Art. 251 din Legea nr. 53/2003. Nerespectarea dispoziţiilor art. 251 din Legea nr. 53/2003 privind efectuarea cercetării disciplinare. Nulitate absolută decizie de concediere.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 4199 din data de 11.09.2013
DREPTUL MUNCII
Art. 251 din Legea nr. 53/2003.
Nerespectarea dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 53/2003 privind efectuarea cercetării disciplinare. Nulitate absolută decizie de concediere.
Potrivit art. 251 din Legea nr. 53/2003, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură nu poate fi demisă, mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, sens în care salariatul trebuie convocat în scris, de persoana împuternicită de către angajator, să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Decizia civilă nr. 4199/11.09.2013-R (dosar nr. 4653/83/2012)
Prin sentința civilă nr. 1278/LMA din 14 noiembrie 2012 pronunțată de T. S.M. în dosar nr. 4653/83/2012, s-a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantul H.G., în contradictoriu cu pârâta SC "U"; SRL.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 5564/2012 emisă de pârâtă.
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturi egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de car ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii până la data reintegrării.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Prima instanță a reținut că reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă prin Decizia nr.5564/ 9 mai 2012 pe motive disciplinare .
Potrivit art.251 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul trebuie convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data ora și locul întrevederii.
De asemenea, convocarea reprezintă prima etapă a cercetării disciplinare, neregularitatea convocării atrăgând nulitatea absolută a procedurii de cercetare.
În cauză, convocarea emisă la 19 martie 2012 a fost expediată conform dovezilor de la filele 56, 57 la adresa din str. Balta Blondă nr.76, fiind returnată cu mențiunea destinatar mutat, în condițiile în care, anterior, unitatea pârâtă a comunicat reclamantului alte acte (decizia de delegare, filele 44, 45, răspuns reclamație fila 20), atât la adresa de mai sus, cât și la adresa din str. I. L. Caragiale nr.41, adresă pe care o cunoștea și la care se și face referire în răspunsul la reclamație emis la 1 martie 2012 sub nr.3108.
În consecință, tribunalul a apreciat că atât timp cât convocarea nu a fost efectiv adusă la cunoștința reclamantului, figurând ca mutat de la adresă, pârâta avea obligația de a o recomunica și la adresa mandatarei, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare și legalitatea cercetării disciplinare.
Totodată, nulitatea convocării atrage nulitatea actelor subsecvente, inclusiv a deciziei de concediere, cu consecințele legale referitoare la drepturile salariale și la reintegrarea solicitată, instanța admițând acțiunea astfel cum a fost formulată, conform art.78, 80 Codul muncii.
S-a mai reținut că, deși nota de constatare ce a premers sancționării prin decizie a fost emisă de angajator la 30 martie 2012, aplicarea efectivă a sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă a avut loc cu depășirea termenului calendaristic de 30 de zile, doar la 9 mai 2012, ceea ce contravine prevederilor legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâta-recurentă SC U. SRL Vetiș solicitând în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul cererii de recurs au fost formulate următoarele critici:
-soluția primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia instituției mandatului, în concret, dispozițiile art. 2012 alin. 1, 2017 alin. 1 și 2018 alin. 1 Cod procedură civilă: conform contractului individual de muncă și a actului adițional încheiat la acest contract, adresa de domiciliu declarată de angajat, precum și cea care figurează în cartea sa de identitate, este adresa din str. Balta Blondă, nr. 76, județul Satu Mare; în toată corespondența adresată angajatorului de către angajat, premergătoare litigiului, reclamantul nu a indicat o altă adresă de comunicare decât cea mai sus arătată; se mai precizează că desemnarea unui domiciliu procedural ales de către reclamant s-a făcut abia la momentul promovării acțiunii în instanță; prin urmare, în mod greșit prima instanță a apreciat că angajatorul avea obligația recomunicării deciziei de concediere și la adresa mandatarei, întrucât prin această procură mandantul nu și-a desemnat un domiciliu ales la adresa mandatarei, în cuprinsul acesteia fiind individualizate în mod expres activitățile pe care aceasta este împuternicită să le efectueze în raporturile cu recurenta (să ridice în numele reclamantului de la locul de muncă: salariul, statul de plată și dovada punctajului); este adevărat că în cuprinsul procurii se precizează că mandatara "va putea ridica corespondența"; reclamantului, însă înțelesul unei astfel de dispoziții nu poate fi acela că terții sunt obligați să trimită corespondența la adresa mandatarei, ci dimpotrivă că mandatara este cea care poate să ridice corespondența adresată mandantului, inclusiv la adresa de domiciliu;
-deși prima instanță arată că recurenta, cunoscând adresa mandatarei ar fi trebuit să comunice convocarea și la adresa acesteia, pentru a se asigura de respectarea dreptului la apărare, se precizează că, inclusiv corespondența care se circumscrie limitelor mandatului și care a fost expediată atât la adresa mandatarei, cât și la adresele mandantului, cu rea-credință nu a fost preluată de nici una din aceste persoane.
