ASIGURĂRI SOCIALE. Magistrat suspendat din funcţie faţă de care s-a constatat ulterior încetarea măsurii de suspendare ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală. Repunerea în situaţia anterioară prin plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe p
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 4100 din data de 05.09.2013
ASIGURĂRI SOCIALE. Magistrat suspendat din funcție față de care s-a constatat ulterior încetarea măsurii de suspendare ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală. Repunerea în situația anterioară prin plata drepturilor bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție, drepturi pentru care beneficiarul lor datorează contribuție de asigurări sociale.
Art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004
Art.257 din Legea nr.95/2006
Art.19 lit.a-d și lit.b din Legea nr.76/2002
Art.27 din Legea nr.76/2002
Art.6 din Legea nr.241/2005
Art.280 din Legea nr.53/2003
Potrivit dispozițiilor art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală față de judecător sau procuror, suspendarea din funcție încetează, acesta este repus în situația anterioară, iar din perspectiva dispoziției legale enunțate repunerea în situația anterioară implica acordarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în ipoteza în care sub durata perioadei aflate în litigiu și-ar fi exercitat funcția, or în respectiva situație indubitabil că i s-ar fi reținut sumele destinate contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat.
Drepturile bănești achitate reclamantului în condițiile dispoziției art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004 reprezintă drepturile salariale de care acesta a fost lipsit pe perioada suspendării sale din funcție, drepturi pentru care beneficiarul lor datorează contribuție de asigurări sociale.
DECIZIA CIVILĂ NR.4100/2013-R din 5.09.2013 -Dosar nr.5292/111/2011*
Prin sentința civilă nr. 1225 din data de 21.11.2012, pronunțată de Tribunalul B, în dosar nr. 5292/111/2011*, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M P - P Î C C J, P C A O și P T B.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul L A F cu dom. în O , str. P, nr.10, ap.2, jud. B în contradictoriu cu pârâții M P - P Î C C J cu sediul în B, B-dul L, nr.12-14, sector 5, P C A O, P T B ambele cu sediul în O , str. A L, nr.12,jud. B și M F P cu sediul în B , str. A , nr.7, sector 5
S-a respins cererea de chemare în garanție a M F P.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M F P s-a constatat că Î C C J într-un recurs în interesul legii, a decis că cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
Drept urmare, instanța a apreciat că nu mai subzistă nici un temei legal pentru ca Ministerul Finanțelor Publice din varii motive să poată fi obligată la plata unor drepturi bănești în favoarea unor salariați care se află în raporturi de muncă cu o altă instituție publică care este și ordonator de credite.
În consecință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Pubice.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public s-a concluzionat că, creanțele reprezentând sume reținute cu titlu de contribuții și impozite chiar dacă au fost virate organelor fiscale, nu pot fi pretinse direct de către reclamant de la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor B, întrucât se reține că ar fi vorba despre o plată nedatorată care dacă s-ar confirma atunci aceasta ar trebui recuperată de către plătitor, petentul având la dispoziție o acțiune indirectă, în regres.
Așadar reclamantul este persoana ori partea care fixează cadrul procesual, limitele acestuia și își exercită acțiunea ( acțiunea în pretenții-principală ori acțiunea în regres) așa cum consideră de cuviință, Ministerul Public fiind organul care a plătit drepturile salariale restante, mai puțin contribuțiile care au fost virate organelor fiscale, motiv pentru care acesta are calitate procesuală pasivă.
