Cercetare disciplinară prealabilă. caracterul facultativ al procedurii înscrierii în fals. individualizarea sancţiunii disciplinare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 1045 din data de 29.11.2016
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data 9.12.2015 și înregistrată sub nr. 5955/86/2015, contestatorul ȚC, în contradictoriu cu intimata Școala Gimnazială O, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 85 din 16.10.2015 prin care s-a dispus sancționarea sa cu desfacerea contractului individual de muncă, în temeiul art. 61 lit. a din Legea nr. 53/2003, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea sa pe funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite la zi.
În motivare, contestatorul a arătat că este angajatul unității școlare intimate, având funcția de muncitor necalificat, conform contractului individual de muncă nr. 53 din 20.10.1991.
A mai precizat că, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei atacate, încălcarea a constat în faptul că, la ora 12:48 nu se afla la locul de muncă - în incinta școlii cu toate că era în timpul programului. Așadar, a fost sunat și i s-a cerut să se prezinte la serviciu, fapt ce s-a și întâmplat.
A mai arătat că, în conformitate cu anexa 1 la contractul de muncă, conform fișei postului, programul său de lucru pentru lunile de iarnă este zilnic de luni până vineri, cu intervalele orare 5,oo-8,oo; 10,oo-11,oo; 13,oo - 16,oo și 19,3o-20,3o.
A mai menționat că, la ora 12:48 era în afara programului și s-a deplasat până acasă pentru a lua masa, urmând să se întoarcă la ora 13,oo, nefiind adevărat faptul că a recunoscut consumarea de băuturi alcoolice în timpul programului. Mai mult, în perioada respectivă a avut un accident la mână, a suferit o fractură și urna tratament cu antibiotice - alcoolul fiind contraindicat.
De fapt, decizia de desfacere a contractului individual de muncă este un act absolut arbitrar, nefondat, iar doamna director dorea cu orice preț să-l dea afară din serviciu. Tot timpul și-a făcut treaba la locul de muncă, fiind singurul întreținător al familiei, iar pierderea locului de muncă este o măsură excesivă.
Prin sentința civilă nr. 545 din 26 aprilie 2016 Tribunalul Suceava a respins contestația formulată de contestatorul ȚC, ca nefondată și a obligat contestatorul să plătească intimatei, suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut prima instanță că potrivit procesului verbal încheiat la data de 10.11.2015 - fila 65 dosar, rezultă că, la data critică, reclamantul a fost căutat la locul de muncă pentru a i se înmâna convocarea; că i s-a atras atenția că nu respectă programul de lucru (nefiind găsit la serviciu în timpul programului; că luându-se legătura telefonic cu acesta, contestatorul a recunoscut că era acasă și că va reveni la școală; că a refuzat să semneze de primire adresa depusă la fila 64 dosar, prin care i s-a solicitat o notă explicativă.
Persoana care a luat cunoștință despre fapta constituind abatere disciplinară, respectiv directorul școlii, a întocmit un referat în acest sens, înaintat Comisiei de disciplină; comisia de disciplină există în cadrul unității școlare, ca și mecanism abilitat cu asemenea atribuții; salariatul a fost convocat mai întâi telefonic, apoi în scris, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, semnând de primire, așa cum arătam anterior, după ce a refuzat să semneze convocarea inițială (filele 60 și 64 dosar 6101/86/2015).
În atare împrejurări, instanța a înlăturat ca neîntemeiată, critica reclamantului referitoare la nelegala citare și la neîndeplinirea procedurii de înștiințare în vederea prezentării în fața comisiei de cercetare prealabilă disciplinară.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât textul art. 251 Codul muncii nu impune un termen în care să se facă convocarea; pe de altă parte, contestatorul a avut timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea și pentru depunerea dovezilor în susținerea afirmațiilor sale referitoare la tratamentul medical urmat.
