Cerinţa acordului scris al funcţionarului public în cazul mutării definitive dintr-o funcţie publică în condiţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 126 din data de 14.01.2013
Raporturi de muncă.
Cerința acordului scris al funcționarului public în cazul mutării definitive dintr-o funcție publică în condițiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
În măsura în care circumscripția în care funcționarul își desfășura activitatea nu a fost desființată și nici nu s-au modificat atribuțiile aferente funcțiilor publice, nu sunt incidente dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind în prezența unei reorganizări a autorității.
Prin urmare, decizia contestată are ca efect mutarea definitivă a intimatului-reclamant din funcția publică ocupată anterior, în zona Videle, pe noua funcție, din zona Mârzănești, astfel că devin incidente dispozițiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mutarea este condiționată de acordul scris al funcționarului public în cauză, acord ce lipsește în speță, ceea ce atrage nelegalitatea actului administrativ atacat.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 126/14.01.2013)
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 408/09.05.2012, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâta DSVSAT și, pe cale de consecință, a anulat decizia nr. 3/12.01.2012 emisă de pârâtă, în ce privește mutarea definitivă a reclamantului, în calitate de funcționar public, de la zona Videle la zona Mârzănești cu sediul CSVZ - CSVSA ……….. . A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 3/12.01.2012, pârâta DSVSA Teleorman și-a reorganizat activitatea, stabilind numărul și structura circumscripțiilor sanitare veterinare.
Reclamantul P. M. a solicitat anularea acestei decizii susținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind consimțământul pentru a fi mutat definitiv pe o alta funcție. A mai motivat reclamantul că la emiterea deciziei au fost încălcate și dispozițiile art. 41 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 188/1999, care instituie principiul stabilității în exercitarea funcției publice, susțineri pe care instanța de fond le-a găsit întemeiate.
A arătat astfel că, în aplicarea deciziei nr. 3/12.01.2012, privind reorganizarea și stabilirea unei noi structuri organizatorice, pârâta trebuia să dovedească existența situației și a condițiilor legale de schimbare a locului de muncă al reclamantului ca urmare a reorganizării instituției, simpla mutare a acestuia, sub pretextul reorganizării instituției nefiind valabilă dacă nu sunt respectate dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
A reținut că prin decizia contestată s-a stabilit o nouă structură organizatorică și un număr maxim de posturi pe compartimente și atribuții, iar în temeiul acestor prevederi, în conformitate cu noul stat defuncții, s-a hotărât ca reclamantul să fie mutat de la zona Videle la zona Mârzănești.
Tribunalul a constatat astfel că, în realitate, a avut loc o mutare definitivă a reclamantului - funcționar public, într-un alt compartiment al DSVSA Teleorman, cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Pârâta DSVSA Teleorman a justificat mutarea definitivă a reclamantului într-o altă zona, dar pe un post similar, prin faptul că, în speță, a avut loc o redistribuire impusă de o nouă organizare și că prin aceasta s-ar reduce distanța de la domiciliul reclamantului la locul de muncă. A apreciat pârâta că nu a avut loc o mutare definitiva a reclamantului, invocându-se că acesta a fost redistribuit ca urmare a reorganizării.
Instanța a reținut că din decizia contestată reiese că zona Videle, unde se afla reclamantul în momentul reorganizării activității pârâtei, nu a fost desființată, nefiind îndeplinite criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 188/1999, iar faptul că prin reorganizarea activității a mai fost înființată o structură similară cu cea din zona Videle și în zona Mârzănești nu conduce la concluzia că se impune mutarea definitiva a reclamantului pe aceeași funcție, în același post și cu același salariu, în condițiile în care reclamantul nu și-a dat acordul scris, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
De altfel, s-a mai arătat, pârâta a argumentat prin întâmpinarea formulată că motivul mutării reclamantului este legat numai de distanța fața de localitatea de domiciliu.
Din această perspectiva, Tribunalul a constatat că pârâta nu a respectat niciunul dintre criteriile privind mutarea definitiva a reclamantului din zona Videle în zona Mârzănești, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat în mod expres mutarea, nu a invocat motive de distanță față de domiciliu, iar ca urmare a reorganizării activității pârâtei postul reclamantului din zona Videle nu a fost desființat, reținând așadar că pârâta a procedat în mod abuziv, lipsind acordul scris al reclamantului.
În fapt, pârâta nu a făcut dovada că urmare a reorganizării, în zona unde reclamantul și-a desfășurat activitatea, a avut loc o reducere a numărului de posturi, ca urmare a reducerii atribuțiilor sau a schimbării efective a structurii, astfel că în speță nu poate fi vorba de o redistribuire de personal, ca urmare a unei reorganizări, ci de o mutare definitivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta DSVSA Teleorman, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că instanța de fond a reținut, în mod cu totul eronat că, în aplicarea deciziei nr. 3/12.01.2012 era necesar a se dovedi existența situației și a condițiilor legale de schimbare a locului de muncă al reclamantului ca urmare a reorganizării instituției. A subliniat că la nivelul Direcției nu s-a procedat la reorganizarea activității în baza art. 100 din Legea nr. 188/1999, menționând că reorganizarea activității s-a făcut la data de 29.04.2011, iar reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei emise cu ocazia reorganizării, acțiune respinsă de instanță. A invocat prevederile art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene în temeiul cărora s-a procedat la demararea procedurii impusă de regulament pentru a se stabili numărul de posturi și structura acestora având în vedere motivația expusă prin adresa nr. 10493/24.10.201 a DSVSA Teleorman înaintată către ANSVSA, primind avizul de principiu prin ordin al președintelui ANSVSA nr. 18819/10.11.2011. În baza acestui aviz, DSVSA Teleorman a emis decizia nr. 3/12.01.2012, nefiind vorba de o reorganizare a activității conform art. 100 din Legea nr. 188/1999, ci de o nouă dimensionare a circumscripțiilor sanitare veterinare, având în vedere că până la data emiterii deciziei aceste circumscripții nu aveau corespondent în ceea ce privește sediul, numărul de localități arondate fiind discriminatoriu pentru majoritatea medicilor veterinari oficiali.
