Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Cadrul legal în materia pensiilor reglementat de art. 149 -151, Legea nr. 263/2010, prevede că jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin intermediul contestaţiilor împotriva deciziilor de pensionare. Legea nr. 263/2010 nu reglementează, din punct de vedere procedural, posibilitatea părţilor de a formula o acţiune directă pentru recalcularea pensiilor. Dispoziţiile procedurale amintite prevăd dreptul pensionarului de a se adresa cu o cerere de recalculare Casei Judeţene de Pensii, aceasta se pronunţă printr-o decizie de admitere sau respingere, decizie care trebuie atacată la Comisia Centrală, iar hotărârea acesteia se atacă în instanţă.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2310 din 1 decembrie 2012
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea CJP la recalcularea drepturilor de pensie, cu luarea în considerare a încadrării în grupa I de muncă pentru perioada de 26 ani, 11 luni și 14 zile.
S-a arătat că în mod greșit pensia a fost calculată prin încadrarea sa în legislația specială (Legea nr. 57/1992), care prevede pentru persoanele cu handicap un stagiu de cotizare de 25 de ani, excluzându-se aplicarea sporurilor pentru grupele I și II.
Consideră că a fost dezavantajat, nefăcându-se aplicarea dispozițiilor mai favorabile.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta CJP a solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile de pensie au fost calculate corect, potrivit legislației în vigoare.
Prin sentința civilă nr. 1135/31.05.2011, Tribunalul Galați a respins acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta CJP, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate că potrivit deciziei nr. 150259/30.09.1998, contestatorul a fost pensionat la vârsta de 50 de ani (data nașterii fiind 4.08.1948), beneficiind de reducerea vârstei de pensionare cu 10 ani. S-a reținut că a desfășurat muncă încadrată în grupa I o perioadă de 26 ani, 11 luni și 14 zile, astfel cum arată și contestatorul.
Conform certificatului emis de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, acesta a desfășurat muncă în condiții de handicap gradul 3, preexistent calității de asigurat.
Acest aspect a fost avut în vedere de către CJP G în momentul emiterii deciziei din 15.08.2000, însă cuantumul pensiei a rămas neschimbat, datorită plafonării prevăzute de HG 848/1996.
Conform dispozițiilor Legii nr. 57/1992 și ale O.U.G. nr. 102/1999, stagiul de cotizare pentru persoane cu handicap gradul 3 era de 25 ani în cazul bărbaților.
La emiterea deciziei de recalculare din 30.11.2005, s-a avut în vedere stagiul de cotizare de 25 de ani, conform legislației în vigoare, fiind avantajat de dispozițiile actului normativ special.
Conform dispozițiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzute de acte normative cu caracter special, respectiv cel de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 57/1992 și de O.U.G. nr. 102/1999, astfel că, contestatorului nu i se pot aplica prevederile O.U.G. nr. 100/2008 și O.U.G. nr. 209/2008.
Aceeași este și situația ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, întrucât art. 169 din Legea nr. 263/2010 menține stagiile de cotizare prevăzute de actele normative cu caracter special.
Prin decizia civilă nr. 2031/20.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost admis recursul declarat de reclamant, a fost casată sentința civilă nr. 1135/31.05.2011 pronunțată de Tribunalul Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut în motivarea hotărârii că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat în raport de obiectul acțiunii, ci doar a făcut un istoric al calculului și evoluției pensiei reclamantului.
Față de această situație, instanța de control judiciar nu a putut verifica legalitatea hotărârii pronunțate, impunându-se casarea acesteia.
Prin sentința civilă 526/13.03.2012 Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea.
Analizând și coroborând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 15.09.1998, astfel cum rezultă din decizia nr. 150259/30.09.1998 emisa de Oficiul de Pensii. Drepturile de pensie au fost stabilite în baza Legii nr. 3/1977. Vechimea totală în munca realizată de reclamant este de 42 ani, 2 luni si 4 zile, din care 26 ani, 11 luni și 14 zile în condiții de grupa I de muncă. Activitatea desfășurată în grupa I de muncă a fost avută în vedere la momentul pensionarii, reclamantul beneficiind de reducerea vârstei de pensionare cu 10 ani.