Din această perspectivă, tribunalul a reținut ca și element determinat pentru acordarea unui termen în acest scop, și apropierea locului de muncă, de domiciliul contestatorului. Nu se poate susține, în asemenea condiții, că reclamantului i s-ar fi încălcat dreptul la apărare.
În ceea ce privește conținutul deciziei de sancționare, instanța a reținut că în preambul, sunt enumerate actele normative interne avute în vedere de către angajator, respectiv: decizia de numire a comisiei de disciplină; raportul nr. 250912.11.2015 întocmit de Comisia de cercetare disciplinară; sesizarea 448/10.10.2015, procesul verbal 2461/10.11.2015 a aceleiași comisii, privind declanșarea procedurii cercetării; adresele de convocare a contestatorului; nota explicativă; declarația doamnei profesoare MI.
Apoi, în dispozitiv, art. 1 individualizează sancțiunea aplicată, pentru ca în art. 2 să se dezvolte pe larg, fapta contestatorului, cu indicarea actelor normative interne ale angajatorului, a legilor și regulamentelor a căror încălcare constituie abatere disciplinară.
Astfel, s-a reținut în sarcina contestatorului, încălcarea disp. art. 63 - alin. 2 lit. a, b, c, e, j și l din Regulamentul de Ordine Interioară nr. 1942/7.09.2015 art. 65 alin. 3 lit. a din același act normativ; alin. 7 și 8 din contractul individual de muncă 53/1991 și atribuțiile din fișa postului 169/28.01.2015.
La aliniatul 2 al art. 2 din decizie este redat punctul de vedere al salariatului, consemnat în nota explicativă 2507/11.11.2015; aliniatul 3 dezvoltă motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia; împrejurările în care a fost săvârșită fapta; descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară; gradul de vinovăție; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală a salariatului la serviciu și sancțiunile disciplinare; temeiul de drept al aplicării sancțiunii; termenul în care decizia poate fi contestată, precum și instanța.
Potrivit art. 252 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau CCM aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile art. 251 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată.
Raportând acest text de lege la mențiunile deciziei de sancționare, tribunalul a reținut că acest act cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, așa încât apărările formulate de către contestator, în conformitate cu care decizia de sancționare nu cuprinde aceste elemente, vor fi înlăturate la nesusținute.
Pentru a verifica aspectele legate de faptele reținute în sarcina reclamantului, la solicitarea părților, instanța a admis și administrat proba cu verificarea de scripte, proba cu înscrisuri și proba cu martori.
Proba cu verificarea înscrisurilor a fost administrată în condițiile art. 302 alin. 2 și art. 303 Cod procedură civilă, nefiind semnalate inadvertențe între scrisul contestatorului de pe actele de la dosar și semnăturile executate de el în fața instanței (fila 227 - dosar 5955/86/2015).
În ceea ce privește orele suplimentare, foile de pontaj și condicile de prezență depuse în dosar, corelate cu absența de la serviciu, în repetate rânduri, a contestatorului, nu sunt măsură să demonstreze că domnul ȚC ar fi efectuat ore peste programul de muncă așa cum a fost descris în Anexa la fișa postului.
Faptul că în perioada de iarnă, începea activitatea de la șase dimineața, nu se circumscrie unui orar suplimentar, ci specificului atribuțiilor pe care reclamantul le avea de îndeplinit în acea perioadă a anului, respectiv înlăturarea depunerilor de zăpadă și încălzirea școlii.
Potrivit art. 121 Codul muncii, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea art. 114-115, după caz.
La dosar nu există probe din care să rezulte că angajatorul a solicitat reclamantului efectuarea orelor suplimentare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul ȚC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că instanța de fond nu a încheiat cercetarea judecătorească în condiții de publicitate și contradictorialitate, după cum impun prevederile codului de procedură civilă.
