Decizie de sancţionare disciplinară. Stabilirea unui termen rezonabil pentru prezentarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă
| Comentarii |
|
Art. 251 alin. (2) din C.muncii nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă. Având în vedere scopul convocării salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă, şi anume: pregătirea şi formularea apărării salariatului, acest termen trebuie să fie rezonabil. Data întrevederii se impune a fi stabilită cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor în care se află salariatul cercetat disciplinar. Astfel, trebuie avut în vedere timpul necesar pentru deplasarea acestuia de la domiciliu la locul întrevederii, mai ales în situaţia în care acestea nu se află în aceeaşi localitate, pentru eventuala contactare a unui reprezentant al sindicatului al cărui membru este sau a unui avocat, pentru formularea în scris a poziţiei salariatului, precum şi pentru procurarea eventualelor probe în apărare. Expedierea de către salariatul cercetat a unui înscris care cuprinde apărările sale nu este suficientă pentru efectuarea cercetării disciplinare în absenţa lui, în condiţiile în care termenul acordat, prin convocare, nu-i permitea prezentarea la aceasta şi a solicitat prelungirea acestuia.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2273 din 4 octombrie 2012
Prin sentința civilă nr. 2764/5.07.2012, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamantul P.R.S. în contradictoriu cu pârâta SC G.R. SRL, a anulat decizia de sancționare nr. 3567/04.01.2012, emisă de pârâtă, și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 1.04.2009, conform contractului individual de muncă nr. 1300/2009 și a actului adițional nr. 1/07.12.2009, ocupând funcția de administrator galerie.
Prin decizia de sancționare disciplinară nr. 3567/4.01.2012, emisă de pârâtă, reclamantul a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază pe o durată de 1 lună cu 10%, în baza prevederilor art. 247 și art. 248 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003.
în speță, nu au fost respectate dispozițiile art. 251 din C.muncii. Astfel, reclamantul, domiciliat în Arad, a primit, prin e-mail, în data de 3 ianuarie 2012, ora 16:00, convocarea la cercetarea disciplinară, care urma să se desfășoare în ziua următoare, 4 ianuarie, la ora 10:00, în București. Prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că termenul acordat a fost suficient, întrucât trenul cu care reclamantul urma să se deplaseze la București era în aceeași zi, la aproximativ 3 ore de la primirea convocării, și reclamantul nu era pregătit, neavând achiziționat bilet. Chiar dacă textul legal nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea, având în vedere scopul acesteia, respectiv pregătirea și formularea apărării salariatului, acesta trebuie să fie un termen rezonabil.
Cu toate că reclamantul a anunțat, în aceeași zi, că termenul este prea scurt și nu se poate prezenta la convocare din acest motiv, propunând amânarea pentru o altă dată, pârâta nu a ținut seama de acest aspect, iar cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 4 ianuarie 2012, în lipsa reclamantului, fără a i se da acestuia posibilitatea reală de a formula apărări.
Susținerile pârâtei în sensul că reclamantul ar fi evitat anterior efectuarea unei cercetări prealabile nu au fost reținute, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă că, certificatul de concediu medical, la care s-a referit pârâta, ar fi fost acordat cu încălcarea prevederilor legale.
Deși i s-a solicitat pârâtei, căreia, în conformitate cu dispozițiile art. 272 din C.muncii, îi revine sarcina probei, să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, aceasta nu s-a conformat.
