Anulare decizie de concediere. Jurisprudență Contracte de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă civilă nr. 822 din data de 28.09.2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr…………….
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 822
Ședința publică din data de 28 septembrie 2017
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : …………..
Asistent judiciar : ………….
Asistent judiciar : …………..
Grefier : ……………..
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamanta K. E. în contradictoriu cu pârâta …………….. S.R.L., având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 1/09.11.2016 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cererii de față au avut loc în ședința din 14 septembrie 2017, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 28 septembrie 2017.
T R I B U N A L U L
Constată că prin cererea înregistrată la data de 15.12.2016, sub nr. de mai sus, reclamanta K. E. a chemat în judecată pe pârâta ……………. SRL, solicitând instanței să dispună următoarele:
- anularea deciziei de concediere nr.1 din 09.11.2016, ca fiind un act netemeinic și nelegal;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând diferența dintre salariul minim net plătit de 800 lei/lună și salariul minim net cuvenit de 925 lei/lună, pentru perioada 27.07.2016-27.11.2016;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 416,66 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, pentru perioada 27.07.2016-27.11.2016;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 426,13 lei reprezentând contravaloarea a 80 de ore suplimentare efectuate în zilele de duminică în perioada 27.07.2016-27.11.2016;
- obligarea pârâtei la calcularea și plata salariului cuvenit pentru perioada 27.07.2016-18.08.2016, respectiv 10.11.2016-27.11.2016 în care partea a lucrat fără înregistrarea contractului de muncă;
- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art 80 alin 1 din Codul muncii (reclamanta a precizat această pretenție în sensul ca despăgubirile să-i fie stabilite până la data pronunțării sentinței);
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că a desfășurat activitate de angajat la societatea pârâtă, prestând meseria de lucrător comercial, începând cu data de 27.07.2016, munca desfășurându-se în magazinul pârâtei situat în comuna Ghelința. Cu toate acestea, angajatorul a încheiat contractul individual de muncă abia începând cu data de 18.08.2016. Programul de lucru al magazinului în care reclamanta își desfășura activitatea era zilnic de la 9.00 la 17.00, sâmbăta între orele 8.00-14.00. Pentru acest program angajatorul i-a stabilit un salariu lunar net de 800 lei lunar, deși salariul minim net pe țară era de 925 lei lunar.
În afară de programul de lucru de mai sus, reclamanta a muncit în fiecare zi de duminică, participând împreună cu administratorul societății la toate târgurile organizate în județul Covasna. Deși angajatorul i-a promis angajatei că îi va plăti aceste ore suplimentare, în fapt nu a realizat acest lucru.
La nivelul societății nu exista nici un act de evidență a orelor lucrate, nici a salariilor plătite către angajată.
La începutul lunii noiembrie 2016 administratorul i-a adus la cunoștință reclamantei că urmează să închidă magazinul deoarece era nerentabil. La data de 27.11.2016 i s-a cerut angajatei să predea cheile magazinului, dându-i-se de înțeles că din ziua următoare nu mai trebuie să meargă la serviciu. După câteva zile reclamanta a fost invitată să se prezinte la contabila firmei care i-a cerut să redacteze o cerere de demisie. Angajata a refuzat. În data de 15.11.2016 a primit prin poștă decizia de desfacere a contractului individual de muncă emisă conform art. 61 lit. a din Codul muncii. Motivele reținute în cuprinsul respectivei decizii sunt total neadevărate, susține partea reclamantă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 268, 78, 120, 123, 146, 161 166 Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 13) solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Se arată în cuprinsul întâmpinării că reclamanta a început serviciul în cadrul firmei pârâte numai de la data de 18.08.2016, așa cum se specifică în contractul individual de muncă. Partea a fost angajată pe o perioadă de probă de 90 de zile. În fiecare lună reclamanta a primit cu titlu de salariu suma de 925 lei-salariul minim cuvenit.
Pretenția de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este nefondată deoarece angajații au dreptul la concediu doar după un an efectiv lucrat la locul de muncă, apreciază pârâta.
Se arată, de asemenea, că este neîntemeiată și pretenția având ca obiect plata orelor suplimentare, câtă vreme astfel de ore nu au fost efectuate.
Apoi, decizia de concediere este un act legal, justificat de motivele reținute de angajator în cuprinsul acestuia.
