Competenţa instanţei specializate în soluţionarea litigiilor de muncă în ceea ce priveşte acţiunile în angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor cărora le-a încetat calitatea de funcţionar public
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 28 din data de 21.04.2016
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 1789/40/2015 reclamantul Județul A. - prin reprezentant legal, a chemat in judecata pe pârâții B., C., D. și alții, reprezentați de Sindicatul Salariaților din aparatul de Specialitate al Consiliului Județean A., solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor precizate in tabelul anexat.
În motivare s-a arătat că prin Decizia nr. …8/….2010 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de conturi A., Județul A. a fost obligat să recupereze de la funcționarii proprii si personalul contractuale sumele reprezentând drepturi sociale pentru menținerea sănătății și securitatea în muncă, prime de Paști si de Crăciun, 1 Iunie, 8 Martie și sume pentru o ținută decentă acordate în perioada august 2008 - decembrie 2009. Decizia a fost contestată în instanță, fiind înregistrat dosarul nr. 680/39/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava. Urmare a controlului efectuat la solicitarea Curții de Conturi, Administrația Județeană a Finanțelor Publice E. - Activitatea de Inspectie Fiscală a stabilit că drepturile acordate salariaților din aparatul de specialitate în baza CCM, în cursul anului 2009, sunt drepturi de personal, asupra cărora trebuiau aplicate impozitul și toate contribuțiile aferente, sens în care a fost întocmită Decizia de Impunere nr. F-BC ..53/….2014. Consecința acestei decizii a fost emiterea de către președintele Consiliului Județean A. a Dispoziției nr. ..9/….2015 de imputare a unor sume încasate necuvenit de către funcționarii publici din cadrul Aparatului de specialitate al Consiliului Județean A., prin care s-a imputat funcționarilor publici sumele reprezentând contribuții individuale de asigurări sociale, contribuții individuale de sănătate, contribuții individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, impozitul pe venitul din salarii, la care s-au aplicat majorări și penalități. Întrucât sumele stabilite de ANAF au început să fie recuperate de autoritatea fiscală prin executare silită, conducerea executivă a decis efectuarea plății imediat, în vederea evitării creșterii penalităților, sens in care s-a făcut plata cu OP nr. 442/19.02.2015 și nr. 443/19.02.2015. cu adresa nr. 2923/23.02.2015. Directia Buget Finante din cadrul Consiliulului Județean A. a comunicat efectuarea plății, solicitându-se luarea măsurilor pentru recuperarea sumelor, fiind emisă Dispoziția nr. 59/18.03.2015 pentru funcționarii publici.
În ce privește personalul contractual, aceștia au luat la cunoștință de natura și cuantumul debitelor cu care figurează în contabilitate și, motivat de faptul că nu au înțeles să își achite de bună voie obligațiile, s-a întreprins prezenta acțiune pentru recuperarea debitelor.
În drept au fost invocate disp. art. 256 alin.1 Codul muncii și art. 1341 C.civil.
Sindicatul Salariaților din Aparatul de Specialitate al Consiliului Județean A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune. Pârâtul a formulat totodată cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2010, cu includerea în salariul stabilit la reîncadrarea operată în temeiul Legii nr. 330/2009 a drepturilor salariale încasate în decembrie 2009 cu titlul de drepturi sociale pentru menținerea sănătății și securității muncii; obligarea reclamantului la plata despăgubirilor egale cu diferențele salariale dintre salariul legal cuvenit, conform recalculării de la punctul anterior și salariul efectiv pus in plată, sumele rezultate din actualizarea diferențelor salariale,conform ratei inflației, începând cu data la care erau datorate și până la data înregistrării acțiunii la instanță, dobânda legală pentru diferențele salariale restante, de la data înregistrării acțiunii și până la data plătii efective.
Prin sentința nr. 996/11.11.2015 instanța a disjuns cererea formulată în contradictoriu cu pârâții - personal contractual (pct. 1 - 31) și a dispus formarea unui nou dosar, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru acțiunea formulată de reclamantul Județul A., în contradictoriu cu pârâții - foști funcționari publici (pct. 1 - 16) și a declinat această din urmă cerere, spre competentă soluționare, Judecătoriei Botoșani.
A reținut tribunalul că, chiar din mențiunile cererii de chemare în judecată și din înscrisurile anexate acesteia rezultă că pârâții indicați în cea de a doua listă(pct. 1-16) nu mai au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției reclamante.
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Potrivit art. 85 din aceeași lege, repararea pagubelor aduse de funcționarii publici autorității sau instituției publice se dispune prin ordin sau dispoziție de imputare. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În cauza de față, pârâții sus-menționați nu se mai află în raport de serviciu cu reclamanta, aceasta formulând o acțiune în răspundere civilă de drept comun, cu invocarea art. 1341 din Codul civil (fila 6). Dosarul de față nu are drept obiect contestarea unui ordin/dispoziție de imputare.
Față de aspectele de fapt menționate, respectiv inexistența unui raport de serviciu în derulare și nevalorificarea modalităților specifice de atragere a răspunderii patrimoniale a funcționarului public, este de observat că prevederile art. 109, relative la competența de soluționare a litigiilor administrative mai își găsesc aplicarea în speță.