In anul 2000, reclamantul se adresează pârâtei (cerere înregistrată sub nr. 20289/24.08.2000), solicitând ca stabilirea drepturilor sale de pensie să se facă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 57/1992. Cererea a fost însoțită de certificatul de încadrare într-o categorie de persoane ce necesită protecție specială nr. 83/11.01.1999. Potrivit acestui certificat, reclamantul era încadrat în gradul III de invaliditate.
Pârâta emite decizia nr. 150259/15.08.2000, fiind stabilită o pensie în cuantum de 157.842 lei.
Stagiul de cotizare folosit de pârâtă la calculul drepturilor de pensie a fost de 25 de ani (pentru bărbați), corespunzător gradul 3 de handicap, iar punctajul total pe întreaga perioadă de cotizare s-a împărțit la 25, conform legislației în vigoare (O.U.G. nr. 102/1999) și Legii nr. 57/1992, în vigoare la data înscrierii inițiale la pensie. Trebuie precizat că, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis sub imperiul Legii nr. 3/1997, vechimea în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă era de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei.
în anul 2004, a început operațiunea de evaluare și ulterior de recalculare a tuturor categoriilor de pensii, stabilite conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru a se asigura egalitatea modalității de calcul pentru toți pensionarii din sistemul public de pensii, actele normative care au reglementat acest lucru fiind H.G. nr. 1550/2004 și O.U.G. nr. 4/2005. Astfel, art. 6 alin. (2) din ultimul act normativ menționat precizează că „în situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plata, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta.”
A fost emisă decizia din 30.11.2005, fiind stabilită o pensie în cuantum de 505 lei. însă, după evaluarea și recalcularea drepturilor de pensie a reieșit un punctaj mai mic decât cel aflat în plată la data respectivă (pensie de 404 lei), iar drepturile de pensie mai mari (505 lei) s-au menținut până la data la care, prin înmulțirea punctajului mediu anual rezultat cu valoarea indexată a punctului de pensie, a rezultat un cuantum al pensiei mai mare, ulterior aplicându-i-se toate masurile de protecție sociale, acordate prin acte normative.
De asemenea, conform art. 2 alin. (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor, aprobate prin H.G. nr. 1550/2004, „pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.”
Prin urmare, atât la recalcularea pensiei în anul 2000, cât și în anul 2005, stagiul de cotizare folosit la calculul drepturilor de pensie a fost de 25 de ani (pentru bărbați), corespunzător gradului 3 de handicap, iar punctajul total pe întreaga perioadă de cotizare s-a împărțit la 25, conform legislației în vigoare la data înscrierii inițiale la pensie.
Reclamantul solicită a fi aplicate dispozițiile art. 782 din Legea nr. 19/2000, însă acest lucru nu este posibil în cazul său.
Alineatul 2 al acestui articol prevede ca dispozițiile cuprinse în alin. (1) se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671.”
De asemenea, conform art. 1651 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, “prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special”.
Prin urmare, întrucât, in cazul reclamantului, la determinarea punctajului mediu anual nu s-au utilizat stagiile complete de cotizare din anexa nr. 3 sau din art. 167 alin. (1), ci stagiul complet de cotizare de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 57/1992, nu i se vor aplica prevederile O.U.G. nr. 100/2008, respectiv O.U.G. nr. 209/2008 privind majorarea punctajului mediu anual corespunzător grupelor superioare de munca.
Pentru considerentele expuse mai sus, acțiunea a fost respinsă ca fiind nefondată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța putea constata că a desfășurat activitate în grupa I de muncă și că, favorabilă era aplicarea dreptului comun. Prin cererea înregistrată la data de 20289/24.08.2000, recurentul a solicitat doar să i se întocmească un buletin de calcul pe legea 57/1992, iar decizia de calcul a pensiei să nu fie schimbată, ci să se mențină. Necesitatea eliberării unui buletin de calcul avea titlu informativ, așa cum se arată în cerere, pentru a fi depus la Curtea de Apel într-un dosar aflat în soluționare.
