persoane cu vinovății concurente în producerea prejudiciului unic. Este de știut că, măsura în care, fiecare persoană a contribuit la producerea pagubei, este determinată atât de fapta ilicită în sine, examinată sub aspectul legăturii de cauzalitate cu prejudiciul, cât și de gradul vinovăției.

Aceste aspecte, ridică semne de întrebare cu privire la modalitatea de recuperare aleasă de către reclamantă, ce nu a implicat o individualizare a prejudiciului, bazată pe atribuțiunile concrete ale persoanelor în sarcina cărora sa reținut prejudiciul, salariile acestora, timpul lucrat etc., în contextul prevederilor art. 255 din Codul muncii.

Subsecvent celor prezentate, instanța a apreciat că nu se poate vorbi despre raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, care este o alta condiție a răspunderii patrimoniale.

De asemenea, ținând cont că în art. 254 pct.1 din Codul muncii se arată că "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";, instanța a considerat neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei solicitate, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unității.

În acest sens, instanța a considerat că nu sunt întrunite toate elementele necesare instituirii răspunderii patrimoniale a angajatului.

Având în vedere aspectele prezentate, instanța a procedat la respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente în fond, în speță Judecătoria Odorheiu Secuiesc, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita, iar în subsidiar anularea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost modificată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel apelanta reclamantă a invocat prevederile art.132 alin.2 din Codul de procedură civilă, susținând că prin încheierea de ședință din data de 06.03.2014 Tribunalul Harghita în mod greșit a reținut în privința intimatului XX X, competența materială a completului specializat în soluționarea litigiilor de muncă. În acest sens apelanta a subliniat că între comuna Zetea și intimatul XX X nu există raporturi juridice de muncă nefiindu-i astfel aplicabile prevederile art.254 alin.1 din Codul muncii.

Litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală a intimatului XX X alături de numiții XZY prejudiciul material pretins fiind de 11.547 lei conform constatărilor Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Harghita (decizia Camerei de Conturi și încheierea Curții de Conturi menținute de instanța de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 108/43/2013*). Intimatul nu a contestat acea decizie de Curții de Conturi pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art.4 din Legea nr.554/2004.

Apelanta a arătat că cererea de chemare în judecată este fondată pe principiile răspunderii civile delictuale, UAT comuna Zetea nu are calitatea de achizitor în această speță, calitate pe care o are Liceul Teoretic Dr.P.Boros Fortunat din comună. Astfel, nu era posibil ca UAT Zetea să se îndrepte împotriva societății executante X SRL în baza contractului de achiziție publică și nici în temeiul plății nedatorate.

Cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva persoanelor care au avut atribuții legale, în calitatea lor de reprezentanți ai liceului amintit, iar în ceea ce îl privește de intimatul X, fost primar, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite al comunei Zetea, care a dispus ordonanțarea și efectuarea plății sumei de 11.547 lei - ajustare preț contract - pe seama executantului X SRL.

Apelanta a susținut că nu este reală afirmația făcută în primă instanță de reprezentantul intimatului XX X, referitoare la faptul că în calitatea sa de fost primar, a executat doar hotărârea de consiliu local, că banii cheltuiți nu ar fi fost incluși în bugetul local, ci ar fi provenit de la organele centrale, iar UAT comuna Zetea era organul prin care acești bani au fost transferați pe seama liceului teoretic. Apelanta a arătat că în situația în care sumele cheltuite cu titlu de ajustări preț nu ar fi fost incluse în bugetul local al comunei, atunci Curtea de Conturi nu ar fi putut constata producerea unui prejudiciu în patrimoniul comunei Zetea.

Pentru fiecare plată efectuată de liceul amintit pe seama societății executante în baza actelor justificative (facturi emise de executant, contractul de lucrări și actele adiționale respectiv situații de lucrări) a existat anterior o cerere către comuna Zetea pentru transferul sumei necesare plății facturilor. În baza actelor și a cererii făcute, ordonatorul principal de credite - intimatul XX X - a ordonat plata sumelor solicitate pe seama liceului amintit mai sus, iar reprezentantul liceului în calitate de ordonator terțiar de credite a făcut plățile pe seama societății executante.

