Transferul salariaţilor. drepturi băneşti.. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 213/A din data de 23.03.2016
Bonusul solicitat în numele membrilor de sindicat nu este un drept de natură salarială, în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii, fiind un adaos salarial ce se constituie dintr-o majorare a salariului de bază printr-o sumă determinată - de 650 lei brut - și care se adaugă drepturilor salariale cuvenite în ultima lună a anului, formând astfel venitul salarial lunar, guvernat de prevederile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal.
Societatea pârâtă era obligată să acorde în mod necondiționat salariaților transferați (membri ai sindicatului reclamant) cel puțin același cuantum al majorării salariale, pe care l-a acordat și cedenta salariaților proprii.
Legea nr. 62/2011: art. 153;
Codul muncii: art. 160.
Prin sentința civilă nr. xxx Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Alternativa 2002 A., în numele și pe seama membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A. București.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07.05.2015 reclamantul, pentru membrii de sindicat indicați în tabelul din cererea introductivă a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A., obligarea acesteia la plata către fiecare membru de sindicat a bonusului individual anual în valoare de 650 lei brut, cu cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, după analizarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut că între S.C. A. S.A. și pârâta S.C. T. S.A. s-a încheiat un contract de cesiune prin care prima, în calitate de cedent, a transferat către cea de-a doua, în calitate de cesionar, un anumit tip de activitate de mentenanță, începând cu data de 01.01.2014.
Între cesionar și sindicatul reclamant s-a stipulat că, salariaților cesionați (membrii de sindicat reprezentați de reclamant), li se va aplica în principiu contractul de muncă încheiat la nivelul S.C. A. S.A. pentru anul 2014, până la expirarea acestuia și că în primul an al contractului ce urmează a fi semnat (în anul 2014) cesionarii vor acorda salariaților transferați cel puțin același cuantum al majorărilor salariale pe care îl va acorda A. S.A. salariaților proprii.
Prima instanță a apreciat că obligația de plată a acestui bonus a fost asumată de pârâtă, ea depinzând însă de îndeplinirea unor condiții ulterioare realizării transferului. Condițiile suspensive sub care apărea stipulată acordarea bonusului deveneau relevante în privința executării sale, dar nu în privința asumării obligației de către cesionar. Ceea ce se transmite sunt exclusiv drepturile și obligațiile din CCM, respectiv efectele favorabile pentru salariat care urmează să se producă în continuare pentru salariații cedați, chiar și atunci când aceștia nu se vor mai afla sub CCM al unității cedente.
Interpretarea reclamantului, potrivit cărora între părți a intervenit o novație s-a considerat de către prima instanță că nu au nici un temei legal și nu prezintă interes pentru că în cazul novației obligația veche se stinge iar o astfel de susținere este contrară Legii nr. 67/2006, care stabilește în mod expres efectele produse de un transfer de întreprindere și urmărește eludarea verificării îndeplinirii condițiilor stipulate de art. 70 pct. 2 din CCM.
S-a apreciat că pârâta și-a asumat această obligație în condițiile prevăzute de actul care o conținea.
S-a mai arătat că în privința îndeplinirii condițiilor stipulate de art. 70 pct. 2 din CCM, rezultă că prima viza profitul net de cel puțin 30 milioane USD iar cea de-a doua se referea la conduita angajatului, lipsa nejustificată de la locul de muncă. Prima condiție nu a fost îndeplinită iar față de cea de-a doua condiție nu s-au ridicat obiecțiuni de către pârâtă. Prima instanță a făcut o distincție, în sensul că dacă prima condiție nu este îndeplinită, aceea a realizării unui profit minim, nu mai interesează dacă acest bonus a fost sau nu acordat la nivelul cedentului, din perspectiva obligației asumate de cesionar. Și art. 5 din lege este în același sens, respectiv sunt în sarcina cesionarului acele obligații, care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, nu cele născute ulterior transferului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în temeiul art. 480 alin. 2 teza a II-a din Codul de Procedură Civilă, în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată pentru ambele grade de jurisdicție.
În motivarea apelului a arătat că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță a analizat superficial condiția îndeplinirii obținerii profitului de către S.C. A. S.A., bazându-se exclusiv pe o adresă depusă la ultimul termen de judecată și necomunicată cu reclamantul, care emană de la societatea cedentă.