La momentul depunerii cererii, s-au avut în vedere prevederile Ord. 50/1990, Legii nr. 3/1977, decizia de pensionare fiind eliberată în 30 septembrie 1998, iar certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită o protecție specială a fost eliberat ulterior, în 11 ianuarie 1990. Afirmația că reclamantul a fost avantajat la momentul recalculării pensiei beneficiind de legea specială este falsă, deoarece, prin comparație cu alte persoane în aceeași situație, aceștia încasează pensia potrivit dreptului comun cu 400-500 lei mai mult. Nu s-a ținut cont de faptul că 42 de ani în câmpul muncii, din care 21 ani, 11 luni și 14 zile în condiții de grupa I de muncă se aplică prevederile legii speciale care îl dezavantajează. Pentru determinarea punctajului anual trebuia avut în vedere întreaga vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie și nu cea prevăzută de acte normative cu caracter special, deoarece este dezavantajat. Acest calcul trebuie efectuat retroactiv, pentru întreaga activitate de muncă, așa încât să poată beneficia de sumele de care a fost prejudiciat. Recalcularea efectuată în 2005 consta în acordarea pentru limită de vârstă, iar al doilea buletin a fost efectuat pe legea specială, iar pârâta a decis care calcul îl avantajează.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar în rejudecare să fie obligată intimata să calculeze pensia funcție de întreaga activitate de muncă.
în drept, a invocat art. 312 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că nu există pensie potrivit dreptului comun, că fiecărui pensionar i se stabilesc drepturile de pensie potrivit legii aplicabile la momentul deschiderii dreptului la pensie, iar după stabilirea acestora nu se poate opta pentru un alt tip de pensie decât în cazuri anume reglementate de legea pensiilor.
în cazul recurentului, la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat stagiul complet de cotizare reglementat de art. 2 alin. (3) din normele metodologice, de 30 de ani, ci stagiul complet de cotizare prevăzut de legea 57/1992. Din acest motiv, nu i se pot aplica prevederile O.U.G. nr. 100/2008, respectiv O.U.G. nr. 209/2008, privind majorarea punctajului mediu anual. Prin Legea nr. 263/2010 majorarea pentru grupele de muncă a fost menținută, iar prin art. 169 alin. (2) se precizează că, în situația în care la recalcularea pensiilor conform O.U.G. nr. 4/2005 au fost utilizate stagii de cotizare prevăzute de acte normative cu caracter special, nu se aplică alin. (1), care reglementează aceste majorări.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Analiza cauzei urmează a se face prin raportare la obiectul cererii cu care, în baza principiului disponibilității, reclamantul a înțeles să învestească instanța. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să fie obligată CJP să recalculeze și să îi plătească pensia cu reținerea încadrării în grupa I de muncă. Cererea nu a fost motivată în drept.
Cadrul legal în materia pensiilor reglementat de art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, prevede că jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin intermediul contestațiilor împotriva deciziilor de pensionare. Legea nr. 263/2010 nu reglementează, din punct de vedere procedural, posibilitatea părților de a formula o acțiune directă pentru recalcularea pensiilor. Nici reclamantul nu a indicat prin cerere cadrul legal pentru promovarea unei astfel de acțiuni.
în esență, dispozițiile procedurale amintite prevăd dreptul pensionarului de a se adresa cu o cerere, în cauză, de recalculare CJP, aceasta se pronunță printr-o decizie de admitere sau respingere, deciziei care trebuie atacată la Comisia Centrală, iar hotărârea acesteia se atacă în instanță.
Calea procedurală aleasă de reclamant nu este prevăzută de lege. în fapt, prin această acțiune se urmărește, lipsirea de efecte a deciziei 150259/15.08.2000, prin care i s-a stabilit dreptul de pensie în condițiile Legii nr. 57/1992, fără a formula o contestație împotriva acestei decizii.
La momentul emiterii deciziei 150259/2000 era în vigoare Legea nr. 3/1977 care reglementa, în art. 52, căile de atac împotriva deciziilor de pensionare, precum și mențiunea că deciziile care nu au fost atacate în termen sunt definitive.
în consecință, un prim argument pentru respingerea acțiunii reclamantului constă în faptul că nu are deschisă calea procedurală pe care a utilizat-o.