Astfel, pentru fiecare plată efectuată pe seama societății executante, a existat anterior o solicitare către UAT comuna Zetea, iar intimatul pârât analizând actele depuse în justificare, a dispus efectuarea transferului sumelor solicitate către liceul teoretic.

Apelanta arată că această faptă culpabilă se impută intimatului XX X, care în calitatea sa de ordonator principal de credite este cel care răspunde în temeiul art.14 alin.3, art.23 alin.1, art.54 alin.5 din Legea nr.273/2003, de legalitatea plăților din bugetul local, respectiv de utilizarea creditelor bugetare. Consiliul Local a aprobat în perioada executării contractului 2007-2012, sumele necesare plății prețului contractului de executare de lucrări, însă sumele necesare pentru ajustarea prețului contractului nu a fost aprobată, actul adițional prin care reprezentantul liceului teoretic a fost de acord cu ajustarea nu a fost acceptat și aprobat de consiliul local.

Apelanta a mai susținut că ordonatorul principal de credite trebuia să refuze cererea de plată a liceului teoretic, făcută pentru sumele necesare ajustării prețului contractului de lucrări. Înainte de fiecare plată, reprezentantul liceului s-a adresat ordonatorului principal de credite al comunei Zetea pentru transferul sumelor necesare, anexând actele justificative - deconturile depuse de executant, iar în baza acestora ordonatorul principal de credite a ordonat plata sumelor solicitate, în contul liceului.

Apelanta susține că prin nerespectarea și neverificarea legalității și a temeiniciei cheltuielilor, ordonatorul principal de credite a ordonat în mod nelegal plata sumelor necesare ajustării prețului contractului.

Motivul principal pentru care toate cele patru persoane (chemate inițial în judecată) răspund pentru prejudiciul provocat este faptul că nu au refuzat factura emisă de executant, reprezentând actualizarea prețului contractului, ci dimpotrivă au efectuat plățile repetate către X SRL.

Intimatul pârât XX X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă.

Intimatul a făcut referire la decizia Camerei de Conturi Harghita nr.48 din 07 decembrie 2012 prin care s-a dispus ordonatorului principal de credite evaluarea exactă a prejudiciului estimat și recuperarea acestuia, arătând că presupusul prejudiciu patrimonial cauzat comunei Zetea este în valoare de 11.687 lei pentru angajarea, ordonanțarea și plata nelegală și nejustificată a unor cheltuieli bugetare rezultate din derularea unui contract de execuție lucrări perfectat în anul 2008, având ca obiect "lucrări de reparații capitale și introducere încălzire centrală la Grădinița de copii nr. 7"; cheltuieli reprezentând majorarea prețului unor lucrări facturate în perioada 2012.

Cu privire la competența materială a instanței de fond, intimatul pârât a susținut că tribunalul în mod corect a reținut spre competentă soluționare cauza în ce privește acțiunea formulată de UAT Zetea. Potrivit practicii judiciare, litigiile purtate în legătură cu primarii/foștii primari se soluționează de completele specializate în materia litigiilor de muncă.

Cu privire la criticile aduse de apelanta reclamantă soluției pronunțată de tribunal pe fondul cauzei, intimatul pârât a arătat că UAT comuna Zetea nu i-a comunicat decizia Camerei de Conturi Harghita pentru ca intimatul să o poată ataca. Pârâtul intimat a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, că apelanta reclamantă nu a dovedit nici existența elementelor răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul nu este cert. În acest sens s-a apreciat că este obligația conducerii entității auditate să stabilească întinderea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi. S-a mai susținut că apelanta reclamantă nu a dovedit cauzarea de către intimatul pârât a prejudiciului pretins, neexistând nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nefiind dovedită vinovăția (respectiv ca fapta să fie imputabilă intimatului pârât).

Nu în ultimul rând apelantul a subliniat natura echivocă a prejudiciului în sensul că inițial a fost solicitată suma de 11 667 lei din care 11547 lei au fost achitați de executantul lucrării pretențiile reclamantei reducându-se astfel la suma de 4825.68 lei.