Problema în discuție a fost supusă și analizei ICCJ, în regulator de competență (Decizia nr. 1026/2012), instanța supremă statuând în sensul că interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu, ce ia naștere și se exercită ca urmare a numirii într-o funcție publică, potrivit art. 4 din legea menționată, are ca părți funcționarul public și autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia acesta își exercită funcția… Într-o situație ca aceea din speță, în care prevederile art. 85 alin. (1) nu pot fi aplicate, pentru că funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificate generic în art. 75 și 84 din Legea nr. 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor cuprinse în C. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 03.12.2015 sub nr. 1789/40/2015.
Instanța, față de obiectul prezentei cauze, la termenul din 10.02.2016, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Botoșani.
Prin sentința civilă nr. 1295 din 10.02.2016 Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței materiale, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Botoșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Botoșani, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Excepția necompetenței materiale a instanței de judecată privind cererea de anulare a unor acte administrative emise de o autoritate publică, este o excepție absolută, cercetarea ei fiind instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției și privește încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că instanța este obligată să verifice, cu prioritate față de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale.
In analiza acestei excepții, instanța reține în primul rând faptul că prezentul litigiu este parte a unui litigiu mai amplu, cu mai mulți pârâți, și care s-a înregistrat inițial și se judecă, de altfel, pentru o parte din pârâți, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția contencios - administrativă.
Astfel, la baza litigiului se află Decizia nr. ..8/….2010 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de conturi A., prin care Județul A. a fost obligat să recupereze de la funcționarii proprii și personalul contractual sumele reprezentând drepturi sociale pentru menținerea sănătății și securitatea în muncă, prime de Paști si de Crăciun, 1 Iunie, 8 Martie și sume pentru o ținută decentă acordate în perioada august 2008 - decembrie 2009.
Potrivit sentinței de declinare, tribunalul a reținut competența sa de soluționare doar în ce privește o parte din pârâți, iar în ce privește pârâții foști funcționari publici a dispus disjungerea și trimiterea cauzei spre judecată judecătoriei. Deși nu se prevede expres, declinarea de competență către judecătorie, ar opera și în ce privește cererea reconvențională a acestora, care are în vedere recalcularea drepturilor salariale.
Prezenta instanță apreciază însă că, chiar și în condițiile încetării calității de funcționar public a unora din pârâți, în cauză, competența de soluționare a litigiului privind pe acești aparține în continuare tribunalului, în virtutea regulilor generale și speciale de competență, ce se vor arăta.
Astfel, în primul rând, chiar așa fiind - respectiv că a încetat calitatea de funcționar public pentru pârâții în cauză, nu trebuie uitat că acțiunea împotriva acestora a fost formulată în cadrul unei acțiuni unice mai ample, împreună cu o alți pârâți funcționari publici, și că temeiul de fapt, cauza de fapt a formulării acțiunii fiind identică - recuperarea, în baza aceleiași situații de fapt și probatorii, a unor sume de bani percepute de către aceștia ca drepturi salariale în perioada cât toți, deopotrivă, au avut calitatea de funcționari publici.
Or, în aceste cazuri, trebuie să opereze prorogarea legală de competență în favoarea instanței superioare, potrivit art. 99 alin. 2 Cpc: în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Prin urmare, legiuitorul însuși a avut în vedere ca în astfel de cazuri când pretențiile, privite separat, ar putea atrage competențe materiale diferite între instanțe, dacă la baza lor există titlu comun sau chiar necomun dar în strânsă legătură, judecata pornită printr-o acțiune unică, trebuie să fie unitară, la instanța de grad mai înalt. O atare soluție este nu numai legală, dar și necesară din punct de vedere practic, față de necesitatea de a nu se ajunge a se pronunța soluții contradictorii, într-un litigiu pornit de altfel, unic, și bazat pe aceeași situație și același probatoriu.
Este de reținut că, deși textul legal este cuprins în cadrul secțiunii competența după valoarea obiectului, are ca premisă nu doar valoarea obiectului dar și natura lui (art. 99 alin. 1: când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere ..competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura sau obiectul fiecărei pretenții în parte…), aspect subliniat și în doctrina de specialitate : deși dispozițiile art. 99 Cpc sunt situate în cuprinsul secțiunii referitoare la determinarea competenței materiale după criteriul valorii obiectului cererii introductive, din conținutul lor rezultă că au vocația de a se aplica și în cazurile în care competența materială urmează a fi stabilită după natura sau obiectul pretenției deduse judecății (G. Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu 2015, p.218 - nota subsol).