Astfel, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că prin decizia nr. 3/12.01.2012 s-a stabilit o nouă structură organizatorică și un număr maxim de posturi pe compartimente și atribuții, nefiind vorba de întreaga activitate a instituției, ci de o componentă specială reprezentată de aceste circumscripții sanitare veterinare zonale așa cum prevede Regulamentul de organizare și funcționare al DSVSA Teleorman.
A precizat că, în acest context, reclamantul, care anterior își desfășura activitatea ca medic veterinar zonal la Circumscripția Sanitară Veterinară zonala Videle, în urma reconfigurării acestor zone, în funcție de numărul de animale stabilit în baza catagrafiei pentru zonele respective, a primit ca zona de responsabilitate în supravegherea activității sanitare veterinare zona …….., cu sediul la ……….., distanța de deplasare de la domiciliul reclamantului până la sediul circumscripției sanitare veterinare reducându-se de la 50 de kilometri la 20 de km, nemodificându-se atribuțiile postului sau natura muncii sale .
Recurenta a menționat totodată că intimatul-reclamant nu arată care este, în concret, nemulțumirea sa față de noua zona în care își desfășoară activitatea, subliniind că DSVSA Teleorman este în imposibilitatea de a stabili o altă zonă de activitate, având în vedere ca celelalte circumscripții sunt aprobate cu localitățile aferente, iar reclamantul nu dorește ca activitatea să se desfășoare în zona de activitate a circumscripției sanitare zonale Videle, înțelegând să conteste și decizia prin care s-a dispus, în urma desființării postului său în cadrul Serviciului de Sănătate Animală prin reorganizarea activității DSVSA în baza art. 100 din Legea nr. 188/1999, numirea în funcția de consilier în cadrul circumscripției sanitare veterinare zonale Videle.
A criticat hotărârea recurată pentru omisiunea primei instanțe de a analiza apărările invocate și pentru greșita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretențiilor deduse judecății, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt, solicitând să se analizeze și să se răspundă acestor critici, care nu își găsesc răspuns în sentința atacată.
Intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Prin Decizia DSVSA Teleorman nr. 3/12.01.2012 s-au reorganizat circumscripțiile sanitare veterinare zonale și circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din județul Teleorman, intimatului-reclamant fiindu-i atribuită zona Mârzănești. Anterior acestei decizii, intimatul își desfășura activitatea în zona Videle, atribuită, ca urmare a acestei reorganizări, unui alt medic.
Decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 6 alin. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, aprobat prin Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 1209/27.04.2011, potrivit căruia numărul circumscripțiilor sanitar-veterinare zonale și al circumscripțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor se stabilește la propunerea directorului executiv, prin Ordin al Președintelui ANSVSA, ținând cont de încadrarea în numărul de posturi aprobat pentru DSVSA, și art. 6 alin. 2 din regulament, în conformitate cu care structura funcțiilor și numărul de posturi alocat circumscripțiilor se stabilește prin decizie a directorului executiv.
Întrucât circumscripția Videle nu a fost desființată și nici nu s-au modificat atribuțiile aferente funcțiilor publice, Curtea reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind în prezența unei reorganizări a autorității. Sub acest aspect, Tribunalul a ajuns la aceeași concluzie, criticile recurentei fiind așadar lipsite de obiect.
Prin urmare, decizia contestată are ca efect, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, mutarea definitivă a intimatului-reclamant din funcția publică ocupată anterior, în zona Videle, pe noua funcție, din zona Mârzănești, astfel că devin incidente dispozițiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mutarea este condiționată de acordul scris al funcționarului public în cauză, acord ce lipsește în speță, ceea ce atrage nelegalitatea actului administrativ atacat.
Obligativitatea respectării dispozițiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost de altfel menționată și în adresa nr. 18819/10.11.2011, prin care s-a transmis acordul de principiu al Președintelui ANSVSA cu privire la modificarea numărului circumscripțiilor sanitar-veterinare zonale și al circumscripțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor (fila 10 dosar fond).
Prevederile Regulamentului, ca act juridic cu forță inferioară, nu pot deroga de la lege, astfel că directorul executiv al direcției județene are competența de a stabili structura funcțiilor și numărul de posturi alocat circumscripțiilor zonale și de a face încadrarea în aceste posturi cu respectarea dispozițiilor legii, inclusiv a celor privind necesitatea acordului scris al funcționarului public în cazul mutării definitive.
Împrejurarea că, în urma mutării, s-a redus distanța dintre domiciliul intimatului și locul său de muncă nu prezintă relevanță din perspectiva analizării legalității deciziei contestate, atâta timp cât acesta nu și-a dat acordul scris la mutare, iar legea nu prevede derogări de la această cerință, menită a garanta respectarea principiului stabilității în exercitarea funcției publice, consacrat de art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999, ce a fost nesocotit în cauza de față.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, recurenta fiind căzută în pretenții, va fi obligată la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în sumă de 300 lei, reprezentând onorariul de avocat
| ← Decizie de detaşare care nu a produs efecte juridice.... | Aplicarea art. 268 lit. e din Codul Muncii în funcţie de... → |
|---|