Cu privire la lipsa condiției existenței prejudiciului cert, intimatul pârât a mai arătat că toate viramentele către Liceul Teoretic "Dr. P. Boros Fortunat"; au fost făcute cu respectarea prevederilor legale in materie, in temeiul Contractului de execuție lucrări perfectat in anul 2008.Sumele necesare pentru finanțarea investiției fiind repartizate de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și transferate de la bugetul de stat în bugetul local al comunei prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean. Consiliul local răspunde de utilizarea sumelor repartizate în sensul rectificării bugetului local și includerii sumelor repartizate în bugetul local pentru ca sa fie posibilă virarea directă a sumelor alocate unității școlare.

S-a arătat că de fiecare dată când din bugetul de stat au fost repartizate sume pentru finanțarea unor cheltuieli de capital, a fost adoptată o hotărâre de consiliu local prin care a fost rectificat bugetul local cu suma alocată, ori când fondurile au fost alocate înainte de aprobarea bugetului local al comunei, acestea au fost cuprinse în hotărârea de consiliu local prin care s-a aprobat bugetul local și indică: HCL nr. 39/2008 privind suplimentarea bugetului local, HCL 26/2009 privind rectificarea bugetului local pe anul 2009, HCL 37/2009 privind rectificarea bugetului local pe anul 2009, HCL 11/2010 privind aprobarea bugetului local pe anul 2010, HCL nr. 65/2011 privind rectificarea bugetului local pe anul 2011, HCL 68/2011 privind rectificarea bugetului local pe anul 2011, HCL nr. 11/2012 privind aprobarea bugetului local pe anul 2012.

Intimatul-parat a susținut că în calitatea sa de ordonator principal de credite nu a avut și nici nu a putut avea nicio implicație în contractarea lucrărilor, atribuirea contractelor, virarea sumelor respective și nu a acceptat la plată nicio factură întrucât:

- contractul de execuție lucrări nr. 1246/21.07.2008 a fost încheiat între Liceul Teoretic "Dr. P. Boros Fortunat"; și SC X SRL,

- documentația de atribuire, organizarea licitației publice a fost făcută de către autoritatea contractantă Liceului Teoretic, în perioada când pârâtul nu era primar al comunei,

- răspunderea nu poate fi atrasă pentru o eventuală greșită ajustare a prețului, singura sa obligație fiind aceea de a propune consiliului local modificarea bugetului local prin includerea sumelor repartizate de la bugetul de stat,

- nu a avut niciun control și niciun drept de intervenție cu privire la sumele alocate/repartizate de către bugetul de stat, singura obligație a UAT comuna Zetea era aceea de a modifica bugetul local pentru a oferi posibilitatea ca sumele alocate unității școlare să fie virare direct în contul acesteia.

Pe baza acestor considerente, intimatul pârât a aratat că angajamentul legal constând din contractele de lucrări nu trebuiau supuse vizei de control financiar preventiv propriu al UAT comuna Zetea, ci vizei de control financiar preventiv al persoanei responsabile din cadrul Liceului Teoretic, aceasta fiind cea care a încheiat contractul, a organizat licitația si a acceptat la plata si a achitat facturile emise de către executantul lucrărilor.

Intimatul a mai susținut pe baza motivelor arătate mai sus, că nu a putut lua nicio măsură pentru evitarea cheltuielilor achitate executanților lucrărilor de către ordonatorul terțiar de credite al Liceului teoretic din comuna Zetea, în condițiile în care nu a avut niciun drept de intervenție cu privire la sumele alocate.

Intimatul pârât a mai susținut că dimpotrivă, a respectat prevederile art.14 din Legea nr. 273/2006 întrucât a existat o bază legală pentru acele cheltuieli - contractul de execuție lucrări, iar sumele au fost repartizate de la bugetul de stat tocmai pentru finanțarea acelei investiții; că a respectat și art.54 alin.5 întrucât toate plățile au avut la bază documente justificative, constând în hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului județean, fondurile repartizate fiind incluse în bugetul local pentru a putea fi virate direct unității de învățământ. Susține că a respectat și prevederile OMFP nr.1792/2002 întrucât ordonatorul de credite a angajat și a utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor legale și potrivit destinațiilor aprobate, conform hotărârii de guvern/hotărârii consiliului județean, prin care sumele respective au fost repartizate din bugetul de stat tocmai pentru finanțarea investițiilor efectuate de către unitatea de învățământ.

