Admisibilitatea cererii de plată a dobânzilor penalizatoare pentru sumele rezultând din raporturile de muncă potrivit O.G. nr. 13/2011
| Comentarii |
|
Art.166 alin.4 din Codul muncii
Art.1 alin.3 din O.G. nr.13/2011
Plata salariilor compensatorii cu întârziere este de natură să-i cauzeze reclamantului un prejudiciu reprezentând devalorizarea monedei până la data plăţii.
Riscul devalorizării trebuie suportat de către debitorul aflat în culpă pentru întârziere, iar valoarea prejudiciului este egală cu valoarea dobânzii penalizatoare prevăzută de art.1 alin.3 din O.G. nr.13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.
(Decizia civilă nr. 2181/22.10.2012)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 15 martie 2012 sub nr.1862/90/2012, reclamantul N. Gh. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti şi Filiala de Îmbunătăţiri Funciare Vâlcea, obligarea la plata sumei de 13.623 lei, reprezentând contravaloarea neta a compensaţiei stabilite la nivelul a 7 salarii de bază, plata dobânzii legale penalizatoare conform O.G. 13/2011 de la data scadenţei şi până la data plăţii efective precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat reclamantul că a fost angajatul ultimei pârâte până la data de 29.12.2011, când a fost concediat, prin decizia nr.30/28.12.2011, ca urmare a reorganizării Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, în temeiul O.U.G. nr.82/29.09.2011.
Deşi, prin decizia de concediere, s-a dispus că va beneficia de salarii de bază, conform art.12 alin.3 cap.II din Contractul Colectiv de munca pentru 2009-2010, şi a notificat pârâta în acest sens, până la această dată nu i-au fost achitate aceste drepturi. Pentru întârzierea la achitarea acestor drepturi se impune obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale penalizatoare, conform OG 13/2011, de la data concedierii, 29.12.2011 şi până la data plăţii integrale.
Pârâta Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare filiala Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect întrucât i-au fost plătite reclamantului aceste drepturi salariale şi respingerea solicitării de acordare dobânzii legale penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată, întrucât nu este ordonator principal de credite, iar Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare ca instituţie nou înfiinţată nu a prevăzut în buget sumele necesare efectuării acestei plăţi.
Şi pârâta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului pentru aceleaşi considerente, plata fiind efectuată reclamantului.
În privinţa obligării la plata dobânzii penalizatoare a apreciat pârâta că nu sunt îndeplinite condiţiile art.116 din Codul muncii, nefiind vorba de salarii datorate de angajator.
Prin sentinţa civilă nr.967 din 28 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost respins primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca rămas fără obiect şi au fost obligate pârâtele la plata dobânzii aferente la data plăţii, începând cu data concedierii şi la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei către reclamant.
În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut în esenţă că, reclamantul a fost salariat la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare -Unitatea de Administrare Vâlcea şi a fost concediat prin decizia 30/28.12.2011, decizie prin care s-a dispus şi o compensaţie în favoarea acestuia reprezentând 7 salarii de bază, în temeiul art.12 alin.3 din cap.II la Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare la nivel de ANIF RA pentru anul 2009-2010.
Până la sesizarea instanţei cu aceste pretenţii nu fuseseră achitate aceste drepturi salariale, însă pe parcursul procesului, pârâta a îndeplinit această obligaţie, fapt pentru care pretenţia reclamantului privind obligarea la plata celor 7 salarii a rămas fără obiect.
A apreciat instanţa ca fiind întemeiate celelalte capete de cerere privind obligarea la plata dobânzii penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată.
Astfel, pentru neîndeplinirea obligaţiei băneşti la scadenţă se datorează dobândă penalizatoare, conform art.1 din O.G.nr.13/2011. Deşi prin decizia de concediere pârâta s-a obligat la plata, la data concedierii, a unei compensaţii în cuantumul reprezentat de 7 salarii de bază, îndeplinirea obligaţiei fiind în sarcina Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, şi-a îndeplinit această obligaţie numai în cursul lunii aprilie 2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (A.N.I.F.) Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
Se motivează recursul, în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi astfel, prin soluţia criticată a dat o altă interpretare situaţiei de fapt, critica fiind întemeiată pe disp art. 304 pct.8 cod procedură civilă.
Astfel, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de O.G.nr.13/2011, solicită respingerea acestui capăt ca fiind neîntemeiat, pentru că temeiul legal invocat de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale nu este aplicabil în materia raporturilor de muncă şi a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele individuale de muncă încheiate între angajat şi angajator.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe disp art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, este acela cu privire la capătul de cerere prin care au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Se motivează că aceste cheltuieli nu sunt justificate de către reclamant, fiind aplicate greşit disp. art.275 Cod procedură civilă, prin prisma faptului că subscrisa nu a refuzat sau contestat niciodată pretenţiile precum şi dreptul intimatului-reclamant la plăţi compensatorii, ci dimpotrivă a recunoscut acest drept, nefiind pusă în nici un moment în întârziere printr-o notificare sau orice alt act din partea reclamantului.
Prin decizia nr. 2181/22.10.2012, Curtea de apel Piteşti – Secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională De Îmbunătăţiri Funciare (A.N.I.F.) Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.967 din 28 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.1862/90/2012, intimat fiind reclamantul N. Gh.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin prima critică se susţine că in mod greşit instanţa de fond a aplicat disp OG 13/2011 care nu sunt aplicabile in cauză, şi este nefondată.
Potrivit art.1 din Ordonanţă - (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. (5) Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului.
În art. Art.166 din Codul muncii, se prevede că, (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz; (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Salariul compensator a fost prevăzut in Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ANIF RA pentru anul 2009-2010, iar în decizia de concediere s-a menţionat că suma se cuvine la data concedierii, respectiv la 29.12. 2011.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că prin plata cu întârziere a sumei reprezentând salarii compensatorii, respectiv în luna aprilie 2012, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu reprezentând devalorizarea sumei.
În aceste condiţii, angajatorul urmează a suporta riscul devalorizării sumei ca urmare a întârzierii la plată, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, devalorizare care o reprezintă dobânda legală, prevăzută de OG 13/2011 in art.1 alin.3 denumită dobândă penalizatoare, pe care legea o prezumă ca acoperind acest risc.
Faptul că a achitat pe parcursul procesului sumele datorate, nu exclude culpa angajatorului în plata cu întârziere faţă de data scadenta a acestor drepturi.
Şi cea de-a doua critică este nefondată.
Cum recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că se impune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, faţă de disp art.275 Cod procedură civilă, recurenta fiind notificată anterior promovării acţiunii.
De altfel, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, angajatorul care nu a plătit la termen salariul stabilit este de drept in întârziere, datorând daune-interese pentru repararea prejudiciului.
Faţă de cele ce preced recursul este nefondat şi a fost respins potrivit disp. art. 312 Cod procedură civilă.
<
| ← Evaluarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la... | Condiţii privind creşterea punctajelor anuale pentru... → |
|---|