Din situația financiară pentru anul 2014 a S.C. A. S.A., publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că la data de 21.12.2014 aceasta avea un profit net de 122.830,185 lei, adică 33.377.767,663 USD. Această societate a acordat bonusul, începând cu luna februarie 2015, potrivit Procesului-verbal nr. 2/21.01.2015 încheiat între S.C. A. S.A. și Sindicatul Alternativa 2002 A. și fluturașului de salariu al unui angajat al cedentei.
A apreciat reclamantul că cele două condiții sunt îndeplinite iar obligația de acordare a bonusului este evidentă din mai multe motive: Protocolul nr. 509 din 29.01.2014 se supune prevederilor art. 153 din Legea nr. 62/2011 iar prin acest protocol pârâta s-a obligat la acordarea mai multor drepturi de natură salarială către reclamanți iar acest protocol reprezintă legea părților, potrivit art. 153 din Legea nr. 62/2011. Pârâta a acordat toate celelalte majorări salariale prevăzute de CCM A., cu excepția acestui bonus.
Apelantul a arătat că, în interpretarea noțiunii de majorare salarială, trebuie avută în vedere noțiunea de drepturi salariale, respectiv de venituri de natură salarială, indicând prevederile art. 160 din Codul Muncii, ale art. 55 alin. 1 din Codul Fiscal, art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949 și explicitând înțelesul noțiunii de salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, concluzionând că, indiferent de denumirea sau izvorul său, atât timp cât se obține în temeiul unor raporturi de muncă, constituie venit de natură salarială.
În altă ordine de idei, apelantul a arătat că aplicabilitatea CCM A. valabil la data transferului pentru salariații în cauză, vine în concordanță cu prevederile art. 173 alin. 2 din Codul Muncii și cu cele ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 67/2006 iar bonusul pe care pârâta s-a obligat în mod legal să îl acorde în temeiul CCM este un drept de natură salarială.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și urm. codul de procedură civilă precum și pe dispozițiile tuturor actelor normative indicate în apelul promovat.
A anexat memoriului de apel, în probațiune, extras de pe site-ul M.F.P., proces-verbal nr. 3/21.01.2015, fluturaș de salariu (filele 9-12).
Intimata S.C. T. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat, apreciind că, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Se mai arată că faptul că apelantul ia în calcul pentru determinarea valorii în USD a profitului A. S.A. cursul de la data de 31.12.2014 este nerelevant, deoarece apelantul nu menționează care este temeiul legal al stabilirii cursului lei/USD pentru determinarea valorii profitului, alegând o dată arbitrară de natură a-i susține interesele iar până la data adunării generale nu se poate vorbi de o valoare certă a profitului net, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 312/1990. În susținerea acestui argument indică adresa nr. 4200/04.11.2015 emisă de A. S.A., care menționează că profitul societății a fost aprobat conform legii odată cu situațiile financiare anuale la data de 23.04.2015 - data când a avut loc Adunarea generală ordinară, rezultând un profit net de 29.847.925,26 USD.
În drept, a invocat Legea nr. 31/1990.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați în cauză de reclamantul Sindicatul Alternativa 2002 A. sunt foști angajați ai S.C. A. S.A., preluați de către pârâta S.C. T. S.A. București, în urma transferului de întreprindere, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 67/2006, respectiv art. 173 alin. 2 din Codul muncii, drepturile și obligațiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, care are obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia.
În urma procedurii legale a transferului de întreprindere, a avut loc o novație subiectivă în CCM, în sensul că toate referirile la cedenta S.C. A. S.A. au fost înlocuite cu noul subiect de drept, cesionara pârâtă S.C. T. S.A., care a preluat calitatea de parte contractantă - angajator.
Prin urmare, în virtutea prevederilor legale evocate, apelanta-pârâtă a preluat și toate obligațiile cedentei ce decurg din Contractul colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014, inclusiv pe cele ale art. 70 pct. 2 din contract, referitoare la acordarea bonusului individual pentru anul 2014, în valoare de 650 lei brut/persoană.