Din analiza considerentelor sentinței civile apelate rezultă că instanța a apreciat că proba cu verificarea înscrisurilor a fost administrată în condițiile art. 302 alin. 2 și art-303 C.p. civ., nefiind semnalate inadvertențe între scrisul contestatorului de pe actele de la dosar și semnăturile executate de el în fața instanței. Această concluzie apare doar în cadrul considerentelor sentinței, însă nu a fost dedusă în urma dezbaterii contradictorii a solicitării de înscriere în fals, după cum impun în mod concret disp. art. 302 și 303 C.p.civ.
Mai mult ca atât, instanța de fond a realizat în mod indirect o schimbare a calificării cererii de denunțare ca false a înscrisurilor depuse de către intimată, schimbând și procedura de soluționare a unei astfel de cereri cu procedura comparării înscrisurilor. Aceste aspecte ale procedurii contradictoriale, care a avut loc în fața instanței de fond, au dus la vicierea cercetării judecătorești, iar aceasta nu a fost încheiată în mod efectiv.
Pe fondul cauzei, arată că soluția instanței este nefondată sub aspectul aprecierii întrunirii condițiilor procedurale de desfășurare a cercetării disciplinare.
Mai arată că soluția instanței de fond este nefondată pentru că, în fapt, abaterea disciplinară imputată contestatorului nu există.
Consideră că soluția primei instanțe este netemeinică din perspectiva individualizării sancțiunii disciplinare aplicate. Astfel, fără a se ține seama de dispozițiile art. 250 din Codul muncii, angajatorul a aplicat cea mai dură sancțiune disciplinară, deși contestatorul a fost apreciat în ultimii trei ani ca având o prestație satisfăcătoare în muncă.
Selectarea măsurii disciplinare de desfacere disciplinară a contractului de muncă se face fără vreo justificare verificabilă, scrisă, care să ateste însăși existența acestei etape indispensabile din procesul de angajare a răspunderii disciplinare a angajatului, fapt ce contravine art. 250 din Codul Muncii.
Consideră că în împrejurările în care supune controlului judecătoresc decizia de concediere, pentru motivul că este contrară principiului proporționalității sancțiunilor disciplinare, îi sunt lezate drepturile subiective de lipsa motivării sancțiunii aplicate din perspectiva disp. art. 250 din Codul Muncii.
Solicită plata drepturilor salariale cuvenite pentru orele lucrate peste program în decursul perioadei noiembrie 2012 - noiembrie 2015, reprezentând 540 ore de muncă efectivă.
Prin decizia civilă nr. 1045/29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat. A reținut, în ce privește înscrisurile denunțate ca fiind false, că instanța de fond a pus în vedere apărătoarei intimatei să aducă la următorul termen înscrisurile contestate, în original, consemnând în încheiere că urmează să procedeze conform prevederilor art. 305 C.pr.civ. Este evident faptul că, în instrumentarea cererii de denunțare a înscrisurilor ca fiind false, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 304 și următoarele Cod procedură civilă, procedând - la următorul termen de judecată din 11.04.2016 (f. 496 fond) - la luarea specimenelor de semnătură (fila 227 fond) și la constatarea stării înscrisurilor, conform art. 305 C.pr.civ., aspecte consemnate în încheierea de la data respectivă. La același termen, instanța a constatat inexistența în cuprinsul înscrisurilor a ștersăturilor sau a modificărilor de orice fel și a întrebat-o pe apărătoarea contestatorului dacă mai are alte probe de solicitat sau cereri de formulat, răspunsul fiind negativ. Astfel, în urma constatării conformității înscrisurilor de către instanță și în lipsa opoziției sau a altor solicitări în acest sens din partea apărătoarei contestatorului, în mod corect instanța de fond a apreciat înscrisurile ca fiind recunoscute și le-a avut în vedere la soluționarea cauzei. Nu este întemeiată critica apelantului referitoare la faptul că instanța nu a sesizat parchetul competent, deși avea această posibilitate. Conform art. 307 C.pr.civ., instanța poate suspenda judecata în vederea trimiterii la parchet a declarației de denunț a înscrisului ca fiind fals, însă această prevedere nu este una imperativă, ci facultativă, și numai în condițiile în care