Anulare decizie. Jurisprudență Pensii

Tribunalul COVASNA Sentinţă civilă nr. 73 din data de 05.02.2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINȚA CIVILĂ NR.73

Ședința publică de la 05 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : ………….

Asistent judiciar : ……….

Asistent judiciar : ………..

Grefier : ………….

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul B. Z. în contradictoriu cu pârâta CASA

JUDEȚEANĂ DE PENSII COVASNA, având ca obiect anularea deciziei nr.81/10.09.2014, emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus

concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din

prezenta sentință și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 05 februarie 2015.

T R I B U N A L U L

Constată că prin contestația înregistrată la data de 28.10.2014, sub nr. de mai sus, contestatorul B. Z. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII COVASNA, să dispună anularea deciziei cu nr. 81/10.09.2014

emisă de intimată, ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea contestației formulate, partea arată că decizia emisă de CJP Covasna este lipsită de orice temei legal.

Actul nu este însoțit de documentație suplimentară care să explice cuantumul debitului imputat contestatorului. În plus,

sumele la care face referire intimata sunt aferente anilor 2008-2010, fiind astfel depășit termenul de prescripție pentru

recuperarea debitelor. Contestatorul invocă prevederile Legii nr. 125/2014 care instituie scutirea de la plata unor debite

provenite din pensii și apreciază că intimata trebuia să respecte acele prevederi legale și să nu emită decizia cu nr.

81/2014.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 22) solicitând respingerea contestației ca fiind neîntemeiată. În cuprinsul

întâmpinării se arată că debitul ce face obiectul deciziei atacate a luat naștere în următoarele împrejurări: la data de

15.07.2008 contestatorul a depus la sediul CJP Covasna formularul cu nr. E 202. În baza acestuia, CJP Covasna a solicitat

statului ungar acordarea de pensie în baza perioadei lucrate de contestator în Ungaria. La data de 02.08.2010 Ungaria

recunoaște stagiile de asigurare realizate de contestator în acea țară și îi stabilește pensia începând cu data de

10.05.2008. În respectiva perioadă de timp, cuprinsă între 10.05.2008 și 02.08.2010 pensia pentru perioada lucrată în

Ungaria de contestator a fost inclusă și plătită de statul român, conform acordului sociopolitic Rohu din 1961. Acest lucru

se realizează tocmai pentru că se dorește să se asigure un venit decent pensionarului comunitar pe toată durata în care

statul soluționează cererea 202. În conformitate cu prevederile Regulamentelor CEE 1408/71 și 574/72, perioada lucrată în

alt stat se elimină din pensia acordată de statul care instrumentează cererea. În consecință, CJP Covasna, începând cu data

de 20.10.2010, ca urmare a deciziei de pensie nr. 37/35628/2008/19 emisă de statul ungar, a eliminat din pensia națională

(acordată de statul român) perioada lucrată în Ungaria. Sumele restante de la 10.05.2008 până la 01.09.2011 au fost plătite

contestatorului de către Ungaria și totodată au fost incluse și plătite și în pensia românească.

În consecință, în baza art. 111 din regulamentul CEE 574/72 și în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 3 din

Protocolul încheiat între CNPAS România și ONYF Ungaria, pentru recuperarea plăților nedatorate de către instituțiile de

asigurări sociale, s-au calculat sumele încasate necuvenit prin fișa nr. 1/02.08.2011, care a fost transmisă Ungariei.

Practic, susține intimata, s-a acordat contestatorului un dublu beneficiu: i s-a plătit pensia atât în România cât

și în Ungaria pentru aceeași perioadă 10.05.2008-01.09.2011. Statul ungar a răspuns prin adresa nr. 13621/24.06.2014 prin

care a comunicat că nu poate reține debitul întrucât cuantumul pensiei din Ungaria este prea mic. În consecință, pentru

recuperarea plăților duble încasate necuvenit, intimata a procedat la emiterea deciziei de debit nr. 81/10.09.2014 în

conformitate cu prevederile art. 14-15 din partea a VII-a a instrucțiunilor pentru aplicarea regulamentelor CEE nr. 1408/71

și nr. 574/72. Astfel fiind, titlul executoriu a fost emis în mod legal, contestația fiind nefondată, susține intimata.

Prin cererea depusă la fila 58, contestatorul a solicitat instanței să dispună și suspendarea executării deciziei

contestate. În motivarea acestei cereri, contestatorul precizează că posibilitatea sa de a-și asigura traiul în condițiile

popririi unei părți considerabile din pensie, este grav afectată. De asemenea, se precizează că , emiterea de către intimată

a deciziei prin care se cere de restituit o sumă atât de mare, a cauzat un șoc puternic părții, starea de sănătate a

acesteia având grav de suferit, conform actelor medicale depuse la dosar.