În plus, sindicatul reclamant și societatea pârâtă au încheiat un acord separat, respectiv Protocolul nr. 2572/29.04.2014, care are forță obligatorie în raport de prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011, iar prin cele stabilite la art. 2 din respectiva convenție pârâta și-a asumat obligația de a acorda salariaților transferați, pe durata Contractului colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014, cel puțin același cuantum al majorărilor salariale pe care îl va acorda A. S.A. salariaților proprii, obligație care fiind liber asumată de către pârâtă nu este condiționată de nivelul profitului net obținut de aceasta, motiv pentru care Curtea va constata că în mod neîntemeiat prima instanță a respins acțiunea civilă formulată, datorită neîndeplinirii uneia dintre condițiile de acordare a bonusului în discuție, prevăzută de art. 70 pct. 2 din contractul colectiv de muncă amintit (realizarea unui profit net de cel puțin 30 milioane USD).
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia bonusul în discuție nu ar avea natura unei majorări salariale, se a constatat că nici aceasta nu putea fi reținută de către prima instanță și nici de către pârâtă ca și apărare de fond, întrucât acordarea respectivului drept este reglementată prin Contractul colectiv de muncă nr. 3/07.01.2014 în cuprinsul Capitolului VI - "Plata salariilor și a altor drepturi de natură salarială";, iar prin prevederile art. 70 - 71 din capitolul menționat se instituie, pe lângă bonusul anual în valoare de 650 lei brut/persoană, și alte categorii de majorări salariale, respectiv: o sumă brută de 75 lei lunar, introdusă în salariul brut de bază începând cu 1 ianuarie 2014 al tuturor salariaților cu contract de muncă valabil la data de 31.12.2013 (art. 70 pct. 1), premii bănești în cuantum de un salariu minim brut pe economie la data plății, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Paști, Ziua chimistului și la plecarea în concediu de odihnă de minim 5 zile lucrătoare (art. 70 pct. 3) și introducerea sporului de toxicitate în salariul de bază (art. 71).
Din această perspectivă, Curtea a constatat că în mod nelegal s-a apreciat de către prima instanță că bonusul solicitat în numele membrilor de sindicat nu este un drept de natură salarială, în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii, fiind un adaos salarial ce se constituie dintr-o majorare a salariului de bază printr-o sumă determinată - de 650 lei brut - și care se adaugă drepturilor salariale cuvenite în ultima lună a anului, formând astfel venitul salarial lunar, guvernat de prevederile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 2 din Protocolul nr. 509/29.04.2014, se a constatat că societatea pârâtă era obligată să acorde în mod necondiționat salariaților transferați (membri ai sindicatului reclamant) cel puțin același cuantum al majorării salariale de 650 lei brut la sfârșitul anului 2014, pe care l-a acordat și cedenta S.C. A. S.A. salariaților proprii.
Susținerile pârâtei în sensul că S.C. A. S.A. nu a acordat propriilor angajați bonusul solicitat de membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt nefondate, având în vedere că din înscrisurile depuse de reclamant rezultă contrariul. Astfel din procesul verbal nr. 3 din 21.01.2015, încheiat cu ocazia negocierii contractului individual de muncă la nivelul A. SA (fila 11 dosar apel) reiese că în cadrul întâlnirii din data menționată, conducerea societății a comunicat comisiei de negociere că în cursul lunii ianuarie 2015 va acorda prima prevăzută de art. 70 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, iar din fluturașul de salariu pe luna februarie al unui angajat al A. SA de la Laboratorul NPK (fila 12 dosar apel) rezultă că pe lângă celelalte drepturi salariale acestuia i s-a plătit și suma de 650 lei, cu titlu de primă.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constatat că criticile aduse hotărârii primei instanțe prin apelul dedus judecății sunt întemeiate, apreciind că prima instanță a pronunțat sentința apelată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul reclamantului urmează a fi admis, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant și obligării pârâtei la acordarea, în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat, reprezentați de reclamant, a câte unui bonus individual în valoare de 650 lei brut, aferent anului 2014.
În temeiul dispozițiilor art.453 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel, constând în onorariu avocațial.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială a angajatului. condiţii | Diurna externă, indemnizaţia plătită unui angajat pentru... → |
|---|
