Aplicarea dispoziţiilor generale din Codul muncii referitoare la transferul întreprinderii în situaţia în care preluarea unei unităţi nu este suficient reglementată prin actul normativ special

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 204 din data de 26.03.2015

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 07 mai 2014 reclamanții B. E. I., C. M. D., M.I.L., V.M.,B.L., P.P., A. M., A. A. M., C. V., S. D., L. L., P.M., C.C.D., A. L., Z. N. prin Sindicatul "Sanitas"; din Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să de dispună obligarea acestuia la plata sporului pentru condiții deosebite de munca în cuantum de 15 % la salariul de baza prevăzut în nota aferenta a anexei nr. II/2 la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice și Ordinului M.S. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza conform Anexei nr. 3 la Regulament litera B pct. 16 pentru perioada 02-03.2010 și până în prezent.

În motivare, reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 52/2012 au fost desființate 3 spitale cu personalitate juridica printre care și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Botoșani, fiind reorganizate ca structuri fără personalitate juridica, ca si secții exterioare ale Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani cu sediul separat de acesta.

Spitalul de Obstetrica Ginecologie a fost preluat ca și structură medicală complexă fără personalitate juridica denumita generic Secția exterioara cu profil de obstetrică-ginecologie, în totalitate, care își desfășoară aceeași activitate, în aceeași locație, cu același personal medico-sanitar si auxiliar sanitar având în structură aceleași secții si compartimente, laboratoare de radiologie si analize medicale, camera de garda, etc.; numai managementul si administrația trecând în competenta și responsabilitatea unității care l-a preluat, aceasta fiind singura modificare fata de situația de dinainte de preluare.

Fără a se schimba ceva din condițiile de muncă sporul în cuantum de 15 % specific Camerei de Garda a fost sistat începând cu 01.03.2012 fără ca salariații să primească decizii în acest sens, salariații aflând de această sistare din fluturașii de salariu.

Se precizează că până la transformarea Spitalului Obstetrica Ginecologie în secție exterioara, angajații acestei secții primeau sporul de 15% din salariu conform anexei 3 la Regulament lit. B pct. 16.

Având în vedere faptul ca structura secției exterioare a rămas aceeași, profilul activității rămânând același, condițiile de munca rămânând neschimbate, consideră reclamanții că sunt îndreptățiți să beneficieze în continuare de aceleași drepturi salariale.

În drept, au fost invocate Anexa 3 la regulamentul de sporuri aprobat prin O.M.S. 547/2010 și Legea nr. 67/2006 Cap. 2 art. 5 alin. (1), Codul muncii art. 173 pct. 2.

Prin întâmpinarea depusă la data de 06 iunie 2014 (f. 30 dosar), pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"" Botoșani, a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților ca nefondate, netemeinice și nelegale.

În motivare, pârâtul a arătat că prin H.G. nr. 52/2012 privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din municipiul Botoșani și reorganizarea Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, începând cu 03.03.2012 Spitalul de Obstetrică-ginecologie Botoșani și-a pierdut personalitatea juridică, fiind transformat în secție a unității și că în cauză este vorba de desființarea unor unități sanitare, nu de o comasare sau transfer, astfel încât întregul personal medico-sanitar, auxiliar sanitar și de specialitate a fost preluat de Spitalul Județean de Urgență ""Mavromati"" Botoșani.

Prin semnarea actului adițional din 02.03.2012 cu noul angajator - spital județean de urgentă, reclamanții și-au însușit noile condiții, inclusiv cele salariale.

Sporurile se acordă conform dispozițiilor legale în vigoare, acestea fiind o componentă variabilă a salariului de bază.

Curtea Constituțională, prin mai multe decizii definitive și general obligatorii, a statuat că sporurile, premiile sau alte stimulente acordate prin acte normative reprezintă drepturi suplimentare, nu drepturi fundamentale care pot fi asimilate noțiunii de salariu prevăzute de art. 41 Codul muncii.