Totodată, chiar dacă este vorba despre drepturi și obligații născute din raporturi juridice fiscale, instanța apreciază că secția civilă a Trib.B este competentă în soluționarea cauzei, întrucât fondul acțiunii privește plata integrală a drepturilor salariale, invocându-se texte de lege care ar prevedea situații în care angajatul primește ori încasează salariul brut fără să se rețină contribuțiile și impozitele pe salarii.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul L A F a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor până la data de 29.03.2002, dată de la care acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului, arestare nelegală și cercetare abuzivă și sustragere sau distrugere de înscrisuri emițându-se în acest sens Ordonanța nr.102/P/29.03.2002. Totodată, prin Ordinul nr.780/C/2002 al ministrului justiției s-a constatat existența cauzei de suspendare de drept din magistratură a reclamantului până la data de 24.01.2008, când CSM prin Hotărârea nr.8/24.01.2008 a constatat încetarea suspendării sale din profesie, cu consecința repunerii în situația anterioară, respectiv plata drepturilor bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și recunoașterea vechimii în magistratură pentru această perioadă.
După revenirea la serviciu, acesta a decis să își valorifice pretențiile solicitate, începând cu data de 15.04.2011, în interiorul termenului de prescripție extinctivă așa cum a constatat CA O.
Practica instanței prin care a mai fost acordată direct părții reclamante sume brute trebuie reconsiderată ( sen.civ.nr.738/LM/17.05.2010 a Trib.B-dosar nr.90/111/2010) întrucât orice salariat nu are vreun drept de încasare efectivă a diferențelor dintre salariul brut și cel net care se cuvine exclusiv bugetului de stat, bugetului de asigurări sociale de stat, CAS, șomaj, etc. indiferent dacă a beneficiat sau nu de servicii sociale ori dacă a avut sau nu această posibilitate legală.
Altfel zis, suspendarea din funcția de magistrat a dus într-o primă fază la pierderea tuturor drepturilor salariale și sociale ale reclamantului, însă repararea prejudiciului cauzat printr-o măsură ilegală nu poate avea loc prin acordarea diferențelor dintre salariul brut și cel net, ultimul fiind acordat ulterior și retroactiv pentru întreaga perioadă suspendată reclamantului din prezenta cauză, dimpotrivă reclamantul având la dispoziție alte căi legale comune care ar atrage competența generală a judecătoriei sau a tribunalului în funcție de cuantumul pretențiilor solicitate sau de procedura urmată -art.2 pct.1 lit.h C.pr.civ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai beneficiat pe lângă drepturile salariale restante și de reparații pecuniare ca urmare a constatării ilegale a măsurilor care au dus la suspendarea acestuia din activitate, o soluție contrară ar duce la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia prin dublarea despăgubirilor care ar urma să fie încasate.
Drept urmare, a respins acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și implicit cererea de chemare în garanție .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamantul L A F solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acțiunii.
Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:
-soluția instanței de fond este nelegal și netemeinică, astfel este evident că suma cuvenită salariatului în temeiul raportului de muncă este salariul brut, cel stabilit în contractul de muncă sau în alte temeiuri legale, iar întrucât salariatul beneficiază de anumite drepturi sociale, acesta plătește pentru ele, reținându-i-se lunar anumite sume din salariul brut, condiția fiind ca salariatul să și beneficieze efectiv de aceste drepturi sociale ori să fi fost protejat de anumite evenimente ce se puteau produce în perioada asigurată;
-celelalte aspecte reținute echivalează cu denegare de dreptate;
-pe fondul cauzei, în baza art. 52 alin. 2 din Codul muncii, despăgubirea ulterioară suspendării trebuia să fie egală cu salariul plus celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, nefiind logic și cu atât mai puțin legal ca dimpotrivă salariul să-i fie diminuat cu sumele corespunzătoare drepturilor de care a fost lipsit pe perioada suspendării;
-de asemenea, conform art. 92 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 când împotriva unui magistrat se pune în mișcare acțiunea penală, acesta va fi suspendat de drept din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii și potrivit art. 48 alin. 4 din Codul muncii, în cazul suspendării pentru fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat, per a contrario, în cazul în care se stabilește că faptele nu erau imputabile, salariatul va beneficia de drepturile corespunzătoare calității sale de salariat sau de echivalentul bănesc al acestora dacă nu mai poate să le valorifice în natură;
-nefiindu-i achitate la timp drepturile salariale pe perioada 01.04.2002 - 28.01.2008, este evident că, în același interval, parchetul nu a virat lunar nici contribuția datorată potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997 și art. 8 din OUG nr. 150/2002, pentru perioada menționată de care nu a beneficiat.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că suma de bani calculată și plătită recurentului în condițiile art. 63 alin. 2 din Legea nr. 303 nu este exceptată de la impozitare, prin urmare este evident că drepturile bănești cuvenite acestuia pentru perioada suspendării sunt supuse impozitării, situație în care modul de calcul și cuantumul drepturilor bănești au fost corect stabilite.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Recurentul reclamant a fost suspendat din magistratură începând cu data de 1 aprilie 2002 și până la data de 24 ianuarie 2008, dată la care prin Hotărârea nr. 8 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat încetarea suspendării din funcție a recurentului ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală prin Ordonanța nr. 147/P/2006 a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Ordonanța nr. 403/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alineat 2 din Legea nr. 303/2004, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală față de judecător sau procuror, suspendarea din funcție încetează, acesta este repus în situația anterioară, plătindu-i-se drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și recunoscându-i-se vechimea în funcție pentru această perioadă.