este indicat autorul falsului sau complicele acestuia. Ori, în cauză, contestatorul nu a făcut astfel de precizări, iar mai mult decât atât, avea posibilitatea de a se adresa în mod direct parchetului cu plângere pentru săvârșirea infracțiunii de fals. Nu se poate reține nici critica referitoare la schimbarea în mod indirect, de către instanța de fond, a calificării cererii de denunțare ca false a înscrisurilor depuse de intimată și a soluționării acestei cereri prin procedura comparării înscrisurilor. Este real faptul că, în considerentele sentinței, s-a făcut referire la art. 302 și 303 C.pr.civ., care privesc o procedură de verificare a înscrisurilor sub semnătură privată, însă, așa cum am arătat anterior, denunțarea înscrisurilor oficiale ca false, de către contestator a fost analizată de către prima instanță din perspectiva art. 304 și urm. C.pr.civ., așa cum s-a consemnat în încheierile de ședință din 14.03.2016 și 11.04.2016, fiind verificată starea înscrisurilor originale în prezența părților și fiind consemnată poziția apărătoarei contestatorului, aceasta neavând cereri de formulat, împrejurare în care instanța a apreciat înscrisurile ca fiind recunoscute.
În ce privește criticile referitoare la desfășurarea cercetării disciplinare, Curtea constată că sunt, de asemenea, nefondate.
Reglementările cuprinse în art 251 Codul muncii, referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, nu prevăd un termen limită în interiorul căruia să se procedeze la convocarea în scris a salariatului în vederea realizării acestei proceduri, așa încât criticile referitoare la nerespectarea termenului minim de 24 de ore și calificarea acestuia ca fiind nerezonabil nu sunt întemeiate. Art. 251 alin. 4 Codul muncii prevede dreptul salariatului de a-și formula apărări, de a propune probe și de a cere să fie asistat de un reprezentant al sindicatului, prin urmare contestatorul avea dreptul de a solicita un termen, în condițiile în care ar fi apreciat că timpul pentru pregătirea apărării este prea scurt. De altfel, la momentul cercetării, contestatorul nu a formulat nicio obiecție referitoare la termenul scurt dintre momentul semnării convocării și momentul desfășurării cercetării prealabile, așa încât Curtea apreciază că invocarea acestui aspect pe parcursul judecății nu a fost determinată de o încălcare reală a dreptului la apărare în cadrul cercetării disciplinare. Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 61 și următoarele vol.I dosar fond, la data de 10.11.2015, după constatarea faptelor imputate contestatorului, acesta a fost convocat în scris pentru aceeași zi, în vederea oferirii unor explicații în legătură cu atitudinea la locul de muncă. În urma refuzului de a semna, manifestat de contestator, care nu se afla la locul de muncă dar care s-a prezentat în fața comisiei de cercetare disciplinară după ce a fost contactat telefonic, s-a decis întocmirea unei noi adrese, cu o nouă convocare pentru ziua următoare, așa încât contestatorul că aibă posibilitatea de a se apăra față de acuzele care i se aduc (f. 65 fond vol. I). Această a doua convocare a fost semnată de către contestator (fila 60 vol. I fond), care a răspuns în scris întrebărilor comisiei (f. 61 fond), fiind întocmit ulterior, la data de 12.11.2015, Referatul de cercetare prealabilă (f. 53 vol. I fond).
În raport de această situație de fapt, dovedită cu înscrisurile menționate mai sus, Curtea apreciază că nu este dată nulitatea deciziei de sancționare din perspectiva art. 251 Codul muncii, fiind îndeplinită și cerința prevăzută, sub sancțiunea nulității, la art. 252 lit. c Codul muncii referitoare la obligativitatea consemnării motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare. Nu s-a dovedit de către contestator faptul că i s-au refuzat probe în apărare sau alte precizări ori explicații în afara celor date prin nota explicativă, nici nu s-a arătat de către acesta în ce a constat limitarea posibilității reale și concrete de a se apăra prin toate mijloacele legale de care ar putea dispune, în condițiile în care nu s-a invocat că a solicitat și i-a fost respinsă cererea de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării.