Până la data desființării Spitalului de Obstetrică-ginecologie Botoșani, 03.03.2012, reclamanții au beneficiat de spor de 15% în conformitate cu prevederile OMS nr. 547/2010, Anexa nr. 3, lit. B pct. 16 motivat și de faptul că erau salariații unui spital de obstetrică-ginecologie.

Se menționează de către pârât că la camera de gardă nu există paturi, iar camera de gardă nu este unitate, secție sau compartiment, neîncadrându-se în cele 3 categorii "cu paturi"; precizate de pct. 16, lit. B, Anexa nr.3.

OMS nr. 547/2010 nu prevede nici un spor special pentru personalul din camerele de gardă.

Ministerul Sănătății, emitentul actului normativ, prin adresa de răspuns nr. CV/2546/28.08.2012 întărește această susținere, menționându-se clar că personalul la care face referire sindicatul intră sub incidența art.10 din OMS nr. 547/2010.

Învederează pârâtul că Legea 330/2009 este abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010, de la data de 01.01.2011, iar Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 547/2010 este dat în aplicarea Legii abrogate nr. 330/2009.

În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul Botoșani, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Curții de Apel Suceava în vederea soluționării declarației de abținere formulată de d-na asistent judiciar Curuliuc Dorica.

Prin Încheierea nr. 11 din 24.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a fost admisă cererea de abținere formulată de asistent judiciar Curuliuc Dorica și trimisă cauza spre soluționare Tribunalului Suceava.

Pe rolul Tribunalului Suceava, cauza a fost înregistrată la data de 01.10.2014.

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 1894 din 10 noiembrie 2014 a respins cererea ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:

Spitalul de Obstetrică Ginecologie Botoșani a fost desființat prin Hotărârea Guvernului nr. 52 din 25 ianuarie 2012 privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din municipiul Botoșani și reorganizarea Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din hotărâre s-a aprobat desființarea unor unități sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică, al căror management a fost preluat de către Consiliul Județean Botoșani, printre care și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. George Enescu nr. 6. Potrivit alin. (2), desființarea unităților sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin reorganizarea acestora în structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică.

În ceea ce privește personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) prevede că acesta se preia de către Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani.

Prin urmare, contrar susținerilor reclamanților, în cauză nu este vorba despre o comasare sau transfer, ci despre desființarea și reorganizarea instituției în condițiile hotărârii Guvernului nr. 52/2012.

Anterior desființării instituției sanitare, reclamanții, funcționari în cadrul camerei de gardă a Spitalul de Obstetrică Ginecologie Botoșani, au beneficiat de spor în cuantum de 15%. Temeiul acordării acestui spor l-a constituit Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 547 din 26 mai 2010.

Astfel, conform anexei 3 lit. B pct. 16 din regulament, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi de obstetrică-ginecologie beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, iar potrivit art. 8 alin. (1), în toate cazurile în care se menționează personalul din unități, secții, compartimente etc. se va înțelege întregul personal al unităților, secțiilor, compartimentelor etc. respective.

Ulterior desființării instituției sanitare, aceasta a fost reorganizată în structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani. Potrivit structurii organizatorice a Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani (f. 146), camera de gardă aferentă secției obstetrică ginecologie figurează ca structură în cadrul spitalului.

Urmare a reorganizării ca structură exterioară fără personalitate juridică, personalul va beneficia de sporuri în condițiile art. 10 din regulament, potrivit căruia beneficiază de spor conform prezentului regulament întregul personal care lucrează în secțiile și compartimentele exterioare care au sediul separat de unitatea cu personalitate juridică cu profil de TBC, SIDA, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii, preventorii etc.

Or, având în vedere că unitatea cu personalitate juridică, Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, nu este una de profil, personalul aferent camerei de gardă nu mai poate beneficia de spor, având în vedere că anexa3 lit. B pct. 16 din regulament se referă la personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități, secții și compartimente cu paturi de obstetrică-ginecologie, în timp ce camera de gardă este organizată ca structură fără paturi.