Un al doilea argument reținut de Curte este acela că prin cererea invocată de reclamant, înregistrată la Casa de pensii în 24.08.2000 sunt solicitări ambigue: pe de o parte, se afirmă că la depunerea cererii de pensionare a depus un certificat medical pe Legea nr. 53, probabil o trimitere la Legea nr. 53/1992 privind protecția persoanelor handicapate, care i-ar fi permis un coeficient de pensie mai bun, motiv pentru care avea, la acel moment, un litigiu pe rolul Curții de Apel. Ulterior, niciuna din părți nu a mai precizat modul în care s-a soluționat acel litigiu.
Este adevărat că prin cererea formulată de reclamant la data de 24 august 2000, acesta solicită, în final, să nu i se schimbe decizia, ci doar să i se întocmească un buletin de calcul. Instanța constată că s-a emis totuși decizia de recalculare în baza Legii nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, pe care reclamantul nu a contestat-o, decizia fiind definitivă, conform legii.
Prin urmare, nefiind cadrul legal pentru analiza legalității deciziei de recalculare, instanța nu poate nici să o anuleze și nici să înlăture efectele acesteia. Scopul Legii nr. 57/1992 a fost de a crea facilități pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat. Chiar dacă la momentul emiterii deciziei din 2000, datorită plafonării prevăzute de H.G. nr. 848/1996, cuantumul pensiei a fost limitat, ulterior, în procesul de recalculare, reclamantului i s-a stabilit un punctaj prin raportare la stagiul de cotizare de 25 de ani, în loc de 30 de ani.
Trebuie menționat că, la acel moment, efectuarea activității în condiții de grupă nu avea efecte în cuantumul pensiei, ci oferea doar dreptul la unele reduceri în ceea ce privește vârsta de pensionare.
Punctajul suplimentar pentru grupa I și a II-a a fost introdus prin O.U.G. nr. 100/2008, dar prin art. 1651 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 100/2008 se menționează în mod expres că de prevederile privind punctajul suplimentar nu beneficiază persoanele pentru care s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, cum e cazul Legii nr. 57/1992.
Cum, la momentul punerii în aplicare a O.U.G. nr. 100/2008 reclamantul beneficia de o pensie calculată prin raportare la un stagiu de cotizare prevăzută de o lege cu caracter special, de 25 de ani, în mod corect, în baza legii, nu a beneficiat de punctajul suplimentar.
Intimata nu a contestat faptul că reclamantul a realizat activitate în grupa I de muncă, deci nu mai era necesar ca instanța să constate acest aspect. De asemenea, în mod evident, acordarea unui punctaj suplimentar pentru stagiul efectuat în condiții de grupa I de muncă i-ar fi favorabil reclamantului, însă legea nu prevede acordarea pensiei mai favorabile, ci exclude în mod expres acordarea acestui punctaj pentru persoanele aflate în situația reclamantului.
Nici reclamantul, nici intimata nu puteau prevedea evoluția legislației în materia stabilirii drepturilor la pensie. De aceea, s-a aplicat, la nivelul anului 2000, Legea nr. 57/1992, care era mai avantajoasă, prin reducerea stagiului de cotizare, reducere care ar fi fost de natură să conducă la o creștere a pensiei reclamantului. Decizia nu a fost contestată de reclamant. însă, la acest moment, noul cadru juridic îl dezavantajează pe reclamant.
Această situație nu este datorată culpei intimatei, ci schimbării cadrului legislativ și modificării concepției legiuitorului în ceea ce privește cuantumul pensiei.
în consecință, Curtea constată că nu există un cadru legal pentru a se putea dispune recalcularea pensiei reclamantului prin raportare la stagiul complet de cotizare și de a i se acorda punctaj suplimentar pentru perioada lucrată în grupa I de muncă, în condițiile în care printr-o decizie definitivă de recalculare reclamantului i s-a stabilit stagiul de cotizare în condițiile unei legi speciale, Legea nr. 57/1992.
| ← Decizie de sancţionare disciplinară. Stabilirea unui termen... | Conflict de muncă → |
|---|