În probațiune, au fost audiați martorii P. Z. (propus de reclamantă), D. O. (propus de ambele părți); s-a administrat interogatoriu din oficiu părții reclamante (fila 97); s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Analizând pretențiile deduse judecății prin raportare la probele administrate în cauză și la normele legale aplicabile speței, instanța reține următoarele:
în fapt, reclamanta a fost angajata societății pârâte în meseria de lucrător comercial, pe perioadă nedeterminată în baza contractului individual de muncă nr 1/17.08.2016 (fila 70). Conform contractului încheiat de părți, prestarea muncii a început din data de 18.08.2016, perioada de probă fiind de 90 de zile calendaristice; durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi, pentru un salariu brut de 1250 lei lunar.
Partea reclamantă susține că în realitate a lucrat pentru societatea pârâtă începând cu data de 27.07.2016, deși contractul scris a fost perfectat mai târziu, astfel că fosta angajată se consideră îndreptățită la încasarea salariului lunar și pe perioada 27.07.2016-18.08.2016 în care raportul de muncă nu este atestat de contractul individual în formă scrisă. În analizarea temeiniciei acestei pretenții instanța reține, în primul rând, cele statuate de ÎCCJ prin decizia cu nr 37/2016 de pronunțare a unei hotărâri prealabile, anume:
"încheierea unui contract scris, pentru valabilitate, este o exigență ce se impune imperativ angajatorului, însă, …nerespectarea formei scrise nu împiedică probarea de către salariat, prin orice mijloc, a muncii prestate în folosul angajatorului până la încetarea raportului juridic de muncă, astfel că, atunci când prin formularea unei acțiuni se încearcă a se dovedi derularea între părți a unor raporturi de muncă neatestate și formal prin act scris, instanța trebuie să procedeze la cercetarea lor, pe baza probelor ce dau și cauza de fapt a pretențiilor";.
Prin urmare angajatul poate fi îndreptățit la obținerea salariului pentru munca prestată chiar fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, însă numai dacă împrejurarea de fapt a prestării muncii zilnice în beneficiul angajatorului rezultă cu certitudine din probe. În speță, singura probă în acest sens este declarația martorului P. Z. (fila 78). Acesta a declarat în fața instanței că magazinul societății pârâte în care a lucrat reclamanta (singura vânzătoare) s-a deschis la data de 27.07.2016. Această unică probă (care nu se coroborează cu celelalte administrate în cauză) este apreciată de instanță ca insuficientă pentru a dovedi, fără putință de tăgadă, existența în fapt a tuturor elementelor raportului de muncă între cele două părți (reclamanta-angajat și pârâta-angajatoare) pe perioada 27.07.2016-18.08.2016. Ca urmare, pretenția părții reclamante de obligare a pârâtei la plata salariului pentru perioada de timp anterior indicată (situată în afara conținutului contractului individual de muncă depus la dosar), este apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia cu nr 1/09.11.2016 emisă de pârâtă (fila 8) s-a dispus concedierea angajatei reclamante în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii. În cuprinsul deciziei s-a reținut că angajata a părăsit locul de muncă; nu și-a respectat promisiunea de a se prezenta la contabilitate în ziua de 07.11.2016 pentru depunerea cererii de desfacere a contractului de muncă.
Verificând legalitatea acestui act sancționator, instanța reține prevederile art. 62 alin. 2 Codul muncii conform cărora: "în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247 - 252";.
Condiția obligatorie impusă de legiuitor pentru concedierea datorată unor abateri disciplinare este aceea de efectuare a cercetării prealabile.
Astfel, conform art. 63 Codul muncii:
(1) Concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod.
Art. 78 Codul muncii stipulează în mod expres: "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolute";.
În același sens, sunt reținute prevederile art. 251 Codul muncii:
(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Față de cele de mai sus, instanța constată că angajatorul pârât a emis decizia de concediere fără efectuarea cercetării prealabile, actul contestat fiind astfel nelegal și urmând a fi anulat prin prezenta hotărâre. De asemenea, ca o consecință a anulării deciziei de concediere instanța va dispune obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art 80 alin 1 din Codul muncii, pe perioada 09.11.2016-28.09.2017 (reclamanta a precizat această pretenție în sensul ca despăgubirile să-i fie stabilite până la data pronunțării sentinței).