Susținerile reclamanților potrivit cărora menținerea sporului este justificată de împrejurarea că Secția exterioară cu profil de obstetrică-ginecologie își desfășoară activitatea în aceeași locație, cu același personal medico-sanitar și auxiliar sanitar având în structură aceleași secții si compartimente, laboratoare de radiologie și analize medicale, camera de garda, nu poate fi reținută, deoarece una dintre consecințele reorganizării a fost aceea că în privința personalului aferent camerei de gardă nu mai există temei legal pentru acordarea sporului, așa cum s-a detaliat anterior.

În consecință, având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Sindicatul Sanitas din Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în numele și pentru membrii de sindicat - reclamanții în cauză.

În motivarea apelului a arătat că așa cum prevede Organigrama nr. 11881 / 09.04.2013, la rubrica "Secții și compartimente cu paturi"; este trecută Secția Obstretică Ginecologie - aceeași notație este prevăzută și la "Structuri în cadrul Spitalului - Camera de gardă, iar în notă, la nr. 4 este menționată aceeași adresă, respectiv str. George Enescu, nr. 6, ceea ce arată că această Cameră de gardă face parte din Secția și Compartimentul cu paturi a Secției Obstretică Ginecologie. Salariații de la camera de garda sunt încadrați cu contract de muncă la Secția Obstretică Ginecologie (secție cu paturi), nefiind separați de aceasta.

La camera de gardă se fac proceduri ginecologice, nașteri de urgență, la fel ca și în interiorul secției, ea fiind dotată cu același instrumentar ca și secția cu paturi, respectiv instrumentar și aparatură specifică, masă ginecologica, pat, etc. Așadar salariații din camera de gardă sunt salariați ai secției și compartimentului cu paturi ai Secției Obstretică Ginecologie, și nicidecum salariații ai unei structuri separate.

Aceeași situație este și la Secția de Psihiatrie (devenită secție exterioară a spitalului în urma comasării din anul 2012), identică ca și structură în rubricile organigramei, dar aici se acordă sporul pentru condiții periculoase, neînțelegând de ce în aceleași condiții sporul este refuzat la Secția Obstetrică Ginecologie - Camera de gardă. Nici una din aceste camere de gardă, în organigrama nu sunt prevăzute cu paturi, dar ele deservesc în totalitate Secții cu paturi, nefiind separate ca activitate și nici ca personal plătit separat de secții.

Prin această acordare a sporului la camerele de gardă aflate în aceleași condiții, respectiv camera de gardă Secția exterioară Psihiatrie (unde se acordă spor) și camera de garda Secția Obstretică Ginecologie (unde nu se acordă spor), consideră că se încalcă art. 5 din Codul Muncii - principiul egalității de tratament considerând o discriminare în acordarea acestor drepturi, sens în care au depus copia unui fluturaș al unui salariat de la Secția exterioară Psihiatrie Camera de gardă în care se acorda sporul specific Secției de Psihiatrie.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată privind acordarea sporului în cuantum de 15% prevăzut în Anexa II/2 la Legea Cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și OMS 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază conform Anexei nr. III la Regulament, litera B, punctul 16, începând cu data de 02.03.2010.

Prin întâmpinare, intimatul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani a solicitat aplicarea sancțiunii decăderii apelanților întrucât nu sunt menționate temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de apel și nu sunt arătatE probele invocate în susținerea apelului. Mai invocă faptul că nu au fost depuse împuternicirile scrise ale reclamanților pentru introducerea căii de atac.

Pe fond solicită respingerea apelului ca nefondat. Susține intimatul că, în condițiile în care unitatea sanitară s-a desființat și s-au reorganizat structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului, iar noul angajator al reclamanților nu este o unitate de profil dintre cele menționate la art. 10 din OMS nr. 547/2010, instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamanților. Contrar susținerilor reclamanților, aceștia sunt angajați la camera de gardă și nu la secțiile sau compartimentele cu paturi de obstetrică ginecologie.

Prin răspunsul la întâmpinare apelanții au arătat că motivarea în drept se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar ca probe înțeleg să se folosească de actele normative invocate și de adresa MS nr. CV 2546/28.08.2012 și interpretarea corectă a acesteia. Referitor la împuternicirile scrise ale reclamanților arată că tabelele au fost depuse la instanța de fond și nu au suferit modificări.