Cu privire la inexistența faptei ilicite, intimatul pârât a arătat că toate plățile au fost aprobate și ordonanțate în mod legal. Pe cale de consecință neexistând faptă ilicită nu se poate reține nici existența raportului de cauzalitate întrucât de sumele virate unității de învățământ nu s-a dispus contrar legii. Intimatul a mai arătat că nu se poate reține vinovăția sa pentru pagube produse în patrimoniul UAT comuna Zetea.

Reclamanta apelantă a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor invocate de intimat și admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Comuna Zetea a solicitat în contradictoriu cu pârâtul XX X, obligarea acestuia la plata contravalorii prejudiciului cauzat bugetului local al comunei prin angajarea, ordonanțarea și plata nelegală a cheltuielilor bugetare - abatere descrisă la pct.3 în Decizia nr.40/2012 a Camerei de Conturi Harghita.

În cuprinsul cererii, apelanta reclamantă a invocat în drept prevederile Legii nr. 215/2001 (art.128) și ale Legii nr.273/2006 raportat la calitatea pârâtului (primar) de ordonator principal de credite (filele 5-7 dosar fond), precum și condițiile răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, instanța de fond a analizat cauza prin raportare la prevederile art.254 Codul muncii.

Pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare, Curtea a apreciat neîntemeiată solicitarea apelantei reclamante de anulare a sentinței atacate ca fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială, cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare în fond la Judecătoria Odorheiu Secuiesc ca instanță competentă și, în subsidiar, la Tribunalul Harghita-secția civilă.

Este însă întemeiată critica constând în soluționarea cauzei fără cercetarea fondului, ceea ce atrage anularea sentinței și reținerea spre rejudecare de către instanța de apel, cu evocarea fondului.

Astfel, în ce privește necompetența materială a tribunalului - complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă - Curtea a avut în vedere că reclamanta apelantă este cea care a înțeles să investească cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată, tribunalul (în complet specializat cu soluționarea litigiilor de muncă) și nu judecătoria.

Pârâtul XX X nu a invocat prin întâmpinare o asemenea excepție și nu s-a invocat nici din oficiu de instanța de fond, la primul termen la care părțile au fost legal citate.

În aceste condiții, critica apelantei referitoare la nulitatea sentinței pe motiv că a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, nu poate fi primită.

Apelanta invocă de fapt direct în apel, excepția de necompetență materială de primă instanță a tribunalului (art.129 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă), susținând că nu suntem în prezența unui litigiu de muncă, ci a unui litigiu de drept comun care este de competența materială a judecătoriei.

Dispozițiile procedurale referitoare la invocarea excepției de necompetență materială de ordine publică, limitează în timp invocarea unei asemenea excepții, fără a acorda părților posibilitatea derogării. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe"; (art.130 alin.2 din Codul de procedură civilă).

Prin urmare o asemenea excepție nu poate fi invocată pentru prima dată în apel.

Prin încheierea de ședință pronunțată de tribunal la data de 6 martie 2014 s-a soluționat doar excepția de necompetență materială în ce privește acțiunea civilă formulată de Comuna Zetea în contradictoriu cu pârâții XZY; s-a disjuns cererea formulată de comuna Zetea în contradictoriu cu acești pârâți și s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

În urma disjungerii, Tribunalul Harghita în complet de litigii de muncă, a păstrat spre soluționare în prezentul dosar, cererea formulată de reclamanta comuna Zetea în contradictoriu cu pârâtul XX X, întrucât în aceste limite ale judecății niciuna din părți și nici instanța de fond din oficiu, nu au invocat excepția de necompetență materială a tribunalului.