În probațiune, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând pretențiile deduse judecății, prin raportare la cele rezultate din înscrisurile depuse la dosar și la

normele legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, contestatorul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, cu vechime integrală, stabilită în

baza legii nr. 3/1977, prin decizia cu nr. 64875/14.02.1997. Pensia a fost stabilită începând cu data de 01.11.1996 pentru o

vechime totală în muncă de 41 ani, 11 luni și 14 zile. În decizia inițială de stabilire a pensiei a fost cuprinsă și

perioada lucrată în Ungaria de către contestator. Ulterior, pe baza cererii contestatorului, s-a adăugat perioada lucrată de

acesta după pensionare, rezultând un stagiu total de cotizare în România de 44 ani, 10 luni și 19 zile (a se vedea fila 42).

Astfel cum rezultă din actul depus la fila 41 din dosar, contestatorul s-a mai judecat anterior cu CJP Covasna,

atacând în instanță decizia de revizuire cu nr. 64875/10.11.2006 prin care pârâta a exclus din stagiul de cotizare perioada

de timp cuprinsă între 01.04.1991-04.12.1995 lucrată pe teritoriul Ungariei.

Prin decizia cu nr. 81/10.09.2014 emisă de pârâtă s-a dispus recuperarea de la contestator a sumei de 2043,63 euro (

respectiv 9051 lei). Decizia a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 111 alin 1 și 2 din Regulamentul nr. 574/72/CEE și

a prevederilor părții a VII-a a Instrucțiunilor pentru aplicarea Regulamentului CEE nr. 1408/71.

În cuprinsul deciziei contestate se precizează că debitul a fost constituit în baza fișei nr. 1 din 02.08.2011

întocmită de CJP Covasna.

Fișa cu nr. 1/02.08.2011 emisă de partea intimată (fila 7) în calitate de instituție creditoare față de instituția

debitoare din Ungaria precizează că numitului B. Z. i s-a plătit în plus, în perioada 10.05.2008-01.09.2011 suma totală de

2043,63 euro. În fapt, suma respectivă reprezintă pensie încasată de contestator atât în România, în baza deciziei de

pensionare nr. 64875/2008 (cum se arată în fișa nr. 1/2011), cât și în Ungaria, în baza deciziei de pensionare nr.

37-35628/2008.

Contestatorul susține că decizia contestată nu individualizează sumele ce constituie debitul imputat, astfel că nu

înțelege cum a calculat intimata CJP Covasna o sumă atât de mare, nici din ce se compune aceasta, creanța nefiind astfel

certă. Pe de altă parte, partea contestatoare susține că intimata a procedat la recuperarea debitului cu mult după

împlinirea termenului de prescripție de trei ani.

Analizând aceste susțineri ale contestatorului, instanța reține , cu privire la prescripția dreptului de a solicita

restituirea sumelor pretinse a fi încasate în mod necuvenit, că, într-adevăr termenul prevăzut în acest caz de prevederile

art. 179 alin. 1 din legea nr. 263/2010 este de trei ani. Însă, în speță, intimata a urmat procedura instituită de

Regulamentul CEE nr. 574/72, încercând inițial recuperarea debitului de la instituția ce acordă pensia în Ungaria. În

acest sens, fișa cu nr. 1/2011 a fost comunicată instituției de asigurări sociale din Ungaria, răspunsul acesteia fiind

comunicat abia cu adresa nr. 13621/24.06.2014 în care se arată că debitul nu poate fi reținut având în vedere cuantumul mic

al pensiei din Ungaria. Ca urmare, tribunalul nu va reține ca fondată critica formulată de contestator cu privire la

operarea în speță a prescripției dreptului de a cere restituirea sumei imputate.

În ceea ce privește însă susținerea contestatorului privind lipsa individualizării componenței sumei pretinsă a fi

încasată fără drept, aceasta este întemeiată. În acest sens, instanța reține că decizia ce face obiectul prezentei

contestații constituie titlu executoriu.