Analizând în continuare temeinicia pretențiilor reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale, se rețin următoarele: conform celor menționate în cuprinsul contractului individual de muncă perfectat între părți, salariul lunar pe care trebuia să-l achite angajatorul era salariul minim brut lunar pe economie în 2016, anume 1250 lei - net 925 lei. Cu toate acestea, reclamanta susține că a încasat lunar numai suma de 800 lei, drepturile salariale nefiind plătite conform reglementărilor legale ( nu exista stat de plată, nici evidența orelor lucrate conform precizărilor angajatei).
Martora D. O. (declarație fila 92), contabila societății pârâte, a precizat că actele constând în state de plată, fișe de pontaj, au fost întocmite scriptic pe baza documentației prezentate de administratorul societății. Martora a declarat că pentru fiecare stat lunar de plată exista o listă aferentă pentru evidența semnăturii angajatului la încasarea efectivă a salariului. Angajata ar fi trebuit să semneze pe acea listă. La dosarul cauzei nu s-au depus însă astfel de dovezi.
Instanța constată că statele de plată depuse de pârâtă la dosar nu poartă semnătura angajatei reclamante. Se reține, totodată că, în cuprinsul actului de control întocmit de ITM Covasna (fila 84) s-a consemnat: " pentru că societatea nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru perioada lucrată, prin proces-verbal de control au fost dispuse măsuri și aplicate prevederile legale";.
Actul depus de pârâtă la fila 39 din dosar (ca probă în apărare) a fost întocmit și semnat de către administratorul societății angajatoare. Deși în cuprinsul actului se menționează că s-ar fi plătit angajatei reclamante suma de 2738 lei cu titlu de salariu pentru lunile august, septembrie, octombrie 2016, acesta nu este apt a dovedi încasarea efectivă de către salariat a drepturilor sale, câtă vreme prevederile art.168 alin 1C muncii stipulează în mod expres că "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit";.
Astfel fiind, instanța apreciază ca fiind întemeiată pretenția reclamantei având ca obiect aceste diferențe salariale, ca urmare va obliga pârâta la plata către reclamantă a diferenței între salariul net încasat de 800 lei pe lună și salariul minim net pe economie cuvenit de 925 lei pe lună, pentru perioada 18.08.2016-09.11.2016.
Celelalte pretenții pecuniare ale reclamantei vor fi respinse ca neîntemeiate.
Instanța reține cele atestate de ITM Covasna în actul depus la fila 84 din dosar, anume că, în urma controlului întregii documentații deținută de pârâtă, a rezultat că angajata a beneficiat în luna octombrie 2016 de 4 zile de concediu de odihnă pentru care a primit o indemnizație în valoare de 236 lei. Cele 4 zile de concediu de odihnă corespund perioadei lucrate de partea reclamantă prin raportare la durata anuală a concediului reglementată prin contractul individual de muncă (21 de zile lucrătoare). Ca urmare, pretenția de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este neîntemeiată și va fi respinsă.
Referitor la orele suplimentare efectuate în zilele de duminică în perioada derulării raportului de muncă dintre părți, la dosarul cauzei nu există probe suficiente care să ateste prestarea efectivă de către reclamanta-angajată a respectivelor ore de muncă. Prin urmare și această pretenție va fi respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin. 1 și 2 C p civ., reținând culpa procesuală a pârâtei pentru pretențiile admise în prezenta cauză, instanța va dispune obligarea acesteia din urmă la plata către reclamantă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( parte din onorariul de avocat în sumă totală de 1000 lei dovedit cu chitanța nr 000290/26.04.2017 depusă la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta K. E., CNP …………., domiciliată în ………………., în contradictoriu cu pârâta ……….. SRL, cu sediul în ……………., jud. Covasna, înregistrată la ORC sub nr. ……………, CUI …………...
Dispune anularea deciziei de concediere cu nr. 1/09.11.2016 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenței între salariul net încasat de 800 lei pe lună și salariul minim net pe economie cuvenit de 925 lei pe lună, pentru perioada 18.08.2016-09.11.2016.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. 1 din Codul muncii pe perioada 09.11.2016-28.09.2017 (data pronunțării prezentei sentințe).
Respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamantei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna.
Pronunțată azi, 28.09.2017, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
GREFIER
| ← Contestație decizie concediere. Jurisprudență Desfacerea... | Anulare decizie de concediere. Jurisprudență Contracte de muncă → |
|---|