Spre deosebire de intimatul pârât XX X, ceilalți pârâți XZY au invocat necompetența materială a tribunalului, în conformitate cu prevederile art.130 alin.2 din codul de procedură civilă - prin notele de ședință existente la fila 183 dosar fond, depuse anterior primului termen de judecată.

Nu poate fi primită așadar susținerea apelantei reclamante în sensul că prin încheierea de ședință din data de 6 martie 2014 instanța de fond a soluționat greșit acea excepție de necompetență materială, în condițiile în care excepția invocată de ceilalți pârâți și nu îl viza pe intimatul pârât XX X.

Pentru toate aceste considerente Curtea a apreciat că nu se impune anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei în vedere judecării pe fond, la Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Considerentele prezentate mai sus conduc la concluzia caracterului neîntemeiat și al criticii constând în anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

Curtea a apreciat întemeiată susținerea apelantei reclamante cu privire la necercetarea fondului cauzei, întrucât din considerentele sentinței rezultă că prima instanță nu a analizat elementele răspunderii civile delictuale.

Așa cum am arătat mai sus, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din notele scrise și din concluziile scrise depuse ulterior de reclamantă, rezultă clar că acțiunea în despăgubiri este fondată pe elementele răspunderii civile delictuale.

Din întâmpinarea depusă de pârâtul XX X în primă instanță, rezultă clar că pârâtul și-a formulat apărarea față de răspunderea civilă delictuală invocată de reclamantă.

Temeiul juridic al răspunderii civile a intimatului pârâtul XX X (pentru un pretins prejudiciu cauzat comunei în perioada îndeplinirii funcției de primar), este dat de prevederile art. 128 din Legea nr. 215/2001 și art. 55 din Legea nr. 393/2004 potrivit cărora aleșii locali răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii, coroborate cu art. 1357 cod civil (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie).

Întrucât instanța de fond nu a analizat elementele răspunderii civile delictuale, ci ale răspunderii patrimoniale a salariatului în temeiul răspunderii civile contractuale (art.254 Codul muncii), apelul declarat de reclamantă urmează a fi admis, cu consecința anulării sentinței și rejudecării cauzei în fond, conform prevederilor art.480 alin.3 Cod procedură civilă.

În analiza pe fond a cauzei Curtea a avut în vedere faptul că motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată se bazează pe constatările Camerei de Conturi Harghita cuprinse în Decizia nr.40/2012, definitivă.

Decizia nr.40/28.12.2012 are la bază procesul-verbal de constatare nr.1613/5572 din 07.12.2012 întocmit de auditorii publici externi, cu anexe.

În procesul-verbal de constatare amintit s-a reținut:

1) nerespectarea de către ordonatorul de credite a prevederilor OMFP 522/2003 și OMFP nr.1792/2001 în sensul că acel contract de lucrări (angajamentul legal) nu a fost supus vizei de control financiar preventiv propriu.

S-a reținut că nerespectarea acestor norme legale atrag - în sarcina ordonatorului de credite - interdicția de a încheia angajamente legale și implicit de a efectua plăți ce decurg din astfel de angajamente, iar argumentele vizează nerespectarea de către autoritatea contractantă, a documentației de atribuire a contractului (prin care s-a exclus posibilitatea de ajustare a prețului, nefiind cuprinse clauze referitoare la posibilitatea și modul concret de ajustare a prețului).

2) S-a mai reținut că prin documentația de atribuire a contractului s-a exclus posibilitatea de ajustare a prețului contractului și totuși în contractul de achiziție publică s-a cuprins clauza privind actualizarea prețului contractului. Auditorii publici au apreciat că prin nerespectarea prevederilor art.97 din HG nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr.34/2006, lipsa informațiilor cu privire la posibilitatea și modul concret de ajustare a prețului contractului determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.

Pornind de la aceste dispoziții legale, s-a reținut în fapt că în perioada 2011-2012 la nivelul liceului amintit au fost acceptate la plată facturi pentru actualizări de preț, iar prejudiciul a fost estimat la 11547 lei.

Curtea a subliniat faptul că obiectul prezentului proces constă în despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, formulate împotriva intimatului pârât X (în calitatea sa de primar la data faptelor).