Critica privind greșita reținere a părăsirii locului de muncă în timpul programului este, de asemenea, nefondată.
Apelantul susține că la data de 10.11.2015, între orele 11 - 13, se afla în pauza de masă, conform programului aflat la fila 13 vol. III dosar fond, program avut în vedere și în motivarea opiniei separate la soluția instanței de fond.
Curtea reține, în legătură cu acest înscris, că nu este menționat în cuprinsul său anul la care se referă, spre deosebire de fișa postului nr. 169 din 28 ianuarie 2015 (f. 122 fond vol. I)și anexa nr. 170 la această fișă a postului (f. 124 fond vol. I), care au număr de înregistrare, dată certă cu perioada la care se referă, precum și dovada de comunicare către salariat (f. 123 vol.I fond). Curtea constată că, prin Regulamentul de ordine interioară aprobat în Consiliul de administrație la data de 7.09.2015, programul de iarnă pentru postul de muncitor necalificat a fost modificat (f. 101 fond vol. I), însă chiar și în raport de noul program, ora la care s-a constatat lipsa contestatorului de la serviciu nu era corespunzătoare pauzei de lucru, ci făcea parte din programul de muncă (11-15), astfel încât în mod corect prima instanță a reținut existența abaterii disciplinare constând în părăsirea locului de muncă în timpul programului.
În ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii aplicate contestatorului și încălcarea prevederilor art. 250 Codul muncii, Curtea constată că sunt, de asemenea, nefondate.
Potrivit art. 250 Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de salariat, avându-se în vedere împrejurările săvârșirii faptei, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, alte sancțiuni disciplinare suferite de către acesta. Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de sancționare nr. 85/2015 (f. 11 fond vol. I), au fost analizate criticile enumerate de articolul menționat, fiind consemnate pe larg concluziile care au rezultat în urma analizei și care au determinat aplicarea celei mai grele sancțiuni. S-au avut în vedere gravitatea faptelor săvârșite, respectiv prezentarea contestatorului la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului de muncă în timpul programului, în condițiile în care îi revin ca atribuții alimentarea cu combustibil lemnos a sistemului de încălzire și supravegherea funcționării acestuia. De asemenea, la individualizarea sancțiunii s-au avut în vedere desele încălcări ale prevederilor din regulamentul de ordine interioară, sesizările celorlalți salariați referitoare la neîndeplinirea de către contestator a atribuțiilor din fișa postului, calificativele slabe obținute la evaluarea activității pe anii 2012, 2013, 2014, precum și numeroasele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta, deciziile de sancționare nr. 15/2012, nr. 41/2012, nr. 4/2013, nr. 82/2013, nr. 82/2014, ultima fiind decizia nr. 10/2015.
În legătură cu abaterea disciplinară sancționată prin decizia nr. 10/2015, decizie pe care nu a contestat-o, apelantul a depus acte medicale justificative pentru a dovedi caracterul nelegal al acesteia, însă apărările formulate exced obiectului prezentei cauze, în care se analizează legalitatea deciziei de sancționare nr. 85/6.11.2015.
Critica referitoare la respingerea cererii de plată a orelor suplimentare este, și aceasta, nefondată. În mod corect a reținut instanța de fond că la dosar nu există probe din care să rezulte că angajatorul a solicitat apelantului efectuarea orelor suplimentare, în conformitate cu prevederile art. 121 Codul muncii, iar foile de pontaj și condicile de prezență nu dovedesc prestarea muncii peste program de către contestator, prin urmare cererea acestuia de a-i fi plătite un număr de 540 ore suplimentare este nefondată.
| ← Nulitate absolută decizie de sancţionare disciplinară. lipsa... | Persoana din sistemul public de asistență social. drepturi... → |
|---|