Astfel, normele din Decizia nr. 112/2009 a casei Naționale de pensii privind aprobarea Instrucțiunilor pentru

aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr.1.408/71 al

Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu

familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității și a Regulamentului (CEE) nr.574/72 al Consiliului din 21 martie

1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate

socială în raport cu salariații și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, stipulează

în art. 14 (3) din partea a VII-a :

În vederea transferării sumelor restante de către instituția debitoare de prestații, instituția creditoare va

transmite o fișă care să cuprindă solicitări punctuale referitoare la sumele plătite în plus și la beneficiarii acestora,

fișă care va conține următoarele informații:

- numărul de înregistrare și data emiterii;

- datele personale ale beneficiarului de prestații: nume de familie, nume la naștere, prenume, nume purtate anterior,

adresa actuală, număr de identificare la instituția creditoare, număr de identificare la instituția debitoare, dacă este

cunoscut, cetățenie, data și locul nașterii;

- categoria de pensie de care beneficiază din partea instituției creditoare și/sau debitoare și data stabilirii

dreptului de pensie;

- perioada în care i s-au plătit beneficiarului sume nedatorate, motivul efectuării plăților respective și suma de

recuperate.

La alineatul 5 din art. 14 , partea a VII-a , se stipulează : În vederea restituirii sumelor prevăzute în fișa

menționată la alin. (3), casa teritorială de pensii va emite o decizie de debit. Decizia menționată reprezintă titlu

executoriu, urmând a fi aplicate, în mod corespunzător, dispozițiile Deciziei nr.375/2007 a Președintelui CNPAS, coroborate,

acolo unde este cazul, cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Ca urmare, decizia contestată în speță, decizie care constituie titlu executoriu trebuie să cuprindă toate elementele

pentru individualizarea sumei urmărite, cu indicarea componenței acesteia, conform art. 141 alin. 4 din C.pr. Fiscală și

cu respectarea prevederilor art. 662 C p civ care stipulează că executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este

certă, lichidă și exigibilă. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține

elemente care permit stabilirea lui. În speță această condiție nu este îndeplinită. Nici contestatorul și nici instanța de

judecată nu poate verifica din ce se compune și cum a fost calculată suma de 9051 lei. Astfel fiind, instanța apreciază că

decizia contestată nu individualizează o creanță certă, lichidă, actul fiind nelegal sub acest aspect.

În plus, instanța are în vedere prevederile art. 1 alin 1 din Legea nr. 125/2014 care stipulează: "prin derogare de la

prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare,

debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de

pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație

socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează";.

Art. 3 din actul normativ anterior indicat prevede : scutirea de la plată a debitelor, precum și restituirea prevăzută

la art.1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau

a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenței debitelor.

Prin dispozițiile legale sus citate, legiuitorul a înțeles să scutească total pensionarii de la restituirea oricăror

sume "încasate necuvenit"; de către aceștia, chiar dacă debitele au fost constituite anterior intrării în vigoare a

respectivei legi. Singurele debite care nu fac obiectul scutirii de plată sunt cele constituite, conform art. 2 din culpa

debitorului pensionar. Legiuitorul definește însă, în mod clar în ce poate consta culpa debitorului, anume "folosirea de

către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme

realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii,

pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu

venituri din activități independente";. În speță însă nu există nici un astfel de element care să ateste culpa

contestatorului.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază contestația formulată ca fiind întemeiată, urmând a o

admite și a dispune anularea deciziei cu nr. 81/10.09.2014 emisă de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII COVASNA.

În ceea ce privește pretenția de suspendare a executării silite formulată de contestator prin completarea scrisă

depusă la fila 58, tribunalul reține că oprirea unui cuantum de 388 lei lunar din pensia contestatorului în baza deciziei ce

face obiectul prezentei cauze, în continuare, până la soluționarea definitivă a litigiului , este deosebit de vătămătoare

pentru parte. Ca urmare, în temeiul art. 718 alin. 1 și alin. 4 pct. 3 Cpciv, pentru a preîntâmpina crearea unui prejudiciu

material în patrimoniul contestatorului, greu de înlăturat ulterior instanța va dispune suspendarea executării silite

pornită de intimată în baza deciziei nr. 81/2014, până la soluționarea în mod definitiv a prezentei contestații.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite contestația formulată de contestatorul B. Z., domiciliat în ………………., în contradictoriu cu intimata CASA

JUDEȚEANĂ DE PENSII COVASNA, cu sediul în Sf. Gheorghe, ………..

Dispune anularea deciziei cu nr. 81/10.09.2014 emisă de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII COVASNA.

Dispune suspendarea executării Deciziei cu nr. 81/10.09.2014 emisă de pârâtă până la data soluționării definitive a

prezentei contestații.

Soluția dată cu privire la suspendarea executării poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare

pentru contestator și de 5 zile de la comunicare pentru intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare în ceea ce privește soluția dată pe fondul contestației,

apel ce se va depune la Tribunalul Covasna.

Pronunțată în ședința publică azi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Anulare decizie. Jurisprudență Pensii