Prin urmare în prezenta cauză se impune analiza condițiilor cumulative prevăzute de art.1357 din Codul civil (existența faptei ilicite, a prejudiciului cauzat comunei și dacă "fapta ilicită"; săvârșită de pârât este cea care a cauzat comunei Zetea prejudiciul pretins, din vina pârâtului).

Reclamanta nu a adus alte probe, ci și-a fundamentat pretențiile strict pe documentele întocmite cu ocazia controlului Curții de Conturi.

Raportat la aceste probe se desprind următoarele concluzii:

-fapta "ilicită"; invocată de reclamantă vizează modul de efectuare a unor plăți contractuale, fără respectarea legii. Însă partea contractantă care a efectuat acele plăți este liceul. Comuna Zetea nu are nicio calitate în procedura de achiziție publică;

-instrumentele de plată și documentele justificative pe baza cărora s-au efectuat acele plăți au fost întocmite de serviciu contabilitate din cadrul liceului;

-ordonatorul terțiar de credite este cel care a ordonanțat efectuarea plăților sumelor pretinse cu titlu de prejudiciu în prezenta cauză; ordonanțările de plată emise de serviciul de contabilitate al liceului, poartă viza de control financiar preventiv, iar plata a fost efectuată de liceu în calitate de achizitor către executant.

-echipa de audit a reținut în procesul-verbal de constatare că prejudicierea cu suma de 11547 lei a fost adusă patrimoniului liceului.

- relevantă este mențiunea făcută de Curtea de conturi privitoare la cauzele și împrejurările ce au determinat săvârșirea abaterii în sensul în care a fost identificată ca principală cauză funcționarea de3fectuoasă a sistemului de control intern, exercitarea formală a controlului financiar preventiv , pregătirea inadecvată a personalului cu sarcini pe linia controlului intern.

În susținerea caracterului "ilicit"; al faptei intimatului pârât, reclamanta invocă nerespectarea de către acesta a prevederilor art.22 și art.23 alin.2 lit.a din Legea nr.273/2006.

Potrivit art.22 "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.

(3) Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale";.

Iar potrivit art.23 alin.2 lit.a "(2) Ordonatorii de credite răspund de: a) elaborarea și fundamentarea proiectului de buget propriu;…";.

Însă circumstanțele de fapt ale cauzei și probele redate mai sus, conduc la concluzia existenței sumelor în bugetul local, care au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local pentru obiectivul de investiții în discuție, precum și repartizarea acestor sume de către ordonatorul principal către ordonatorului terțiar, pe baza instrumentelor de plată și a documentelor justificative emise de ordonatorul terțiar în calitate de parte a contractului de achiziție publică.

Instanța reține și lipsa condiției caracterului cert al prejudiciului cauzat comunei (sub aspectul evaluării sale).

Astfel, reclamanta a invocat în esență angajarea, ordonanțarea și plata de către ordonatorul de credite a unor cheltuieli în sumă de 11. 547 lei, sumă estimată de Camera de Conturi Harghita ca fiind prejudiciul cauzat liceului prin abaterile constatate de echipa de audit în sensul redat mai sus.

Reclamanta a solicitat acoperirea acestui prejudiciu fără a -și îndeplini obligația de stabilire / evaluare exactă . Mai mult prin înscrisul intitulat "precizare la acțiune"; depus la data de 29.10.2015 reclamanta și-a redus pretențiile la suma de 4825,68 reprezentând "foloase nerealizate actualizate"; arătând că la data de 14.09.2015 suma de 11.547 a fost achitată în contul UAT Zetea.

Având în vedere cele de mai sus Curtea a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1357 Cod civil, lipsa elementelor analizate mai sus este suficientă pentru a reține caracterul nefondat al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.480 alin.3 din Codul de procedură civilă, în urma admiterii apelului declarat de reclamantă, anulării sentinței și rejudecării cauzei în fond, Curtea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtului XX X.

← Remuneraţie reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite...		Transferul salariaţilor. drepturi băneşti.. Jurisprudență... →

Acţiune în răspundere patrimonială a angajatului. condiţii

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială a angajatului. condiţii