-în măsura în care instanța de recurs, apreciind ca legală procedura de convocare la cercetarea prealabilă, urmează să rețină cauza spre judecată, solicitându-se respingerea acțiunii introductive, măsura concedierii dispunându-se ca urmare a încălcării de către reclamant a prevederilor înscrise la pct. M, al. 2, lit. a,g,e din contractul colectiv de muncă;
S-a mai arată că decizia de concediere a fost operată corespunzător, conform dispozițiilor legale, fiind înregistrată la ITM Satu Mare, sub nr. 407089/15.12.2009.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 251 alin. 3; art. 248 lit. e din Codul Muncii; art. 2012; 2017; 2018 Cod civil; art. 299 Cod procedură civilă, art. 300 alin. 23; 3 Cod procedură civilă .
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 251 din Legea nr. 53/2003 prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, sens în care salariatul trebuie convocat, în scris, de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Referitor la regularitatea convocării s-a reținut că este de observat că, într-adevăr adresa de domiciliu indicată de reclamant prin contractul individual de muncă, respectiv în corespondența adresată angajatorului este aceea din str. Balta Blondă, nr. 76, județul Satu Mare, adresă la care a și fost expediată convocarea emisă la 19 martie 2012, convocare ce a fost însă returnată cu mențiunea "destinatar mutat";.
În atare situație, și având în vedere faptul că însăși recurenta a mai comunicat reclamantului o serie de acte și la o altă adresă (aceea a mandatarului din strada I.L.Caragiale, nr. 41), se impunea ca și convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare să fie recomunicată și la această adresă, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare a reclamantului.
În acest sens, s-a reținut că în lipsa unor dispoziții exprese privitoare la comunicarea convocării, sunt aplicabile dispozițiile procedurale generale care prevăd că înmânarea actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat, sau în orice alt loc de care are cunoștință cel care face comunicarea, în așa fel încât persoana vizată să ia efectiv la cunoștință despre actul respectiv.
În altă ordine de idei, Curtea a apreciat că în mod corect a reținut instanța de fond nerespectarea de către pârâta-recurentă a dispozițiilor art. 252 alin. 1 Codul Muncii, privind termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare.
Astfel, potrivit acestui text de lege angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei .
În cauză, se prezumă că angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare (neprezentarea la locul de muncă) încă de la data producerii acesteia (08.03.2012-19.03.2012).
Însă, chiar dacă s-ar lua în considerare -așa cum a procedat instanța de fond- data de 30 martie 2012, când s-a emis nota de constatare (fila 51 dosar de fond), și într-o astfel de ipostază aplicarea sancțiunii disciplinare s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de lege, de 30 de zile.
Față de considerentele ce preced, Curtea în temeiul art. 304 ind.1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimat.
| ← Încadrarea în grupa I de muncă potrivit dispoziţiilor... | ASIGURĂRI SOCIALE. Magistrat suspendat din funcţie faţă de... → |
|---|