Astfel, în cuprinsul deciziei de sancționare și în întâmpinare se face referire la faptul că decizia este emisă „ca urmare a referatului înregistrat cu nr. 3030/11.11.2011 de sesizare a conducerii, de către T.B.M.”, însă pârâta nu a depus la dosar acest referat.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că au fost încălcate și prevederile art. 2.1 din Regulamentul de Ordine Interioară al pârâtei, potrivit cărora, „cercetarea disciplinară prealabilă se va face numai pe baza unui referat emis de către superiorul ierarhic direct și validat de către Directorul de Departament”.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că decizia contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 251 din C.muncii și a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară privind cercetarea disciplinară prealabilă, instanța de fond, în baza art. 252 alin. (5) din C.muncii, a admis acțiunea și a anulat decizia.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentința recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
în motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că salariatul cunoștea nemulțumirile societății privitoare la modul în care el își îndeplinea obligațiile de serviciu încă din luna noiembrie 2011. Astfel, la data de 08 noiembrie 2011, în locația din Arad a fost în vizită domnul C.M., reprezentant zonal al societății în zona de vest a țării și care a constatat anumite abateri săvârșite de salariat de la obligațiile de serviciu care îi reveneau, atrăgându-i atenția verbal reclamantului cu privire la faptul că anumite obligații de serviciu ale acestuia nu sunt îndeplinite corespunzător.
După constituirea, la data de 11.11.2011, a Comisiei de cercetare disciplinară, membrii acesteia au făcut verificări pe teren și au constatat că aspectele invocate de C.M. erau reale.
Având în vedere că aspectele învederate in Referatul de sesizare a abaterii disciplinare se confirmau și abaterile continuau să fie săvârșite de salariat, fiind vorba de fapte continue realizate prin omisiune, comisia de cercetare disciplinară a decis convocarea salariatului în fața ei. Prima convocare a salariatului a fost expediată către acesta pe data 30.11.2012, salariatul fiind convocat să se prezinte la cercetare pe data de 7 decembrie 2011.
în perioada 5.12.2011-28.12.2011, ulterior convocării la cercetare disciplinara, salariatul s-a aflat în concedii medicale repetate, fiind imposibilă efectuarea cercetării disciplinare pe durata concediului medical. La data de 30.12.2011, societatea a emis și expediat, printr-un serviciu de curierat rapid, Atlassib, o noua convocare la cercetarea disciplinara către salariat pentru data de 4.01.2012. Dat fiind că serviciul de curierat rapid avea obligația contractuală de a livra orice corespondență internă în cel mult 24 de ore, a existat convingerea pârâtei că invitația la cercetare va ajunge cel mult în 24 de ore de la expedierea plicului.
La data de 3.01.2012, orele 14:33, d-na R.S., membru în comisia de cercetare disciplinară, a expediat un e-mail către reclamant, la care era atașată convocarea Ia cercetare disciplinară. în cuprinsul emailului s-a comunicat salariatului că invitația la cercetarea disciplinară a fost expediată și prin curier.
Astfel, pârâta a îndeplinit obligația de a convoca pe salariat la cercetarea disciplinară prealabilă, convocarea fiind expediată pe data de 30.12.2011 și fiind primită de acesta la data de 3.01.2012.
Deși salariatul nu s-a prezentat la cercetarea prealabilă, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 251 alin. (3) din C.muncii, ci cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 04 ianuarie 2012 în lipsa reclamantului. La data prevăzută în convocare, comisia s-a întrunit si a analizat întregul material probator, ajungând la concluzia că a existat o încălcare de către salariat a atribuțiilor de serviciu, motiv pentru care aceasta a propus conducerii societății sancționarea disciplinară a salariatului cu diminuarea salariului cu 10 % pe o perioadă de o lună de zile.
Nici C.muncii și nici un alt text legal nu prevede vreun termen între momentul primirii de către salariat a invitației la cercetare și data cercetării. Existența unui termen scurt între primirea convocării la cercetare și data stabilită pentru cercetarea disciplinară se sancționează cu nulitatea absolută, doar dacă salariatul dovedește existenta unei vătămări.
Salariatul nu a dovedit existența vreunei vătămări suferite ca urmare a termenului scurt existent de la data primirii invitației la cercetare și până la data cercetării. în adresa trimisă către comisia de cercetare disciplinară, el a formulat apărări cu privire la faptele a căror nerealizare i se impută, spunând că nu înțelege semnificația unor termeni folosiți în convocare și invocând prevederi legale de a căror încălcare o acuză pe pârâtă.