Prin decizia civilă nr. 204 din 26 martie 2015 a Curții de Apel Suceava s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 1894 din 10.11.2014 a Tribunalului Suceava în sensul că s-a admis acțiunea. Și a fost obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani să plătească reclamanților sporul de 15% pentru condiții deosebite aferent perioadei 2.03.2012 - 26.03.2015.

Analizând apelul Curtea reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. 1-3 Cod procedură civilă: " (1) Cererea de apel va cuprinde:

a) numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar. Dacă apelantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) indicarea hotărârii atacate;

c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul;

d) probele invocate în susținerea apelului;

e) semnătura.

(2) La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru.

(3) Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.";

Ori, în speță, prin cererea de apel s-au indicat temeiurile de drept pe care apelanta își întemeiază cererea pe fond, respectiv Anexa II/2 din Legea nr. 330/2010 și OMS 547/2010. Totodată s-a indicat că se depune drept probatoriu un fluturaș de salariu pentru un salariat din Secția de Psihiatrie care a fost de asemenea supusă reorganizării însă beneficiază de sporul pentru condiții periculoase. Prin urmare nu poate fi aplicată sancțiunea decăderii prevăzută de art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă.

De asemenea, Curtea reține că la dosarul de fond, fila 26, a fost depusă împuternicirea scrisă a membrilor de sindicat pentru a fi reprezentați în proces în vederea obținerii sporului de 15%. Se deduce de aici că este vorba de toate etapele procesului, nefiind necesară depunerea acestei împuterniciri și în apel. De altfel o asemenea cerință nu este cuprinsă nici în textul art. 28 din Legea 62/2011 care se referă la necesitatea depunerii unei împuterniciri scrise pentru promovarea unei acțiuni în justiție și care nu poate fi continuată dacă membrul de sindicat se opune. Prin urmare nici această excepție nu este dată în cauză.

Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin HG 52/2012, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. George Enescu nr. 6 a fost desființat fiind reorganizat ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, managementul fiind preluat de către Consiliul Județean Botoșani. Prin art. 3 din HG 52/2012 s-a prevăzut că personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare prevăzute la art.1 alin.1 se preia de către Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani.

Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat preluarea Spitalului de Obstetrică Ginecologie Botoșani, noțiunea de "preluare" utilizată de legiuitor în H.G. 52/2012, noțiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția "transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia", reglementată de capitolul V din Codul muncii.

Astfel, în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia preluării Spitalului de Obstetrică Ginecologie Botoșani de către Spitalului Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 173 din Codul muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau un raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar. În aceste condiții, reclamanții trebuiau să beneficieze în continuare de drepturile salariale de care beneficiaseră anterior preluării, neexistând nici o dispoziție legală în temeiul căreia să fie operate modificări de încadrare salarială în urma reorganizării Spitalului de Obstetrică Ginecologie Botoșani.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentei în sensul că drepturile salariale ale reclamantei ulterior reorganizării ar fi fost stabilite de părți prin actul adițional la contractul de muncă având în vedere că drepturile salariale ale personalului bugetar sunt stabilite prin lege și nu prin contractul de muncă așa cum prevede art. 162 alin. 3 din Codul muncii. Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 170 din Codul muncii: "Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.";

De asemenea, nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că locul de muncă al reclamantelor s-ar fi schimbat, acestea lucrând la Camera de Gardă care nu face parte din categoria unităților cu paturi întrucât nu sunt reale, reclamantele continuând să-și desfășoare activitatea în cadrul Camerei de Gardă a fostului Spital de Obstetrică Ginecologie, devenit Secție de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

Ca urmare, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința civilă nr. 1894 din 10.11.2014 a Tribunalului Suceava în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani să plătească reclamanților sporul de 15% pentru condiții deosebite aferent perioadei 2.03.2012 - 26.03.2015.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Aplicarea dispoziţiilor generale din Codul muncii referitoare la transferul întreprinderii în situaţia în care preluarea unei unităţi nu este suficient reglementată prin actul normativ special