Se mai arătă în doctrină (G. Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu 2015, p. 219) că: art. 100 (care reglementează pluralitatea de părți) nu reglementează ipoteza în care mai mulți reclamanți formulează pretenții împotriva aceluiași pârât sau unul sau mai mulți reclamanți se îndreaptă cu pretenții împotriva mai multor pârâți, invocând raporturi juridice având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflat în strânsă legătură.Apreciem că, în aceste cazuri de coparticipare procesuală (activă, pasivă sau mixtă), trebuie să se distingă după cum este vorba de un singur raport juridic obligațional (o singură creanță) sau mai multe creanțe.., și în acest al doilea caz, își vor găsi aplicare pentru identitate de rațiune, dispozițiile art. 99 alin.2 Cpc, deci instanța competentă se determină ținându-se seama de acea creanță care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt(se reține evoluția doctrinei (față de aprecierile inițiale emise imediat după intrarea în vigoare a legii de procedură), în a recunoaște prorogarea legală de competență nu numai în caz de competență după valoare, dar și în caz de natura pretenției și pluralitatea de părți).
Mai mult decât atât, este de observat că, competența instanței superioare, era atrasă și trebuia să rămână ca atare, nu numai prin prisma acțiunii introductive, astfel cum s-a arătat, dar și prin prisma cererii reconvenționale (fila 262) - având ca obiect recalculare drepturile salariale, cerere care, prin excelență, este una de natură de litigiu de muncă, de competența tribunalului.
Este de observat ca decizia nr. 1026/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de către tribunal, nu conduce la o altă concluzie. Astfel, prin decizia în cauză se arată doar că recuperarea sumelor de bani față de foștii funcționari publici, nu poate avea loc prin dispoziție de imputare, ci în baza regulilor de răspundere civilă - statuând, deci, doar cu privire la temeiul de drept material. Nici un moment această decizie (care de altfel, este pronunțată în regulator de competență într-o anume speță, iar nu în recurs în interesul legii), nu vorbește despre înlăturarea principiilor privind prorogarea de competență (nici nu ar fi avut cum, speța respectivă privind o pretenție formulată de un singur reclamant împotriva unui singur pârât).
Astfel că, chiar dacă este adevărată calificarea recuperării sumelor, pentru foștii funcționari publici, ca și răspundere civilă (de regulă, de competența judecătoriei), în ce privește competența asupra litigiului în cauză, un litigiu complex (cu părți funcționari publici și foști funcționari publici), față de regulile de prorogare în cazul litigiului unic cu pluralitate de părți și raporturi juridice în strânsă legătură (cum este în cazul de față - care presupune aceeași situație de fapt și probatorie), competența trebuia reținută a fi extinsă, de către tribunal, asupra cauzei în întregul ei, asupra acțiunii principale și cererii reconvenționale (și mai evident de competența tribunalului - drepturi salariale).
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Botoșani, și, constatând ivit conflictul de competență, a dispus înaintarea cauzei spre competentă analiză către Curtea de Apel Suceava.
Prin sentința civilă nr. 28 din 21 aprilie 2016 Curtea de Apel Suceava a admis sesizarea privind conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Botoșani și Tribunalul Botoșani și a stabilit că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Botoșani. În acest sens, Curtea a avut în vedere că raportul juridic de serviciu dintre funcționarul public și autoritatea ori instituția publică din administrația centrală și locală a fost reglementat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare privind Statutul funcționarilor publici. În cazul funcționarilor publici, prin excepție, Legea nr. 188/1999 prevede competența funcțională a instanței de contencios administrativ pentru soluționarea conflictelor de drepturi, însă această competență nu îi este atribuită în plenitudine de jurisdicție, ci limitativ, doar pentru o anumită categorie de conflicte de muncă, cele strict prevăzute de legea specială.
Ca urmare, în virtutea caracterului absolut al normelor de competență funcțională și principiului "excepțio est strictissimae interpretationis"; rezultă că orice alte litigii ce constituie conflicte de muncă în sensul art. 281 din Codul muncii, sunt de competența instanțelor prevăzute de art. 269 din Codul muncii și nu a instanțelor de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Potrivit art. 85 din aceeași lege, repararea pagubelor aduse de funcționarii publici autorității sau instituției publice se dispune prin ordin sau dispoziție de imputare. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În cauza de față, pârâții nu mai au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției reclamante, aceasta formulând o acțiune în răspundere patrimonială de drept comun, cu invocarea art. 256 alin. 1 din Codul muncii și 1341 din Codul civil. Dosarul de față nu are drept obiect contestarea unui ordin/dispoziție de imputare.
Față de aspectele de fapt menționate, respectiv inexistența unui raport de serviciu (ca și funcționar public) în derulare și nevalorificarea modalităților specifice de atragere a răspunderii patrimoniale a funcționarului public, este de observat că prevederile art. 109, relative la competența de soluționare a litigiilor administrative nu își mai găsesc aplicarea în speță. Prin urmare, competența de soluționare a cauzei, care este în esență un litigiu de muncă, revine instanței de drept comun în materie, respectiv Tribunalului Botoșani în conformitate cu dispozițiile art. 269 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 95 alin. 1pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis sesizarea și a stabilit că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Botoșani, ca instanță de drept comun în materia litigiilor de muncă.
| ← Dispoziţiile art. 283 din legea nr.1/2011 nu stabilesc un regim... | Drepturi băneşti-ore suplimentare, spor ore suplimentare, etc → |
|---|