Apărările salariatului, formulate in cuprinsul acestei adrese, au fost avute în vedere în momentul elaborării și redactării procesului-verbal de cercetare disciplinară.
Prin urmare, în cauză, constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare a fost nelegală și netemeinică.
Intimatul nu a depus întâmpinare, însă prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată și în hotărârea recurată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările din dosar și cu dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Potrivit art. 251 alin. (4) din C.muncii, în cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Așa cum prima instanță a arătat și cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, aceste dispoziții legale nu au fost respectate.
Convocarea la cercetarea disciplinară a fost expediată către intimat la data de 30.12.2011, printr-un serviciu de curierat rapid, Atlassib, cu cinci zile înainte de data la care a fost invitat să sa prezinte la cercetare, însă a ajuns la acesta în după-amiaza zilei de 3.01.2012, ora 16.00, cum rezultă din înscrisurile de la dosarul primei instanțe.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că ea a fost expediată printr-un serviciu de curierat rapid, care avea obligația contractuală de a livra orice corespondență internă în cel mult 24 de ore, și că a existat convingerea recurentei că invitația la cercetare va ajunge în cel mult 24 de ore de la expedierea plicului, cât timp aceasta a ajuns la data și ora menționată, iar această întârziere nu poate fi imputată intimatului.
Totodată, reclamantul, domiciliat în Arad, a primit, prin e-mail, în data de 3 ianuarie 2012, ora 16:00, convocarea la cercetarea disciplinară care urma să se desfășoare în ziua următoare 4 ianuarie 2012, ora 10:00, la București.
Instanța de recurs a apreciat că nu pot fi reținute apărările pârâtei recurente în sensul că termenul acordat a fost suficient, întrucât trenul cu care reclamantul urma să se deplaseze la București era în aceeași zi, la aproximativ 3 ore de la primirea convocării, reclamantul nefiind pregătit și neavând achiziționat bilet. Chiar dacă textul legal nu prevede un termen în care să fie realizată convocarea, având în vedere scopul acesteia, respectiv pregătirea și formularea apărării salariatului, acesta trebuie să fie un termen rezonabil.
Mai mult, din înscrisurile de la dosar rezultă că reclamantul a anunțat, în aceeași zi, că termenul este prea scurt și nu se poate prezenta la convocare din acest motiv, propunând amânarea pentru o altă dată. Pârâta nu a ținut seama de acest aspect. Cercetarea prealabilă a fost efectuată la data de 4 ianuarie 2012, în lipsa reclamantului, fără a i se da acestuia posibilitatea reală de a formula apărări.
Recurenta nu era obligată să accepte propunerea intimatului de a amâna convocarea cu 16 zile, dar putea să acorde acestuia, raportat la distanță, cel puțin un termen de 3 zile pentru deplasare în vederea unei pregătiri rezonabile de transport.
Chiar dacă intimatul a mai fost anterior convocat și cunoștea că este supus unei proceduri disciplinare, aceasta nu înseamnă că nu exista, potrivit textului de lege mai sus-menționat, obligația recurentei de a-i acorda un termen rezonabil pentru a se prezenta la cercetare și a-și formula apărarea.
Faptul că intimatul ar fi evitat anterior efectuarea primei deplasări pentru cercetarea prealabilă, prin concedii medicale, nu oferea legal recurentei posibilitatea de a efectua cercetarea în lipsa apărării acestuia, câtă vreme din probele administrate în cauză nu rezultă că certificatul de concediu medical ar fi fost acordat cu încălcarea prevederilor legale.
Motivul de recurs potrivit căruia salariatul nu a dovedit existența vreunei vătămări suferite ca urmare a termenului scurt existent de la data primirii invitației la cercetare și până la data cercetării este nefondat, întrucât această vătămare rezultă din împrejurarea că intimatul nu a avut posibilitatea de a-și exprima personal punctul de vedere în fața comisie de disciplină, fiind sancționat disciplinar.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul pârâtei ca nefondat.
| ← Contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Cauză de... | Asigurări sociale → |
|---|