Recurentului reclamant i-au fost achitate drepturile bănești cuvenite pentru perioada suspendării sale din funcție la data de 13 aprilie 2008, suma de bani efectiv plătită fiind calculată prin reținerea sumelor destinate contribuțiilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat - impozit pe venit, CAS, șomaj și sănătate -, rezultând un cuantum final de 331.870 lei.
Este evident că respectivele sume de bani se impunea a fi reținute, astfel din perspectiva dispoziției legale precitate, repunerea în situația anterioară implicând acordarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat recurentul reclamant în ipoteza în care sub durata perioadei aflate în litigiu și-ar fi exercitat funcția de procuror, or în respectiva situație indubitabil că i s-ar fi reținut sumele destinate contribuțiilor la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor de stat, aceasta indiferent dacă a beneficiat sau nu de drepturile de asigurări sociale și de sănătate.
În contextul sus relevat trebuie a se face trimitere la textul art. 257 din Legea nr. 95/2006 care prevede veniturile asupra cărora se aplică contribuția pentru asigurările de sănătate, elocvent fiind și textul art. 19 lit. b din Legea nr. 76/2002 care prevede persoanele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor de șomaj, importanță prezentând în aceeași ordine de idei art. 27 din același act normativ care instituie în sarcina angajatorilor obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 1% aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asigurații prevăzuți la art. 19 lit. a - d.
Drepturile bănești achitate recurentului în condițiile dispozițiilor art. 63 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 reprezintă drepturile salariale de care acesta a fost lipsit pe perioada suspendării sale din funcție, drepturi supuse impozitării și pentru care beneficiarul lor datorează contribuție de asigurări sociale.
De altfel, reținerea și nevărsarea în termen de cel mul 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă constituie infracțiune potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, prin care s-a abrogat textul art. 280 din Legea nr. 53/2003 conform cu care constituia infracțiune nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariați cu titlu de contribuție datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru șomaj or către bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Concluzia ce se impune, din perspectiva ansamblului argumentelor relevate anterior, este aceea că, sumele de bani aflate în litigiu au fost reținute în mod legal, recurentul nu este îndrituit la a-i fi restituite sumele efectiv reținute, actualizate cu indicele de inflație și nici acordate dobânzile legale pretinse, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății.
Nu în ultimul rând, trebuie a preciza că hotărârea judecătorească depusă la dosarul instanței de fond dată în soluționarea unui litigiu similar, a fost pronunțată într-o perioadă anterioară celei în care Curtea de Apel Oradea și-a reconsiderat practica în materie.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, sentința fiind păstrată în totul.
| ← Art. 251 din Legea nr. 53/2003. Nerespectarea dispoziţiilor... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LITIGIU PRIVIND FUNCŢIONARII... → |
|---|
